Rezoluţiune contract. Sentința nr. 292/2015. Judecătoria LIPOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 292/2015 pronunțată de Judecătoria LIPOVA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 1355/250/2014
ROMÂNIA
JUDEȚUL A.
JUDECĂTORIA L. OPERATOR 2799
DOSAR NR. 1._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 292
Ședința publică din 4 mai 2015
Președinte: I. D.
Grefier: A. S.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâta M. M.-M. având ca obiect rezoluțiune contract-întreținere.
La apelul nominal al părților se prezintă reprezentantul reclamantului, domnul Chesințan D., avocat din Baroul A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Judecătoria pune în discuție excepția nulității absolute a contractului de întreținere.
Reprezentantul reclamantului lasă la aprecierea instanței atât în privința soluționării excepției, precum și în privința cheltuielilor de judecată.
Judecătoria închide dezbaterea urmând să delibereze. În deliberare,
JUDECĂTORIA
AVÂND ÎN VEDERE CONSIDERENTELE PRIVIND
I. Poziția procesuală a reclamantului.
1. Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 1.355 în data de 22 octombrie 2014, scutită de la plata taxei judiciare de timbru, reclamantul M. I., CNP_, domiciliat în L., ., Nr. 2, Județul A., având domiciliul procesual ales la sediul Cabinetelor de avocat asociate Z. C. și Chesințan D., situat în L., ., Județul A., în contradictoriu cu pârâta M. M.-M., CNP_, domiciliată în Pecica, ., Județul A., actualmente locuind fără forme legale în A., ., Județul A. a solicitat:
+ să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat între părți, autentificat sub nr. 452 din 03.09.2014 la Biroul Notarial Toade C., ca urmare a neexecutării de către pârâta M. M.-M., fără justificare, a obligației de întreținere;
+ să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei în CF nr._ L. (nr. CF vechi 5876 L.);
+ să se dispună ca Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Gurahonț să efectueze cuvenitele mențiuni;
+ cu cheltuieli de judecată.
1.1. În motivare, arată că, în fapt, prin contractul autentificat sub nr. 452 din 03.09.2014 la Biroul Notarial Toade C., reclamantul a transmis pârâtei nuda proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ L. (nr. CF vechi 5876 L.), cu nr. Top. 1539/a/2; 1538-1540/b.2, compus din terenul în suprafață de 511 mp și casa cu nr. administrativ 2, din L., .. A., în schimbul întreținerii pe care pârâta s-a obligat să o presteze în favoarea reclamantului.
1.2. Susține că de la încheierea contractului și până la data depunerii cererii de chemare în judecată pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. De asemenea, se menționează faptul că pârâta nu locuiește cu reclamantul și nu a venit la locuința acestuia pentru a-i acorda întreținerea la care s-a obligat, cu toate că, potrivit clauzelor contractuale, întreținerea trebuia prestată chiar la locuința reclamantului.
1.3. Într-o ultimă susținere, având în vedere vârsta înaintată a reclamantului, starea precară de sănătate, fiind încadrat la gradul de handicap grav, din care rezultă necesitatea asigurării unei îngrijiri corespunzătoare zilnice a acestuia, precum și neexecutarea, fără justificare, a obligației de întreținere asumată de către pârâtă, reclamantul consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2263 C. civ. pentru dispunerea rezoluțiunii contractului de întreținere.
1.4. În drept, invocă dispozițiile art. 2254-2263 C. civ. În probațiune a depus înscrisuri constând în contract de întreținere autentificat sub nr. 452/03.09.2014 la Biroul Notarial Toade C., extras CF nr._ L., certificat de încadrare în grad de handicap Nr. 6809/09.09.2011 și împuternicire avocațială.
II. Poziția procesuală a pârâtei.
2. Pârâta M. M.-M., prin înscrisul de la fila 30 dosar, precizează faptul că este de acord cu rezilierea contractului de întreținere încheiat între aceasta și reclamantul M. I. învederând că nu se va prezenta la proces. Menționează faptul că în prezent nu locuiește la adresa de domiciliu, locuind în A., ., Județul A., solicitând comunicarea hotărârii la această adresă.
