Validare poprire. Sentința nr. 729/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 729/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 38989/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 729/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S. S.A.R.L., PRIN REPREZENTANT LEGAL . ( FOSTĂ .) în contradictoriu cu debitorul G. N. R. și terțul poprit . SRL, , având ca obiect validare poprire .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la ordine, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, verificând competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, se declară competentă teritorial, material și general în soluționarea cauzei, având în vedere dispozițiile art. 789 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 650 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă potrivit legii.
Instanța, văzând lipsa părților și având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2014 sub nr. _ , creditoarea ..R.L. a solicitat validarea popririi înființate de Biroul Executorului Judecătoresc Silimon V. asupra veniturilor lunare ale debitorului G. N. R., în cota de 1/3 până la concurența sumei de 2700,85lei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat în esență că pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc Silimon V. se află dosarul de executare nr. 1096/2014 împotriva debitorului G. N. R., în baza titlului executoriu – Contractul de credit nr._/11.07.2011 .
După emiterea somației, în baza art. 785 și următoarele Cod procedură civilă s-a înființat poprirea asupra veniturilor debitorului, terțul poprit trebuind să înființeze poprirea pe 1/3 din veniturile debitorului, fapt pe care acesta nu l-a realizat.
În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 789 din Cod procedură civilă vechi.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei .
În dovedirea cererii au fost anexate în copie următoarele acte: contractul de credit bancar nr._/11.07.2011, adresa de înființare a popririi nr. 1096/2014 din 19.09.2014, adresa nr. 9966/04.08.2014 a CNAS-CAS Iași..
Deși legal citați pârâții nu au formulat întâmpinare și nici nu și-au precizat poziția procesuală. .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc Silimon V., creditoarea ..R.L. a solicitat punerea în executare a titlului executor Contractul de credit nr._/11.07.2011, prin poprire silită asupra veniturilor debitorului G. N. R., reprezentate de drepturile salariale încasate de la terțul poprit . SRL SRL .
Adresa de înființare a popririi emisă de executorul judecătoresc la data de 19.09.2014 a fost comunicată atât terțului poprit cât și debitorului la data de 24.09.2014.
Terțul poprit avea obligația ca, în conformitate cu prevederile art. alin.1din Codul de procedură civilă, în termen de 30 zile de la primirea adresei să se conformeze acesteia.
În drept, În baza art. 789 alin. (1) lit. a C.proc.civ., în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, terțul poprit era obligat să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului. Terțul poprit nu s-a conformat acestei obligații în termenul de 5 zile.
Or, în baza art. 789 alin. (1). 1 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Potrivit art. 789 alin. 3 C.p.c.,pentru a se dispune validarea popririi instanța trebuie să constate că terțul poprit datora, la momentul înființării popririi, sume de bani debitorului. În speță se constată că această condiție este îndeplinită, astfel cum rezultă din contractul de credit nr.
În consecință, în baza art. 789 alin. 3 N.C.p.c. instanța va dispune validarea popririi, obligând terțul poprit să plătească creditorilor sumele de bani pe care le datorează debitorului în baza până la concurența sumei de 280,20 lei.
Va fi respinsă însă cererea creditoarei privind aplicarea unei amenzi judiciare terțului poprit, deoarece instanța consideră că în speță, sub acest aspect, nu s-a facut dovada relei credinte a tertului poprit, conform dispozițiilor art.789 alin.9 din codul de procedura civila.
Ia cat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea ..R.L. prin reprezentant legal . cu sediul în București, ., . București, în contradictoriu cu debitorul G. N. R., domiciliat în . și terțul poprit . SRL, cu sediul în Iași, . jud.Iași.
Validează poprirea înființată de Biroul Executorului Judecătoresc „Silimon V.” în mâinile terțului poprit . SRL asupra veniturilor lunare, prezente și viitoare ale debitorului G. N. R., în cota de 1/3 până la concurența sumei de 2700,85 lei, sumă ce va fi consemnată pe numele creditoarei ..R.L. prin reprezentant legal ., la dispoziția și pe seama executorului judecătoresc.
Respinge cererea cu privire la amendarea terțului poprit ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./ TEHNORED.:V.V.C.
26.01.2015/ 5ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1158/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 394/2015.... → |
|---|








