Succesiune. Sentința nr. 34/2015. Judecătoria JIBOU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 34/2015 pronunțată de Judecătoria JIBOU la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 34/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA JIBOU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Date cu caracter personal
Nr. operator_
SENTINTA CIVILĂ NR. 34
Ședința publică din data de 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. F.
GREFIER: C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta T. M. și pe pârâtele S. E., N. L., B. O., având ca obiect succesiune intabulare c.f.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantulei, av. N. D., în substituirea apărătorului titular av. G. I. D., cu delegație de substituire la dosarul cauzei (f. 49), lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata.
După care instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă, procedează din oficiu la verificarea competenței și constată că este competentă general – cauza fiind de competența instanțelor judecătorești, material și teritorial, față de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. i Cod de procedură civilă și art. 117 Cod de procedură civilă, să soluționeze cauza.
Întrebată fiind, reprezentanta reclamantei declară că nu mai are alte cereri de formulat ori incidente de soluționat, prin urmare, instanța, potrivit dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, declară închisă cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pentru dezbaterea în fond a cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța constată că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel că potrivit dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare, în baza actelor și lucrărilor existente la dosar.
INSTANȚA
Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea lor reclamanta Talos M. a chemat in judecata pe paratii S. E., N. L. si B. O. solicitând instanței să stabileasca masa succesorală rămasă după defunta defuncta Briglezan F. si dupa defunctul Briglezean G. si care sunt moștenitorii acestora, partajarea imobilelor terenuri extravilane situate administrativ in loc. Var, cuprinse in T.P. nr. 53/5272/21.04.1993, sa atribuie aceste terenuri reclamantei Talos M., fara drept de sulta catre parate si sa dispuna intabularea dreptului de proprietate asupra acestor imobile in favoarea reclamantei .
Desi au fost legal citați paratele nu s-au prezentat inaintea instantei si nu au depus intampinare la dosar .
Analizând materialul probator administrat in cauza: titlu de proprietate, acte de stare civila, extrase CF, certificat de mostenitor, instanța reține următoarea stare de fapt și de drept:
Prin Titlul de Proprietate nr. 53/5272/21.04.1993 emis dupa defunctul B. Z. s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafetei de 1 ha 6500 mp teren (teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Urmezau, avand vecinatatile N-I. M.; E-P. G.; S-drum; V-pasune, in suprafata de 1500 mp, inscris in CF nr.607/N/Jibou, nr. cad.821, teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Pe Piatra, avand vecmatatile N-Teglas I.; E-padure; S-C. M.; V-O.N.M.R, in suprafata de 3600 mp, teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Gropi, avand vecinatatile N-Teglas I.; E-R. N.; S-drum; V-padure, in suprafata de 6800 mp, teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Fizes, avand vecinatatile N-Foltis. V.; E-Somes. ; S-drum; V-drum, in suprafaja de 2000 mp ) in favoarea mostenitorilor acestuia respectiv cele 3 fiice fiecare avand o cota ideala de 1/3 parte.
Din cuprinsul actelor de stare civila depuse la dosar rezulta ca numita Briglezan F. a decedat la data de 23.05.1999, iar mostenitorii acesteia sunt sotul Briglezan G. cu o cota de 1/4 parte (1/12 din intregul imobilelor din T.P. nr._ ), fiica N. L. cu o cota de 3/8 parte (3/24 din intregul imobilelor din T.P. nr._ ) si fiica S. E. cu o cota de 3/8 parte (3/24 din intregul imobilelor din T.P. nr._ ) fila 7 – 18 .
Ulterior, la data de 11.05.2006 a decedat si Briglezan G., iar mostenitorii acestuia sunt N. L., in calitate de fiica cu o cota de 1/2 parte (1/24 din intregul imobilelor din T.P. nr._ ) si S. E., in calitate de fiica cu o cota de 1/2 parte (1/24 din intregul imobilelor din T.P. nr._ ).
Asadar, instanta constata ca in masa succesorala suplimentara, dupa defuncta Briglezan F. se afla si cota de 1/3 parte din imobilele terenuri extravilane situate administrativ in loc. Var, jud. Salaj cuprinse in T.P. nr. 53/5272/ 21.04.1993, dupa cum urmeaza: teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Urmezau, inscris in CF nr.607/N/Jibou, nr. cad. 821, teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Pe Piatra, in suprafata de 3600 mp, teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Gropi in suprafata de 6800 mp, teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Fizes, in suprafaja de 2000 mp.
Potrivit art. 1143 din noul cod civil (art. 728 Cod civil) nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune, chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd altfel.
Așa fiind, avand in vedere ca din sustinerile reclamanei necontestate de catre parate rezulta ca, in urma intelegerii lor, partile din process au convenit ca terenurile aratate sa-i revina reclamantei fara drept de sulta, inatanta va dispune partajarea imobilelor terenuri extravilane situate administrativ in loc. Var, cuprinse in TP 53/5272/21.04.1993 si va atribui aceste terenuri reclamantei Talos M., fara drept de sulta catre parate .
