Plângere contravenţională. Sentința nr. 502/2015. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 502/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 13-08-2015 în dosarul nr. 502/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator de date cu caracter personal 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 502

Ședința publică din 13 august 2015

Președinte: E. P.

Grefier: L. R.

Se procedează la soluționarea plângerii contravenționale în cauza având ca părți pe petentul M. V. V. - C. și pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

Grefierul de ședință efectuează referatul oral asupra stadiului cauzei, după care instanța își verifică competența, soluționează cererile de probațiune pe care le implică înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării

Instanța procedează la vizionarea CD - ului conținând înregistrarea faptei contravenționale.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară încheiată etapa de cercetare a procesului și procedează la soluționarea cauzei.

JUDECATA:

Constată că, la data de 07 aprilie 2015, a fost înregistrată la Judecătoria Onești, plângerea contravențională a petentului M. V. V. - C. formulată în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., pentru care s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei L. prin sentința civilă nr. 1681/24.06.2015. Prin aceasta, petentul a solicitat admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 20.03.2015, exonerarea de la plata sancțiunii amenzii pecuniare în cuantum de 292,5 lei, anularea celor 2 puncte de penalizare, precum și a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.

În subsidiar, petentul a solicitat subsidiar înlocuirea sancțiunii de reținere a permisului de conducere cu cea a avertismentului.

În motivare, petentul a argumentat că, prin procesul - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 20.03.2015, a fost sancționat pentru depășirea limitei de viteză cu 18 km/h, pe DN 7 Păuliș, precum și pe motivul că nu a efectuat o manevră de depășire nepermisă, în zona indicatorului „depășirea interzisă”. A mai precizat că circula cu autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare DEL – 4724, . la momentul constatării faptei contravenționale fiind drumul european E 68, prevăzut cu o bandă pe sens și bandă de urgență, iar condițiile de vizibilitate fiind optime. Petentul a argumentat că procesul - verbal contravențional atacat, nu îndeplinește toate condițiile indicate imperativ de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001. A solicitat să se constate nulitatea procesului – verbal contravențional contestat.

În drept, petentul a invocat art. 7 alin. 3, art. 16, art. 31, art. 32 din OG nr. 2/2001, art. 118 alin. 1 și 2 din OUG nr. 195/2002.

În probațiune, petentul a depus copia procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 20.03.2015 și copia actului de identitate.

Intimatul, prin întâmpinare, a invocat excepția de tardivitate a depunerii plângerii de către petent. Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângerii petentului, ca neîntemeiată, în considerarea situației că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul - verbal contravențional fiind atât temeinic cât și legal întocmit, nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. A specificat că petentul putea evita cu ușurință situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau mai puțină nepăsare față de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului. A mai argumentat că situația de fapt descrisă în procesul - verbal contravențional atacat este rezultatul constatărilor personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar constatările sunt dublate de înregistrarea cu aparatul radar.

În probațiune, intimatul a depus CD - ul conținând înregistrarea faptei contravenționale.

Verificându-și competența potrivit dispozițiilor art. 131 raportat la art. 94 și art. 107 Cod procedură civilă, instanța va constata că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

În soluționarea cererilor de probațiune formulate de către părți, se procedează astfel:

În temeiul dispozițiilor art. 254 alin. 1 Cod procedură civilă, va încuviința ca probe necesare soluționării cauzei, cererile de probațiune pe care le implică înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării, respectiv; copia procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 20.03.2015, buletin de verificare metrologică și CD - ul conținând înregistrarea faptei contravenționale.

Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, nemaifiind alte probe de administrat, instanța va constata că nu este cazul să se stabilească durata estimativă a procesului, întrucât cauza se află în stare de soluționare.

În baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge excepția de tardivitate a depunerii plângerii de petent, cu motivarea că plângerea este depusă la poștă la data de 06.04.2015, astfel că, raportat la data întocmită a procesului - verbal contravențional 20.03.2015, plângerea este depusă în termen.

Analizând probele administrate în cauză, respectiv; copia procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 20.03.2015, copia actului de identitate și CD - ul conținând înregistrarea faptei contravenționale, instanța reține în fapt următoarele:

Petentul a fost amendat cu suma de 585 RON și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile, fapta contravențională fiind încadrată juridic prin art. 120 alin. 1, 121 alin. 1 din HG 1391/2006 prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 20.03.2015.

S-a reținut în acesta că la data de 20.03.2015, orele 12:15, petentul a condus pe DN 7 în localitatea Păuliș, autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare DEL – 4724, cu viteza de 68 Km/h, în zona unde era permisă viteza maximă de 50 km/oră, depășind viteza legală pe acel sector de drum cu 18 Km/h. De asemenea, petentul a efectuat o manevră de depășire nepermisă, în zona indicatorului „depășirea interzisă”.

Procesul - verbal contravențional conține condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 16 alineatele 1 și 7, art. 17 și art. 19 alineatele 1 și 3 din O.G. nr. 2/2001 fiind semnat de către petent, care a fost prezent la întocmirea procesului - verbal contravențional. Probele aflate la dosar susțin temeinicia acestuia și confirmă starea de fapt descrisă, confirmată de înregistrare video depusă la dosar, transpusă pe suport CD.

Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia procesului verbal contravențional atacat, instanța reține că, din înregistrarea tehnică transpusă pe suport CD, se poate stabili că, autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare DEL – 4724 a fost înregistrat circulând cu viteza de 68 km/h pe acel sector de drum din interiorul localității Păuliș, unde viteza maximă admisă era de 50 km/oră, depășind astfel viteza legală permisă pe acel sector de drum cu 18 km/oră. Cu același autoturism, s-a efectuat o manevră de depășire neregulamentară a unui alt autovehicul la ieșirea de pe podul de la . dinspre municipiul A.. Din verificarea actelor autovehiculului, s-a stabilit că petentul a condus pe sectorul de pe DN 7 în localitatea Păuliș, autovehiculul identificat mai sus.

