Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 9925/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9925/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 9925/2015

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 09 Septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. A.

Grefier M. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9925/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, având ca obiect reprezentativitate sindicat.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 02.09.2015, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 14.08.2015, sub nr. de dosar_, petenta U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, prin președinte, a solicitat instanței să constate reprezentativitatea organizației sindicale, la nivelul unității de învățământ Liceul Tehnologic M. B. P..

În fapt, motivează petenta că U. S. Libere din învățământul Preuniversitar Iași este sindicatul legal constituit al salariaților din cadrul unității școlare Liceul Tehnologic "M. B." P. și că la nivelul unității, există un număr de 66 salariați, iar dintre aceștia 59 sunt membri de sindicat ( așa cum rezultă din Adeverințele emise de unitate și de reprezentantul sindicatului)

Având în vedere dispozițiile art. 51 alin. l pct. C din legea 62/2011, consideră că U. S. Libere din învățământul Preuniversitar Iași îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivel de unitate, respectiv: are statut legal de sindicat, are independență organizatorică și patrimonială, numărul de membri ai sindicatului reprezintă mai mult de jumătate din numărul angajaților unității;

În drept au fost invocate dispozițiile art. 51-52 din Legea 62/2011.

Cererea, timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 de lei, a fost însoțită de: sentința civilă nr. 96/90 a judecătoriei Iași privind dobândirea personalității juridice, sentința civilă nr. 9846/2013 privind ultimele modificările aduse componenței organelor de conducere și ale statutului, dovada numărului de membri ai sindicatului, dovada numărului total al salariaților din cadrul unității, dovada depunerii la ITM Iași a copiei dosarului de reprezentativitate.

Nu s-a solicitat administrarea altor probe în cauză.

Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:

În fapt, prin sentința civilă nr. 96/1990 a Judecătoriei Iași, a fost admisă cererea formulată de petenta U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași și s-a dispus înscrierea sa în registrele Judecătoriei Iași.

Prin sentința civilă nr. 9846/2013 a Judecătoriei Iași s-a luat act de schimbarea intervenită în statutul petentei și în componența organelor de conducere.

Din adeverința eliberată de Liceul Tehnologic M. B. P. rezultă că numărul total al angajaților din unitate este de 66, din care 59 sunt membri de sindicat.

Potrivit adresei nr._/_/CCMMRM/30.07.2015 eliberate de ITM Iași, a fost depusă documentația privind solicitarea acordării reprezentativității în format electronic și pe suport de hârtie.

În drept, potrivit art. 51 din legea 62/2011, sunt reprezentative la nivel de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

- au statut legal de sindicat;

- au independență organizatorică și patrimonială;

- numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.

(2) Îndeplinirea de cãtre organizațiile sindicale a condițiilor de reprezentativitate se constatã, la cererea acestora, de cãtre instanța care le-a acordat personalitate juridică.

Art. 52 din același act normativ prevede că dovada îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate la nivel de unitate se face astfel:

a) copie a hotãrârii judecãtorești definitive și irevocabile de dobândire a personalitãții juridice de cãtre sindicat și a ultimei hotãrâri judecãtorești definitive și irevocabile de modificare a statutului și/sau componenței organului executiv de conducere;

b) declarație semnatã de reprezentantul legal al sindicatului privind numãrul total de membri;

c) dovadã privind numãrul de angajați din unitate, eliberatã de angajator;

d) dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncã a unei copii a dosarului de reprezentativitate.

În baza înscrisurilor depuse la dosar, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legii 62/2011, apreciază ca întemeiată prezenta cerere, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va acorda reprezentativitate pentru U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași la nivelul unității de învățământ Liceul Tehnologic M. B. P., în vederea negocierii contractelor colective de muncă la nivel de unitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași cu sediul în Iași, ., cod fiscal_, prin președinte Prof. L. Laviniu A., cu sediul ales în Iași, ., ., ., la cabinet avocat A. R. P..

Constată că U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași este reprezentativă la nivelul unității de învățământ Liceul Tehnologic M. B. P..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.

PreședinteGrefier

A. M. G. M.

Red/Tehnored. A. M./G.M.

3 ex./10.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 9925/2015. Judecătoria IAŞI