Pretenţii. Sentința nr. 7980/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7980/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 9347/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. E.
Grefier L. Irimița
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7980/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. "S." S.A. și pe pârât A. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Față de lipsa părților instanța dispune lăsarea cauzei la doua strigare.
La a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.
Având în vedere că prezenta cerere se află la primul termen de judecată, instanța procedează din oficiu la verificarea competenței sale, iar în temeiul art.94 al.1 lit.j și 107 c.p.c., constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
În temeiul art.238 c.p.c., instanța estimează că cercetarea procesului se poate finaliza la acest termen.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de reclamant în temeiul art.255,258 c.p.c o încuviințează, iar în temeiul art.260 o constată administrată.
Nemaifiind alte probe de administrat, constată terminată cercetarea procesului, constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.394 c.p.c rămâne în pronunțare pe aceasta.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 03.04.2015 reclamanta .. a chemat în judecată pe pârâta A. D., solicitând ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 191,51 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate, a penalităților de întârziere în cuantum de 30,69 lei, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 20 lei.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii salubritate nr._/03.07.2009 având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale. A mai arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, acumulând un debit în valoare de 191,51 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate emise în perioada iunie 2013 - februarie 2014.
Reclamanta a mai învederat că, în temeiul art. 8, pct. 4 din contract, s-au calculat penalități de 30,69 pentru perioada 06.2013 – 02.2014, coeficientul de penalizare fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 42, alin. 10, lit. b din Legea nr. 51/2006. A mai arătat că pârâta a fost invitată la sediul societății în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă, invitație căreia aceasta nu i-a dat curs.
În dovedire au fost depuse următoarele înscrisuri: contract pentru prestări servicii de salubritate nr._/03.07.2009, invitație la conciliere directă și confirmarea de primire a acesteia, calcul penalități, facturi fiscale aferente perioadei 06.2013 – 02.2014.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1516 Cod Civil.
Cererea reclamantei a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.
Copii de pe cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate au fost comunicate pârâtei, însă aceasta nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în vedere formulării de apărări.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, între reclamanta .. și pârâta A. D. s-a încheiat contractul nr._/03.07.2009, având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale, însușit de părți prin semnătură. Pentru serviciile prestate de reclamantă pârâtei, cea dintâi a emis facturile fiscale depuse la dosarul cauzei (filele 8-12), având o valoare totală de 191,51 lei, fiind aferente perioadei 06.2013 – 02.2014.
Analizând facturile fiscale emise și anexate la dosar, se poate observa că acestea individualizează corespunzător părțile, perioada de facturare, serviciile prestate, echivalentul acestora, penalizările aplicate pentru debitele anterioare, data emiterii, a scadenței,cuantumul procentual al penalităților ce vor fi percepute pentru neplata debitului și data de la care vor începe a fi calculate, locul de consum, îndeplinind astfel cerințele contractuale, dar și pe cele stabilite de lege.
În drept, instanța constată faptul că prezenta cerere are ca temei un contract încheiat în anul 2009, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Având în vedere cele de mai sus, instanța constată că legea aplicabilă prezentei cereri este reprezentată de Codul civil și legislația în vigoare la data încheierii contractului, astfel că va face aplicarea acestora.
În temeiul art. 969 cod civil anterior, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 Cod civil anterior, reclamanta are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul la daune interese, astfel că dacă pârâta a beneficiat de serviciile prestate de reclamantă, aceasta este obligată la plata prețului.
Instanța constată faptul că reclamanta a dovedit existența unor raporturi contractuale între părți, prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv contract pentru prestări servicii de salubritate nr._/03.07.2009, calcul penalități, facturi fiscale aferente perioadei 06.2013 – 02.2014.
Astfel, conform art. 6, pct. 6 din contractul părților, însușit de pârâtă prin semnătură, aceasta din urmă avea obligația de a achita contravaloarea serviciilor executate de prestator, iar termenul de achitare al acestora este de 15 zile de la primire, conform art. 8, pct. 3 din același contract.
Așadar, ținând cont de cele arătate anterior, constată instanța faptul că suma de 191,51 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate prestate în perioada iunie 2013 - februarie 2014, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, respectiv existența ei este neîndoielnică, rezultând din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art. 662, alin. 2 Cod de procedură civilă, cuantumul acesteia este determinat prin înscrisurile care o constată, acestea fiind opozabile debitorului, conform art. 662, alin. 3 Cod de procedură civilă, iar termenul prevăzut în favoarea sau și în favoarea debitorului s-a împlinit.
Având în vedere cele de mai sus, observând și faptul că potrivit art. 1169 Cod Civil anterior, cel care face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească; în concret, ținând cont de natura cererii, creditorul are obligația de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, în acest caz, revine debitorului sarcina de a dovedi executarea propriilor sale obligații, respectiv stingerea acestora prin plată.
Pârâta A. D. nu a solicitat administrarea de probe din care să rezulte că și-a îndeplinit în întregime și la termen obligațiile în cauză și nici nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare.
Pentru toate cele arătate mai sus, constatând îndeplinite condițiile răspunderii contractuale, instanța urmează a admite capătul de cerere constând în obligarea debitoarei la achitarea către reclamantă a sumei de 191,51 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate prestate în perioada iunie 2013 - februarie 2014.
În ceea ce privește capătul de cerere constând în obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, se constată că potrivit dispozițiilor art. 1538 Cod civil ce reglementează instituția clauzei penale: ,,clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației principale, fie clauza penală. Debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea convenită. Creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ținut să dovedească vreun prejudiciu”, iar conform art. 8, pct. 4 din contractul încheiat între părți, neachitarea contravalorii facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, iar valoarea acestora nu poate depăși cuantumul debitului.
Penalitățile prevăzute în cadrul convenției părților reprezintă o clauză penală, aceasta constituind o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditor, fixându-se anticipat valoarea acestuia, iar pentru a da efect acestei clauze penale, reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum de 30,69 lei (conform calculului efectuat de aceasta și depus la dosar – fila 7). Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, precum și la clauzele stipulate în contractul părților, instanța consideră întemeiat și acest capăt de cerere, așa încât va dispune obligarea pârâtei la plata acestei sume către reclamantă.
În temeiul art. 451 și 453 Cod de procedură civilă, instanța va obliga debitoarea ce se află în culpă procesuală la plata către creditoare a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta . sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta A. D., cu domiciliul în Iași, ., .. B, ., jud. Iași.
Obligă pârâta sa plătească reclamantei suma de 191,51 lei cu titlu de contravaloare a facturilor de salubritate pentru perioada iunie 2013 – februarie 2014, precum și suma de 30,69 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada iunie 2013 – februarie 2014.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
E. C. Irimița L.
Red/Teh.E.C
4ex-22.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7986/2015. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8477/2015.... → |
|---|