Ca atare, acesta este autorul contravenției constatată și sancționată prin procesul - verbal contravențional atacat.

Procesul - verbal conține datele esențiale, în lipsa cărora acesta este afectat de nulitate, inclusiv cele ce permit identificarea mijlocului tehnic folosit pentru constatarea contravenției, fiind menționat numărul de circulație al autospecialei pe care este montat. Acesta, coroborat cu restul documentației, atestă că s-a folosit în mod legal cinemometrul atestat, pentru care nu sunt identificate erori în funcționare.

Invocarea că agentul constatator nu a respectat prevederile art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, referitoare la prezentarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea faptei, a locului în care s-au comis contravențiile precum și ocupația și locul de muncă al contravenientului nu este justificată. Prin natura acestor contravenții, gravitatea pericolului social concret constă din cuantumul vitezei cu care s-a depășit limita maximă de viteză legal admisă pe acel sector de drum, atare conduită în trafic fiind suficientă pentru a aprecia o astfel de faptă contravențională. Locul comiterii este vizibil în înregistrare, fiind menționat mai sus și se situează în localitatea menționată în procesul – verbal. Acesta conține suficiente date de identificare a contravenientului, iar în raport cu natura acestor contravenții, încălcarea normelor rutiere, ocupați și locul de muncă al contravenientului nu au relevanță, toți participanții la traficul rutier având obligația să respecte normele de circulație pe drumurile publice.

În consecință, procesul - verbal contravențional conține condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 16 alineatele 1 și 7, art. 17 și art. 19 alineatele 1 și 3 din O.G. nr. 2/2001 fiind semnat de către petent, care a fost de față la întocmirea procesului – verbal.

Sub aspectul netemeiniciei, susținerea petentului că nu circula cu viteza menționată și nu a efectuat manevra de depășire a unui alt autovehicul, este infirmată de probațiunea administrată în cauză. Probele aflate la dosar confirmă temeinicia procesului verbal și este dovedită starea de fapt descrisă. La dosar, a fost depusă transpunerea pe suport CD a înregistrării video, cu conținutul specificat mai sus.

Astfel, prezumția de nevinovăție, la care face referire petentul cu trimitere la cauza A. contra României din practica CEDO, a fost înlăturată, vinovăția petentului rezultând din proba prelevată prin înregistrarea și constatarea faptei sale cu ajutorul mijlocului tehnic prevăzut de lege, cinemometrul.

Cererea petentului de înlocuire a sancțiunii de reținere a permisului de conducere cu cea a avertismentului, este neîntemeiată. Regulile de circulație sunt imperative iar limitele de viteză sunt stabilite în considerarea condițiilor de drum și pe baza experienței unor specialiști în materie, în așa fel încât să se poată evita în timp util pericolul unor accidente prin posibilitatea opririi autovehiculelor în condiții de siguranță la apariția unor eventuale împrejurări care impun aceasta. În localitate, 18 km/oră peste viteza legală în timpul efectuării unei manevre de depășire neregulamentară, reprezintă fapte contravenționale cu pericol social concret ridicat. Nu se justifică, astfel cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment, nefiind îndeplinite cerințele legale impuse prin art. 5 alin.2 lit. a și art.7 din OG nr.2/2001, în special cea a pericolului social redus al faptei contravenționale.

În consecință, în baza art. 34 din OG 2/2001 constatând că procesul - verbal contravențional este legal, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. V. V. - C., domiciliat în Onești, Calea Brașovului, nr. 264, jud. Bacău, CNP -_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., cu sediul în A., ., nr. 17 - 21, jud. A., cu obiect anularea procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 20.03.2015, inclusiv cererea de exonerare de la plata sancțiunii amenzii pecuniare în cuantum de 292,5 lei, de anulare a celor 2 puncte de penalizare, a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, precum și cererea subsidiară de înlocuire a sancțiunii de reținere a permisului de conducere cu cea a avertismentului.

Nefiind formulate cereri vizând cheltuielile de judecată cu consecința că nu se va face aplicarea art. 451 - 453 din codul de procedură civilă pentru stabilirea unor atare cheltuieli, instanța nu va acorda sume cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată că Judecătoria L. este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.

Admite cererile de probațiune implicate de înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată și întâmpinării, respectiv; copia procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 20.03.2015, copia actului de identitate și CD - ul conținând înregistrarea faptei contravenționale.

Respinge excepția de tardivitate a depunerii plângerii de petent, invocată de intimat.

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. V. V. - C., domiciliat în Onești, Calea Brașovului, nr. 264, jud. Bacău, CNP -_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., cu sediul în A., ., nr. 17 - 21, jud. A., cu obiect anularea procesului - verbal contravențional . nr._ întocmit la data de 20.03.2015, inclusiv cererea de exonerare de la plata sancțiunii amenzii pecuniare în cuantum de 292,5 lei, de anulare a celor 2 puncte de penalizare, a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, precum și cererea subsidiară de înlocuire a sancțiunii de reținere a permisului de conducere cu cea a avertismentului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

În baza art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..

Pronunțată în ședința publică din 13 august 2015.

Președinte, Grefier,

E. P. L. R.

Red/tehnored

EP/LR

4 ex./2 .

Se va comunica cu:

PETENT

1. M.-V. V.-C. - ONEȘTI, CALEA BRAȘOVULUI, nr. 264, J. BACĂU

INTIMAT

2. I.P.J. A. - SERVICIUL RUTIER - A., .. 103, J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 502/2015. Judecătoria LIPOVA