Pretenţii. Sentința nr. 7770/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7770/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 39734/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7770/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. R.
Grefier: A.-E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. PT 4 A. CEL B. în contradictoriu cu pârâtul J. A., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 26.05.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2015 din 30.10.2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. PT 4 A. cel B. a chemat în judecată pe pârâtul J. A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4418,50 lei – penalități de întârziere aferente perioadei ian.2007-iulie 2014.
În motivare, aceasta a arătat, în esență, că pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr.18 din . ., a achitat cotele lunare de întreținere aferente acestui apartament, însă cu întârziere față de data scadenței listelor lunare de plată, fiind calculate penalități stabilite conform art.30 lit. j din Legea 230/2007.
În drept, au fost invocate disp. art. 46, 49, 50 din Legea 230/2007, art.25 din HG 1588/2007.
În susținerea cererii, au fost anexate înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
Pârâtul a formulat întâmpinare în termen legal, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea penalităților mai vechi de trei ani.
În drept, nu au fost invocate dispoziții legale.
Prin răspunsul la întâmpinare depus, reclamanta a solicitat respingerea excepției prescripției extinctive invocate de pârât, cu motivarea că prin plățile efectuate de către pârât prescripția a fost întreruptă, având în vedere că efectuarea plăților debitului principal constituie acte de recunoaștere a debitelor și pe cale de consecință a operat o întrerupere a cursului prescripției conform art.16 lit. a din Decretul nr.167/1958. Reclamantul a mai arătat că în temeiul art.2537 cod civil, pârâtul a fost legal somat, în acest sens fiind depusă la dosarul cauzei dovada expedierii somației de plată și copia acesteia, drept urmare, prescripția a fost întreruptă.
Prin precizările depuse la data de 26.03.2015, reclamanta a învederat faptul că suma de 1415 lei aferentă perioadei mar.2008-mar.2011, la plata căreia a fost obligat pârâtul în dosarul nr._/245/2011, nu a fost achitată de către acesta. Deoarece pârâtul a stins debitul principal, nu s-a uzat calea executării silite, însă așa cum reiese din calculul detaliat al penalităților, pârâtul nu a achitat și sumele cu titlu de penalități de întârziere. Termenul în care se putea cere executarea silită s-a împlinit iar datorită faptului că prescripția a fost întreruptă atât prin introducerea cererii de chemare în judecată în dosarul nr._/245/2011, cât și prin plățile efectuate de pârât, creditoarea poate obține un nou titlu executoriu fără a i se putea opune excepția autorității de lucru judecat.
În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea reclamantei, și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâtul este proprietarul apartamentului nr.18, situat în Iași, ., ., județul Iași, iar în această calitate nu a achitat la termenul de scadență cota de contribuție la cheltuielile comune ale asociației din care face parte. În consecință, au fost calculate penalități de întârziere.
În drept, sunt aplicabile prevederile art. 46 din Legea nr. 230 din 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, potrivit cărora toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 49 alin.1 din Legea nr. 230/2007, modificată, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Prin listele de plată, tabelul de calcul al penalizărilor până la data de 31.07.2014 și procesele-verbale ale Adunării Generale ale Asociației de proprietari reclamante, aceasta a probat stabilirea procentului de penalități de întârziere, în acord cu prevederile legale menționate, precum și faptul că pârâtul a stins prin plată obligațiile pecuniare reprezentând cota de contribuție la cheltuielile asociației, însă cu întârziere față de termenul de plată menționat pe fiecare dintre listele de plată. De altfel, aspectul întârzierilor la plata creanței principale nici nu a fost contestat de către pârât.
În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de către pârât în termenul legal de formulare a întâmpinării, instanța reține ca incidente dispozițiile Decretului nr.167/1958, potrivit cărora dreptul de creanță constând în penalități de întârziere se prescrie în termenul general de 3 ani de la data scadenței, în aplicarea art. 12, pentru fiecare dintre penalitățile de întârziere pe zi curgând un termen distinct de prescripție. Potrivit celor invocate de reclamantă și în conformitate cu tabelul de calcul al penalităților de întârziere, acestea au început să fie calculate de la data de 15.03.2007, pentru achitarea cu întârziere a cotei la întreținere aferente lunii ianuarie 2007.
Reclamanta a invocat intervenirea mai multor cazuri de întrerupere a cursului prescripției pentru penalitățile de întârziere cu scadența mai veche de trei ani anteriori cererii de chemare în judecată, care se impun a fi analizate.
A. Astfel, în legătură cu efectuarea plăților debitului principal, instanța consideră că acestea nu au efect întreruptiv al prescripției dreptului la acțiune pentru penalități, întrucât nu constituie acte de recunoaștere a dreptului creditorului. Prin plata debitului principal, se admite că debitorul a recunoscut dreptul reclamantei de a primi cota de contribuție la cheltuielile asociației, datorată de pârât ca proprietar în virtutea art. 46 din Legea 230/2007. Distinct, art. 49 din lege stabilește dreptul asociației de proprietari de a primi penalități de întârziere, astfel cum și le-a stabilit prin Hotărâre a Adunării Generale. Obligația corelativă ce aparține pârâtului are autonomie față de obligația principală, ceea ce presupune că pârâtul ar fi trebuit să efectueze acte de recunoaștere distincte față de dreptul reclamantei la penalități, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Prin urmare, pe acest motiv, prescripția nu a fost întreruptă.
