Întoarcere executare. Sentința nr. 498/2015. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 498/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 13-08-2015 în dosarul nr. 498/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. operator 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 498

Ședința publică din 13 august 2015

Președinte: E. P.

Grefier: L. R.

Se procedează la soluționarea cauzei având ca părți pe contestatoarea S.C. L. S.A. și pe intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, precum și terțul poprit S.C. C. S.A., cu obiect contestație la executare, întoarcere executare și suspendare executare.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatoarei, avocat V. M. din Baroul București, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

Grefierul de ședință efectuează referatul asupra stadiului cauzei, după care se constată că intimata și contestatoarea au depus, fiecare, copia dosarului executional nr. 212M/2015.

Se mai constată că s-a depus de către contestatoare note scrise.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară încheiată etapa de cercetare a procesului și acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului cauzei.

Reprezentantul contestatoarei solicită respingerea excepției de tardivitate, ca neîntemeiată, admiterea cererii de suspendare executare silită și admiterea contestației așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru. Precizează că urmează să solicite pe cale separate cheltuielile de judecată. Precizează că intimata nu a respectat procedura de comunicare al actului administrative, nici prin scrisoare recomandată și nici cu confirmare de primire și ulterior prin publicitate. Susține că a formualt în termenul legal contestația la executare. Precizează că procedura de comunicare este nelegal îndeplinită și nu poate produce niciun efect juridic, toate actele de executare fiind nelagale și inopozabile. Reiterează cele precizate în cererea de chemare în judecată.

INSTANȚA:

Instanța, constată că, la data de 24 iunie 2015, contestatoarea S.C. L. S.A. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și terț poprit S.C. C. S.A., a solicitat suspendarea executării silite din dosarul execuțional nr. 212 M/2015, până la soluționarea definitivă a contestației la executare, anularea tuturor adreselor de înființare a popririi emise de intimată, precum și a tuturor actelor de executare întocmite de intimată în dosarul de executare nr. 212 M/2015. Contestatoarea a mai solicitat întoarcerea executării silite în sensul restituirii sumelor virate către intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, de către terții popriți, precum și a sumelor ce vor fi virate, până la soluționarea cererii de suspendare și a contestației la executare. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea a argumentat că, la data de 22 iunie 2015, a fost informată de către S.C. C. S.A. că a primit în calitate de terț poprit de la intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, adresa de înființare a popririi nr. 5684/17.06.215, societatea fiind informată asupra instituirii popririi asupra sumelor de bani datorate de către S.C. C. S.A. către contestatoare, fiind inițiată procedura de executare silită împotriva contestatoarei cu privire la sume cuprinse în trei titluri executorii. Analizând adresa de înființare a popririi, contestatoarea a constatat că aceasta se referea la punerea în executare de către intimată a unui număr de trei titluri executorii, respectiv; titlul executoriu nr. 903/23.04.2015, titlul executoriu nr. 961/04.05.2015 și titlul executoriu nr. 1230/22.05.2015. Contestatoarea a precizat că, până la data primirii adresei de înființare a popririi pusă la dispoziție de către S.C. C. S.A., nu a avut cunoștință despre inițierea unei proceduri de executare silită în temeiul titlului executoriu nr. 903/23.04.2015, în condițiile în care intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, nu a comunicat către contestatoare titlul executoriu nr. 903/23.04.2015 sau vreo somație prin care să fie înștiințată contestatoarea cu privire la inițierea procedurii de executare în baza acestui titlu executoriu. A mai argumentat că adresa de înființare a popririi face referire la o sumă exorbitantă 2.217,703 Ron, iar contestatoarea se află în perioada proximă încheierii unei procedure dificile de reorganizare, astfel încât aplicarea măsurilor de executare silită asupra patrimoniului contestatoarei poate genera un dezechilibru major în ceea ce privește activitatea economică. Contestatoarea a mai precizat că dosarul de executare are ca obiect executarea unei sume în valoare de 2.217,703 lei, din care un cuantum de 1.994,195 lei reprezintă debit executat în baza titlului executoriu nr. 903/23.04.2015, iar indisponibilizarea acestei sume ar produce un prejudiuciu imens contestatoarei, generat de blocarea activității comerciale a acesteia. A mai argumentat că actele întocmite în cadrul dosarului de executare au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale Codului de procedură fiscal.

În drept, a invocat art. 44, art. 45, art. 141 – 145, art. 172 – 174 Cod procedură fiscală, art. 666, art. 718 și următoarele Cod procedură civilă.

În probațiune, contestatoarea a depus adresă de înființare a popririi nr. 5684/17.06.2015.

