Plângere contravenţională. Sentința nr. 37/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 37/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 1974/249/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. GARĂ - JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 37
Ședința publică din 19.01.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE - M. A.-E.
GREFIER- P. M.-M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională - Lg. 53/2003”, plângere formulată de petenta H. C. RECYCLERS S.R.L., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/30.10.2014, întocmit de I.T.M. CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat martorii S. P. și A. F., lipsă fiind părțile, petenta fiind reprezentată de d-na. av. A. G. P..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Se depune împuternicire avocațială din partea d-nei av. A. G. P. pentru petentă.
Instanța pune în discuția părților competența.
Apărătorul petentei precizează că Judecătoria L. Gară este competentă în soluționarea plângerii de față.
Instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza în temeiul art. 94 pct. 4 C.proc.civ. rap. la art. 32 din OG 2/2001.
Instanța ia act că petenta, prin plângerea formulată, a solicitat probele cu înscrisuri, martori și orice alte probe vor reieși din dezbateri iar intimatul, prin întâmpinare, proba cu înscrisuri și le încuviințează pentru ambele părți, astfel cum au fost solicitate.
Instanța procedează la adierea martorilor Ș. P. și A. F., declarațiile date fiind consemnate și atașate la dosar.
Apărătorul petentei precizează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită judecarea cauzei pe fond.
Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul petentei solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, ca netemeinic și nelegal; în subsidiar - înlocuirea sancțiunii amenzii cu mustrare. Solicită să se aibă în vedere faptul că, potrivit REVISAL, contractul d-lui. V. C. a fost rectificat și figurează ca angajat începând cu data de 14.10.2014. În fișa de identificare V. C. a susținut că a primit 1000 lei lunar fără a avea contract de muncă încheiat. Sub acest aspect, în lipsa unui contract încheiat nu a fost vorba decât de o negociere, a fost supus unui interviu, nu i s-au plătit drepturi salariale și nu primise până la data încheierii contractului nici o sumă de bani.
Arată că spațiul unde funcționează firma este închiriat de la S.C. RAIS CHEM INVEST S.R.L., cu care a încheiat un contract de subînchiriere; societatea de pază este angajata altei firme, iar societatea petentă nu are posibilitatea să cunoască cine intră în orice moment pe poarta de acces.
Precizează că V. C. nu se afla pe porțiunea unde societatea petentă își desfășoară activitatea iar acesta nu se află menționat nici pe fișa de control. Contractul de muncă privindu-l pe V. C. a fost remediat, nimeni nu a fost prejudiciat în nici un fel și nici organele fiscale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /17.11.2014, petenta H. C. RECYCLERS S.R.L. (cu sediul social în or. F., ., CUI RO_, J_ ), legal reprezentată de către S.C. DDV Team Solution SRL, persoana juridică romană (cu sediul social în București, ., ., ORC nr. J_, CUI_, reprezentată prin administrator Ș. P.), împotriva procesului-verbal . nr._, încheiat în data de 30.10.2014 de intimatul I.T.M. CĂLĂRAȘI, solicitând, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție iar în subsidiar, înlocuirea măsurii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta arată că este o societate nou înființată în județul Călărași și își desfășoară activitatea în or. F., încercând astfel să creeze locuri de muncă în această zonă lipsită de astfel de posibilități de angajare permanentă a personalului. În această perioadă a desfășurat activități specifice de recrutare, selecționare și angajare a personalului calificat și necalificat, primele angajări fiind în 14.10.2014. La momentul la care s-a efectuat controlul inopinat, o singură persoană nu avea înregistrat în REVISAL contractul individual de muncă, omisiune ce a fost rectificată în trei zile de la data controlului.
Precizează că persoana împuternicită în vederea întocmirii înscrisurilor în vederea angajării nu are activități specifice la F. zilnic. De asemenea, serviciile specifice de resurse umane sunt externalizate, societatea care le prestează având sediul în mun. Călărași.
Față de cele menționate și având în vedere faptul că s-a conformat de îndată măsurilor dispuse, a înregistrat în REVISAL contractul individual de muncă al angajatului, măsură dispusă de organul de control, apreciază măsura dispusă de către organul de control total disproporționată față de gravitatea contravenției. Reiterează faptul că la data controlului era în plină campanie de angajări și o parte dintre viitorii angajați se străduiau să colecteze actele necesare angajării.
