Plângere contravenţională. Sentința nr. 812/2015. Judecătoria LIPOVA

Sentința nr. 812/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 812/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA L. Operator de date cu caracter personal 2799

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 812

Ședința publică din 10 decembrie 2015

Președinte: E. P.

Grefier: L. R.

Se procedează la soluționarea plângerii contravenționale în cauza având ca părți pe petenta N. N. și pe intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

Grefierul de ședință efectuează referatul oral asupra stadiului cauzei, după care instanța își verifică competența. Soluționează cererile de probațiune pe care le înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară încheiată etapa de cercetare a procesului și procedează la soluționarea cauzei.

JUDECATA:

Constată că, la data de 14 aprilie 2014, a fost înregistrată la Judecătoria A., plângerea contravențională a petentei N. N. formulată în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A., împotriva Procesului - verbal contravențional . nr._, întocmit la data de 28.03.2015, pentru care s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei L. prin Sentința civilă nr. 4832/28.09.2015. Prin aceasta, petenta a solicitat anularea procesului - verbal contravențional contestat, restituirea amenzii contravenționale în sumă de 195 lei.

În subsidiar petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În motivare, petenta a argumentat că starea de fapt descrisă în procesul – verbal contestat este eronată, deoarece nu a condus autoturismul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare_, cum greșit s-a menționat în actul sancționator atacat. Petenta a mai precizat că în momentul în care agentul constatator i-a solicitat actele la control, autoturismul petentei era parcat în parcarea din fața restaurantului Konac din . mai precizat că, în jurul orelor 20.00, autoturismul acesteia era parcat în fața gării C.F.R. Ghioroc, când agentul constatator i-a solicitat actele la control . Petenta și-a dat seama că nu avea asupra sa actele și l-a sunat pe fratele său să îi aducă actele în parcarea restaurantului Konac din Ghioroc. Petenta a mai precizat că agentul constatator M. G. a început să fac glume pe seama acesteia și a fost ținută la postul de poliție din . orele 22:30 când agentul constatator M. G. i-a înmânat procesul – verbal contestat

În drept, petenta a invocat art. 100 alin. 1, pct. 13, art. 101 alin. 1, pct. 18 din OUG nr. 195/2002 și art. 5, art. 6, art. 31 din OG nr. 2/2001.

În probațiune, petenta a depus în copie: Procesul – verbal contravențional . nr._, întocmit la data de 28.03.2015.

Intimatul, prin întâmpinare, a invocat excepția de tardivitate a depunerii plângerii de către petentă. A solicitat respingerea plângerii petentei, ca neîntemeiată, în considerarea situației că fapta petentei a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul - verbal contravențional fiind atât temeinic cât și legal întocmit, nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. A specificat că petenta putea evita cu ușurință situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau mai puțină nepăsare față de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului. A mai argumentat că situația de fapt descrisă în procesul - verbal contravențional atacat este rezultatul constatărilor personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar constatările sunt dublate de înregistrarea cu aparatul radar.

Verificându-și competența potrivit art. 131 raportat la art. 94 Cod procedură civilă și art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța va constata că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Constatând că s-a invocat excepția de tardivitate a depunerii plângerii, pentru soluționarea cererilor de probațiune formulate de către părți și necesare soluționării excepției invocată, se procedează astfel:

În temeiul art. 254 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 255 Cod procedură civilă va încuviința ca vizând probe necesare soluționării excepției, cererile de probațiune pe care le implică înscrisurile atașate cererii introductive și întâmpinării, în copie: Procesul – verbal contravențional . nr._, întocmit la data de 28.03.2015 și raportul agentului constatator.

Potrivit art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, nemaifiind alte probe de administrat, instanța va constata că nu este cazul să se stabilească durata estimativă a procesului, întrucât cauza se află în stare de soluționare.

În temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite excepția de tardivitate a depunerii plângerii de către petentă, invocată de intimat, cu motivarea că plângerea este depusă la Judecătoria A. la data de 14.04.2015, astfel că, raportat la data întocmită a procesului - verbal contravențional, 28.03.2015, plângerea este depusă după îndeplinirea termenului de 15 zile în care trebuia formulată aceasta, conform art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001. În raport cu textul art.31 din O.G. nr. 2/2001, se constată astfel că plângerea este tardiv depusă.

Potrivit alineatului 1 al textului antemenționat, ,, Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției si de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia” .

Petenta a confirmat prin semnătura sa că i s-a comunicat un exemplar din procesul – verbal la data constatării contravenției, astfel că termenul curge de la această dată.

Pentru aceste considerente de fapt și considerentele de drept antemenționate, instanța, în temeiul art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, a art. 34 alineat 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite excepția de tardivitate a depunerii plângerii contravenționale de către petenta N. N., excepție invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..

În temeiul art. 185 alin. 1 teza II Cod procedură civilă, care prevede că ,,Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”, va constata nulitatea plângerii contravenționale formulată de petenta N. N., cu domiciliul procesual ales în A., ., jud. A., C.N.P. -_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., cu sediul în A., ., nr. 17 - 21, jud. A., cu obiect anularea Procesului - verbal contravențional . nr._, întocmit la data de 28.03.2015.

Nefiind formulate cereri vizând cheltuielile de judecată cu consecința că nu se va face aplicarea art. 451 - 453 din codul de procedură civilă pentru stabilirea unor atare cheltuieli, instanța nu va acorda sume cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată că Judecătoria L. este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea.

Admite excepția de tardivitate a depunerii plângerii contravenționale de către petenta N. N., excepție invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A..

Constată nulitatea plângerii contravenționale formulată de petenta N. N., cu domiciliul procesual ales în A., ., jud. A., C.N.P. -_, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului A., cu sediul în A., ., nr. 17 - 21, jud. A., cu obiect anularea Procesului - verbal contravențional . nr._, întocmit la data de 28.03.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

În temeiul art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria L..

Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

E. P. L. R.

Red/tehnored

EP/LR

4 ex./2 .

Se va comunica cu:

PETENT

1. N. N. - A., .. O. P. P., nr. 81, Cod postal_, J. A.

INTIMAT

2. INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A. - A., .-19, Cod postal_, J. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 812/2015. Judecătoria LIPOVA