Stabilire program vizitare minor. Hotărâre din 22-10-2015, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 12022/2015
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică de la data de 22 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. T. S.
Grefier - M. A.-S.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantul P. I., intervenienti P. V., P. M. și pe pârâta M. O. P., având ca obiect stabilire program vizitare minor
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părtilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul ca procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 24.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 8.10.2015, ulterior pentru astăzi, 22.10.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 01.10.2014 sub nr. _ reclamantul P. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M. O. P. stabilirea unui program de legături personale cu minora P. S. I., născută la data de 15.01.2005.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr.3813/22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Iași a fost desfăcută căsătoria părților și s-a dispus încredințarea minorei spre creștere și educare mamei. A precizat că în ultimul timp pârâta nu îi mai permite să țină legătura cu minora. Reclamantul a susținut că lucrează în Anglia fără forme legale și a solicitat ca programul de legături personale să se desfășoare la locuința din Iași.
În drept au fost invocate prevederile art.401 C.civ., Legea 272/2004, art.8 CEDO.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probelor prin înscrisuri, prin declarațiile unui martor, efectuarea anchetei sociale și audierea minorei. Reclamantul a depus la dosar înscrisuri, în copie certificată.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În apărare, pârâta a precizat, în esență, că reclamantul are probleme în ceea ce privește implicarea în creșterea și educarea minorei.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Pârâta a solicitat administrarea probelor prin înscrisuri, prin declarațiile martorilor, expertize, efectuarea anchetei sociale. A depus înscrisuri, în copie certificată.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reluat motive expuse în cererea introductivă.
Numiții P. V. și P. M. au formulat cerere de intervenție voluntară principală, prin care au solicitat stabilirea unui program de legături personale cu minora P. S. I., născută la data de 15.01.2005.
În motivare, intervenienții au arătat că în anul școlar 2012-2013, deși părțile erau despărțite, minora a locuit la ei și a urmat cursurile Școlii T. M. din Iași. Au precizat că nu au mai văzut-o pe minoră din mai 2014, când a stat la ei 2 zile, iar în prezent orice contact cu aceasta le este interzis de către pârâtă.
În drept, au fost invocate prevederile art.61 și următoarele C.proc.civ.
În dovedirea cererii, intervenienții au solicitat administrarea probelor prin înscrisuri, interogatoriul pârâtei, prin declarațiile unui martor, efectuarea anchetei sociale și audierea minorei. Au depus la dosar înscrisuri, în copie certificată.
Reclamantul și pârâta nu au formulat întâmpinare la cererea de intervenție.
Prin Încheierea din data de 23.04.2015 a fost admisă în principiu cererea de intervenție.
Au fost administrate probele prin înscrisuri și prin declarațiile unui martor.
A fost efectuată ancheta socială. Minora a fost audiată în Camera de consiliu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din căsătoria părților a rezultat minora P. S. I., născută la data de 15.01.2005.
Prin sentința civilă nr. 3813/22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010 a fost desfăcută prin acord căsătoria părților, iar minora a fost încredințată mamei spre creștere și educare, pârâtul fiind obligat la plata pensiei de întreținere lunare în favoarea copilului.
Conform declarației martorului propus de reclamant, acum aproximativ 2 ani minora a locuit împreună cu bunicii paterni, iar în perioada respectivă a fost într-un mediu educațional bun și a progresat. În fiecare zi era dusă și adusă de la școală de către bunicul patern, cu taxiul. Reclamantul este plecat în Anglia de aproximativ 3 ani și a păstrat legătura cu minora prin telefon. A venit în România de 2 ori pe an și de fiecare dată a luat copilul la locuința bunicilor paterni, fiind nedespărțiți. De aproximativ 3 ani pârâta este plecată la București. Până acum 2 luni bunicii materni nu le-au permis bunicilor paterni să vadă copilul. de aproximativ o lună minora locuiește împreună cu bunicii paterni.
Din raportul de anchetă socială de la locuința pârâtei, rezultă că aceasta locuiește împreună cu minora și părinții săi în casa acestora formată din 3 camere, condițiile materiale fiind bune. Minora este elevă în clasa a IV-a.
Astfel cum reiese din raportul de anchetă socială de la locuința intervenienților, aceștia sunt pensionari și locuiesc într-un apartament proprietate, format din 3 camere, condițiile materiale fiind bune.
Fiind audiată în Camera de consiliu, minora a arătat că locuiește împreună cu mama și bunicii materni și are o relație bună cu aceștia. Tatăl nu a mai sunat-o de 2-3 luni, iar pe bunicii paterni nu i-a văzut de un an.
