Plângere contravenţională. Sentința nr. 54/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 54/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 1825/249/2014

ROMÂNIA

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA L.-GARĂ - JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 54

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE-I. A. D.

Grefier – L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, Lg.39/2003, formulată de contestatorul N. P., în contradictoriu cu IPJ Călărași.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat contestatorul lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Instanța procedează la identificarea contestatorului care se legitimează cu CI . nr._, CNP –_.

Instanța în baza art.131 NC.pr.civ., pune în discuție competența instanței.

Contestatorul apreciază că Judecătoria L. Gară este competentă în soluționarea prezentei cauzei.

Verificând din oficiu competența instanța în baza art.131 NC.p.civ. se declară competentă general, material și teritorial a soluționa prezenta cauză în temeiul art.94 NC.p.civ. rap. la art. 32 din OUG 2/2001 și acordă cuvântul pe probe și pe durata estimării procesului.

Contestatorul solicită proba cu înscrisurile de la dosar și martorul S. E. pentru a dovedi că se afla în interes personal și nu a încasat bani.

Instanța în temeiul art.254 alin.1,258 NC.pr.civ. încuviințează pentru contestator proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul solicitat, iar pentru intimat proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă concludentă și utilă cauzei. În temeiul art.238 NC.pr.civ. estimează durata cercetării procesului la o lună.

Instanța procedează la audierea martorului S. E. propus de contestator declarația dată fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

La interpelarea instanței contestatorul învederează că poate depune în copie certificatul de înmatriculare al autoturismului său întrucât îl are la mașină.

Instanța dispune lăsare dosarului la a doua strigare pentru a se depune de către contestator copie a certificatului de înmatriculare al autoturismului său.

La a doua strigare a cauzei se prezintă aceleași părți.

Contestatorul depune la dosar în copie certificatul de înmatriculare al autoturismului său.

Nemaifiind alte cereri instanța constată terminată cercetarea procesului, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Contestatorul având cuvântul pe fond arată că are toate actele la zi și nu este corect să fie amendat pe nedrept.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față:

I. Obiectul acțiunii și timbrajul:

I.1. La data de 21.10.2014, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, plângerea contravențională formulată de contestatorul N. P., domiciliat în Răzvani, ., nr.45, jud.Călărași CNP_, în contradictoriu cu I.P.J. Călărași, cu sediul în mun. Călărași, ., jud. Călărași, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/02.10.2014 și exonerarea de la plata amenzii.

Plângerea contravențională este legal timbrată cf. chitanței nr._/21.10.2014.

I.2. La data de 27.11.2014 intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

II. Temeiurile de fapt și de drept invocate :

II.1. În motivarea plângerii, contestatorul arată că la data de 02.10.2014 exercita serviciul de taximetrie cu mașina F. A. cu nr._ și avea asupra sa toate actele de taximetrie la zi.

Mai rată că în jurul orei 14:00 a fost sunat de Tita N., vecina sa și o buna prietena de familie, care l-a rugat să se ducă după ea și fiica acesteia și să le aducă de la L. la Răzvani, motiv pentru care a plecat după aceasta în calitate de prieten nu de taximetrist și de aceea a dat caseta jos si a mutat aparatul de taxat pe Mod Privat, circulând atunci în interes personal.

De asemenea arată că pe drum s-a întâlnit cu un var de-al tatălui său, S. E., care era cu un prieten și pe care i-a luat în mașina, iar la . fost oprit de un agent de poliție care crezând că exercită serviciul de taximetrie l-a amendat cu suma de 1000 lei.

În drept se invocă art. 31 din O.G. nr. 2 / 2001.

II.2. În apărare intimatul a arătat că agentul constatator i-a adus la cunoștință contravenientului faptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului-verbal la Judecătoria L.-Gară, precum și faptul că are dreptul de a face obiecțiuni.

Apreciază că procesul verbal de contravenție este legal întocmit îndeplinind condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Totodată, arată că s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, cât și actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția.

În drept se invocă disp. art. 205 C.pr.civ.

IV. Probele administrate:

În dovedirea plângerii contestatorul a solicitat proba înscrisuri și martori și a atașat în copie următoarele înscrisuri: procesul - verbal . nr._/02.10.2014 întocmit de IPJ Călărași, CI . nr._, autorizație de funcționare nr.51/2010, autorizație taxei nr.21/01.06.2010, dovada comunicării procesului verbal de constatare a contravenției, certificat profesional . nr._, buletin de verificare metrologică, certificat de agreare . nr.1684, dovada achitării taxei de timbru.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a audiat un martor la solicitarea petentului.

V. Analizând probele administrate instanța reține următoarele:

V. 1.Starea de fapt reținută de instanță

În data de 02.10.2014, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Poliției L. Gară procesul - verbal . nr._ prin care s-a constatat săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de art.52 al.3 lit.r din Lg.39/2003.

S-a reținut în procesul-verbal că în data de 02.10.2014 (ora ++) contestatorul a efectuat activitate de taximetrie fără a avea lampa luminoasă în funcțiune și montat aparatul de taxat.

În consecință s-a aplicat contestatorului amenda contravențională în cuantum de 1000 lei.

Din cuprinsul procesului verbal rezultă că petentul a refuzat să-l semneze.

V.2. Dispoziții de drept aplicabile în materie

Potrivit 52 al.3 lit.r Lg.38/2003 taximetristul are obligația sa nu execute activitate de transport in regim de taxi fara a avea aparatul de taxat si lampa taxi in functiune pentru pozitia de operare respectiva sub sancțiunea amenzii contravenționale între 1000-5000 lei cf. art.55 pct.3.

V.3 Soluția instanței

Examinând procesul-verbal prin prisma dispozițiilor art.17 din O.G.2/2001, instanța constată ca acesta a fost întocmit cu respectarea normelor legale a căror încălcare atrage nulitatea absolută.

Analizând motivele invocate de contestator privind netemeinicia procesului verbal instanța le apreciază ca nefondate.

Cu referire la criticile formulate din chiar cuprinsul plângerii rezultă că fapta a fost constatată direct de polițistul rutier. Prin urmare procesul verbal de contravenție deși întocmit pe baza propriilor constatări ale agentului constatator beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate. Cum această prezumție poate fi răsturnată de contravenient, nu este în nici un fel încălcat nici dreptul la apărare al acestuia și nici dreptul la un proces echitabil.

Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din CEDO.

De altfel CEDO a stabilit (cauza I.) că folosirea prezumțiilor nu este contrară jurisprudenței sale, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nefiind absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare.

Ori, petentul deși a negat săvârșirea faptei și a propus probe în apărare, din depoziția martorului S. E. nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută în actul atacat, martorul declarând că nu știe ce elemente distinctive avea taximetrul, neștiind nici măcar culoarea acestuia (galben în loc de roșu).

Cum contestatorul nu a dovedit o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal, instanța apreciază că nu s-a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal atacat acesta fiind temeinic și va respinge plângerea în baza art.34 din OG2/2001 pe cale de consecință.

VI. Cheltuieli de judecată

Urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de contestatorul N. P., domiciliat în Răzvani, ., nr.45, jud.Călărași CNP -_, în contradictoriu cu I.P.J. Călărași, cu sediul în mun. Călărași, ., jud. Călărași.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria L. Gară.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. D. L. D.

Red./I.A.D/Th..LD

Ex.4/29.01.2015

Cod operator date personale_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 54/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA