Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1014 CPC ş.u.. Sentința nr. 838/2016. Judecătoria MEDGIDIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 838/2016 pronunțată de Judecătoria MEDGIDIA la data de 06-05-2016 în dosarul nr. 838/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDMED:2016:001._
ROMÂNIA
Judecătoria Medgidia
Medgidia, ., jud. C.
Înregistrată în evidența A.N.S.P.D.C.P. sub nr. 3068
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 838
Ședința publică din 06.05.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B.-C. S.
GREFIER: L. N. A.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect – ordonanță de plată - formulată de creditoarea E. E. SA, cu sediul în București, .. 41-43, sector 1, CUI RO_, înregistrat la ONRC sub nr. J40/_/2007, cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca nr. 39, ., în contradictoriu cu debitorul C. E., cu domiciliul în Medgidia, ., jud. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, conform dispozițiilor art. 154 și urm. Cod procedură civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, instanța constată lipsa părților.
Instanța, față de faptul că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare făcută în ședința publică, instanța constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier prin care se evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
În temeiul art. 131 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în raport de prevederile art. 1016 coroborat cu art. 94 lit. k) și art. 121 C. proc. civ.
Instanța, în temeiul art. 238 alin. 1 C. proc. civ., estimează durata cercetării procesului la un singur termen de judecată, durată apreciată ca fiind rezonabilă în raport de obiectul cauzei și de probele ce se impun a fi administrate.
În temeiul art. 258 alin. 1 raportat la dispozițiile art. 255 alin. 1 C. proc. civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru creditoare, apreciindu-le ca fiind admisibile potrivit legii și că sunt apte a conduce la soluționarea procesului.
În temeiul art. 244 C. proc. civ., nemaifiind alte cereri și probe de administrat, instanța se consideră lămurită, declară încheiată cercetarea procesului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.04.2016 sub nr._, creditoarea S.C. E. E. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul C. E., emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de_,96 lei, formată din:_,32 de lei reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică neachitate; 1154,64 lei, reprezentând penalități calculate pentru fiecare zi de întârziere; cu cheltuieli de judecată ocazionate de recuperarea debitului: taxa timbru în valoare de 200 lei, anunț mica publicitate, INEP.
În motivare, creditoarea a arătat că între părți s-a derulat un contract de furnizare a energiei electrice pentru care s-a atribuit debitorului codul de abonat_ în baza căruia s-au emis facturile cuprinse în centralizatorul facturilor restante, în valoare totală de_,32 lei.
Creditoarea a învederat instanței că, în conformitate cu condițiile generale ale acestui contract, însușite de debitor, E. E. S.A., avea obligația să furnizeze servicii de energie electrică, iar debitorul avea obligația să achite contravaloarea energiei electrice în baza facturilor emise, în termen de maxim 15 zile calendaristice de la data emiterii facturilor, aceasta fiind data scadentă. Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data de la care debitorul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile contractului cadru de furnizare a energiei electrice.
Totodată, creditoarea a susținut că este de notorietate faptul că pentru energia electrică livrată consumatorilor se aplică prețuri negociate sau tarife reglementate în funcție de categoria acestora, eligibili sau captivi, și de opțiunile fiecărui consumator, tarifele reglementate pentru energia electrică și serviciile aferente fiind aprobate prin ordine ale autorităților competente, care se publică în Monitorul Oficial.
În ceea ce privește tariful ales de debitor, creditoarea a arătat că acesta este determinabil, având în vedere că pe facturile emise în baza contractului este trecut atât tariful cât și cantitatea de energie consumată, energia electrică fiind calculată prin înmulțirea numărului de kW consumați cu tariful ales de consumator.
Referitor la penalități, creditoarea a precizat că la facturile emise și neachitate la termen s-au calculat penalități conform contractului, respectiv art. 11 alin. 2 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, iar tariful aplicat este reglementat de către ANRE și publicat în Monitorul Oficial ori de câte ori acesta a fost modificat. Potrivit art. 11 din contractul-cadru pentru neachitarea facturii emise de către furnizor în termen de 30 de zile de la data scadenței se percepe o penalitate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere din prima zi după expirarea termenului de plată și până la achitarea ei, valoarea penalităților fiind egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.
Cu privire la taxa aferentă serviciilor de debranșare, creditoarea a invocat dispozițiile art. 11 alin. 4 din contractul însușit de părți, potrivit căruia în situația în care debitorul nu își achită facturile emise de furnizor, acesta va întrerupe consumatorului energia electrică și art. 200 pct. 5 din HG 1007/2004 (actualul art. 59 alin. 10 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali, aprobat prin Ordinul ANRE 64/2014) care prevede în privința cheltuielilor furnizorului/operatorului pentru deconectarea și reconectarea la rețea a consumatorului că vor fi suportate de consumator.
De asemenea, creditoarea a arătat că orice modificări, condiții de plată, de contestare a valorii facturii emise sunt comunicate consumatorilor de fiecare dată când ele intervin pe verso la facturi, astfel încât aceștia nu pot invoca necunoașterea legii.
Cu privire la condițiile ordonanței de plată, creditoarea a invocat art. 662 C.proc.civ. și a arătat că este certă creanța deoarece existența ei rezultă din însuși actul de creanță, care se întregește cu facturile fiscale emise, acte recunoscute de debitor prin necontestare, înscrisuri care ajută la determinarea cuantumului debitului, iar debitorul nu poate invoca motivul că nu a primit factura și nu poate fi exonerat de la plata sumei indicate deoarece toate termenele contractuale se calculează de la data emiterii facturii, deci există o obligație de diligență din partea consumatorului, la cererea acestuia i se poate pune la dispoziție o copie a facturii. Creditoarea a precizat că este lichidă creanța deoarece poate fi determinată cu ajutorul actului de creanță-contractul însușit de către părți și facturile fiscale emise și este exigibilă deoarece la scadența facturilor acestea nu au fost achitate de către debitor.
Creditoarea a arătat că are autorizație de a emite facturile doar într-un singur exemplar pe suport de hârtie, potrivit Ordinului nr. 1077/2001 emis de către Ministerul de Finanțe privind condițiile în care se pot edita, într-un singur exemplar, facturile fiscale cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare, utilizate în activitatea financiară și contabilă, autorizare care se acordă furnizorilor cu un număr mare de clienți, iar rațiunea acestei autorizări exclude obținerea acceptului de plată a facturii în varianta clasică a semnării de către client pe exemplarul doi și remiterea facturii cu semnătura acestuia către furnizor.
În dovedirea celor susținute creditoarea a arătat că facturile nu au fost contestate de către debitor, conform prevederilor legale în vigoare care stabilesc că acesta avea obligația ca în cazul în care contestă valoarea facturii să comunice acest fapt furnizorului în termen de 15 zile de la primire.
În consecință, întrucât debitorul nu a răspuns somațiilor de achitare pe cale amiabilă, creditoarea a solicitat admiterea cererii de emitere a ordonanței de plată astfel cum a fost formulată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 662 C.proc.civ., art. 411 C.proc.civ., art. 1013 și urm. C.proc.civ., Legea 123/2012 privind energia electrică și gazele, Decizia ANRE 57/1999 de aprobare a contractului cadru de furnizare a energiei electrice și Ordinul ANRE nr. 64/2014.
În dovedirea susținerilor sale, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a atașat cererii de chemare în judecată un set de înscrisuri certificate de parte pentru conformitate cu originalul: somație și dovezi de înmânare, centralizator facturi, facturi fiscale.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei în conformitate cu art. 6 din O.U.G. 80/2013 (f. 5).
Debitorul, legal citat nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formulat apărări.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat creditoarei proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, creditoarea a emis pe numele debitorului două facturi fiscale, respectiv factura fiscală nr. 6F01607981/24.02.2016, în cuantum de 9295,05 lei și factura fiscală nr. 3F04490787/13.06.2013, în cuantum de 3767,35 lei.
Potrivit art. 1014, alin. 1 din Cod proc. civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori alt mod admis de lege.
Din ansamblul reglementării procedurii speciale a ordonanței de plată rezultă că această procedură specială este pusă la dispoziția creditorilor care au o creanță certă, lichidă și exigibilă, singurul impediment pentru a trece la executarea silită fiind lipsa titlului executoriu. Scopul procedurii speciale a ordonanței de plată a fost tocmai reglementarea unei proceduri prin care creditorii titulari ai unor asemenea creanțe să obțină un titlu executoriu fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun.
Totodată, din analiza textului legal menționat, rezultă stabilirea domeniului de aplicare pentru procedura ordonanței de plată, legiuitorul prevăzând, pe lângă condițiile generale pentru exercitarea oricărei acțiuni în justiție, îndeplinirea cumulativă a unor cerințe speciale. În primul rând, creditorul trebuie să dețină o creanță a cărei obligație corelativă să constea în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani. De asemenea, creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, ce derivă dintr-un contract civil, iar dovada acesteia se face, în principiu, numai cu înscrisuri care să ateste drepturi și obligații privind executarea anumitor prestații.