Prin întâmpinare, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei L. și a solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei A.. A mai solicitat respingerea contestației la executare, ca fiind netemeinică și nelegală. A mai invocat excepția de tardivitate a introducerii contestației la executare de către contestatoare.

În drept, intimata a invocat art. 205 Cod procedură civilă.

Prin note scrise, contestatoarea a solicitat respingerea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei L., respingerea excepției de tardivitate a depunerii contestației la executare de către contestatoare, invocate de intimată.

În probațiune, contestatoarea a depus adresa de înființare a popririi, copia contractului de vânzare - cumpărare din data de 08.01.2009, copia contractului de furnizare a energiei electrice nr. 75/26.07.2007, factură și modalități de plată, certificate de înregistrare la O.R.C., copia contractului nr._/29.12.1999, graphic de livrare în perioada 2000 - 2018, somația nr. 2/_ /_, copia titlului executoriu, nr. 903/23.04.2015, proces - verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate, anunț colectiv nr. 397/28.01.215, confirmări de primire.

Prin încheierae din data de 06 august 2015, s-a respins excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei L., invocată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

În baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge excepția de tardivitate a introducerii contestației la executare, excepție invocată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, cu motivarea că susținerile acesteia că i-ar fi fost comunicate somația și titlul executoriu contestatoarei la data de 14.05.2015 iar contestația a fost depusă la data de 26.06.2015, nu este întemeiată. Conform art. 173 alin. 1 lit. a Cod procedură fiscală, termenul de 15 zile fixat pentru depunerea contestației curge de la data când contestatorul a luat0 cunoștință de executarea însăși sau, după caz, de actul executional atacat. Însă executarea împotriva contestatoarei se face prin modalitatea popririi iar aceasta solicită, conform cererii introductive, ,,anularea tuturor adreselor de înființare a popririi emise de către DGRFPT – A. A., precum și a tuturor actelor de executare întocmite de către intimată în dosarul de executare”. Art. 149 alin. 5 Cod procedură fiscal reglementează că ,,Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare, printr-o adresă care va fi comunicată terțului poprit, dispozițiile art. 44 cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal aplicându-se în mod corespunzător. Totodată, va fi înștiințat și debitorul despre înființarea popririi”. Art. 44, textul la care se trimite, specifică;

,, (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2^1) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.

(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.

(4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Coroborând cele două texte legale, rezultă că, inclusiv debitorul trebuie înștiințat despre înființarea popririi asupra sumelor datorate acestuia de terțul poprit. Or, intimate urmăritoare nu a depus vreun document din care să rezulte că a fost înștiințată debitoarea că au fost poprite sumele datorate de terțul poprit acesteia. Intimata a depus documente doar pentru atestarea comunicării somației și titlului executoriu. Cum, din motivarea contestatoarei, rezultă că aceasta contestă nelegalitatea formalităților procedurale și a executării prin poprire asupra sumelor datorate de terțul poprit, executarea efectivă, până în prezent, efectuându-se doar prin această modalitate de executare, instanța apreciază că este depusă în termen contestația.

Ca atare, excepția invocată este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

Analizând probele administrate în cauză, respectiv; adresa de înființare a popririi, copia contractului de vânzare - cumpărare din data de 08.01.2009, copia contractului de furnizare a energiei electrice nr. 75/26.07.2007, factură și modalități de plată, certificate de înregistrare la O.R.C., copia contractului nr._/29.12.1999, graphic de livrare în perioada 2000 - 2018, somația nr. 2/_ /_, copia titlului executoriu, nr. 903/23.04.2015, process – verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate, anunț colectiv nr. 397/28.01.215, confirmări de primire, instanța reține în fapt următoarele;

Cum nu s-a solicitat de către judecătorul care a îndeplinit procedura administrativă pe timpul vacanței dosarul execuțional, cererea de suspendare a executării neputând fi soluționată în lipsa acestui dosar, s-a ajuns la situația ca aceasta să fie soluționată la același termen ca și fondul contestației. În consecință, soluțiile date celor două (din cele trei capete de cerere, la acestea adăugându-se și cererea de întoarcere a executării) nu pot fi, în principiu, contradictorii, repectiv să se respingă contestația și să se admită cererea de suspendare sau invers. Potrivit art. 148 Cod procedură fiscală, printre cazurile de suspendare a executării, se menționează și cel când aceasta este dispusă de instanța de judecată. Confom art. 718 Cod procedură civilă, instanța poate dispune suspendarea executării doar pentru motive temeinice, evident, deși textul nu o specifică, acestea fiind în conexiune cu executarea silită, cum ar fi nelegalitatea vădită a acesteia. Or contestatoarea nu invocă alt motiv de suspendare decât dezechilibrul financiar creat de executarea silită. Însă, un atare dezechilibru se produce de regulă când patrimoniul unei persoane fizice sau juridice este supus valorificării prin executare silită. Aceasta din urmă nu este vădit nelegală întrucât - chiar dacă nu s-a făcut dovada că a fost înștiințată debitoarea de poprirea sumelor datorate ei de terțul poprit - intimata a depus dovada că a expediat contestatoarei documentația aferentă declanșării executării silite în care susține că s-a găsit și somația, precum și titlul executoriu. Dezechilibrul financiar invocat, nu a fost dovedit prin documente și nici nu poate fi prezumat în condițiile în care contestatoarea comercializează apă minerală și produse aferente. Cum, datorită temperaturilor ridicate din acest an, atare produse au piață de desfacere, doar un prost management ar fi cauza neprofitabilității unei atare activități. Or, acesta nu ar trebui să existe în condițiile în care contestatoarea a făcut obiectul unei proceduri de reorganizare.