Solicită să se rețină că nu are abateri în antecedente, este o firmă abia constituită și care dorește să ofere condiții de desfășurarea a activității personalului în concordanță cu actele normative în vigoare.
Față de toate acestea, coroborat cu probatoriul ce se va administra în cauză, solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenție iar în subsidiar, înlocuirea măsurii amenzii cu mustrare.
Plângerea nu este întemeiată în drept.
Probe: înscrisuri, martori și orice alte probe vor reieși din dezbateri.
Alăturat plângerii, petenta a anexat copia procesului-verbal de contravenție contestat.
La solicitarea instanței petenta a timbrat plângerea contravențională cu 20 lei și a indicat numele și adresele martorilor a căror audiere o solicită.
La data de 18.12.2014 s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de intimatul I. T. de Muncă al Județului Călărași (cu sediul în Călărași, ., Cod fiscal_), prin care solicită respingerea, ca netemeinică și nelegală, a plângerii contravenționale.
În motivarea întâmpinării, precizează că în urma unui control efectuat în data de 17.10.2014, ora 10-12, în cadrul unei campanii de identificare și combatere a muncii nedeclarate, împreună cu reprezentanții I.P.J. Călărași, la sediul societății din F., ., județul Călărași și finalizat la sediul I.T.M. Călărași în 30.10.2014, în prezența domnului Ș. P.-administrator a fost identificat numitul V. C., care presta activități de curățenie.
Învederează că, potrivit fișei de identificare completată în baza HG 1377/2009, art.15, alin. 1, lit. b) și f), V. C. a declarat că prestează activitate pentru petentă din data de 14.10.2014, în funcția de operator prelucrare cauciuc, că nu a semnat contract individual de muncă, lucrează 8 ore/zi și primește un salariu de 1000 lei. Din fișa de identificare completată de V. C., din registrul general de evidență a salariaților și din prezența personalului din 14.10.2014, 15.10.2014 și 16.10.2014 s-a constatat că numitul V. C. a prestat activități lucrative de curățenie în incinta societății, pentru și sub autoritatea . SRL începând cu data de 14.10.2014 fără a avea contract individual de muncă încheiat în formă scrisă conform prevederilor art.16 alin. l din Legea 53/2003 republicată.
Arată că, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 rep., obligația de încheiere a contractului individual în formă scrisă revine angajatorului și că, potrivit art. 16 alin. (2) din Lg. 53/2003 rep., anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite I.T.M. Prin urmare, s-a constatat că angajatorul a încălcat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 rep., Faptă ce constituie contravenție și se sancționează conform art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 rep.
Ca rezultat al celor constatate inspectorii de muncă au întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.10.2014, prin care a fost aplicată o sancțiune contravențională în cuantum de 10.000 lei - cuantumul minim prevăzut de lege.
Solicită să se observe că la data controlului inopinat-17.10.2014 - nu exista întocmit contract individual de muncă pentru numitul V. C., deși aceasta desfășura efectiv activitate în folosul societății.
Precizează că angajatorul nu poate justifica prezența unor persoane la punctul de lucru/sediul societății, prestând efectiv activitate în folosul societății, decât în condițiile în care există încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.
Arată că fapta petentei rezultă fără niciun dubiu din fișa de identificare, pontaje și REVISAL. Deși contestă procesul verbal de contravenție, petenta recunoaște în conținutul plângerii că a primit la muncă o persoană fără forme legale de angajare dar apreciază că acest lucru nu este foarte grav și nu se justifică amenda aplicată.
Menționează că alegațiile petentei potrivit cărora persoana care se ocupa de întocmirea înscrisurilor în vederea angajării nu avea zilnic activități în F. nu au legătură cu obligațiile petentei de a nu primi la muncă persoane fără contracte. Așa cum a arătat mai sus, V. C. a lucrat pentru petentă și a fost pontat fără să i se întocmească contract. Simpla negare a petentei nu este suficientă pentru a dovedi o altă situație de fapt decât cea consemnată de inspectori și confirmată de înscrisurile depuse. Consideră relevantă atitudinea administratorului societății care neagă comiterea faptei reținute în sarcina sa dovedind nu numai că nu regretă dar și că nu conștientizează în nici un fel pericolul social al faptei comise.
