Pretenţii. Sentința nr. 663/2015. Judecătoria JIBOU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 663/2015 pronunțată de Judecătoria JIBOU la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 663/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA JIBOU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator_
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 663
Ședința publică din data de 17.12. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: Băbănaș M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanta U. S., în contradictoriu cu pârâtul PFA R. I. D., având ca obiect pretenții.
Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 10.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 17.12.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.07.2015, reclamanta UAT . O. M., în contradictoriu cu pârâta PFA R. I. D., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunta să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3225 lei.
În motivare, reclamanta a arătat în esență, că în urma acțiunii de audit financiar efectuată de Curtea de conturi – Camera de conturi a județului S., în urma analizei contractului de prestări servicii nr. 4412, încheiat cu pârâta la data de 15.11.2013, în valoare totală de 900 lei lunar, s-a constatat că pârâta a încălcat art. 7 alin. (1) pct. 2.1, art. 46 alin. (3), art. 196^3 lit. a) și e), art. 296^4 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal, H.G. nr. 44/2004, valoarea estimată a abaterii fiind de 3225 lei, reprezentând impozit și contribuții angajat pe perioada 15.11._14.
În urma deciziei, reclamanta a emis adresa nr. 2618/08.06.2015, însă pârâta a răspuns prin adresa nr. 18/29.06.2015 că nu datorează vreo sumă reclamantei.
Reclamanta a mai arătat că nedispunerea și neurmărirea măsurilor trasmise de Curtea de Conturi constituie infracțiune.
În drept, reclamanta a invocat art. 7 alin. (1) pct. 2.1, art. 46 alin. (3), art. 196^3 lit. a) și e), art. 296^4 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal, H.G. nr. 44/2004.
Acțiunea a fost scutită de la plata taxei de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
La cerere au fost anexate următoarele înscrisuri: extras din decizia nr. 9/21.04.2015 a Camerei de conturi a jud. S. (f. 5-8), notificare plată (f. 9), adresă către Primăria Comunei S. (f. 10-12), împuternicire avocațială nr. SJ_, contract prestări servicii (f. 14-17).
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea cererii ca nefondată.
Pe fond, pârâta a arătat, în esență, că pârâta a încheiat cu reclamanta un contract de prestări servicii la data de 15.11.2013, iar conform art. 1.1. pârâtul s-a obligat să presteze servicii de prevenire a înzăpezirii pe drumurile și străzile comunale cu utilajul Primăriei și carburantul necesar efectuării lucrărilor, lucrări de întreținere a utilajului, tractor U 650, alte servicii la cerere. Pentru aceste servicii, reclamanta s-a obligat să pună la dispoziția pârâtei carburanți, piese de schimb, etc. Prin acest contract, reclamanta a urmărit să externalizeze anumite servicii care nu necesită o activitate continuă.
Pârâta a susținut că pretențiile formulate de reclamantă au fost generate de recalificarea activității desfășurate de pârâtă ca o activitate dependentă, un raport de drept al muncii. Pârâtul este o persoană fizică autorizată, obținând venituri din activități comerciale desfășurate ca activitate independentă. Conform susținerii pârâtei, beneficiarul nu pune la dispoziția prestatorului decât în parte baza materială folosită, iar pentru executarea contractului, prestatorul folosește resurse proprii precum spațiu de lucru, scule pentru reparații, echipament de lucru și protecție, cheltuieli de deplasare.
Pârâta a mai arătat că nu se află într-o relație de subordonare cu reclamanta și pentru faptul că potrivit art. 6.1 din contract, prestatorul răspunde pentru garanția serviciilor prestate, fiind astfel instituită o răspundere civilă contractuală, specifică raporturilor juridice civile și nu celor de drept al muncii.
Pârâta a mai menționat că reconsiderarea unei activități ca fiind dependentă se poate face doar dacă există cel puțin unul dintre criteriile prev. de art. 7 alin. (2) pct.2.1. din Codul fiscal, iar activitatea desfășurată de pârâtă nu întrunește niciuna dintre condițiile prevăzute de Codul fiscal. Astfel, pârâtul nu are un program de lucru fix, nu este subordonat beneficiarului, nu beneficiază de concediu plătit sau de indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, ci el își desășoară activitatea la sediul său profesional, contribuie cu capital propriu la prestarea activității și nu îi sunt decontate cheltuieli de deplasare.
Îndrept, pârâta a invocat art. 7 Cod fiscal, art. 205 C.proc.civ.
În probațiune, pârâtul a solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantei și proba cu martorul P. I..
Întâmpinării i-au fost anexate următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială nr. SJ002008/2015.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviintat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, considerând aceste probe admisibile și concludente în temeiul art. 255 alin.(1) C.pr.civ., iar pentru pârâtă a încuviințat proba cu martorul P. I., declarația acestuia aflându-se la fila 55 din dosar. Instanța a decăzut pârâta din proba cu interogatoriul reclamantei.
La data de 10.09.2015, instanța, în baza art. 411 alin. (2) pct. 2 Cod procedură civilă, a suspendat judecata cauzei.
La data de 21.09.2015, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere admisă prin încheierea din data de 22.10.2015.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta și pârâta au încheiat contractul de prestări servicii nr. 4412/15.11.2013, prin care pârâta s-a obligat să presteze servicii de dezăpezire, lucrări de întreținere a utilajului tractor U650, precum și orice alte activități conform obiectului său de activitate și orice i se va cere, conform art. 1.1. din contract (f. 14). Potrivit art. 2.1. din contract, durata acestuia este cu începere de la data de 15.11.2013, până la scoaterea postului la concurs. Conform art. 4.1. din contract, plata se va efectua în termen de 15 zile de la emiterea facturii. Cu privire la programul de lucru, art. 5.2. din contract prevede că acesta este de 8 ore pe zi și poate fi prelungit în funcție de necesități. Art. 8.1. din contract prevede că prestatorul răspunde material pentru pagubele produse din vina sa, iar art. 8.2 dispune că în caz de executare defectuoasă sau parțială a obligațiilor contractuale, prestatorul va plăti clientului daunele produse.
Prin decizia nr. 9/21.04.2015 a Camerei de conturi a jud. S. s-a constatat, în urma analizării contractului de prestării servicii încheiat între reclamantă și pârâtă, că pârâtul respectă condițiile de muncă impuse de beneficiar, desășurând o activitate dependetă în sensul art. 7 alin. (1) pct. 2.1. din Codul fiscal (f. 6). Prin aceeași decizie s-a stabilit că pentru pârât nu s-a calculat, reținut și virat impozitul pe venituri din salarii și contribuțiile angajatorului la fondurile de asigurări sociale, respectiv nu s-a calculat și virat la bugetul general consolidat contribuția angajatorului la fondurile de asigurări sociale.
Astfel cum reiese din declarația martorului P. I. (f. 55), care are calitatea de vice-primar al . a avut un program de lucru fix, aceasta prestând activitate atunci când era necesar, uneori chiar și sâmbăta sau duminica. De asemenea, conform aceleiași declarații, pârâta a folosit mijloace proprii în desfășurarea ativității sale, cum ar fi diferite instrumente sau scule pentru lucru, întrucât în inventarul primăriei apare doar tractorul și o singură cheie.
În drept, conform art. 7 alin. (1) pct.2.1. din Codul Fiscal, orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii:
a)beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, și respectă condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru;
b)în prestarea activității, beneficiarul de venit folosește exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă sau altele asemenea și contribuie cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capitalul propriu;
c)plătitorul de venit suportă în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizația de delegare-detașare în țară și în străinătate, precum și alte cheltuieli de această natură;
d)plătitorul de venit suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 209 din 20 iulie 2015 privind anularea unor obligații fiscale, 1) Se anulează diferențele de obligații fiscale principale, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activități ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iulie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Organul fiscal nu reconsideră/reîncadrează o activitate ca activitate dependentă și nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reconsiderare/reîncadrare pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015.
În speță, instanța constată că cererea reclamantei este neîntemeiată pentru următoarele motive:
În primul rând, având în vedere faptul că a formulat o cerere în pretenții fundamentată pe dreptul comun, reclamantei îi revenea sarcina de a proba cele susținute. Singurul temei al acțiunii reclamantei este o decizie a curții de conturi, care nu constituie, prin ea însăși, o probă în fața instanței civile. Starea de fapt menționată în decizia nr. 9/21.04.2015 a Camerei de conturi a jud. S. nu a fost probată în niciun fel de către reclamantă.
Cu privire la aplicarea art. 7 alin. (1) pct. 2.1. din Codul fiscal, pentru a fi incidentă reținerea sa, reclamanta trebuia să probeze îndeplinirea cel puțin a unei condiții dintre cele patru prevăzute.
