Rectificare carte funciară. Sentința nr. 403/2013. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 403/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 54/250/2012*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. Operator 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 403
Ședința publică din 29 aprilie 2013
Președinte: I. D.
Grefier: M. Chirlă
1. S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta S. C. în contradictoriu cu pârâtul M. V. având ca obiect precizat revendicare imobiliară, ieșire din indiviziune.
2. La apelul nominal al părților la prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni. Cauza este lăsată pentru a fi apelată la sfârșitul ședinței, în temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005.
2.1. Se constată depusă cerere de apelare a cauzei după ora 12.00.
2.2. Instanța admite cererea. Dispune apelarea cauzei după ora 12.00.
3. La a doua strigare a cauzei se prezintă mandatarul reclamantei, domnul C. V. și reprezentantul reclamantei, domnul C. D. I., avocat din Baroul T., respectiv pârâtul, lipsă fiind reclamanta.
4. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5. S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 241 lei cu chitanțele nr. 4092/22.04.2013 și nr. 4093/22.04.2013, sumă achitată Bugetului local al Orașului L., respectiv depunând un timbru judiciar în valoare de 3,4 lei.
5.1. Reprezentantul reclamantului susține că aceste taxe ar reprezenta valoarea de 1/3 din obiectul acțiunii. Depune extras CF individual, actualizat, nr._ Covăsânț din data de 22.04.2013.
6. Pârâtul depune certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 589/26 aprilie 2013 cu privire la casa nr. 875 din Covăsânț, casă și teren.
6.1. Pârâtul comunică certificatul fiscal și cu reprezentantul reclamantei arătând că valoarea impozabilă actuală a casei este de 129.042,69 lei.
7. Instanța întreabă pe reprezentanții reclamantei dacă au formulat o cerere de reexaminare a taxei de timbru și/sau au formulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar .
7.1. Reprezentanții reclamantei arată că nu au formulat astfel de cereri.
7.2. Reprezentanții reclamantei apreciază că în acest moment se poate stabili cu exactitate taxa de timbru întrucât revendică 1/3 din imobil.
7.3. Mandatarul reclamantei invocă dispozițiile Tribunalului Suprem, Decizia nr. 1701/5 noiembrie 1981 și învederează faptul că reclamanta nu a cunoscut nimic despre obligația sa de a timbra, astfel că taxele de timbru depuse astăzi în ședință reprezintă o inițiativă personală a reprezentanților acesteia și nicidecum obligația părții.
7.4. Domnul avocat C. D. I. informează instanța că a informat reclamanta despre obligația stabilită în sarcina acesteia de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 2.296,36 lei și 10 lei timbru judiciar, arătând faptul că reclamanta nu a fost citată personal cu obligația de a achita această sumă.
8. Judecătoria invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a acțiunii și pune în discuția părților această excepție.
8.1. Mandatarul reclamantei solicită respingerea excepției, întrucât instanța a încălcat dispozițiile de citare a părții și Decizia Tribunalului Suprem nr. 1701/5 noiembrie 1981.
8.2. Reprezentantul avocat al reclamantei solicită respingerea excepției privind insuficienta timbrare a acțiunii, pe motiv că nu s-a comunicat părții reclamante suma stabilită în ședință.
8.3. Pârâtul arată că reclamanta nu mai locuiește în Covăsânț din 21 noiembrie 2011 când a fost evacuată, se află după spusele rudelor în localitatea Măderat, . excepție solicită respingerea acțiunii și solicită 1.000 lei pentru drumurile efectuate la instanță. Nu poate proba cu acte această sumă.
9. Instanța închide dezbaterea cauzei urmând a delibera asupra excepției. În deliberare,
JUDECĂTORIA
10. Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 54 în data de 17 ianuarie 2012, netimbrată, formulată de reclamanta S. C., cu domiciliul procedural ales în Beregsăul M. Nr. 47, Județul T. în contradictoriu cu pârâtul M. V., domiciliat în Covăsânț nr 875, Județul A. s-a solicitat:
+ rectificarea înscrierilor din Cartea funciară nr. 2670 Covăsânț, nr. top 1256-1257 începând cu pozițiile 15-18 din foaia B a aceluiași CF,
+ radierea dreptului de proprietate în cota de 1/1 a lui M. V. și radierea tuturor înscrierilor de sub B 15, 16, 17 și 18, cu înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului din litigiu potrivit dispozițiilor Sentinței civile nr. 410/30 iunie 2004 rămasă definitivă și irevocabilă dar a căror prevederi au fost omise a se întabula,
+ să se dispună ieșirea din indiviziune și transnotarea drepturilor sale de proprietate eventual într-o nouă carte funciară,
+ reintegrarea sa în spațiu, cu titlu de drept de proprietate
+ cheltuieli de judecată.
10.1. În motivare, se arată că imobilul în litigiu este situat în intravilanul comunei Covăsânț, județul A. fiind proprietatea mamei reclamantei, dar care, în mod simulat, a fost vândut reclamantei și pârâtului sub durata căsătoriei.
10.2. Consideră că printr-o gravă eroare judiciară s-a constatat că imobilul mamei sale a fost cumpărat de pârâtul, fost ginere, cu o cotă de 70% față de cota de 30% a reclamantei, oricum sentința civilă nu a fost trecută în cartea funciară, toate înscrierile fiind vădit nelegale, eludându-se întreaga legislație în materie imobiliară, ba mai mult nu a fost despăgubită măcar cu cota legală de proprietate.
10.3. Solicită reintegrarea în spațiul unde a stat de zeci de ani, cu atât mai mult cu cât la evacuarea sa forțată bunurile și animalele lăsate în custodia pârâtului au fost lăsate în paragină, spre distrugere și moarte, inclusiv grădina cultivată cu căpșuni. D. fiind că are o cotă parte din imobil susține că se va muta în această locuință de unde a fost abuziv evacuată și unde are un mare drept de creanță din partea pârâtului.
