Plângere contravenţională. Sentința nr. 104/2015. Judecătoria JIBOU

Sentința nr. 104/2015 pronunțată de Judecătoria JIBOU la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 104/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA JIBOU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Date cu caracter personal

Nr. operator_

SENTINTA CIVILĂ NR. 104

Ședința publică din data de 11 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. G.

GREFIER: S. A.-B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta N. E. în contradictoriu cu intimatul O. S. S. Z., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare se constată lipsa părților, prin urmare instanța în conformitate cu art. 104 alin. 12 și 13 din Hotărârea CSM nr. 387 din 22.09.2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești va lăsa cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata, după care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei din partea Primăriei Jibou actele solicitate (f. 20-29).

Instanța constată că intimatul nu a depus la dosarul cauzei dovada de comunicare către petenta N. E. a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 18.06.2014, și nici înștiințarea de plată.

Instanța constată că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel că potrivit dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare, în baza actelor și lucrărilor existente la dosar.

INSTANȚA

Prin plangerea inregistrată la numărul de mai sus si formulata peste termenul legal de 15 zile, petenta N. E. in contradictoriu cu O. S. S. din Zalau, a contestat procesul-verbal . nr._/18.06.2014, prin care a fost sanctionata cu amenda in valoare de 2000 lei, retinându-se in sarcina sa incalcarea prevederilor art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 171/2010 republicată, constand in taierea fara drept de arbori.

Plangerea este sumar motivata, petenta aratand doar ca nu a taiat arbori, a gasit material lemnos pe care l-a adunat . in momentul in care a vrut sa plece a fost surprinsa de padurar. Pentru ca petenta nu avea asupra sa topor, padurarul i-a pus in vedere sa-i spuna cine a taiata lemnele, si pentru ca petenta nu a avut aceasta informatie, padurarul i-a intocmit ei proces-verbal.

In drept plângerea nu este motivata, in probatiune depunandu-se inscrisuri, iar taxa judiciara de timbru a fost achitata.

Intimatul nu a formulat intampinare si nici nu a dat curs solicitarii instantei de a face dovada comunicarii procesului-verbal si a instiintarii de plata catre petenta.

Analizind materialul probator prin raportare la sustinerile petentei, instanța constata ca prin procesul-verbal contestat, petenta a fost sanctionata pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 8 lit. a din Legea nr. 171/2010 deoarece in data de 18.06.2014 a taiat fara drept, un numar neprecizat de arbori de esenta tei, nemarcati, din locul numit Valea Rosie, cauzand un prejudiciu in valoare de 422,37 lei, fara TVA.

Pentru aceste motive agentul constatator a facut aplicarea prevederilor legale si a intocmit procesul-verbal sanctionator.

Analizand din oficiu legalitatea procesului-verbal, instanta constata ca acesta prezinta inadvertente.

Astfel, la starea de fapt se arata ca petenta a savarsit infracțiunea in data de 15.06.2014, procesul-verbal fiind intocmit in data de 18.06.2014.

Cu toate acestea la final se mentioneaza ca persoana sanctionata refuza semnatura iar lipsa martorilor asistenti care sa ateste acest ultim aspect se justifica prin locul izolat.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 171/2010 Procesul-verbal de constatare a contraventiei silvice se inmaneaza sau se comunica in copie contravenientului si, daca este cazul, partii vatamate si proprietarului bunurilor confiscate.

(2) Comunicarea se face de catre institutia din care face parte agentul constatator, in termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data constatarii, prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la sediul contravenientului. Afisarea se consemneaza . semnat de cel putin un martor.

(3) In situatia in care contravenientul a fost sanctionat cu amenda, precum si daca a fost obligat la plata despagubirilor pentru prejudiciul adus padurii, odata cu procesul-verbal i se inmaneaza/comunica si instiintarea de plata.

(4) In instiintarea de plata se face mentiunea cu privire la obligativitatea achitarii amenzii si, dupa caz, a despagubirilor, in termen de 30 de zile de la comunicare sau de 15 zile de la solutionarea contestatiei, in caz contrar urmand sa se procedeze la executarea silita in conditiile legii.

(5) In cazul neachitarii amenzii, institutia din care face parte agentul constatator comunica debitul la organul fiscal teritorial competent in vederea executarii silite, in termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare.

(6) In cazul neachitarii despagubirilor pentru pagube aduse padurii, ocolul silvic care administreaza/asigura serviciile silvice comunica debitul la organul fiscal teritorial competent, in vederea executarii silite, in termen de 30 de zile de la expirarea termenului de contestare a procesului-verbal de constatare a contraventiei.

Desi i s-a pus in vedere intimatei sa faca dovada indeplinirii cerintelor art. 27, aceasta nu s-a conformat.

Petenta sustine ca a luat cunostinta despre sanctionarea sa cu ocazia prezentarii sale la primarie pentru a solicita acordarea ajutorului pentru incalzire cand i s-a comunicat verbal faptul ca figureaza cu datoraia de 2523 lei, amenda si despagubiri, pentru comiterea infracțiunii silvice.

De mentionat este faptul ca instanța nu a respins plângerea petentei ca tardiva deoarece intimatul nu a facut dovada comunicarii.

Practic in cauza nu exista probe pe care sa se intemeieze procesul-verbal, doar constatarile agentilor.

Procesul-verbal se bucura de prezumtia de legalitate si veridicitate, cele consemnate fiind considerate corespunzatoare realitatii pana la proba contrara.

Este adevarat ca petenta nu a rasturnat prezumtia, dar dupa modul in care a fost intocmit procesul-verbal, inadvertentele din acesta, lipsa unor probe care sa sustine cele retinute si faptul ca nu s-a facut dovada comunicarii conform legii, instanța constata ca exista indoiala cu privite la vinovatia petentei. Si pentru ca indoiala profita intotdeauna celui acuzat, instanța va admite in plangerea si va anula procesul-verbal ca nelega si netemeinic, la fel si instiintarea de plata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE:

Admite plangerea petentei N. E., domiciliată in or. Jibou, ., jud. Salaj, formulata in contradictoriu cu intimatul O. S. S., cu sediul in Z., .. 1E, jud. S. si in consecinta anuleaza procesul-verbal ., nr._/18.06.2014 precum si instiintarea de plata intocmita in baza acestuia.

F. cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecatoria Jibou.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. G. S. A.-B.

Red. M.G. / 25.02.2015

Dact. SZ.A. / 4 ex. / 25.02.2015

..02.2015

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 104/2015. Judecătoria JIBOU