Rezoluţiune contract. Sentința nr. 167/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 167/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 1576/250/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 167

Ședința publică din 21 februarie 2013

Președinte: E. P.

Grefier: L. R.

S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de reclamanta L. M. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect rezoluțiune antecontract de vânzare-cumpărare.

La apelul nominal, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este timbrată cu suma de 816 lei taxa judiciară de timbru și 5,3 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că părțile nu sunt prezente pentru a se pune în discuție excepția de fond invocată de pârâtă, vizând faptul că cererea este lipsită de obiect, astfel că instanța rămâne în pronunțare pe excepție.

După închiderea dezbaterilor, se constată că reprezentanta reclamantei, a depus la dosarul cauzei cerere de amânare a judecății, întrucât nu se poate prezenta în apărarea intereselor clientei sale din motive medicale, arătate în adeverința anexată cererii.

JUDECATA:

Constată că prin cererea înregistrată la 21 noiembrie 2012 la această instanță, reclamanta L. M. în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat să se constate rezoluțiunea din culpa exclusivă a promitentei cumpărătoare a promisiunii sinalgamatice de vânzare cumpărare încheiată de către părți în formă autentică sub numărul 40/07.02.2012 la BNP H. H. Toade din L., jud. A.. Mai solicită să se dispună repunerea părților în situația anterioară semnării actului cu aplicarea clauzei penale stabilite în promisiune la penultimul aliniat, respectiv să se constate că promitenta cumpărătoare a pierdut suma achitată.

În motivare reclamanta arată că, la notificarea făcută la sediul promitentei cumpărătoare, aceasta nu a răspuns solicitării reclamantei de a îndeplini obligațiile contractuale asumate de către aceasta, sub condiția pierderii sumei de achitare și a rezoluționării contractului, cu toate că sediul acesteia este la locația la care a fost notificată, conform adresei nr._/05.11.2012 emise de către Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul A.. Ca urmare a lipsei răspunsului pârâtei în 7 zile de la primirea notificării și neîndeplinirea obligației de a avansa suma de 60 lei plus TVA/imobil(parcelă) pentru întocmirea documentației tehnice cadastrale de primă înscriere cât și taxele percepute de către OCPI L., respectiv 120 lei/imobil, în vederea întabulării în CF a imobilelor descrise în promisiunea sinalgamatică de vânzare cumpărare încheiată între părți în formă autentică sub numărul 40/07.02.2012 la BNP H. H. Toade din L., jud. A..

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516, art. 1549, art. 1550 Cod civil.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Pârâta, prin întâmpinare solicită respingerea acțiunii reclamantei, prin care a solicitat rezoluțiunea promisiunii de vânzare cumpărare nr. 40/07.02.2012, în principal, ca lipsită de obiect, iar în subsidiar, ca nefondată. Învederează instanței că, la momentul încheierii promisiunii de vânzare cumpărare, reclamanta la împuternicit pe Domnul Milotin V. să încheie în numele acesteia contractul de vânzare cumpărare, ca urmare a întabulării terenului care face obiectul promisiunii. Pârâta susține că a întabulat întreaga suprafață de teren pentru care a și achitat prețul la data semnării promisiunii, încă din anul 2007, după cum rezultă din extrasele CF pe care le depune în probațiune. Consideră că acțiunea este lipsită de obiect, în contextul în care obligațiile asumate de părți prin promisiunea de vânzare cumpărare nr. 40/07.02.2012 au fost concretizate prin încheierea contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub numărul 1056/11.12.2012.

În soluționarea excepției de fond invocată de pârâtă vizând faptul că cererea este lipsită de obiect, pe motiv că s-ar fi intabulat întrega suprafață care a făcut obiectul unui contract autentic de vânzare-cumpărare, potrivit considerentelor comune aferente soluționării fondului, expuse mai jos, se constată că pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate, cu consecința că se va admite această excepție de fond în baza art. 137 alin.2 Cod procedură civilă.

Din probele administrate în cauză, instanța reține în fapt că în data de 07.02.2007 a fost semnată de către părți promisiunea sinalgamatică de vânzare cumpărare încheiată între părți în formă autentică sub numărul 40/07.02.2012 la BNP H. H. Toade din L., jud. A.. Reclamanta susține că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate de către aceasta, cu toate că a fost notificată în acest sens.

Or, din documentația depusă de către pârâtă, rezultă că în data de 11.12.2012 a fost semnat de către părți contractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. numărul 1056/11.12.2012 de către BNP I. A.. Părțile contractului sunt identice cu cele din promisiunea sinalagamtică, respectiv reclamanta, prin mandatar Milotin V., conform procurii speciale nr. 42/07.02.2007, în calitate de vânzătoare și pârâta, în calitate de cumpărătoare. Confruntându-se cele două convenții, se constată că obiectul lor este același și că pârâta a întabulat întreaga suprafață de teren pentru care a și achitat prețul la data semnării promisiunii, încă din anul 2007, după cum rezultă din extrasele CF depuse în probațiune.

În aceste condiții, apărarea pârâtei că acțiunea este lipsită de obiect, în contextul în care obligațiile asumate de părți prin promisiunea de vânzare cumpărare nr. 40/07.02.2012 au fost concretizate prin încheierea contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub numărul 1056/11.12.2012, este justificată, acțiunea reclamantei fiind, în consecință, neîntemeiată.

Față de această stare de fapt, nefiind îndeplinite niciuna din ipotezele prevăzute de 1073-1075 din fostul cod civil, sub regimul căruia s-a născut obligația pretinsă, instanța va respinge acțiunea civilă exercitată de reclamanta L. M. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect rezoluțiune antecontract de vânzare-cumpărare.

Constatând ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în baza art. 274 cod procedură civil, instanța urmează a nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția vizând faptul că cererea este lipsită de obiect, invocată de către pârâtă.

Respinge acțiunea civilă exercitată de reclamanta L. M. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect rezoluțiune antecontract de vânzare-cumpărare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2013.

Președinte, Grefier,

E. P. L. R.

Red/tehnored

EP/LR

4 ex./2 .

Se va comunica cu:

RECLAMANT

1. L. M. - .. 33, J. A.

PÂRÂT

2. EDILE. B. - L., ., nr. 26, ._, J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 167/2013. Judecătoria LIPOVA