Plângere contravenţională. Sentința nr. 784/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA

Sentința nr. 784/2015 pronunțată de Judecătoria LEHLIU-GARA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 784/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. GARĂ

JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 784

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE- M.-D. J.

GREFIER- F. P.

Pe rol soluționarea amânării pronunțării cauzei civile, având ca obiect „plângere contravențională”, plângere formulată de petentul C. D., împotriva procesului–verbal de contravenție . nr._/27.03.2015, întocmit de I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE– SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI – BIROUL DE POLIȚIE A2.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 25.11.2015 când, în urma deliberărilor a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față.

La data de 08.05.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, plângerea contravențională formulată de petentul C. D., domiciliat în mun. Constanta, .. 37, ., ., CNP_, împotriva procesului - verbal . nr._/27.03.2015, întocmit de I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE– SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI – BIROUL DE POLIȚIE A2, cu sediul în mun. București, .. 4 – 6, sector 5, solicitând anularea acestuia, cu consecința exonerării sale de sancțiunile aplicate.

În motivarea plângerii petentul arată că la data de la data de 27.03.2015, ora 17: 55, conducând microbuzul cu numărul de înmatriculare_, utilizat de KIRVAD TOUR SRL, având calitatea de angajat (șofer), pe sensul spre Constanta, pe Autostrada A2, km 35+500 m, a fost oprit și verificat de agent constatator V. C., care a constatat că se transportau mai multe persoane decât cele menționate în documentele de control, că, deși i-a arătat agentului constatator toate documentele întocmite legal, acesta a numărat și celelalte persoane, angajate ale societății, respectiv persoanele desemnate să desfășoare activități de control intern, angajate ale societății KIRVAD TOUR SRL, acest aspect relatându-l și agentului constatator, prezentând și legitimațiile persoanelor presupuse a fi în plus.

Invocă modul incorect, indescifrabil și nelegal de completare a procesului verbal, nefiind specificată societatea angajatoare și nici locul său de muncă, considerând că a fost sancționat nelegal, iar procesul-verbal a fost întocmit cu nerespectare prevederilor art.16 din OG 2/ 2011.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia existența validă a unei contravenții, solicită a se aprecia și asupra împrejurării înfăptuirii acesteia, a gradului concret de pericol,și față de această situație să se dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, ținând cont că singura sa calitate este cea de șofer angajat, iar în atribuțiunile sale scrise în fișa postului, nu sunt trecute obligațiile ce i s-au imputat în procesul verbal.

Menționează că martorul asistent Ciocatu R. P. Ș., înscris în procesul verbal, nu a asistat concret la evenimentul mai sus amintit, acesta fiind cunoscut ca martor mincinos, cu antecedente penale grave, folosit fără drept de către agenții constatatori.

În drept au fost invocate disp. OG 2/2001.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat probele înscrisuri și martori, inclusiv citarea martorului asistent Ciocatu R. P. Ș..

Plângerea este legal timbrată cu 20 de lei taxă de timbru, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013.

Alăturat plângerii, petentul a atașat în xerocopii certificate procesul-verbal . nr._/27.03.2015, întocmit de I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE– SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI – BIROUL DE POLIȚIE A2 și CI.

Cu adresa nr._/02.07.2015 IGPR- Biroul de Poliție A2 a înaintat în xerocopie următoarele înscrisuri: procesul-verbal . nr._/27.03.2015; raportul agentului constatator; CI, permis de conducere, certificat de pregătire profesională și legitimație de serviciu petent; contractul individual de muncă al petentului; copie conformă nr._ pentru transportul internațional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terț; foaie de parcurs pentru transporturi rutiere ocazionale de persoane; lista de călători; asigurare de răspundere a transportatorului pentru prejudiciile produse prin accidente rutiere călătorilor transportați; certificat de clasificare categoria II emis de RAR; acte de identitate pasageri; contract de închiriere din 11.02.2015 și fotografii ale autovehiculului.

Intimatul a formulat în cauză ÎNTÂMPINARE, invocând, în raport de locul săvârșirii contravenției, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., iar pe fond solicită respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesul verbal ca temeinic și legal.