Potrivit art. 17 al.1 din Legea nr. 272/2004, republicată, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior (al. 2).
Dispozițiile art. 496 al.5 C.civ. prevăd că părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă acesta este în interesul superior al copilului.
Conform dispozițiilor art.18 al.1 din Legea nr. 272/2004, republicată, relațiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit;
d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul;
f) transmiterea de către persoana la care locuiește copilul a unor informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul;
g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană față de care copilul a dezvoltat legături de atașament într-un loc neutru în raport cu copilul, cu sau fără supravegherea modului în care relațiile personale sunt întreținute, în funcție de interesul superior al copilului.
Notează instanța că interesul superior al copilului reclamă ca acesta să crească înconjurat de dragostea, grija și afecțiunea ambilor părinți, chiar dacă aceștia au decis să se despartă. Părintele cu care copilul nu locuiește în mod statornic trebuie să aibă un drept de interacțiune cu copilul, rezonabil, constant și frecvent.
De asemenea, reține instanța că părintele la care copilul locuiește are obligația de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, astfel cum prevede art.18 alin.3 din Legea 272/2004.
La stabilirea programului de relații personale, instanța va avea în vedere nevoia copilului de contact regulat, semnificativ și continuu cu tatăl, de stabilitate, continuitate, securitate, predictibilitate și structură.
Din probele administrate rezultă că reclamantul și intervenienții prezintă condiții materiale bune și garanții morale că se vor ocupa corespunzător de copil, neexistând niciun impediment ca minora să petreacă un timp în îngrijirea acestora.
Prin urmare, față de considerentele ce preced, instanța va încuviința ca reclamantul și intervenienții să aibă legături personale cu minora. Va stabili pentru reclamant următorul program: în vacanța de vară în perioada 1-31 august; jumătate din celelalte vacanțe ale minorei, respectiv în anii impari prima jumătate a vacanțelor la tată, iar în anii pari a doua jumătate a vacanțelor minorei la tată, alternându-se astfel și sărbătorile religioase. Minora va fi luată de tată în prima zi a perioadei la ora 09.00 și va fi adusă la domiciliul mamei în ultima zi a perioadei la ora 20.00. Programul de legături personale se va desfășura cu posibilitatea luării minorei la domiciliul reclamantului din Iași.
De asemenea, instanța va stabili pentru intervenienți următorul program: în prima săptămână a lunii în ziua de sâmbătă și în a treia săptămână a lunii în ziua de duminică, de la ora 09.00 până la ora 18.00; cu posibilitatea luării minorei la domiciliul intervenienților.
În temeiul art.453 C.proc.civ. și al principiului disponibilității, instanța va lua act de faptul că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul P. I., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat U. Ștefănica - Iași,., .,. jud.Iasi, în contradictoriu cu pârâta M. O. P., CNP_, cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat R. A. din Bucuresti, Splaiul Unirii nr.16, etaj 3, cam. 301, Muntenia Business Center, sector 4.
Admite cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienții P. V., CNP_ și P. M., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat U. Ștefănica - Iași,., .,., jud.Iasi, în contradictoriu cu reclamantul și pârâta.
Încuviințează ca reclamantul să aibă legături personale cu minora P. S. I., născută la data de 15.01.2005 și stabilește următorul program: în vacanța de vară în perioada 1-31 august; jumătate din celelalte vacanțe ale minorei, respectiv în anii impari prima jumătate a vacanțelor la tată, iar în anii pari a doua jumătate a vacanțelor minorei la tată, alternându-se astfel și sărbătorile religioase. Minora va fi luată de tată în prima zi a perioadei la ora 09.00 și va fi adusă la domiciliul mamei în ultima zi a perioadei la ora 20.00. Programul de legături personale se va desfășura cu posibilitatea luării minorei la domiciliul reclamantului din Iași.
Încuviințează ca intervenienții să aibă legături personale cu minora și stabilește următorul program: în prima săptămână a lunii în ziua de sâmbătă și în a treia săptămână a lunii în ziua de duminică, de la ora 09.00 până la ora 18.00; cu posibilitatea luării minorei la domiciliul intervenienților.
Ia act de faptul că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.10.2015.
Președinte, Grefier,
S. A.-TeodoraAndronache-S. M.
Red./Tehnored.A.T.S/A.T.S.
4 ex./11.01.2016
| ← Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria IAŞI | Pensie întreţinere. Hotărâre din 22-10-2015, Judecătoria IAŞI → |
|---|








