Plângere contravenţională. Sentința nr. 418/2013. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 418/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 9980/221/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. Operator de date cu caracter personal 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 418
Ședința publică din 09 mai 2013
Președinte: E. P.
Grefier: L. R.
S-a luat în examinare, în vererea pronunțării, acțiunea civilă exercitată de petentul B. D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., având ca obiect plângere contravenție.
Fără citarea părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că petentul a depus la dosarul cauzei, concluzii scrise.
Constatând că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea din 25 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța trece la soluționarea cererii.
JUDECATA:
Constată că la data de 30 octombrie 2012, a fost înregistrată la Judecătoria D., plângerea contravențională a petentului B. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., declinată în favoarea Judecătoriei L. prin sentința civilă nr. 729/07.02.2013. Prin aceasta solicită anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 26.10.2012 emis de către intimate și exonerarea petentului de la plata amenzii în cuantum de 630 lei aplicată și a măsurii administrative a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
În subsidiar, petentul solicită să se constate nulitatea procesului verbal de contravenție conform art. 16 și următoarele din OG 2/2001 și înlocuirea măsurilor luate cu avertismentul, având în vedere că nu a mai avut abateri la legea circulației.
În fapt, petentul arată că la data de 16.10.2012, în timp ce se deplasa din direcția A. spre D., pe DN 7 în zona Căpruța, cu autoturismul său marca VW Passat cu numărul de înmatriculare_, a fost surprins de către aparatul radar circulând cu o viteză de 116 Km/h, faptă ce constituie contravenție prevăzută de dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, și sancționată de prevederile art. 102 alin. 3 din OUG 195/2002. Învederează faptul că, în momentul în care a fost oprit de către agentul de poliție rutieră B. C. și i s-a comunicat viteza de deplasare, a solicitat să i se arate caseta, respectiv înregistrarea contravenției, însă acest lucru i-a fost interzis în mod clar, mai mult agentul constatator i s-a adresat pe un tocmai potrivit, spunându-i să facă contestație dacă dorește înregistrarea, cerându-i documentele și aducându-i la cunoștință că “îi face un cadou de sărbători”. Petentul susține că viteza de circulație măsurată și reținută în regim de deplasare, mașina radar fiind în mișcare, a fost de 104 Km/h, trebuind aplicat procentul de 4% calculate la viteza înregistrată, rezultând o marjă de eroare de 4,16 Km/h, care fiind aplicată vitezei de înregistrate, ar demonstra că viteza de deplasare este sub 100 Km/h, inferioară, de 99,84 Km/h, fapt care demonstrează că încadrarea s-a făcut în mod eronat.
În drept, plângerea este motivată pe dispozițiile art.10 alin.8 Cod procedură civilă, coroborat cu art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și art.16 și urm. din OG nr.2/2001, art. 112 Cod procedură civilă, HG 1394/2006, OUG 195/2002, jurisprudența CEDO, NML-021-2005.
Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea actului sancționator, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit, petentului nefiindu-i pricinuită nici o vătămare care potrivit art. 105 Cod procedură civilă să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei referatul din data de 13.12.2012, fotografii și buletinul de verificare metrologică.
Prin concluzii scrise, petentul solicită să se constate nulitatea procesului verbal de contravenție, și pe cale de consecință, anularea procesului verbal de contravenție contestat, ca fiind netemeinic și nelegal, precum și exonerarea petentului de la plata amenzii în cuantum de 630 lei și a măsurii administrative de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Analizând probele administrate în cauză, respectiv; certificat de înmatriculare al autoturismului, acte de identitate, chitanța nr._/29.10.2012, proces verbal de contravenție . nr._ din data de 26.10.2012, fotografii, buletin de verificare meterologică, instanța reține în fapt următoarele:
Petentul a fost amendat cu 630 RON conform art. 121 alin. 1 din HG. 1391/2006 și s-a luat măsura reținerii permisului de conducere prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat în data de 26.10.2012.
S-a reținut în acesta că în data de 26.10.2012, orele 18.26, petentul a condus pe DN 7, Căpruța, autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare identificat în actul constatator cu datele_, cu viteza de 116 km/h, înregistrată cu aparatul radar montat pe autoturismul marca L., cu nr. de înmatriculare_, pe un tronson de drum unde viteza maxim admisă era de 50 km/oră, depășind astfel viteza legală permisă pe acel sector de drum cu 66 km/oră.
Petentul a formulat obiecțiuni în sensul că nu recunoaște fapta.
Apărările petentului că, procesul verbal atacat, ar fi netemeinic și nelegal, deoarece viteza de circulație, măsurată în regim de deplasare, autoturismul pe care era amplasat cinemometrul fiind în mișcare, reținută a fi de 104 Km/h, în condițiile în care ar fi trebuit să fie aplicat procentul de 4% la viteza înregistrată, rezultând, în aceste condiții o marjă de eroare de 4,16 Km/h, care fiind aplicată vitezei înregistrate, ar releva că viteza de deplasare este sub 100 Km/h, respective inferioară, de 99,84 Km/h, astfel că încadrarea s-a făcut în mod eronat, sunt neîntemeiate. Documentația aferentă procesului verbal, care întregește forța sa probantă, atestă că cinemometrul nu prezenta la verificarea metrologică vreo toleranță în măsurători, nici în plus, nici în minus, astfel că măsurarea vitezei cu care circula petentul cu autoturismul relevat de transpunerea pe suport hârtie a înregistrării video s-a operat în mod legal și exact. Viteza atestată de către această documentație, este, în consecință, cea reală cu care se deplasa autoturismul condus de petent și este dovedită fapta contravențională comisă de către acesta. Petentul nu se poate prevala, în consecință, de marja de eroare pretinsă.
Fiind o faptă al cărei pericol social concret decurge tocmai din cuantumul vitezei cu care s-a depășit cea legal permisă, nefiind prezentă niciuna dintre împrejurările care ar putea înlătura sau atenua răspunderea răspunderea contravențională a petentului, nici cererea sa subsidiară vizând înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Potrivit art. 16-19 și 34 din OG 2/2001, constatând că procesul verbal este legal și temeinic, instanța va respinge plângerea formulată de petentul B. D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., privind anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 26.10.2012 încheiat de intimat, inclusiv în ce privește exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 630 lei, a măsurii administrative de reținere a permisului de conducere pentru 90 de zile și a cererii de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În baza art. 36 alin.2 din Og nr.2/2001, raportat la numărul de termene acordate, va obliga petentul să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul B. D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., privind anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 26.10.2012 încheiat de intimat, inclusiv în ce privește exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 630 lei, a măsurii administrative de reținere a permisului de conducere pentru 90 de zile și a cererii de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Obligă petentul să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09 mai 2013.
Președinte, Grefier,
E. P. L. R.
Red/tehnored
EP/LR
5 ex./3 .
Se va comunica:
PETENT |
1.B. D. - .. 3, Cod postal_, Jud. T. 2.B. D. – la mandatar B. M. A.-D., .. H, ., Jud. Hunedoara. |
INTIMAT: |
3. INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. - A., .-19, Cod postal_, J. A. |
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 918/2013. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 411/2013. Judecătoria LIPOVA → |
|---|