Contrar susținerilor din plângere, solicită să se constate că petenta a încheiat contract persoanei identificate după data controlului, cu data de începere a activității 23.10.2014, deși V. C. muncea din data de 14.10.2014 conform propriei declarații și a pontajelor, privându-l pe acesta de toate drepturile prevăzute de lege pe perioada neacoperită de contract.
Sub aspectul legalității solicită să se constate că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.10.2014 a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din OG 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la solicitarea de înlocuire a amenzii cu avertisment solicită să fie respinsă, întrucât: sancțiunea aplicată a fost stabilită la limita minimă a dispozițiilor legale sancționatoare respectându-se dispozițiile art.21 alin.3 din OG.2/2001, în sensul că sancțiunea este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de scopul urmărit și de urmarea produsă; înlocuirea amenzii cu avertisment nu este în concordanță cu scopul urmărit de legiuitor, acesta nefiind atins prin minimizarea pericolului social pe care-l implică utilizarea forței de muncă fără forme legale de angajare; gradul sporit de pericol social al faptei este evidențiat și de modificările aduse Codului Muncii, astfel că amenzile pentru săvârșirea contravenției au fost majorate considerabil, de la un minim special de 3.000 lei la un minim special de 10.000 lei și până la un maxim special de 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată fără forme legale de angajare, fiind desființat pragul maxim al amenzii, care era de 100.000 lei; în actualul context socio-economic, munca la negru ca și evaziunea fiscală reprezintă două fenomene de amploare, cu profunde implicații negative în plan social și economic.
Clemența pe care ar manifesta-o instanța cu privire la practici de acest gen, nu ar face altceva decât să favorizeze propagarea lor, cu implicații atât la nivel individual, în ceea ce privește angajatul, cât și la nivel socio-economic, în ceea ce privește bugetul consolidat al statului, în final lipsind de eficiență actul de control.
Consideră că s-a făcut dovada săvârșirii faptei contravenționale prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e), aceasta fiind corect constatată și consemnată de către inspectorii de muncă, iar sancțiunea aplicată este bine proporționată, ținându-se cont, la individualizarea faptei, de vinovăția angajatorului, de pericolul social al contravenției, fiind aplicat minimul prevăzut de lege. Consideră că angajatorul trebuia să aibă reprezentarea consecințelor pe care le implica această faptă, inclusiv cele de natură pecuniară.
În drept: art. 205 din C.proc.civ.
Probe: înscrisuri.
Solicită judecarea prezentei și în lipsă.
Alăturat întâmpinării intimatul a atașat copii conforme cu originalul de pe: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.10.2014+anexa, procesul-verbal de control . nr._/30.10.2014+anexa, proces-verbal din data de 17.10.2014 întocmit de organele de poliție din cadrul I.P.J. Călărași (S.I.F. și Poliția or. F.) și inspectorii I.T.M. Călărași, semnat fără obiecțiuni de către reprezentantul petentei; fișă de identificare V. C. din 17.10.2014; extrase REVISAL; contract individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 23/22.10.2014; prezență personal 14-17.10.2014.
Prin rezoluția președintelui de complet din data de 18.12.2014 s-a dispus comunicarea întâmpinării către petentă, cu mențiunea de a formula răspuns la întâmpinare în termen de zile de le comunicare, termen care a expirat la data de 05.01.2015 (luni), întrucât petenta a primit comunicarea instanței la data de 22.01.2014.
Prin rezoluția președintelui de complet din data de 08.01.2015 s-a dispus fixarea primului termen de judecată, cu citarea părților și a martorilor indicați de către petentă, cu mențiunea în aplicația Ecris că aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La data de 11.01.2015, ora 19:31, prin e-mail, petenta a transmis instanței răspuns la întâmpinare.
La solicitarea instanței au fost audiați martorii Ș. P. și A. F..
