Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 8402/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8402/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 8402/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8402/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . SRL și pe intimata A.N.A.F. DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de ciare este legal îndeplinită, cauza aflându –se la primul termen de judecată și că nu a fost depusă la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru de către contestatoare, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, contestatorul . SPEDITION SRL a contestat decizia de instituire a masurilor asiguratorii AIF 2.918/27.02.2015, procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/20.03.2015 si poprirea asiguratorie nr._/17.03.2015 intocmite de intimata A.-DGRFP IASI.
Potrivit art. 197 din NCPC, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legiii.
OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, dispune în art. 1 coroborat cu art. 33 alin. 1 că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se plătesc anticipat, sancțiunea neîndeplinirii obligației de plată până la termenul stabilit fiind cea prevăzută la art. 197 din Codul de procedura civila, respectiv anularea cererii.
Conform art. 33 alin.2 din OUG 80/2013, s-a pus in vedere contestatorului atât cuantumul taxei judiciare de timbru, cât și termenul stabilit pentru plată (termenul de judecata din 23.06.2015). Acesta a primit comunicarea instantei in postă, conform dovezii de inmanare de la fila 266 dosar.
Având în vedere că nu au fost respectate aceste dispoziții, instanța, potrivit disp.art.197 Noul cod de procedura civila constata ca in cauza este incidenta sanctiunea anularii cererii de chemare in judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite exceptia netimbrarii cererii.
Anuleaza cererea formulata de contestatorul . SRL, cu sediul în Iasi, .. 50B, camera 3, parter, jud. Iasi, având CUI_, J_, cont bancar RO44BRDE240SV_ in contradictoriu cu intimata A.-DGRFP IASI, cu sediul în Iasi, .. 26, jud. Iasi, ca netimbrata.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2015.
Președinte, Grefier,
F. R. M. S. A. M.
RED. TEHN. R.M.F.
4 ex./29.06.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8404/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 8418/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








