Rezoluţiune contract. Sentința nr. 289/2013. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 289/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 151/250/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. OPERATOR 2799

DOSAR_

SENTINȚA CIVILĂ NR. 289

Ședința publică din 27 martie 2013

Președinte: I. D.

Grefier: M. P.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de către reclamanta B. S. în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. A.-M., având ca obiect rezoluțiune contract de întreținere.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat C. P., din Baroul A., martorul F. D., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată cu suma de 561 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și 0,30 lei, reprezentând timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța procedează la audierea, sub prestare de jurământ, a martorului prezent, F. D..

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată încheiată faza de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantei solicită instanței, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

JUDECATA:

Constată că, prin cererea formulată la data de 21.01.2013, reclamanta B. S. a chemat în judecată pe pârâții C. V. și C. A.-M., solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub numărul 248 din 11 martie 2005, la Biroul Notarului Public TOADE C., contract având ca obiect, imobilul înscris în CF nr. 299 NEUDORF sub nr. topografic 172-173/1, compus din intravilan cu casă și construcții anexe, în suprafață de 1328 mp, situat în NEUDORF, nr. 92, jud. A.; să dispună repunerea părților în situația anterioară în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului înscris în CF nr. 299 NEUDORF, sub nr. topografic 172-173/1, compus din intravilan cu casă și construcții anexe, în suprafață de 1328 mp, situat în NEUDORF, nr. 92, jud. A.; să dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei, asupra imobilului înscris în CF nr. 299 NEUDORF sub nr. topografic 172-173/1, compus din intravilan cu casă și construcții anexe, în suprafața de 1328 mp, situat în NEUDORF, nr. 92, jud. A..

Reclamanta solicită instanței ca, în caz de opunerea pârâților, să dispună obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezentul litigiu, cheltuieli constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

În motivare se arată că, în fapt, prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 248 din 11 martie 2005 la Biroul Notarului Public TOADE C., le-a transmis pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 299 NEUDORF sub nr. topografic 172-173/1, compus din intravilan cu casă și construcții anexe în suprafața de 1328 mp, situat în NEUDORF, nr. 92, jud. A..

Se arată că, în temeiul obligațiilor contractuale asumate, a transmis pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului menționat, pârâții asumându-și obligația de a o întreține și îngriji pe reclamantă, cu toate cele necesare traiului, la domiciliul său, până la încetarea din viață a acesteia, urmând să o înmormânteze potrivit cu obiceiul locului.

Reclamanta invederează instanței faptul că, deși și-a îndeplinit obligația contractuală în sensul că, așa cum a arătat, a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului menționat, pârâții, nesocotind obligațiile contractuale asumate, nu i-au prestat întreținere, lipsa lor de interes în executarea contractului fiind evidentă în decursul perioadei de derulare a contractului.

Se arată că, în urma divorțului dintre pârâți, aceștia nu au mai prestat întreținerea reclamantei, iar pârâtul de ordin I, nu a mai vizitat-o de mai mult de un an.

Reclamanta menționează că, având în vedere faptul că și-a îndeplinit obligațiile contractuale și, totodată, în considerarea faptului că, în urma perfectării contractului de întreținere în sarcina întreținătorilor, s-a născut obigația de a asigura întreținerea în natură, care este o obligație de a face, care se execută zi de zi, cu caracter permanent, până la decesul reclamantei, dat fiind caracterul preponderent alimentar al obligației de întreținere, această obligație trebuind să fie executată permanent, zi de zi, temenele de executare având astfel un caracter esențial, pârâții nîndeplinindu-și această obligație, se impune rezoluțiunea contractului de întreținere, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2263 alin. 3, art. 1549 și art. 1554 din Codul civil.