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.10.2014, în temeiul art. 260 alin.1 lit. „e” din Legea nr. 53/2003, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru că la controlul inopinat efectuat în data de 17.10.2014, între orele 10-12, de la sediul S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L. din F., ., a fost identificat desfășurând activități lucrative, respectiv activități de curățenie, dl. V. C., CNP_, care a declarat în fișa de identificare solicitată că prestează activitate din data de 14.10.2014, în funcția de operator prelucrare cauciuc, nu a semnat contract de muncă, are o normă întreagă de 8 ore7zi și iun salariu de 1000 lei. S-a mai reținut că dintr-o hală din incinta societății s-a ridicat un dosar cu prezența personalului, pus la dispoziție de dl. R. F. – salariat la S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L. în funcția de dispecer, care a declarat verbal că în acest dosar se menționau persoanele care intrau în incinta societății sau care prestau activități lucrative, dosar ce cuprinde 47 file și cuprinde prezența personalului în perioada 01.09._14. Se menționează că dosarul cuprinde prezența personalului în tabele cu titlul „Prezență personal”, datate și cuprinzând coloane cu: nr. crt., nume prenume, oră sosire, semnătură, oră plecare, semnătură, locul de muncă. De asemenea, s-a menționat faptul că dosarul a fost pus la dispoziția organelor de control în prezența dlui. Ș. P., reprezentant al S.C. DDV TEAM SOLUTIONS S.R.L. – administrator al S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L.
S-a mai reținut faptul că din verificarea bazei de date REVISAL din data de 17.10.2014 s-a constatat că V. C. nu figura cu contract individual de muncă înregistrat și transmis, contract ce a fost prezentat la data de 30.10.2014, cu data de începere a activității 23.10.2014, înregistrat în REVISAL sub nr. 23/22.10.2014, transmis la I.T.M. Călărași în data de 22.10.2014.
S-a concluzionat în sensul că V. C. a prestat activități lucrative de curățenie în incinta societății, pentru și sub autoritatea S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L. începând cu data de 14.10.2014 fără a avea contract încheiat în formă scrisă cf. art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003 rep., prin urmare S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L. a încălcat prevederile art. 260 alin.1 lit. „e” din Legea nr. 53/2003 rep.
Dl. Ș. P., reprezentant al S.C. DDV TEAM SOLUTIONS S.R.L. – administrator al S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L. – a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni, la rubrica „alte mențiuni” consemnându-se „obiecțiunile se vor formula ulterior instanței”.
S-a reținut că fapta este prevăzută de art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003 și sancționată de art. 260 alin. 1 lit. „e” din același act normativ.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001, întrucât procesul-verbal a fost încheiat la data de 30.10.2014, iar plângerea a fost expediată prin e-mail către instanță la data de 14.11.2014.
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității sale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
De altfel, nu au fost invocate motive de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției (lizibil scris și legal întocmit) poate face dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției doar în măsura în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
Conform fișei de identificare completate de dl. V. C., CNP_, persoană majoră și cu capacitate deplină de exercițiu, acesta a declarat că la data de 17.10.2014 (fila 38) presta pentru S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L. cu sediul în F., . operator cauciuc din data de 14.10.2014, fără a fi semnat contract de muncă, desfășurând o activitate zilnică de 8 ore, tura I, de la 830-1630, primind un salariu de 1000 lei, lucrând împreună cu Sonic M. și N. M..
Declarația dl. V. C. se coroborează cu tabelele cu titlul „Prezență personal”, datate 14.10.2014, 15.10.2014, 16.10.2014 (filele 48-50) în care dl. V. C. a semnat la nr. crt. 15, oră sosire: 830 (14 și 16.10.2014), respectiv 700 (15.10.2014), semnătură, oră plecare 1630 (14 și 16.10.2014), respectiv 1500 (15.10.2014), semnătură, locul de muncă.
Instanța reține faptul că pe tabelele cu titlul „Prezență personal”, datate 14.10.2014, 15.10.2014, 16.10.2014, alături de dl. V. C. se regăsesc numai angajați ai S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L., astfel cum rezultă din compararea înscrisurilor de la filele 46-50, ceea ce este de natură a înlătura apărările petentei, conform cărora întrucât activează într-un spațiu subînchiriat, iar paza în ansamblu este asigurată de o firmă angajată de locatorul S.C. RAIS CHEM INVEST S.R.L., nu poate fi trasă la răspundere pentru prezența dlui V. C. în incintă (apărări invocate de petentă în răspunsul la întâmpinare, de dl. Ș. P. în declarația de martor și de apărătorul petentei în concluziile pe fondul cauzei).
