Uzucapiune. Sentința nr. 505/2013. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 505/2013 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 121/250/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA L. OPERATOR 2799
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 505
Ședința publică din 13 iunie 2013
Președinte: E. P.
Grefier: L. R.
S-a luat în examinare acțiunea civilă exercitată de reclamanta V. A. în contradictoriu cu pârâtul B. G., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat C. P. din Baroul A. și se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 297 lei taxa judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie si acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 29 ianuarie 2013 reclamanta V. A. în contradictoriu cu pârâtul B. G., a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de_ mp, ce urmează a fi identificat prin expertiză topografică, ce urmează a se efectua în cauză. Mai solicită să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară.
În motivare, reclamanta arată că folosește ca proprietară, imobilul constând în teren în suprafață de 13.500 mp. A folosit imobilul în mod continuu, public și sub nume de proprietar, posesia exercitată fiind una utilă, în accepțiunea dispozițiilor art. 1845 din Codul civil. Având în vedere că posesia exercitată de reclamantă este o posesie utilă, neviciată, aceasta solicită să se constate că a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului antemenționat și să se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară. În privința capătului de cerere vizând constatarea dobândirii, prin prescripție achizitivă, a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 1354 Neudorf, sub nr. top. 939/7/a/2/10, reclamanta arată că, prin raportare la dispozițiile art. 130 din Decretul nr. 115/1938, înțelege să-și susțină cererea pe cale unei proceduri necontencioase, urmând ca după efectuarea procedurii prevăzute de dispoziția legală indicată, în cazul în care se înregistrează opoziții, să-și precizeze acțiunea în sensul împrocesuării persoanelor care au formulat opoziții la cererea depusă în acest sens.
În drept, a invocat dispozițiile art. 885 Cod civil, dispozițiile art, 28 din Decretul nr. 115/1938.
Pârâtul nu s-au prezentat la judecată si nici nu au formulat cereri sau apărări in scris.
Din actele și lucrările dosarului, respectiv: titlul de proprietate nr._/07.02.2003, titlul de proprietate nr._/16.08.2002, anexă la contractul de vânzare cumpărare, fila 14, contract de vânzare cumpărare, fila 17, raport de expertiză întocmit de expert J. G., instanța reține în fapt următoarele:
Printr-o convenție sub semnătură privată încheiată în data de 30 iulie 1993, soțul reclamantei, V. R., a devenit beneficiarul unei obligații pe care și-a asumat-o pârâtul, respectiv cea de a i se vinde suprafața de 1,45 ha situată în locurile ,,Gilari” (1,06 ha) iar diferența urmând să se completeze din . ,,. de 0,58 ha. În considerarea îndeplinirii acestei obligații, soțul reclamantei i-a achitat titularului dreptului de proprietate reconstituit pe calea procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991, suma de 570 mărci germane, respectiv 750.000 lei. De la acea dată, a început să posede această suprafață.
Pentru identificarea suprafeței de teren în considerarea căreia se invocă uzucapiunea, s-a efectuat documentația tehnică necesară, respectiv raportul de expertiză de la filele 18-21 efectuat de expertul J. G.. Astfel, s-a stabilit că reclamanta invocă uzucapiunea asupra terenului în suprafață de 13.500 mp, identificată cu datele: titlul de proprietate 95.366/16.08.2002, T7 arabil A 49/2/18 (la Brod) în suprafață de 2900 mp cu vecinătățile; N-A 49/2/17; E-De 49/15; S-49/2/19 și V-De 49/10, respectiv în titlul de proprietate_/07.02.2003 T 3, A 12/3/5 (la Gizer) în suprafață de 4800 mp, vecinătăți N-12/3/6; E-De 15/2; S-12/3/4 și V-De 9, T3, A 12/3/6 (la Gizer) în suprafață de 5800 mp, vecinătăți N-12/3/6 și E-De 15/2, S-12/3/5, V-De 9.