În motivarea întâmpinării, intimatul arată că petentul a fost sancționat prin procesul verbal . nr._/27.03.2015 pentru comiterea unei fapte contravenționale prevăzute de HG nr. 69/ 2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite pe Autostrada A2, sensul de mers București către C. la km 35+500 m pe raza localității L. Gara, județul Călărași și în temeiul art. 59 din HG nr. 69/2012, art. 31 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, raportat la Anexa HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, republicată, solicită declinarea prezentei cauzei Judecătoriei L. Gară, având în vedere că fapta contravențională a fost săvârșită în circumscripția acesteia.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Arată că în data de 27.03.2015, ora 17:41, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Autostrada A 2, la km 35 + 500 m, pe sensul de mers spre C., cu ocazia unui control efectuat în trafic ce viza verificarea legalității efectuării transporturilor rutiere de persoane prin respectarea principiilor concurenței loiale între operatorii de transport rutier, agentul de poliție din cadrul Secției de Poliție Autostrăzi a procedat la oprirea regulamentară a microbuzului marca Mercedes, având numărul de înmatriculare_, proprietatea numitei L. O. M., aflat la momentul controlului în exploatarea operatorului de transport rutier S.C. "KIRVAD TOUR" S.R.L., ce a fost prezentată la acel moment de conducătorul auto C. D..

Mai arată că, coroborând verificarea atentă a documentelor prezentate de conducătorul auto cu verificarea faptică a interiorului microbuzului condus de acesta, în ceea ce privește persoanele transportate, s-a constatat că petentul în data de 27.03.2015 a transportat în numele și interesul operatorului de transport rutier S.C. ""KIRVAD TOUR" S.R.L., un număr total de 17 (șaptesprezece) persoane în cadrul efectuării unui transport rutier național contra cost de persoane prin servicii ocazionale, dintre care, un număr de nu mai puțin de 8 (opt) persoane (jumătate din numărul total) nu au fost menționate în foaia de parcurs nr. 15/ 27,03.2015 a Documentului de control nr._ atribuit de Autoritatea Rutieră Română, Agenția C., operatorului de transport rutier S.C, "KIRVAD TOUR" S.R.L., după cum urmează: Ș. M. I., G. L., V. de Beek M., P. M., Dochîu D., D. Ș., I. I. și M. C., regăsindu-se menționați doar numiții:I. L. E., G. F. L., V."t Hof Comelis Adrianus, S. C., D. G., Ș. N. M., B. M. V., L. R. T., Tolmaci S..

De asemenea, mai arată că s-a stabilit faptul că în aceeași foaie de parcurs nr.15/27.03.2015 a Documentului de control nr._ se regăseau menționate numele unui număr de 5 (cinci) personae ce nu se aflau în microbuz la momentul controlului, după. cum urmează: Lipcea M., P. Poort, P. D., C. M. și B. E., despre care petentul nu a putut da la acel moment niciun fel de relații, adoptând o atitudine confuză.

Solicită să se pună în vedere petentului să facă dovada tuturor aspectelor susținute în plângerea depusă și să prezinte cu ocazia judecării pe fond a cauzei drept mijloace materiale de probă următoarele documente absolut necesare clarificării și soluționării prezentei spețe: contractul/comanda beneficiarului transportului respectiv de persoane, în original sau copie legalizată, acesta fiind singurul document acceptat de legislația în vigoare în baza căruia operatorul de transport rutier . putea efectua la data de 27.03.2015 transportul celor 17 (șaptesprezece) persoane enumerate mai sus, document în măsură a preveni astfel evaziunea fiscală și taximetria ilegală; factura fiscală sau alte documente fiscale în original sau copii legalizate-eliberate la acea dată beneficiarului transportului respectiv de persoane, ca urmare a serviciului prestat; xerocopie lizibilă de pe foaia de parcurs față-verso nr. 15/ 27.03.20 15 a Documentului de control pentru transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic național nr._ emis de Autoritatea Rutieră Română, Agenția C. și atribuit operatorului de transport rutier .; să indice care dintre cele 8 (opt) persoane transportate ilegal, ce nu se regăseau menționate în foaia de parcurs nr.15/ 27.03.2015 a Documentului de control nr._, aflate la momentul controlului în microbuzul condus de acesta,erau angajate legal de către operatorul de transport rutier . în data de 27.03.2015 să desfășoare activități de control intern, conform susținerilor petentului și, totodată, să prezinte copii valabile conforme cu originalele ale documentelor din care să reiasă că acestea erau angajate legal să desfășoare astfel de activități la acea dată.

