Plângere contravenţională. Sentința nr. 251/2013. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 251/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 7770/231/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. Operator de date cu caracter personal 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 251
Ședința publică din 14 martie 2013
Președinte: E. P.
Grefier :L. R.
S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de petentul A. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., având ca obiect plângere contravenție.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nemaifiind alte probe de administrat instanța declară terminată faza probatorie și acordă trece la soluționarea cauzei.
JUDECATA:
Constată că la data de 26 iunie 2012, la Judecătoria Focșani, jud. V., declinată în favoarea Judecătoriei L. prin sentința civilă nr. 5602/01 noiembrie 2012, petentul A. M., în contradictoriu cu intimata IPJ A., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/18.05.2012.
În motivarea plângerii petentul a arătat că procesul verbal de contravenție este nul întrucât s-a consemnat în nod eronat numele său, „Aprabas” în loc de „Arbanas”, nu s-au consemnat locul unde s-a comis fapta, locul unde s-a întocmit procesul verbal și numărul casetei pe care s-a efectuat înregistrarea, că nu s-au apreciat în mod corect de către agentul constatator imaginile de pe aparatul radar, că aparatul radar a fost oprit și pornit instantaneu de operatorul radar (în condițiile în care aparatul de detectare a radarului pe care îl avea instalat la bordul autoturismului nu i-a semnalat radarul) și că intimata trebuie să facă dovada contravenție, dovada continuității filmărilor video pe casetă în mod cronologic, pe unități de timp și că a respectat normele metodologice de funcționare și operare cu aparatele radar tip cinemometre. A mai precizat petentul că la aprecierea faptei contravenționale reținute în sarcina sa trebuie să se țină cont și de marja de eroare a cinemometrului.
Petentul și-a întemeiată în drept plângerea pe dispozițiile art. 8, 15, 16, 17, 28, 31, 32, 43 din OG nr. 2/2001, legea nr. 677/2001 și NML 021 – 05.
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001.
Intimatul prin întâmpinare întâmpinare a invocat excepția tardivității formulării plângerii de către petent și respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține în fapt următoarele:
Petentul a fost amendat cu 420 RON conform art. 120 și 121 din HG. 1391/2006 prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/18.05.2012.
S-a reținut în acesta că în data de 18 mai 2012, orele 11,34, petentul a condus pe DN 7, în loc. Bârzava, autovehiculul marca Renault cu nr. de înmatriculare identificat în actul constatator HD-_ cu viteza de 83 km/h, depășind viteza legală permisă pe acel sector de drum cu 33 km/oră.
Petentul a formulat obiecțiuni în sensul că nu recunoaște fapta, refuzând să semneze procesul verbal contestat.
Apărările petentului că fapta reținută în procesul verbal de contravenție a fost greșit constatată, precum și că nu s-ar fi apreciat corect de către agentul constatator, imaginile de pe aparatul radar, nu pot fi reținute. Fapta este dovedită cu proba tehnică prelevată prin cinemometru, înregistrarea transpusă în fotografii fiind relevantă și probează vinovăția contravenientului.
În consecință, forța probantă de act autentic asupra acestui aspect se menține și plângerea nu este întemeiată.
Potrivit art. 16-19 și 34 din OG 2/2001, constatând că procesul verbal este legal și temeinic, instanța va respinge plângerea formulată de petentul A. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., privind anularea procesului verbal de contravenție . nr._/18.05.2012 încheiat de intimat.
În baza art. 36 alin.2 din Og nr.2/2001, raportat la numărul de termene acordate, va obliga petentul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul A. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., privind anularea procesului verbal de contravenție . nr._/18.05.2012 încheiat de intimat.
Obligă petentul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2013.
Președinte, Grefier,
E. P. L. R.
Red/tehnored
EP/LR
4 ex./2 .
Se va comunica cu:
PETENT: |
1. A. M. - FOCȘANI, R., nr. 4, ., J. V. |
INTIMAT: |
2. INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. - A., .-19, J. A. |
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 285/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 752/2013.... → |
|---|