În ce privește indeplinirea condițiilor legale pentru invocarea acestui drept pe calea uzucapiunii, se reține că, posesia exercitată de reclamantă asupra imobilului – constituit din terenuri în suprafață de 13.500 mp, suprafață identificată în raportul de expertiză de la filele 18-21 efectuat de expertul J. G. cu datele: titlul de proprietate 95.366/16.08.2002, T7 arabil A 49/2/18 (la Brod) în suprafață de 2900 mp cu vecinătățile; N-A 49/2/17; E-De 49/15; S-49/2/19 și V-De 49/10, respectiv în titlul de proprietate_/07.02.2003 T 3, A 12/3/5 (la Gizer) în suprafață de 4800 mp, vecinătăți N-12/3/6; E-De 15/2; S-12/3/4 și V-De 9, T3, A 12/3/6 (la Gizer) în suprafață de 5800 mp, vecinătăți N-12/3/6 și E-De 15/2, S-12/3/5, V-De 9 – îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă.
Posesia a durat mai bine de 20 de ani, îndeplinind condițiile prev. de art. 1847 și urm. cod civil și 1860 cod civil, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune. Proprietarul tabular este decedat de mai mult de 20 de ani.
În cauză s-a aplicat procedura prev. de art. 130 din Lg.115/1938 și nu s-au înregistrat opoziții, iar terenul a făcut obiectul Legii 18/1991 însă uzucapiunea s-a invocat după ce, pentru acesta, s-a urmat procedura de reconstituire, posesia începând după parcurgerea acestei proceduri.
Față de această stare de fapt, în baza art.28 al.1 din Legea nr.115/1938, reluate în art. 28 din Legea nr.7/1997, 1846 și următoarele, art.557 din vechiul Cod civil, instanța va admite acțiunea civilă exercitată de reclamanta V. A. în contradictoriu cu pârâtul B. G. și va constata că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 13.500 mp, identificată în raportul de expertiză de la filele 18-21 efectuat de expert J. G. cu datele: titlul de proprietate 95.366/16.08.2002, T7 arabil A 49/2/18 (la Brod) în suprafață de 2900 mp cu vecinătățile; N-A 49/2/17; E-De 49/15; S-49/2/19 și V-De 49/10, respectiv în titlul de proprietate_/07.02.2003 T 3, A 12/3/5 (la Gizer) în suprafață de 4800 mp, vecinătăți N-12/3/6; E-De 15/2; S-12/3/4 și V-De 9, T3, A 12/3/6 (la Gizer) în suprafață de 5800 mp, vecinătăți N-12/3/6 și E-De 15/2, S-12/3/5, V-De 9.
În aceste condiții a rămas fără obiect capătul de cerere subsidiar. Acesta oricum nu era admisibil, deoarece, soțul reclamantei, care era beneficiarul obligației de înstrăinare înscris în antecontract, nu a fost împrocesuat, astfel că se va respinge capătul de cerere subsidiar vizând executarea antecontractului de vânzare – cumpărare.
În temeiul și în condițiile prevăzute de art. 885, 888 din noul Cod civil, va autoriza reclamanta să facă demersurile necesare pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară prin Biroul de Carte Funciară.
Constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța urmează a nu le acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă exercitată de reclamanta V. A. în contradictoriu cu pârâtul B. G..
Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 13.500 mp, identificată în raportul de expertiză de la filele 18-21 efectuat de expert J. G. cu datele: titlul de proprietate 95.366/16.08.2002, T7 arabil A 49/2/18 (la Brod) în suprafață de 2900 mp cu vecinătățile; N-A 49/2/17; E-De 49/15; S-49/2/19 și V-De 49/10, respectiv în titlul de proprietate_/07.02.2003 T 3, A 12/3/5 (la Gizer) în suprafață de 4800 mp, vecinătăți N-12/3/6; E-De 15/2; S-12/3/4 și V-De 9, T3, A 12/3/6 (la Gizer) în suprafață de 5800 mp, vecinătăți N-12/3/6 și E-De 15/2, S-12/3/5, V-De 9.
Respinge capătul de cerere subsidiar vizând executarea antecontractului de vânzare – cumpărare.
Autorizează reclamanta să facă demersurile necesare pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară prin Biroul de Carte Funciară.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
E. P. L. R.
Red/tehnored
EP/LR
4 ex./2 .
Se va comunica cu:
RECLAMANT |
1. V. A. - L., ., ., J. A. |
PÂRÂT |
2. B. G. - L. LA UȘA INSTANȚEI,, J. A. |
| ← Fond funciar. Sentința nr. 37/2013. Judecătoria LIPOVA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 531/2013. Judecătoria LIPOVA → |
|---|