11. Prin Sentința civilă nr. 854/1 octombrie 2012 s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant fiind anulată acțiunea formulată în numele reclamantei, pentru ca prin Decizia civilă nr. 15/16 ianuarie 2013 Tribunalul A. să caseze sentința atacată trimițând cauza spre rejudecare Judecătoriei L..
12. Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria L. în data de 5 februarie 2013.
13. Prin Încheierea de ședință din data de 15 aprilie 2013, ca urmare a precizării făcute de reprezentanții reclamantei cu privire la natura juridică a acțiunii ca fiind o revendicare imobiliară și o sistare a indiviziunii și cum acțiunea introductivă nu fusese netimbrată, s-a pus în vedere reprezentanților reclamantei să timbreze în mod corespunzător acțiunea civilă precizată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2.296,36 lei taxă judiciară de timbru depunând timbru judiciar în valoare de 10 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca insuficient timbrată.
14. Examinând înscrisurile cauzei, Judecătoria reține că reprezentanții reclamantei, mandatarul și avocatul acesteia, au precizat faptul că acțiunea dedusă judecății reprezintă o revendicare imobiliară și o ieșire din indiviziune, precizare în raport de care Judecătoria a procedat la stabilirea taxelor de timbru datorate pentru formularea acestor acțiuni dispunând reprezentanților reclamantei să timbreze în mod corespunzător acțiunea civilă precizată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2.296,36 lei taxă judiciară de timbru depunând timbru judiciar în valoare de 10 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca insuficient timbrată.
14.1. Judecătoria reține în continuare faptul că reprezentanții reclamantei, cu prilejul termenului de judecată din data de 29 aprilie 2013, au făcut dovada timbrării acțiunii numai cu suma de 241 lei, conform chitanțelor nr. 4092/22.04.2013 și nr. 4093/22.04.2013 depunând timbru judiciar în valoare de numai 3,40 lei, în raport cu totalul sumelor stabilite spre plată, 2.296,36 lei, taxă judiciară de timbru și 10 lei, timbru judiciar.
14.2. Reține că Judecătoria a solicitat reprezentanților reclamantei să informeze instanța dacă au formulat o cerere de reexaminare a taxei de timbru și/sau au formulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar aceștia învederând că nu au formulat astfel de cereri.
15. În baza celor reținute, examinând cu prioritate excepția de procedură privind insuficienta netimbrare, în baza art. 137 alin. 1 raportat la art. 2, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată și la art. 1, art. 3 și art. 9 din OG nr. 32/1995, Judecătoria va admite excepția privind insuficienta timbrarea a acțiunii ciivle precizate lăsând nesoluționat fondul procesual.
15.1. Excepția privind insuficienta timbrare este o excepție de procedură, imperativă și absolută, peremptorie prin care se anulează acțiunea introdusă cu încălcarea obligațiilor legale de plată a unei taxe stabilite pentru prestarea serviciului public de înfăptuire a justiției.
15.2. Judecătoria respinge ca nefondate apărările reprezentanților reclamantei conform cărora Judecătoria era datoare să citeze exclusiv pe reclamantă în vederea achitării taxelor de timbru, în baza considerației sale că reprezentanții judiciari ai reclamantei, în virtutea calității acestora, au deopotrivă dreptul și îndatorirea de a formula cereri și de a-și asuma obligații judiciare în numele reclamantei care i-a mandat, obligații între care se situează și aceea de a lua cunoștință de dispozițiile Judecătoriei privind plata taxelor de timbru ducându-le la îndeplinire. Aceiași reprezentanți aveau dreptul de a uza de procedura contestării modului de stabilire a taxelor de timbru sau de dreptul de a cere acordarea unui ajutor judiciar în cazul în care reclamanta nu poate face față costurilor unui proces.
15.3. Or, Judecătoria i-a îndatorat judiciar pe reprezentanții reclamantei să timbreze în mod corespunzător acțiunea civilă precizată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2.296,36 lei taxă judiciară de timbru depunând timbru judiciar în valoare de 10 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca insuficient timbrată, obligație pe care reprezentanții reclamntei au îndeplinit-o într-un cuantum insuficient și vădit inferior, situație în raport de care Judecătoria este datoare să facă aplicarea prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din OG nr. 32/1995.
12. În temeiul art. 274 C. pr. civ., observând că pârâtul nu a depus acte doveditoare cu privire la prezența acestuia în fața Judecătoriei, prezență care însă e consemnată în mersul procesului în cadrul celor două cicluri procesuale, Judecătoria statuînd în echitate va obliga reclamanta la plata către pârât a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de deplasare la L. a pârâtului din localitatea Covăsînț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite excepția privind insuficienta timbrare a acțiunii.
2. Anulează acțiunea civilă formulată de reclamanta S. C., cu domiciliul procedural ales în Beregsăul M. Nr. 47, Județul T. în contradictoriu cu pârâtul M. V., domiciliat în Covăsânț Nr. 875, Județul A..
3. Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
4. Cu drept la recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
5. Pronunțată în ședința publică din data de 29 aprilie 2013, ora 16.00.
PREȘEDINTE GREFIER
I. D. M. CHIRLĂ
Red.ID/Tehnored.MC
Ex.5/28 mai 2013
Se comunică:
Reclamanta S. C., cu domiciliul procedural ales în Beregsăul M. Nr. 47, Județul T.
Pârât - M. V. - Covăsânț Nr. 875, Județul A.
| ← Succesiune. Sentința nr. 684/2013. Judecătoria LIPOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 900/2013.... → |
|---|