Potrivit din art. 663 alin 2 C.proc.civ., o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși înscrisul constatator semnat de părți. Potrivit art. 663 alin 3 C.proc.civ., creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Totodată, conform art. 663 alin. 4 C.proc.civ., o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Potrivit art. 1178 din C.civ., contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.
Potrivit art. 1240, alin (1) din C. civ., voința de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris. A.. (2) al aceluiași articol prevede că voința de a contracta poate fi manifestată și printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare.
Cu toate acestea, instanța nu poate reține existența unui contract încheiat între părți pe baza facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei (f. 15-17). Factura comercială, ca mijloc de probă specific activității comerciale, face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului. Pentru ca factura să dovedească existența actului juridic și executarea operațiunii care constituie obiectul ei și în favoarea emitentului, ea trebuie acceptată de către destinatar.
Instanța reține faptul că factura menționată nu a fost semnată de către debitor, astfel încât să reprezinte o acceptare la plată a acesteia.
Deși acceptarea facturii poate fi expresă sau tacită, în acest ultim caz trebuie să fie neîndoielnică și să reprezinte manifestarea de voință a persoanei care angajează pe comerciantul persoană juridică în raporturile cu terții. Simpla tăcere a destinatarului facturii nu poate avea semnificația unei acceptări tacite în condițiile în care nu sunt administrate și alte probe care să ateste executarea operațiunii pretinse, valoarea acesteia și obligația de plată ce revine acestuia.
Or în cauza de față dedusă judecății, instanța nu reține existența vreunei astfel de cauze care să reprezinte manifestare tacită de consimțământ din partea debitorului în scopul de a-și însuși respectivele facturi și de a le accepta la plată. Așadar, se constată că reclamanta-creditoare nu a făcut dovada acceptării la plată a facturilor emise în vreun alt mod.
Așadar, instanța nu poate reține susținerea creditoarei, potrivit căreia între părți s-au desfășurat relații de natură contractuală, nefiind făcută dovada unui astfel de raport juridic. Deși creditoarea face referire la condițiile generale ale contractului, creditoarea nu a depus la dosar niciun astfel de act juridic, în sensul de instrument probator.
De asemenea, cu toate că reclamanta-creditoare face referire la dispozițiile contractului-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, instanța reține că prevederile unui astfel de contract-cadru, nu sunt opozabile debitorului în lipsa oricărei manifestări de consimțământ a acestuia, în sensul încheierii actului juridic la care face referire creditoarea, respectiv în sensul intenției sale de a se angaja în raporturi juridice cu reclamanta.
În acest sens, sunt și dispozițiile relevante în materie:
Potrivit art. 52 din Legea 123/2012, „(1)Furnizarea energiei electrice este activitatea prin care persoana juridică titulară de licență comercializează energie electrică clienților. Pentru furnizarea energiei electrice la clienți se încheie un contract, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(2)Energia electrică furnizată clientului se facturează de către furnizor, conform reglementărilor ANRE și prevederilor legale în vigoare.
(3)Sunt interzise consumul și furnizarea de energie electrică fără încheierea contractului de furnizare, cu excepția situațiilor reglementate în mod distinct de către autoritatea competentă.”
Totodată, potrivit HG 1007/2004 (în vigoare la momentul emiterii facturii nr. 3F04490787/13.06.2013):
„Art. 33: Furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul.
Art. 34
Contractul de furnizare stabilește raporturile dintre un furnizor și un consumator cu privire la furnizarea energiei electrice, inclusiv facturarea și plata energiei electrice.
Art. 35
Contractul de furnizare se încheie în condițiile stabilite prin avizul tehnic de racordare, ce constituie parte integrantă din acesta. În situațiile în care la locul de consum respectiv există un aviz tehnic de racordare de la un contract anterior, acesta se poate prelua în cadrul unui nou contract, în condițiile prevăzute în Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public.
Art. 36
(1)Conținutul contractului de furnizare a energiei electrice se convine între părțile contractante, cu respectarea prevederilor prezentului regulament și trebuie să cuprindă cel puțin clauzele din contractele-cadru aprobate de autoritatea competentă.
(2)Contractul de furnizare a energiei electrice cuprinde, în principal, următoarele elemente: a)părțile contractante și reprezentanții lor legali; b)obiectul contractului și durata acestuia; c)drepturile și obligațiile părților contractante; d)răspunderea contractuală; e)alte clauze specifice.”
În același sens sunt și dispozițiile Ordinului ANRE 64/2014, pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali (de abrogare a HG 1007/2004), respectiv dispozițiile art. 10 și următoarele, art. 17, 18, 20.
