Contestaţie la executare. Sentința nr. 114/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 114/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 1498/250/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 114

Ședința publică din 07 februarie 2013

Președinte: E. P.

Grefier: L. R.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea . Sibiu prin Sucursala Timișoara în contradictoriu cu intimatul I. T.-A..

La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatoarei, consilier juridic A. B. și se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația este timbrată cu suma de 194 lei taxa judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că intiamtul a depus la dosarul cauzei un înscris prin care invocă excepția de necompetență a Judecătoriei L.. Se comunică un exemplar cu reprezentantul contestatoarei.

Se pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei L., invocată de intimat.

Reprezentantul contestatoarei solicită respingerea excepției de necompetență a Judecătoriei L., invocată de către intimatul I. T. A..

Instanța, rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA:

Constată că prin cererea formulată la data de 09 noiembrie 2012 contestatoarea . Sibiu prin Sucursala Timișoara în contradictoriu cu intimatul I. T.-A. a formulat contestație la executare împotriva procedurii de executare silită prin poprire, înființată la cererea creditorului I. T. A. de către Biroul executor Judecătoresc M. F. G. în baza sentinței civile nr. 339, pronunțată de Judecătoria L., în dosarul nr._, a deciziei civile 945 R pronunțată în data de 19.06.2012 și a procesului verbal încheiat de către executorul judecătoresc în data de 23.10.2012, pentru suma de 8.441,24 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

În motivarea cererii contestatoarea înțelege să conteste procedura de executare silită și sub aspectul cuantumului stabilit de către avocatul creditoarei, onorariu consemnat în procesul verbal încheiat de către executorul judecătoresc în data de 23.10.2012, onorariu pe care îl consideră ca fiind disproporționat de mare în raport cu activitatea depusă de către apărătorul creditorului în prezenta procedură de executare silită, cât și cu privire la cheltuielile efectuate de către executorul judecătoresc în dosarul execuțional 400/2012. Prin procesul verbal încheiat de către executorul judecătoresc în data de 23.10.2012, s-a stabilit ca, pe lângă cheltuielile și obligațiile stabilite în titlul executoriu, societatea contestatoare să achite onorariu de avocat, fixat pentru executarea silită, cât și onorariul executorului judecătoresc. Onorariul de avocat, a fost stabilit conform chitanței nr. 1211 din data de 28.06.2012, în temeiul unui contract de asistență juridică, având ca obiect reprezentarea creditoarei în relația sa cu Biroul Executorului Judecătoresc în vederea executării silite a titlurilor executorii antemenționate, contra sumei de 1.500 lei. Referitor la onorariul de avocat în faza executării silite, contestatoarea învederează faptul că dispozițiile art. 274-277 Cod procedură civilă, privitoare la cheltuielile de judecată, sunt aplicabile întregului proces civil, astfel încât acestea sunt incidente și în faza de executare silită. Mai învederează faptul că, din actele existente în dosarul de executare, nu rezultă că avocatul ales al creditoarei ar fi participat la vreun act de executare demarat ca urmare a cererii, executarea silită fiind efectuată într-o modalitate care nu a provocat dificultăți, mai precis prin poprire.

Contestatoarea, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și să se dispună diminuarea cheltuielilor de executare atât în ceea ce privește cuantumul onorariului stabilit de către avocatul creditorului, în raport cu activitatea prestată de către acesta în cadrul procedurii de executare silită, cât și cu privire la cheltuielile de executare silită stabilite în legătură cu onorariul și taxele solicitate de către executor.

În drept, a invocat dispozițiile art. 399 și următoarele cod procedură civilă, art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, Legea 188/2000 privind executorii judecătorești cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea 2/2007.

Prin precizare la contestația la executare, contestatoarea înțelege să conteste și procesul verbal de eliberare/distribuire a sumei de_,76 lei, încheiat în data de 05.12.2012 în dosarul execuțional 400/2012 deschis la solicitarea creditorului I. T.-A..

Contestatoarea solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și precizată.

Prin înscrisul depus la dosarul cauzei, la fila 29 dosar, intimatul I. T.-A. invocă excepția de necompetență a Judecătoriei L., în temeiul art. 400 alin. 1 Cod procedură civilă. Solicită declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Prin precizare la contestația la executare, filele 31-32 dosar, contestatoarea înțelege să conteste și procesul verbal de eliberare/distribuire a sumei de 68.506,76 lei, încheiat în data de 21.12.2012 în dosarul execuțional 400/2012 deschis la solicitarea creditorului I. T. A..

Analizând actele dosarului și văzând dispozițiile art. 19 cod procedură civilă, se reține, în vederea soluționării excepției, următoarele elemente:

În considerarea conținutului contestației și a documentelor din dosarul execuțional, se constată că, singura modalitate de executare desfășurată până în prezent, este cea a popririi conturilor debitoarei contestatoare – f.36 dosar executare. Contestația vizează procesul verbal de distribuire a sumelor poprite, cuantumul onorariilor executorului și avocatului creditorului. Or, executorul judecătoresc își desfășoară activitatea în raza de competență a Judecătoriei Sibiu, încuviințarea executării s-a făcut de către aceeași judecătorie iar distribuirea sumelor poprite din contul debitoarei aflat la banca . – Agenția Sibiu, se face în raza de competență a aceleiași instanțe.

În aceste condiții, potrivit dispozițiilor art.372 alin.2 și 400 din Codul de procedură civilă, instanța competentă să judece contestația la executare vizând actele execuționale menționate, este cea de executare, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se va efectua executarea silită, în afara situațiilor când legea dispune altfel. Potrivit art.3734 Cod de procedură civilă, doar dacă se efectuează, cu privire la aceleași bunuri, mai multe executări silite se poate proceda la reunirea cauzelor execuționale la instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, însă numai la cererea părții interesate. Din modul în care contestatoarea a formulat capetele de cerere, rezultă că, până în prezent, s-a trecut la executarea silită propriu-zisă doar în raza de competență a Judecătoriei Sibiu.

În consecință, în baza art.158 și 137 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei L., invocată de către intimatul I. T.-A..

În considerarea dispozițiilor art. 159 alin.3, 159 Cod procedură civilă, instanța își va declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea . Sibiu prin Sucursala Timișoara în contradictoriu cu intimatul I. T. A., în favoarea Judecătoriei Sibiu, urmând ca dosarul să fie trimis acestei instanțe deîndată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei L., invocată de către intimatul I. T.-A..

Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea . Sibiu prin Sucursala Timișoara în contradictoriu cu intimatul I. T. A., în favoarea Judecătoriei Sibiu, urmând ca dosarul să fie trimis acestei instanțe deîndată.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07 februarie 2013.

Președinte, Grefier,

E. P. L. R.

Red/tehnored

EP/LR

2 .

Nu se comunica:

CONTESTATOR

1. C. A. SA SIBIU PRIN SUCURSALA TIMIȘOARA - TIMIȘOARA, .. 23-25, J. T.

INTIMAT

2. I. T.-A. - BÂRZAVA, nr. 81, J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 114/2013. Judecătoria LIPOVA