Precizează că, fiind chestionat cu privire la toate cele constatate și descrise anterior, petentul a devenit confuz și ambiguu în a da explicații pertinente necesare cu privire la circumstanțele ce au condus la nerespectarea regulilor privind completarea corespunzătoare a foii de parcurs amintite, respectiv în ceea ce privește nemenționarea în documentul de control menționat a celor 8 (opt) persoane transportate ilegal și potrivit competențelor conferite de lege în materie, după o atentă și obiectivă analiză a faptei contravenționale astfel săvârșite în raport cu pericolul social generat, în conformitate cu prevederile art. 57 lit. „b” din HG nr.69/ 2012 M coroborate cu prevederile art. 19 alin. 1 din OG nr.21 2001M - privind regimul juridic al contravențiilor, agentul de poliție a procedat la sancționarea contravențională, cu amendă în cuantum de 4,000 (patru mii) lei - minimul amenzii prevăzute de lege a petentului, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/ 27.03.2015, pentru încălcarea prevederilor art. 4 pct. 13 –„Transportarea unor persoane care nu sunt menționate în documentul de transport, în cazul efectuării transportului rutier național contra cost de persoane prin servicii ocazionale”/ art. 7 alin. 2 din H.G. nr. 69/ 2012M (această faptă contravențională fiind considerată de legiuitorul român drept o încălcare gravă a prevederilor Regulamentului (CE) nr.1071/2009, a Regulamentului (CE) nr. 1072/ 2009, a Regulamentului (CE) nr. 1073/ 2009 și a OG nr.27/ 2011M), fiind menționată în mod expres în conținutul actului de constatare posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii, respectiv 2,000 (două mii) lei în cel mult 48 de ore de la data comunicării procesului-verbal, conform art. 58 din HG nr. 69/ 2012 M.

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. 7, art. 25 alin. 1 și 3, respectiv art. 26 alin. 1 din OG nr. 21 200I M, arată că în momentul încheierii procesului-verbal de constatare a contravenției i s-a adus la cunoștință contravenientului dreptul său legal de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare amintit.

Față de această situație, mai arată că petentul după lecturarea conținutului actului constatator întocmit de altfel în prezența sa fără a dori să formuleze niciun fel de obiecții, inclusiv cu privire la împrejurările ce au stat la baza constatării faptei contravenționale ce i-a fost reținută în sarcină, a declarat verbal ca dorește ca procesul verbal în cauză să-î fie comunicat prin poștă, pentru a pentru a putea obține prelungirea termenului de achitare a amenzii contravenționale.

De asemenea mai arată că, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/ 2001 M, dată fiind situația expusă amănunțit mai sus și pentru a da legitimitate deplină procesului-verbal s-a apelat la un martor asistent din rândul conducătorilor auto care se aflaseră la acel moment în zona respectivă unde avusese loc controlul, în persoana numitului C. R. P. Ș., având CNP_, iar comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/ 27.03.2015 și a înștiințării de plată aferente, s-a făcut cu respectarea întocmai a prevederilor art. 27 din O.G. nr. 2/ 200IM.

