Plângere contravenţională. Sentința nr. 948/2013. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 948/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 4516/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. Operator de date cu caracter personal 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 948
Ședința publică din 12 decembrie 2013
Președinte: E. P.
Grefier: L. R.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, plângerea contravențională formulată de petentul G. C. - D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care se constată că petentul a depus concluzii scrise.
Constatând că desfășurarea dezbaterilor asupra fondului a fost consemnat în încheierea din 05 decembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța trece la soluționarea plângerii.
JUDECATA:
Constată că, la data de 16 iulie 2013, la Judecătoria A. I. s-a înregistrat cererea, declinată către Judecătoria L. prin sentința civilă nr. 3105/30 septembrie 2013 prin care petentul G. C. - D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., prin care petentul a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2013, solicitând anularea procesului verbal de contravenția atacat, anularea măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile și exonerarea de la plata amenzii aplicate.
În motivarea plângerii, petentul a argumentat că, la data de 05.07.2013, s-a dispus de către agentul constatator suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, reținerea permisului de conducere și aplicarea unei sancțiuni contravenționale în cuantum de 720 lei, fiind indicat ca temei de drept al faptei contravenționale dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, pe motiv că ar fi depășit viteza legală cu peste 60 km/h, pe sectorul de drum în care a fost oprit. Autoturismul pe care era amplasat aparatul radar avea numărul de înmatriculare_ . A mai precizat că viteza cu care a fost înregistrat de aparatul radar nu a fost cea reală și nici nu se afla la acel moment în interiorul localității pentru a fi în prezența unei fapte contravenționale, înregistrarea fiind realizată de către un autoturism care se afla în regim de deplasare. În momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, petentul i-ar fi solicitat agentului constatator să-i prezinte înregistrarea video, certificatul de omologare a aparatului radar, buletinul de verificare metrologică și autorizația de operator radar, dar a fost refuzat. Petentul a argumentat că în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu a fost consemnată marca și . radar conform anexei 1 D din OUG nr. 195/2002.
În drept, a invocat dispozițiile art. 118 alin. 1 și 2, art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, art. 16, art. 17 și art. 31 din OG nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a depus copia procesului verbal de contravenție . nr._/05.07.2013 și copia actului de identitate.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii petentului, ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit, nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. A specificat că petentul putea evita cu foarte mare ușurință situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau mai puțină nepăsare față de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului. A mai specificat că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție, motivele indicate de acesta nefiind susținute de dovezi care să conducă la ideea unei stări de fapt diferită față de cea consemnată în procesul verbal atacat.
În probațiune, intimatul a depus fotografii și buletin de verificare metrologică.
Prin concluzii scrise, petentul a reiterat cele solicitate în plângere, cu motivarea că în procesul verbal de contravenție, la descrierea stării de fapt s-a reținut că ar fi circulat cu o viteză de 110 km/h, iar în cuprinsul planșelor foto depuse de intimat în probațiune, sunt indicate două valori diferite, respectiv 101 km/h și 103 km/h, neexistând identitate de viteză între valoarea din procesul verbal de contravenție și cea rezultată din planșele foto. A doua neconcordanță ar fi determinată de încălcarea dispozițiilor art. 3.5.1 din NML 021/2005 actualizate, planșele foto de la dosarul cauzei necuprinzând ora și data la care se susține că a fost efectuată înregistrarea în localitatea Bârzava, jud. A., existând o îndoială cu privire la momentul efectuării înregistrărilor, precum și cu privire la valoarea reală a vitezei înregistrate de cinemometrul indicat în cuprinsul procesului verbal atacat.
Analizând probele administrate în cauză, respectiv; copia procesului verbal de contravenție . nr._/05.07.2013, act de identitate, fotografii și buletin de verificare metrologică, instanța reține în fapt următoarele:
Petentul a fost amendat cu 720 RON conform art. 121 alin. 1 din HG. 1391/2006 prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/05.07.2013.
S-a reținut în acesta că, în data de 05.07.2013, orele 16.52, petentul a condus pe DN 7 în localitatea Bârzava, jud. A., autoturismul marca Mercedes - Benz, circulând cu viteza de 110 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă era de 50 km/oră, depășind astfel viteza legală permisă pe acel sector de drum cu 60 km/oră.