În consecință, neputându-se reține existent unor motive temeinice care să impună suspendarea conform art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge cererea de suspendare a executării silite în dosar executional nr. 212 M/2015 al intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Analizând pe fond contestația la executare, se constată că titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită împotriva contestatoarei, este cel cu nr. 903 din 23.04. 2015, emis în dosarul de executare nr. 212 M/2015 al ANAF, DGFP Timișoara, A. A.. La dosar, filele 194 și 196, există două recipise care confirmă primirea de către o persoană individualizată ca gestionar, din cadrul societății contestatoare a unor expediții de la intimată, evident constând din documente, la felul trimiterii fiind menționate numerele_, respectiv_, confirmate de primire cu data de 23.06.2015, respectiv 30.06.2015, fără altă individualizare.

Anterior însă, se constată că somația nr.921 din 23.04.2015, emisă în vederea executării titlului executoriu nr. 903 din 23.04.2015 în Dosarul fiscal nr.212 M/2015, se regăsește pe lista confirmărilor/returnărilor de la fila 182 dosar instanță cu mențiunea că a fost returnată la 12 mai 2015. În consecință, în mod legal, conform procesului – verbal nr. 3972 (f. 183), s-a afișat pe pagina de internet www finantearad.ro Anunțul nr. 3971/28 aprilie 2015. Cum acest proces - verbal nu a fost înscris în fals și provine de la o autoritate publică, instanța nu are niciun temei să înlăture mențiunea din acesta că somația și titlul executoriu nu au putut fi comunicate prin niciuna dintre modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2, 21, devenind incidente normele conținute de alin. 22 și 3 ale articolului specificat din Codul procedură fiscală (OG nr. 92/2003);

,,(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.

Ca atare, contestația este neîntemeiată, executarea silită prin modalitatea popririi sumelor datorate de terți debitoarei fiind legală, cu consecința că se va respinge acest capăt de cerere precum și cel conținând cererea de întoarcere a executării.

Pentru aceste considerente, conform normelor procedurale invocate și incidente în materie, art. 44, art. 45, art. 141 – 145, art. 172 – 174 Cod procedură fiscală, art. 666, art. 718 și următoarele Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea formulată de contestatoarea contestatoarea S.C. L. S.A., cu sediul procesual ales în București, B - dul N. T., nr. 4 – 8, sector 1, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 9 B, jud. T. și terț poprit S.C. C. S.A., cu sediul în București, .. 6 C, ., cu obiect contestație la executare, întoarcere executare și suspendare executare.

Constatând că s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare constând în taxa judiciară de timbru, urmând să se solicite pe cale separată celelalte cheltuieli de judecată, însă cum aceasta a pierdut procesul, în baza art. 451 - 453 Cod de procedură civilă, instanța nu va acorda sume cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de tardivitate a introducerii contestației la executare, excepție invocată de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Respinge cererea de suspendare a executării silite în dosar executional nr. 212 M/2015 al intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Respinge cererea formulată de contestatoarea S.C. L. S.A., cu sediul procesual ales în București, .. 4 – 8, sector 1, în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 9 B, jud. T. și terț poprit S.C. C. S.A., cu sediul în București, .. 6 C, ., cu obiect contestație la executare, întoarcere executare și suspendare executare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..

Pronunțată în ședința publică din 13 august 2015.

Președinte, Grefier,

E. P. L. R.

Red/tehnored

EP/LR

4 Ex./2 .

Se va comunica cu:

CONTESTATOR:

1. L. SA - - București, .. 4 – 8, sector 1

INTIMAT:

2. A. A. PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA - TIMIȘOARA, .. 9 B, J. T.

TERȚ POPRIT:

3. S.C C. SA - sector 2, București, .. 6 C, .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 498/2015. Judecătoria LIPOVA