Cu aceeași ocazie, precizează că s-a constatat încălcarea cu intenție de către . a prevederilor: art. 4 pct. 57 și 572/ art. 7 alin. 1, art. 4 pct. 57 și 57"6 art. 7 alin. 1, art. 4 pct. 37/ art. 7 alin. 1, art. 5 pct. 5/ art. 8 alin. 1, toate din H.G. nr. 69/ 2012M, prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/ 27.03.2015. Astfel, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum total de 10.000 (zece mii) lei -(6.000 lei + 4.000 lei + AV. + AV.), fiind menționată în mod expres în conținutul actului de constatare posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii, respectiv 4.000 (patru mii) lei (2.000 lei + 2.000 lei + AV. + AV.)în cel mult 48 de ore de la data comunicării procesului-verbal, conform art. 58 din HG nr. 69/ 2012M.

Față de solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertismentul, menționează că este adevărat că sancțiunea avertismentului poate fi aplicată pentru orice faptă contravențională, numai că în speța de față, se poate observa că fapta contravențională ce i-a fost reținută, este considerată de însuși legiuitor ca fiind gravă, potrivit art. 4 pct. 13 din H.G. nr. 69/ 2012M.

În dovedirea întâmpinării, intimatul a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile care au fost înaintate instanței: fotocopia procesului-verbal de constatare a contravenției atacat . nr._/ 27.03.2015, dresat contravenientului persoană fizică C. D.; fotocopia față-verso a foii de parcurs nr.15/27.03.2015 a Documentului de control nr._ pentru transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic național, emis de Autoritatea Rutieră Română, Agenția C., atribuit operatorului de transport rutier ., document ce poartă urmele contravenției descrise detaliat în conținutul procesului-verbal atacat; fotocopiile actelor de identitate aparținând numiților: I. L. E., G. F. Liviit, V."t Hof Comelis Adrianus, S. C., D. G., Ș. N. M., B. M. V., L. R. T., Tolmaci S., Ș. M. I., G. L., V. de Beek M., P. M., D. D., D. Ș., I. I. și M. C., persoane care la momentul efectuării controlului de către organele poliției rutiere erau transportate pe scaune în microbuzul marca Mercedes, având numărul de înmatriculare_, condus de C. D.; fotocopii de pe actul de identitate, permisul de conducere și certificatul de competență profesională, toate aparținând conducătorului auto C. D., precum și de pe o legitimație de serviciu față-verso emisă de . pe numele său; fotocopia Contractului individual de muncă nr. 29/ 02.04.2013 încheiat între conducătorul auto C. D. și .; fotocopia copiei conforme a Licenței pentru transportul internațional de persoane cu autocarul sau autobuzul contra cost în numele unui terț nr._, emisă la data de 11.11.2014 de Autoritatea Rutieră Română -Agenția C., pe numele operatorului de transport rutier .; fotocopia Certificatului de înmatriculare al microbuzului marca Mercedes, având numărul de înmatriculare_ condus de numitul C. D. la data de 27.03.2015; fotocopia față-verso a Certificatului de clasificare nr. CTAD_ aferent microbuzului marca Mercedes, având numărul de înmatriculare_ ; fotocopia Asigurării de răspundere a transportatorului pentru prejudiciile produse prin accidente rutiere călătorilor transportați, aferentă microbuzului marca Mercedes, având numărul de înmatriculare_ ; fotocopia Contractului de închiriere încheiat între proprietarul microbuzului marca Mercedes, având numărul de înmatriculare_ și operatorul de transport rutier .; fotocopia față-verso a listării tahografice efectuate la momentul controlului cu ajutorul tahografului digital montat la bordul microbuzului marca Mercedes, având numărul de înmatriculare_ ; fotografii față-spate ale microbuzului marca Mercedes, având numărul de înmatriculare_ realizate la momentul controlului; fotocopia procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._/27.03.2015,dresat contravenientului persoană juridică ..R.L.

În temeiul art. 223 alin. 2 din Codul de procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Prin sentința civilă nr.8399/20.07.2015 Judecătoria C. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării pricinii în favoarea Judecătoriei L. – Gară.

Cauza a fost preluată prin transfer electronic și înregistrată pe rolul Judecătoriei L. – Gară sub același număr la data de 06.08.2015.

În ședința publică din 07.10.2015, instanța a luat act de eroarea strecurată în plângerea petentului în ce privește nr. procesului – verbal contestat, acesta fiind, în realitate, . nr._/27.03.2015 (potrivit înscrisului anexat) și nu . nr._/27.03.2015, cum eronat a fost menționat.