B. În ceea ce privește cazul de întrerupere a cursului prescripției prevăzut de art.2537 Cod civil, acest text legal prevede, la punctul 4, ca având acest efect orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere, cu condiția de la art.2540 cod civil, formularea cererii de chemare în judecată în 6 luni de la data punerii în întârziere. Deși reclamantul nu a făcut nici o distincție, trebuie observat că, în lumina art. 6 alin.4 Cod civil, legea aplicabilă prescripțiilor este cea în vigoare la data la care acestea au început să curgă, și cum este de necontestat că prescripția curge de la data nașterii dreptului la acțiune și pentru fiecare penalitate pe zi de întârziere, distinct, rezultă că disp. art.2537 pct. 4 nu retroactivează și pot fi avute în vedere numai pentru penalitățile scadente începând cu data de 01.10.2011. În cazul celor anterioare, Codul civil 1864 și Decretul nr.167/1958 sunt incidente iar acesta din urmă nu prevedea un asemenea caz de întrerupere a cursului prescripției.
În continuare, raportat la penalitățile scadente începând cu 01.10.2011, cu respectarea dispozițiilor menționate mai sus, reclamantul a efectuat punerea în întârziere a debitorului J. A., prin notificarea cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la 11.12.2013 (f.9-10), potrivit procedurii prev. de art. 1521-1522 cod civil 2009. Prin acest act, prescripțiile începute de la 01.10.2011 și neîmplinite la 11.12.2013 s-au întrerupt, începând să curgă un nou termen de trei ani – mai exact penalitățile aferente perioadei 09.2011 și în continuare nu sunt prescrise la data cererii de chemare în judecată.
C. În fine, trebuie explicat și aspectul existenței sentinței civile pronunțate în dosar nr._/245/2011, prin care reclamanta Asociația de proprietari a obținut obligarea pârâtului la plata penalităților de întreținere aferente perioadei 03._. Din înscrisurile dosarului reiese că această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă, însă pârâtul nu a executat obligația referitoare la acele penalități. Admițând că prescripția dreptului de a obține executarea silită a hotărârii judecătorești a operat, deoarece pârâtul a cerut-o pe cale de excepție lato sensu, adică prin întâmpinare, ce-i drept fără a distinge între cele două tipuri de prescripții (a dreptului la acțiune, respectiv, a dreptului de a obține executarea silită), cu aplicarea art. 706 alin.1 C.p.c.(rep.), instanța poate reține în considerente că hotărârea pronunțată și-a pierdut puterea executorie, însă pretenția poate fi analizată în prezentul proces, fără a se opune autoritatea de lucru judecat, conform art. 706 alin.2 c.p.c. (rep.), sentința constituind mijloc de probă.
Astfel cum a susținut reclamanta, în privința penalităților calculate pentru perioada 03._, formularea la data de 16.06.2011 a cererii de chemare în judecată în dosarul menționat a avut efect întreruptiv de prescripție potrivit art. 16 alin.1 lit. b din Decretul 167/1958, și întrucât soluția a fost de admitere a cererii, de la acea dată a început să curgă un nou termen de trei ani. Potrivit art. 3 alin.1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune pentru penalitățile aferente perioadei 03._, stabilite prin sentință, a intervenit la data de 16.06.2014 – anterior acestei cereri de chemare în judecată. Cu atât mai mult, pretențiile aferente perioadei 01._ sunt prescrise, cât timp pentru acestea cursul prescripției s-a împlinit în trei ani de la data exigibilității, fără a opera întreruperea prin promovarea cerii de chemare în judecată (aceste pretenții nu au făcut obiectul acțiunii) sau alt caz de întrerupere din cele de la art.16 alin.1 din Decretul 167/1958.
Însumând cele de mai sus, instanța conchide că prescripția extinctivă a dreptului la acțiune a intervenit pentru pretențiile aferente perioadei 01._, potrivit Decretului 167/1958, în trei ani de la scadență, ultima penalitate fiind prescrisă la 15.09.2014 – anterior cererii de față. În luna 08.2011, pârâtul nu a înregistrat penalități.
Pentru perioada 09.2011 – 07.2014, prescripția a început să curgă de la data de 15.11.2011, deci cu mai puțin de trei ani anterior cererii și întrucât data exigibilității celei mai vechi determină incidența Codului civil 2009, rezultă că a operat întreruperea cursului prescripției la 11.12.2013 prin punerea în întârziere a debitorului.
Față de argumentele de mai sus, instanța va admite excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în legătură cu penalitățile calculate pentru perioada 01._, și va respinge aceste pretenții, ca prescrise.
Pe fond, reținând că ansamblul probatoriului administrat la solicitarea reclamantei probează temeinicia pretențiilor acesteia, cu referire desigur la perioada 09._, care mai poate face obiectul pronunțării unei hotărâri judecătorești, în lumina art. 49 din Legea 230/2007, instanța urmează că admită în parte acțiunea, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumelor constând în penalități de întârziere aferente perioadei 09._, calculate de la data de 15.11.2011 și până la data de 31.07.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de pârât.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. PT 4 A. CEL B., având C._, cu sediul în Iași, ., județul Iași, împotriva pârâtului J. A., cu domiciliul în Iași, ., .. 4, ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere la plata cotelor de întreținere aferente perioadei sept. 2011-iulie 2014, calculate de la data de 15.11.2011 și până la data de 31.07.2014.
Respinge pretențiile privind penalități de întârziere aferente perioadei ian.2007-aug.2011, ca fiind prescrise.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune șa Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2015.
Președinte, Grefier,
R. R. B. A.-E.
RED./TEHNORED. R.R.
4 EX./01.09.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8751/2015. Judecătoria... → |
|---|
