Validare poprire. Sentința nr. 2891/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2891/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 41619/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2891/2015
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE T. B.
Grefier L. T.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditor . IFN SA, PRIN AVOCAT M. A. H. și pe debitor T. L., terț poprit S.C. "B.D.S. L." S.R.L., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat T. pentru terțul poprit, lipsind:
- creditor - . IFN SA, PRIN AVOCAT M. A. H.
- debitor - T. L.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că prin serv. Registratură s-a depus din partea creditoarei cerere de renunțare la judecată, precum și faptul că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul Registratură al instanței copia conformă cu originalul a dosarului de executare nr.612/2011 al B. P., conținând 94 pagini, după care:
Instanța procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, stabilind că, față de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Avocat T. pentru terțul poprit solicită să se ia act de cererea de renunțare la judecată cu cheltuieli de judecată sens în care depune la dosar chitanța și factura reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
INSTANȚA,
Prin acțiunea civilă, legal timbrată, înregistrată la instanță sub nr_/21.11.2014 creditoarea . IFN a chemat in judecată pe debitorul T. L. și pe terțul poprit B. L. SRL solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească validarea popririi asupra veniturilor pe care le realizează debitorul la terțul poprit până la concurența sumei de_,67 lei
Creditoarea arată că terțul poprit nu a înființat poprire asupra sumelor datorate de debitor ( în baza contractului de leasing nr._/2008) potrivit încheierii emise de B. P. S. S. în dosarul de executare 612/2011
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri.
În drept a invocat: disp. art. 453,454,456, și 460 Cod procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Terțul poprit a depus întâmpinare prin care a arătat că a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor salariale ale debitorului în cota de 1/3 și a consemnat suma de bani în contul de consemnare arătat în adresa de înființare a popririi, prima reținere fiind în luna noiembrie 2014 ( sens în care a consemnat suma de 388 lei în ordinul de plată datat 17.11.2014)
Totodată a solicitat cheltuieli de judecată. Debitorul nu și+a precizat poziția procesuală deși a fost legal citat .
Creditoarea a depus precizări prin care a arătat că renunță la judecarea cauzei (f35)
În temeiul art. 406 Cod procedură civilă instanța va lua act de cererea de renunțare la judecată și va dispune obligarea creditoarei la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată potrivit art.406(3) Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de cererea de renunțare la judecarea cauzei formulată de creditoarea . IFN cu sediul ales în București, ., . la cabinet avocat M. A. H. în contradictoriu cu debitorul T. L. cu domiciliul în Iași, ., . A,. și terțul poprit B.D.S. L. SRL cu sediul în Iași, . nr.2 E
Obligă pe creditoare să plătească terțului poprit suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare ce se va înregistra la Judecătoria Iași
Pronunțata în ședința publică azi,25.02.2015
Președinte, Grefier,
B. T. T. L.
RED.B.T./TEHNORED.L.T.
5 EX.19.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2414/2015.... | Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 2409/2015.... → |
|---|