În conformitate cu disp. art. 33 alin. 1 din OG 2/2001, a fost citat martorul menționat în procesul – verbal.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 27.03.2015, ora 17:41, pe A2 – km. 35+500, pe direcția București – C., a fost oprit pentru control microbuzul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ ,aparținând operatorului de transport rutier S.C. "KIRVAD TOUR" S.R.L., condus de petentul C. D., care efectua un transport rutier național contra cost de persoane prin servicii ocazionale, iar cu ocazia verificării documentelor prezentate a constatat că a transportat mai multe persoane ce nu erau menționate în documentul de control nr._, respectiv pe foaia de parcurs nr. 15/27.03.2015 (ale căror acte de identitate și pașapoarte au fost fotocopiate drept mijloace materiale de probă), situație față de care petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4000 lei pentru contravenția prevăzută de art. 4 pct. 13 din HG nr. 69/2012 și sancționată de art. 7 alin. 2 din HG 69/2012, întocmindu-se pe numele său procesul – verbal . nr._/27.03.2015 de către IGPR-Biroul de Poliție A2.

Împotriva acestui proces – verbal, în termen legal, petentul a formulat plângerea de față, potrivit celor menționate în încheierea de ședință din 07.10.2015.

Sub aspectul legalității procesului – verbal, instanța constată că din conținutul acestuia nu rezultă niciun motiv de nulitate absolută a acestuia dintre cele prev. de 17 din O.G. nr. 2/2001.

În privința motivelor de nelegalitate invocate de petent, instanța reține următoarele:

Referitor la încălcarea disp. art. 16 din OG 2/2001 în sensul nemenționării societății angajatoare și a locului de muncă, lipsa acestora atrage nulitatea relativa doar dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile declarării acesteia, condiții consacrate de Codul de procedura civila, potrivit art.47 din OG nr.2/2001 raportat la art.175 alin.1 NCPC (fiind în prezența unei nulități relative, virtuale și condiționate – vizând o condiție de validitate intrinsecă actului), condiții care presupun: existența unei încălcări a normelor edictate pentru încheierea valabilă a actului, actul astfel încheiat sa fi produs o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, or, în speță, petentul nu a dovedit producerea unei vătămări, situație față de care instanța constată că sub acest aspect, nu sunt întrunite cumulativ condițiile declarării nulității relative, virtuale, intrinseci a procesului-verbal de contravenție.

Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal instanța reține următoarele:

În ziua de 27.03.2015, ora 17:41, pe A2 – km. 35+500, pe direcția București – C., un agent de poliție din cadrul IGPR – SPA – BPA2 a oprit pentru control microbuzul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, proprietatea numitei L. O. M., aflat la momentul controlului în exploatarea operatorului de transport rutier S.C. "KIRVAD TOUR" S.R.L., condus de petentul C. D., iar cu ocazia verificării documentelor prezentate de conducătorul auto și a interiorului microbuzului în privința persoanelor transportate, s-a constatat că petentul a transportat un număr de 17 persoane în cadrul efectuării unui transport rutier național contra cost de persoane prin servicii ocazionale, dintre care, un număr de nu mai puțin de 8 persoane (jumătate din numărul total) nu au fost menționate în foaia de parcurs nr. 15/27.03.2015 a documentului de control nr._ atribuit de Autoritatea Rutieră Română, Agenția C., după cum urmează: Ș. M. I., G. L., V. de Beek M., P. M., Dochîu D., D. Ș., I. I. și M. C., regăsindu-se menționați doar numiții:I. L. E., G. F. L., V."t Hof Comelis Adrianus, S. C., D. G., Ș. N. M., B. M. V., L. R. T., Tolmaci S..

Cu același prilej că s-a stabilit faptul că în aceeași foaie de parcurs nr. 15/27.03.2015 a documentului de control nr._ se regăseau menționate numele unui număr de 5 persoane ce nu se aflau în microbuz la momentul controlului, după. cum urmează: Lipcea M., P. Poort, P. D., C. M. și B. E..