Pe baza considerentelor susmenționate, având în vedere prevederile art. 953 – art. 983 Cod civil și art. 876 art. 915 Cod civil instanța va admite actiunea reclamantei .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE:
Admite cererea formulata de catre reclamanta Talos M. domiciliata in Jibou, ., jud. Salaj, in contradictoriu cu paratii: S. E., cu domiciliul in loc. Tg. M., ., ., N. L., cu domiciliul in loc. Sintana de M., sat Curteni, ., jud. M. si Borz O., cu domiciliul in loc. Vad, nr. 51, jud. Salaj si in consecinta:
Constata ca in masa succesorala suplimentara, dupa defuncta Briglezan F. se afla si cota de 1/3 parte din imobilele terenuri extravilane situate administrativ in loc. Var, jud. Salaj cuprinse in T.P. nr. 53/5272/ 21.04.1993, dupa cum urmeaza:
- teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Urmezau, avand vecinatatile N-I. M.; E-P. G.; S-drum; V-pasune, in suprafata de 1500 mp, inscris in CF nr.607/N/Jibou, nr. cad.821
- teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Pe Piatra, avand vecmatatile N-Teglas I.; E-padure; S-C. M.; V-O.N.M.R, in suprafata de 3600 mp
- teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Gropi, avand vecinatatile N-Teglas I.; E-R. N.; S-drum; V-padure, in suprafata de 6800 mp,
-teren extravilan avand categoria de folosința arabil, situat in locul numit Fizes, avand vecinatatile N-Foltis. V.; E-Somes. ; S-drum; V-drum, in suprafaja de 2000 mp.
Constata ca mostenitorii defunctei Briglezan F. sunt Briglezan G. in calitate de sot supravietuitor, cu o cota. de 2/8 parte ( respectiv 2/24 din intregul imobil), N. L. in calitate de fiica cu o cota de 3/8 ( respectiv 3/24 din intregul imobil) parte si S. E. in calitate de fiica cu o cota de 3/8 parte( respectiv 3/24 din intregul imobil) .
Constata ca in masa succesorala dupa defunctul Briglezean G. se afla in cota 2/24 parte din imobilele terenuri extravilane situate administrativ in loc. Var, cuprinse in TP 53/5272/21.04.1993, dupa cum urmeaza:
- teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Urmezau, avand vecinatajile N-I., M.; E-P. G.; S-drum; V-pasune, in suprafata de 1500 mp, inscris in CF nr.607/N/Jibou, nr. cad.821,
- teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Pe Piatra, avand vecinatatile N-Teglas I.; E-padure; S-C. M.; V-O.N.M.R, in suprafata de 3600 mp
- teren extravilan avand categoria de folosința arabil, situat in locul numit Gropi, avand vecinatajile N-Teglas I.; E-R. N.; S-drum; V-padure, in suprafata de 6800 mp
- teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Fizes, avand vecinatajile N-Foltis V.; E-Somes, ; S-drum; V-drum, in suprafata de 2000 mp.
Constata ca mostenitorii defunctului Briglezean G. sunt N. L. in calitate de fiica cu o cota de ½ parte( respectiv 2/48 din intregul imobil) si S. E. in calitate de fiica cu o cota de 1/2 parte( respectiv 2/24 din intregul imobil) .
Dispune intabularea succesiva a dreptului de proprietate in favoarea paratelor N. L. si S. E., in CF nr.607/N/Jibou, nr. cad.821, asupra cotei de 1/3 parte in cota de ½ parte fiecare ca bun obtinut prin mostenire .
Dispune partajarea imobilelor terenuri extravilane situate administrativ in loc. Var, cuprinse in TP 53/5272/21.04.1993: - teren extravilan avand categoria de folosinja arabil, situat in locul numit Urmezau, avand vecinatafile N-I. M.; E-P. G.; S-drum; V-pasune, in suprafata de 1500 mp, inscris in CF nr.607/N/Jibou, nr. cad.821,
- teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Pe Piatra, avand vecinatatile N-Teglas I.; E-padure; S-C. M.; V-O.N.M.R, in suprafata de 3600 mp,
-teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Gropi, avand vecinatatile N-Teglas I.; E-R. N.; S-drum; V-padure, in suprafata de 6800 mp,
- teren extravilan avand categoria de folosinta arabil, situat in locul numit Fizes, avand vecinatatile N-Foltis V.; E-Somes; S-drum; V-drum, in suprafata de 2000 mp .
Atribuie aceste terenuri reclamantei Talos M., fara drept de sulta catre parate .
Dispune intabularea dreptului de proprietate in favoarea reclamantei Talos M., asupra terenului in CF nr. 607/N/Jibou, nr. cad. 821, in cota de 1/1 parte ca bun obtinut prin partaj.
Fără cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. FlaviusCrăciun A.
Red. A.F./19.02.2015
Dact. C.A. /6 ex/19.02.2015
./ 20.02.2015
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 32/2015. Judecătoria JIBOU → |
|---|