În același context instanța reține că nu prezintă relevanță existența în domeniul furnizării serviciului de energie electrică a unui contract-cadru chiar dacă a fost publicat în Monitorul Oficial întrucât, publicarea în Monitorul Oficial asigură numai opozabilitatea și publicitatea actelor normative și nu poate substitui acordul de voințe necesar pentru încheierea contractului întrucât în domeniul dreptului privat convențiile nu au putere între părți decât prin exprimarea valabilă a consimțământului.
Potrivit art. 2 din Decizia ANRE nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice contractele încheiate în baza contractelor-cadru cuprinse în anexa la Decizia președintelui ANRE nr. 1 din 8 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 30 martie 1999, rămân valabile și pot fi actualizate în conformitate cu noile contracte-cadru, prin acte adiționale, la inițiativa oricăreia dintre părți. Contractele de furnizare a energiei electrice, încheiate în baza Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 236/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 24 iunie 1993, rămân valabile până la semnarea noilor contracte.
Practic, prin actul normativ anterior s-a aprobat conținutul contractelor de furnizare a energiei electrice ce urmează a fi semnate cu consumatorii.
Instanța reține că în raporturile juridice obligaționale creditoarea are sarcina de a proba existența contractului, moment în care se prezumă, în temeiul art. 1548 C.civ., faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, revenind debitorului sarcina de a face fie dovada stingerii creanței prin actul juridic al plății, în conformitate cu dispozițiile art. 1469 C.civ. sau un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor contractuale ori o cauză justificativă de neexecutare conform art. 1557 C.civ. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C.proc.civ., cel ce face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească, în afara cazurilor anume prevăzute de lege.
Potrivit art. 1.166 C.civ., contractul este acordul de voință între două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic.
Astfel cum se poate constata din definiția de mai sus, elementul specific al contractului este acordul de voințe al părților. Prin acord de voințe se înțelege întâlnirea concordantă a două sau mai multe voințe individuale, cu intenția părților de a produce efecte juridice.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța apreciază că reclamanta, deși avea sarcina probei, nu a făcut dovada existenței contractului însușit de părți prin semnătură sau prin alt mod permis de lege și a executării propriilor obligații ce eventual ar fi rezultat din acesta, în concret, nu a făcut dovada întâlnirii acordului de voințe al părților cu intenția acestora de a produce efecte juridice.
Așadar, creditoarei îi revenea obligația de a proba existența acordului de voință între părți în ce privește furnizarea serviciilor de energie electrică, iar existența unui contract-cadru nesemnat de către debitor nu poate fundamenta demersul procesual al creditoarei.
Astfel, din prisma probatoriului administrat în cauză, astfel cum anterior a fost evidențiat, instanța reține că deși avea sarcina probei, creditoarea nu a făcut dovada în privința încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice cu debitorul, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. De altfel, nu se poate stabilit intenția debitorului de a se angaja în raporturi juridice contractuale cu reclamanta, prin simpla emitere a facturilor, în lipsa acceptării acestora la plată de către pârât (în mod expres ori taci).
Constatând că debitul pretins de către creditoare nu este o obligație de plată a unei sume de bani asumată printr-un contract constatat prin înscris însușit de părți prin semnătură sau prin alt mod permis de lege, instanța reține lipsa caracterului cert al creanței și, pe cale de consecință, urmează să respingă ca neîntemeiată cererea formulată pe calea ordonanței de plată formulată de creditoare.
În ceea ce privește taxa de debranșare, instanța constată că, deși creditoarea face referire la aceasta în cuprinsul motivării, nu sunt solicitate sume de bani cu acest titlu.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată
Având în vedere dispozițiile legale mai sus amintite și față de faptul că debitorul nu a pierdut procesul, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea creditoarei de obligare a debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect ordonanță de plată, formulată de creditoarea E. E. SA, cu sediul în București, .. 41-43, sector 1, CUI RO_, înregistrat la ONRC sub nr. J40/_/2007, cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca nr. 39, ., în contradictoriu cu debitorul C. E., cu domiciliul în Medgidia, ., jud. C..
Cu drept pentru creditoare de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data comunicării, care se depune la Judecătoria Medgidia.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B.-C. S. L. N. A.
Red. Tehnored. jud. B.C.S./06.06.2016
Listat gref. A.L.N./07.06.2016/4ex./6pag.
2com./07.06.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 842/2016.... | Pretenţii. Sentința nr. 839/2016. Judecătoria MEDGIDIA → |
|---|