III. Situația de fapt reținută din probele administrate.
3. În probațiune, Judecătoria a administrat mijloacele de probă constând în înscrisuri, martori și interogatoriu, din analiza cărora reține, că părțile deși au dedus judecății o dispută cu privire la neexecutarea Contractului de întreținere autentificat sub nr. 452/03.09.2014 la Biroul Notarial Toade C., în fapt și în drept, voința reală a acestora a fost aceea de a ascunde prestarea unor relații de concubinaj, prin simularea prestației întreținerii, conform declarației martorului P. N. și ținând seama de refuzul pârâtei de a se prezenta în vederea luării interogatoriului.
4. Reține că în urma contractului de întreținere încheiat s-a dispus înscrierea dreptului de nudă proprietate al pârâtei în CF Nr. 300.437 L., sub B3 referitor la imobilele de sub A1 și A1.1.
IV. Hotărârea.
5. În baza celor reținute, în temeiul art. 1.247 coroborat cu art. 1.254, raportat la art.1.236 alin. 3, art. 1.238 alin. 2 C. civ., Judecătoria va admite excepția nulității absolute a contractului, va desființa în întregime Contractul de întreținere autentificat sub nr. 452/03.09.2014 la Biroul Notarial Toade C. și va repune părților în situația anterioară încheierii contractului în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei din CF Nr. 300.437 L., de sub B3 referitor la imobilele de sub A1 și A1.1, cu consecința reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantului, respectiv de radiere a mențiunilor de sub B4, C1 și C2 ca fiind rămase fără obiect
5.1. Potrivit prevederilor art. 1.247 coroborat cu art. 1.254 C. civ., este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, caz în care nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție, instanța fiind obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută, contractul respectiv fiind considerat a nu fi fost niciodată încheiat, astfel că desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui, fiecare parte trebuind să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestațiile primite, potrivit prevederilor art. 1.639 - 1.647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu. În același orizont normativ, art.1.236 alin. 3, art. 1.238 alin. 2 C. civ. impun condițiile existenței, liceității și moralității cauzei prevăzând că o cauză este imorală atunci când ea este contrară bunelor moravuri, astfel că o cauză imorală atrage nulitatea absolută a contractului, dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască.
5.2. Precum a reținut, Judecătoria constată faptul că părțile au fost animate de o cauză imorală atunci când au simulat încheierea unui contract de întreținere, pentru a ascunde o relație de concubinaj, străină de asumarea vreunei obligații de întreținere bazată pe încredere, astfel că ordinea publică se impune a fi apărată din oficiu restabilind legalitatea în privința încheierii actelor juridice civile.
6. Va consemna că nu se impune plata vreunor cheltuieli de judecată.
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite excepția nulității absolute a contractului.
1.1. Desființează în întregime Contractul de întreținere autentificat sub nr. 452/03.09.2014 la Biroul Notarial Toade C. încheiat între reclamantul M. I., CNP_, domiciliat în L., ., Nr. 2, Județul A., având domiciliul procesual ales la sediul C.. de avocat asociate Z. C. și Chesințan D., situat în L., ., Județul A. și pârâta M. M.-M., CNP_, domiciliată în Pecica, ., Județul A., actualmente locuind fără forme legale în A., ., Județul A..
1.2. Dispune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei din CF Nr. 300.437 L., de sub B3 referitor la imobilele de sub A1 și A1.1, cu consecința reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantului, respectiv de radiere a mențiunilor de sub B4, C1 și C2 ca fiind rămase fără obiect.
2. Fără cheltuieli de judecată.
3. Cu drept la formularea apelului în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria L..
4. Pronunțată în ședință publică în data de 4 mai 2015, ora 16.00.
Președinte, Grefier,
I. D. A. S.
Red. ID/Tehnored. AS
Ex. 4/27 mai 2015
Se comunică:
- reclamantului M. I. – la sediul C.. de avocat asociate Z. C. și Chesințan D., situat în L., ., Jud. A.
- pârâtei M. M.-M. – A., ., Jud. A.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 296/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 329/2015.... → |
|---|