Reclamanta solicită instanței să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 248 din 11 martie 2005 la Biroul Notarului Public TOADE C., contract având ca obiect, imobilul înscris în CF nr. 299 NEUDORF, sub nr. topografic 172-173/1, compus din intravilan cu casă și construcții anexe, în suprafață de 1328 mp, situat în NEDORF, nr. 92, jud. A., să dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului înscris în CF nr. 299 NEUDORF, sub nr. topografic 172-173/1, compus din intravilan cu casă și construcții anexe, în suprafață de 1328 mp, situat în NEUDORF, nr. 92, jud. A. și să dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului înscris în CF nr. 299 NEUDORF sub nr. topografic 172-173/1, compus din intravilan cu casă și construcții anexe, în suprafața de 1328 mp, situat în NEUDORF, nr. 92, jud. A..

În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1549 și pe dispozițiile art. 1554 din Codul civil.

În probațiune, reclamanta solicită să i se încuviințeze proba cu înscrisuri, proba cu martori și interogatoriul pârâților.

La termenul din 27.02.2013, pârâtul C. V. formulează și depune întâmpinare prin care arată că nu se opune cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta B. S., motiv pentru care solicită instanței admiterea acțiunii și totodată, solicită să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, pârâta C. A. formulează și depune întâmpinare, prin care arată că nu se opune cererii de chemare, motiv pentru care solicită instanței admiterea acțiunii.

Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt că

La 11 martie 2005, reclamanta B. S. a încheiat cu pârâții C. V. și C. A.-M., un contract de întreținere autentificat sub nr. 248, din 11 martie 2005, la Biroul Notarului Public TOADE C., prin care, în schimbul întreținerii reclamantei, pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 299 NEUDORF, sub nr. topografic 172-173/1, compus din intravilan cu casă și construcții anexe, în suprafața de 1328 mp, situat în NEUDORF, nr. 92, jud. A..

Ca urmare a despărțirii în fapt a părților, acestea nu au mai acordat întreținere numitei B. S..

Ambii pârâți au depus întâmpinare prin care au precizat că sunt de acord cu admiterea acțiunii.

Față de pozițiile pârâților, care se coroborează cu declarațiile martorului F. D., în baza art. 111 Cod procedură civilă, va admite acțiunea reclamantei B. S. împotriva pârâților C. V. și C. A.-M. și va dispune rezoluțiunea contractului de înteținere autentificat sub nr. 248 din 11 martie 2005, la BNP TOADE C., contract având ca obiect imobilul înscris în CF nr. 299 NEUDORF, sub nr. topografic 172-173/1 compus din intravilan cu casă și construcții anexe, în suprafață de 1328 mp, situat în NEUDORF nr. 92, jud. A..

În baza art. 1554 Cod civil, va dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de întreținere, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului din CF nr. 299 NEUDORF cu nr. top 172-173/1.

În temeiul și în condițiile art. 49 din Legea nr. 7/1996, va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, prin Oficiul Local de Cadastru.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată decât în caz de opunere a pârâților, aceștia precizând că nu se opun, instanța urmează a nu acorda cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite acțiunea reclamantei B. S. împotriva pârâților C. V. și C. A.-M..

Dispune rezoluțiunea contractului de înteținere autentificat sub nr. 248 din 11 martie 2005, la BNP TOADE C., contract având ca obiect imobilul înscris în CF nr. 299 NEUDORF, sub nr. topografic 172-173/1 compus din intravilan cu casă și construcții anexe, în suprafață de 1328 mp, situat în NEUDORF nr. 92, jud. A..

Dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de întreținere, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului din CF nr. 299 NEUDORF cu nr. top 172-173/1.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2013.

PEȘEDINTE, GREFIER,

I. D. M. P.

Red./tehnored.

ID/MP

5 exempl./3 .

Se va comunica:

- reclamnatei B. S. – .. 92, jud. A.

- pârâtului C. V. – NEUDORF, nr. 47, jud. A.

- pârâtei C. A.-M. – .. 109, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 289/2013. Judecătoria LIPOVA