Aceste aspecte rezultă din documentele xerocopiate de agentul constatator cu ocazia controlului, respectiv foaia de parcurs nr. 15/27.03.2015 a documentului de control nr._ (filele 43 și 44 din dosar) și actele de identitate (C.I./pașapoarte) ale persoanelor aflate în microbuz (filele 49 – 54 din dosar) și care au stat la baza întocmirii procesului - verbal.

Art. 2 pct. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009 definește noțiunea de „servicii ocazionale" ca fiind serviciile care nu corespund definiției de servicii regulate, inclusiv serviciile regulate speciale, și a căror caracteristică principală este faptul că transportă grupuri de persoane constituite la inițiativa clienților sau chiar a operatorului de transport”

Art. 3 pct. 14 din același regulament definește documentul de transport ca fiind documentul care se află la bordul autovehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, având înscrise date privind întreprinderea care efectuează transportul, expeditorul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz, și care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei și a tipului de transport rutier efectuat.

Prin plângerea formulată petentul a menționat faptul că agentul constatator a numărat și celelalte persoane, angajate ale societății, respectiv persoane desemnate să desfășoare activități de control intern, precizarea sa nefiind însă susținută de nici un înscris doveditor.

Nu are relevanță faptul că a fost amendat și operatorul de transport, atâta timp cât pentru fapta reținută în procesul – verbal amenda se aplică conducătorului auto, iar faptul că acesta avea în mașină același număr de pasageri cu cel înscris în documentul de transport nu-l absolvă de vină, fiind vorba de o altă contravenție (art. 4 pct. 76).

Prin urmare, având în vedere constatările personale ale agentului constatator, confirmate de înscrisurile anexate, necombătute prin vreun mijloc de probă, instanța reține că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin procesul-verbal de face obiectul cauzei.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța apreciază că nu se impune înlocuirea amenzii cu avertismentul și că, față de gravitatea faptei, în mod corect agentul constatator a aplicat limita minimă de amendă (4000 lei) pentru fapta reținută.

Astfel, fapta prev. de art. 4 pct. 13 din HG 69/2012, respectiv transportarea unor persoane care nu sunt menționate în documentul de transport, în cazul efectuării transportului rutier național contra cost de persoane prin servicii ocazionale, reprezintă o încălcare gravă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011

Având în vedere că dispozițiile art. 7 al. 2 din HG nr. 69/2012 prevăd că amenda pentru contravenția de la art. 4 pct. 13 (cum este cazul de față) se aplică conducătorului auto, aceasta duce la concluzia că este obligația șoferului ca la plecarea în cursă să confrunte identitatea persoanelor aflate efectiv în autovehicul cu persoanele menționate în foaia de parcurs.

Având în vedere situația de fapt reținută, numărul mare de persoane (5) ce nu se aflau în microbuz, deși erau menționate în foaia de parcurs, numărul mare de persoane (8) ce se aflau în microbuz, deși nu erau menționate în foaia de parcurs, aducându-se atingere principiului concurenței loiale între întreprinderi/operatorii de transport rutier, instanța apreciază că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, încălcând prevederile HG 69/2012, fiind individualizată corect sancțiunea aplicată.

Astfel, instanța apreciază că aspectele cuprinse în procesul-verbal de contravenție corespund realității, acesta fiind temeinic și legal întocmit.

Pentru toate aceste considerente, instanța, având în vedere dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 și ale art. 59 din HG nr. 69/2012, apreciază neîntemeiată plângerea petentului, urmând a o respinge și a menține procesul-verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul C. D., domiciliat în mun. C., .. 37, ., ., jud. C., CNP-_, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2015 întocmit de IGPR – SECȚIA DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI – BIROUL DE POLIȚIE A2, cu sediul în mun. București, .. 4 – 6, sector 5.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria L. - Gară.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-D. J. F. P.

Red. – JMD

Dac. – SL

Ex. 4/14.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 784/2015. Judecătoria LEHLIU-GARA