Plângere contravenţională. Hotărâre din 14-10-2015, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 11595/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 14.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. I.

GREFIER-P. A. -M.

SENTINȚA CIVILĂ nr._

La ordine fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta M. F., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională . nr._.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 07.10.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 20.01.2015 sub numărul de dosar de mai sus, petenta M. F. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.03.2015 în contradictoriu cu intimatul Poliția L. Iași, solicitând anularea acestuia.

În fapt, petenta a arătat că autovehiculul condus la data de 26.03.2015 a fost ridicat în mod nelegal, fiind parcat într-o zonă în care nu era interzisă oprirea, fără a încurca circulația.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 2/2001.

A fost anexată plângerii copie a procesului-verbal contestat.

Intimatul Poliția L. Iași a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conține vicii de formă sau de fond și respectă prevederile O.G. nr. 2/2001.

În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.

În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.03.2015 petenta a fost sancționată cu avertisment și 3 puncte penalizare pentru că, la intersecția străzilor N.B. – Sulfinei –M. K., Iași ar fi parcat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în intersecție, la mai puțin de 25 metri de trecerea de pietoni, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 143 lit a din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002, art. 100 alin 2, art. 108 alin 1 lit b pct 7 din OUG nr. 195/2002. De asemenea, s-a dispus măsura complementară a ridicării autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în temeiul art. 7 lit h din Legea nr. 155/2010.

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea proceselor-verbale, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.

În ceea ce privește întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că prin modalitatea de întocmire nu s-a adus nicio vătămare petentului, prin urmare nu poate fi atrasă nicio sancțiune potrivit dispozițiilor art. 174-175 din Codul de procedură civilă.

Instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, dar și toate mențiunile necesare pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptei reținute în sarcina petentei.

De asemenea, nici faptul că în procesul-vebral nu sunt consemnate datele de identificare ale unui martor nu poate fi reținut de către instanță ca un motiv nulitate a acestui act, pentru cele ce urmează.

Potrivit art. 19 din O.G. 2/2001, procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. In cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnãtura acestuia, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator iar în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Din analiza acestui text legal, instanța constată că nerespectarea acestor dispoziții nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, fiind astfel supuse regulii generale prevăzută de art. 105 din Codul de procedură civilă. Astfel, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Din analiza dispozițiilor art. 19, mai sus enunțate, instanța constată că rațiunea consemnării datelor de identificare ale unui martor este în sensul confirmării împrejurărilor în care a fost încheiat procesul-verbal, respectiv în lipsa contravenientului, a refuzului sau a imposibilității acestuia de a semna procesul-verbal.

Față de aceste argumente, văzând că petenta nu contestă modul de încheiere a procesului-verbal, și anume în lipsa sa, instanța constată că prin lipsa datelor de identificare ale unui martor și a consemnării motivului pentru care nu a fost semnat de un martor, respectiv lipsa unui martor, nu a adus petentului nicio vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea procesului-verbal. Pentru aceleași argumente, instanța nu poate reține nici apărările petentei referitoare la lipsa mențiunilor cu privire la dreptul de a face obiecțiuni.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.

În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.

Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.

În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).

Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.

In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.

Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.

Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentei i s-a adus la cunoștință, prin comunicarea procesului-verbal contestat, acuzația în mod detaliat. De asemenea, petentei i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.

Fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal analizat se coroborează cu materialul probatoriu administrat în prezenta cauză. Pe cale jurisprudențială Curtea Europeană (cauzele Salabiaku contra Franței - Hotărârea din_ ) a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național. Prezumția de veridicitate a procesului-verbal în măsura în care cele consemnate au fost constatate de către agentul constatator în mod direct și nemijlocit prin propriile simțuri trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori) și mijloacele utilizate, acest raport fiind respectat în prezenta cauză, petentei asigurându-i-se dreptul de administra probe contrare celor reținute de către agentul constatator.

Cele constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator se coroborează cu fotografiile realizate cu ocazia constatării faptei contravenționale și atașate la dosarul cauzei filele 30-31, din fotografii rezultând modalitatea de parcare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ intersecția străzilor N.B. – Sulfinei –M. K., imediat după trecerea de pietoni, la mai putin de 1 metru.

Or, conform art. 142 lit e din Hotărârea nr. 1.391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, se interzice oprirea voluntara a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m față de acestea.

Față de aceste considerente, văzând că petenta nu a făcut dovada contrară a celor constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator, din fotografiile depuse la dosarul cauzei rezultând faptul că petenta a oprit voluntar autovehiculul la mai puțin de 25 metri față de trecerea de pietoni, instanța reține că fapta contravențională prevăzută de art. 108 alin 1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002 a fost săvârșită de către petentă cu vinovăție.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată contravenientei, instanța constată că aceasta reprezintă cea mai ușoară formă de sancționare, respectiv avertismentul. Prin urmare apărările petentei referitoare la lipsa de proporționalitate între sancțiunea aplicată și pericolul concret al faptei săvârșite nu sunt pertinente.

În ceea ce privește, măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului instanța constată că aceasta a fost aplicată în mod nelegal, față de dispozițiile Deciziei date de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea Recursului în Interesul Legii nr. IX/2015.

Astfel, prin Decizia nr. IX/2015, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, s-a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, că procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

Față de considerentele și dispozitivul deciziei amintite, instanța constată că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost în mod nelegal aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.03.2015 atât timp cât această măsură nu a fost reglementată în mod legal, și anume doar prin Hotărârea Consiliului Local.

Având în vedere aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va anula în parte procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.03.2015 în ceea ce privește măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta M. F. domiciliată în Iași,., ., judetul Iasi, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.03.2015 în contradictoriu cu intimatul Poliția L. Iași.

Anulează în parte procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.03.2015 în ceea ce privește măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ .

Menține restul dispozițiilor procesului-verbal care nu contravin prezentei hotărâri.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. P. A. M.

Red/teh.I.C.

4 ex/03.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 14-10-2015, Judecătoria IAŞI