Cu privire la relația de subordonare, instanța reține că părțile au încheiat un contract de prestări servicii, cu un obiect determinat. Astfel, atribuțiile ce îi revin pârâtei nu sunt impuse în mod unilateral de către reclamantă, ci sunt obiectul acordului de voință dintre părți, astfel cum reiese din contractul de prestări servicii. Totodată, programul de lucru al pârâtei nu este unul fix, ci, astfel cum se și prevede în contract, acesta este de 8 ore, însă poate fi prelungit, după necesități, fără a fi remunerate orele suplimentare. Mai mult, din declarația martorului P. I. reiese că pârâta a prestat activități atunci când s-a impus, lucrând inclusiv sâmbăta sau duminica. Instanța reține că însăși activitatea prestată, anume aceea de dezăpezire, impune un program de lucru variabil.
Un alt aspect relevant în aprecierea unui raport de dependență, astfel cum este definit de Codul fiscal, este răspunderea pentru neîndeplinirea, totală sau parțială, a obligațiilor asumate prin contract. Astfel cum în mod corect a susținut reprezentanta pârâtei, contractul prevede o răspundere materială și personală a prestatorului, care nu este specifică raporturilor de muncă. Mai mult, se prevede expres în contract și o răspundere directă față de terți a prestatorului, aspect care subliniază faptul că acesta nu este un prepus al beneficiarului.
În ceea ce privește condiția impusă de 7 alin. (1) pct. 2.1. lit. b) din Codul fiscal, instanța reține că pârâta a contribuit inclusiv cu capital propriu la prestarea activității. Astfel, referitor la obligația de a presta lucrări de întreținere a tractorului, este evident că pentru asemenea lucrări sunt necesare diferite scule și instrumente. Astfel cum reiese din declarația vice-primarului . primăriei apare doar o cheie, element care susține afirmația pârâtei referitoare la faptul că a folosit propriile instrumente pentru întreținerea și repararea utilajului, o singură cheie nefiind suficientă pentru a efectua astfel de lucrări.
Referitor la condiția prevăzută de art. 7 alin. (1) pct. 2.1. lit. c) din Codul fiscal, la dosar nu există niciun element care să susțină faptul că pârâta a beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport. De asemenea, nici cu privire la condiția impusă de art. 7 alin. (1) pct. 2.1. lit. d) din Codul fiscal nu există niciun indiciu cu privire la faptul că reclamanta ar fi plătit indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit, anume a pârâtei.
Având în vedere aceste aspecte, instanța reține că în speță nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) pct. 2.1. din Codul fiscal și prin urmare, activitatea pârâtei nu poate fi recalificată ca fiind dependentă.
Prin urmare, având în vedere faptul că reclamanta nu a probat relația de dependență, care să justifice recalificarea activității prestate de pârâtă, suma de 3225 lei, reprezentând impozit și contribuții angajat pe perioada 15.11._14 nu este datorată de pârât, motiv pentru care instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei.
Mai mult, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 209 din 20 iulie 2015 a instituit o măsură de amnistie fiscală prin care s-au anulat diferențele de obligații fiscale principale, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activități ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iulie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, chiar dacă instanța ar fi reținut faptul că activitatea desfășurată de către pârâtă ar fi fost una dependentă, organul fiscal nu ar fi putut emite o decizie de impunere.
Cu toate că în speță nu este vorba despre o decizie de impunere, instanța constată că argumentele reținute în Nota de fundamentare a legii amnistiei fiscale se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor în pretenții formulate de diferite instituții publice ca urmare a controalelor efectuate de Curtea de conturi. În caz contrar s-ar goli de conținut prevederea din legea nr. 209 din 20 iulie 2015, fiind ilogic ca, pe de o parte, împotriva contribuabilului să nu poată fi emisă o decizie de impunere, dar pe de altă parte, ca urmare a controlului efectuat de Camera de conturi, să se ajungă la impunerea aceleiași obligații pecuniare în sarcina contribuabilului, însă pe calea unei acțiuni fundamentate pe dreptul comun, în pretenții.
În lumina celor expuse, instanța urmează respingă ca neîntemeiată cererea formulate de reclamanta UAT S., în contradictoriu cu pârâta PFA R. I. D., având ca obiect pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta U. S., cu sediul în S. nr. 135, jud. S., CUI_, cont nr. RO 15TREZ__, prin Primar O. M.,în contradictoriu cu pârâtul PFA R. I. D., cu sediul social în loc. S. nr. 169/A, jud. S., reprezentat legal prin R. I.. CUI_, cont bancar nr. RO49CECESJ0102RON0201547.
Obligă reclamanta la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Jibou.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2015
JudecătorGrefier,
C. CosminaBăbănaș M.
Red.C.C/31.12.2015
Dact.B.M./4ex./05.01.2016
..12.2015
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
| ← Succesiune. Sentința nr. 89/2015. Judecătoria JIBOU | Investire cu formulă executorie. Hotărâre din 24-09-2015,... → |
|---|