Nici apărările vizând externalizarea serviciilor specifice privind resursele umane, nu este de natură prin ea însăși să exonereze petenta de răspunderea contravențională, atunci când sunt încălcate dispoziții legale ce constituie contravenții și sunt sancționate ca atare.
Mai mult instanța reține faptul că dl. Ș. P., reprezentant al S.C. DDV TEAM SOLUTIONS S.R.L. – administrator al S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L. a semnat fără obiecțiuni atât procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.10.2014 cât și proces-verbal comun din data de 17.10.2014, întocmit de organele de poliție din cadrul I.P.J. Călărași (S.I.F. și Poliția or. F.) și inspectorii I.T.M. Călărași, proces-verbal conform căruia la data de 17.10.2014, „În incinta S.C. ECOSUD RECYCLING S.R.L., au fost identificate desfășurând activități lucrative, respectiv activități de curățenie următoarele persoane…V. C., născut la data de 19.12.1984….. Reprezentantul societății nu are de făcut obiecțiuni cu privire la modul în care au fost efectuate verificările și cu privire la cele constatate și menționate în prezentul proces-verbal”.
Faptul că dl. Ș. P., reprezentant al S.C. DDV TEAM SOLUTIONS S.R.L. – administrator al S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L. nu a formulat obiecțiuni la momentul întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.10.2014 și nici la momentul încheierii procesului-verbal comun din data de 17.10.2014, întocmit de organele de poliție din cadrul I.P.J. Călărași (S.I.F. și Poliția or. F.) și inspectorii I.T.M. Călărași, momente în care, dacă erau reale, putea formula apărările pe care le dezvoltă abia în răspunsul la întâmpinare și ulterior, face ca acestea să fie privite ca fiind formulate exclusiv pro-causa, fără a se corobora cu restul materialului probator administrat în cauză.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată prin procesul verbal contestat, deși se situează la nivelul minim prevăzut de lege pentru contravenția reținută în sarcina petentei, 10.000 lei, este foarte mare în condițiile în care pericolul social concret al faptei este unul redus iar scopul preventiv poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii contravenționale a „avertismentului”. În acest sens instanța reține faptul că petenta a remediat deficiențele constatate de organele de control, încheind contractul de muncă în formă scrisă cu dl. V. C., iar intimatul nu a făcut vreo dovadă în sensul că petenta ar mai fi fost sancționată pentru încălcarea legislației muncii.
Conform art. 6 din O.G. nr. 2/2001 avertismentul se poate aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică, iar dispozițiile alin. 3 al art. 7 prevăd că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ nu prevede această sancțiune.
Pentru toate aceste considerente, instanța, având în vedere și disp. art. 34 și art. 7 din O.G. nr. 2/2001, apreciază întemeiată în parte plângerea petentei, astfel cum s-a solicitat în subsidiar, urmând a o admite ca atare.
Urmează a menține procesul - verbal de contravenție . nr._, încheiat în data de 30.10.2014 de intimatul I.T.M. CĂLĂRAȘI.
Urmează a dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei, aplicată petentei prin procesul-verbal menționat mai sus, cu sancțiunea avertisment.
Urmează a-i atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei și a-i recomanda respectarea dispozițiilor legale.
Văzând și dispozițiile art. 34 alin.2 din OG 2/2001
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L. (cu sediul social în or. F., ., CUI RO_, J_ ), legal reprezentată de către S.C. DDV Team Solution SRL, persoană juridică romană (cu sediul social în București, ., ., ., sector 6, ORC nr. J_, CUI_, reprezentată prin administrator Ș. P.) împotriva procesului-verbal de contravenție ._/30.10.2014 încheiat de intimatul I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI (cu sediul în mun. Călărași, .. 1-3, jud. Călărași).
Menține procesul-verbal de contravenție ._/30.10.2014, încheiat de intimatul I.T.M. Călărași.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicată petentei S.C. H. C. RECYCLERS S.R.L. prin procesul-verbal menționat mai sus cu sancțiunea AVERTISMENT.
Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei și îi recomandă respectarea dispozițiilor legale.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria L.-Gară.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. E. P. M.-M.
Red. MAE
Tehnored. MAE/PMM/B.
4 exp/27.02.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 54/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 43/2015.... → |
---|