Apărările petentului, în justificarea plângerii sale, că s-a reținut că a circulat cu o viteză de 110 km/h, însă din planșele foto depuse de intimat în probațiune, sunt indicate două valori diferite, respectiv 101 km/h și 103 km/h, cu consecința unei neconcordanțe vizând viteza înscrisă în procesul verbal de contravenție și cea rezultată din planșele foto și că ar fi evidentă încălcarea dispozițiilor art. 3.5.1 din NML 021/2005 actualizate, planșele foto de la dosarul cauzei necuprinzând ora și data la care se susține că a fost efectuată înregistrarea în localitatea Bârzava, jud. A., nu sunt întemeiate. Este vizibil numărul de înregistrare în circulație al autoturismului petentului în fotografia nr.2 îndeosebi. Într-adevăr, potrivit art.1 din Ordinul nr.301 raportat la pct.3.5.1. din Ordinul nr.92/2005 al Biroului Român pentru Metrologie legală emise în temeiul Lg nr.11/1994, din datele inscripționate, lipsește cea vizând sensul de deplasare în raport cu autoturismul pe care este amplasat cinemometrul. Însă, practica în materie este aceea că se inserează mențiuni în acest sens doar atunci când sensul este opus. Cum cinemometrele nu pot fi utilizate dacă nu se realizează autotestarea, obiecțiile vizând lipsa mențiunii în acest sens sunt nejustificate. În consecință, cinemometrul a fost utilizat în mod legal și măsurările făcute cu acestea pot constitui mijloace de probă, fiind verificat metrologic. Din documentația depusă de intimat rezultă că măsurarea vitezei s-a făcut cu cinemometrul montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pentru care s-a dovedit că a fost verificat merologic. Ca atare se poate reține că petentul a depășit viteza legală conform măsurătorilor. Restul susținerilor vizând vitezele inscripționate pe fotografii, nu afectează legalitatea și fidelitatea înregistrării, fotografiile reflectând secvențial însă în legătura dintre acestea conform timpilor inscripționați pe acestea, datele din mijloc – jos, succesiunea respectivă incluzând și viteza de110 km/oră înscrisă în procesul verbal.
Din înregistrarea tehnică transpusă pe suport hârtie, se poate stabili că, autoturismul cu numărul de înmatriculare KA - 47 - M, a fost înregistrat circulând cu viteza de 110 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă era de 50 km/oră, depășind astfel viteza legală permisă pe acel sector de drum din localitatea Bârzava cu 60 km/oră. Din verificarea actelor autovehiculului și a celor ale persoanei aflate la volan, s-a stabilit că petentul a condus pe sectorul de drum de pe DN 7 în localitatea Bârzava, jud. A. autovehiculul menționat. Ca atare, acesta este autorul contravenției constatată și sancționată prin procesul verbal atacat. Din cele ce preced, rezultă că plângerea este neîntemeiată, fiind nejustificate viciile atribuite de către petent procesului verbal atacat.
Procesul verbal de contravenție conține, în consecință, condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 16 alineatele 1 și 7, art. 17 și art. 19 alineatele 1 și 3 din O.G. nr. 2/2001 fiind semnat de către petent, care a fost prezent când s-a întocmit procesul verbal. Probele aflate la dosar susțin temeinicia acestuia și confirmă starea de fapt descrisă, confirmată de înregistrare video, depusă la dosar, transpusă pe suport hârtie.
Din cele ce preced, rezultă că plângerea este neîntemeiată, fiind nejustificate susținerile petentului vizând netemeinicia procesului verbal atacat.
În consecință, pe fond, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. C. - D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., privind anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2013.
Constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în baza art. 451 din Noul Cod de procedură civilă, nu va soluționa acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. C. - D. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., privind anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.07.2013.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..
Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2013.
Președinte, Grefier,
E. P. L. R.
Red/tehnored
EP/LR
4 ex./2 .
Se va comunica cu:
PETENT |
1. G. C.-D. - A. I., . A, .. 1, J. A. |
INTIMAT |
2. INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. - A., ., nr. 17-21, J. A. |
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 463/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 486/2013. Judecătoria LIPOVA → |
|---|








