Plângere contravenţională. Sentința nr. 116/2015. Judecătoria MORENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 116/2015 pronunțată de Judecătoria MORENI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 117/2015
Dosar nr._
România
Judecătoria Moreni – Județul Dâmbovița
Sentința civilă nr. 116
Ședința publică din data de 23.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. D. M.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . SRL, identificată prin CUI_, J_, cu sediul în ., .. 172, Parter, jud. Ilfov, în contradictoriu cu I.S.C.T.R. – prin I. Teritorial nr. 7, cu sediul în Târgoviște, .-4, jud. Dâmbovița, privind procesul verbal de contravenție . nr._/14.10.2014.
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța constată că taxa de timbru a fost legal achitată.
Instanța, considerând proba cu înscrisuri ca fiind legală și utilă soluționării cauzei o va încuviința în temeiul art. 258 Cod procedură civilă.
Instanța, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, declară încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 04.11.2014 sub nr._, petenta S.C. T. CO. S. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Control în Transportul Rutier- I.S.C.T.R., a solicitat instanței anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de intimat la data de 14.10.2014, precum și a sancțiunilor aplicate, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În fapt, în motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat că, în urma controlului efectuat de agenții intimatului, a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute și sancționate de art. 4 pct. 61 rap. la art. 7 alin. 1 din H.G. 69/2012.
Petenta a susținut că a fost sancționată în baza H.G. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009, dar respectivul regulament nu conține nicio prevedere cu privire la contravenția pentru care a fost sancționată. Dispozițiile referitoare la prezenta contravenție se găsesc în Directiva nr. 96/53/CE din 25.06.1996, aceasta stabilind în cadrul art. 6 pct. 1 că: „Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că vehiculele menționate la articolul 1 care respectă prezenta directivă dețin unul dintre certificatele prevăzute la literele (a), (b) și (c): (a) o combinație a următoarelor două plăcuțe:— „plăcuța fabricantului” stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE (1), — plăcuța privind dimensiunile, în conformitate cu anexa III, stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE; (b) o singură plăcuță stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE și conținând informațiile de pe cele două plăcuțe prevăzute la litera (a); (c) un document unic emis de către autoritățile competente ale statului membru în care vehiculul este înregistrat sau pus în circulație. Acest document are aceleași rubrici și informații ca plăcuțele menționate la litera (a). Acesta se păstrează într-un loc ușor accesibil pentru inspecție și este protejat în mod adecvat.”
Astfel, petenta a precizat că nu a săvârșit nicio faptă contravențională deoarece deținea unul din certificatele prevăzute de art. 6 pct. 1 din Directiva nr. 96/53/CE din 25.06.1996, respectiv Cartea de identitate a vehiculului, care îndeplinește condițiile de la lit. c) și care, potrivit art. 35 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep., trebuie să existe la bordul autovehiculului.
Având în vedere aceste argumente, petenta a solicitat instanței să aplice principiul supremației dreptului Uniunii Europene și să constate că au fost în mod eronat aplicate dispozițiile interne, care nu prevăd și modalitatea reglementată de art. 6 pct. 1 lit. c) din Directiva nr. 96/53/CE.
În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. nr.2/2001, Directiva nr. 96/53/CE și art. 148 alin. 2 din Constituția României.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxa de timbru în valoare de 20 de lei, conform art 19 din O.U.G. 80/2013.
Intimatul I.S.C.T.R., legal citat, nu a depus întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru petentă și pentru intimat, proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că aceasta este legală și utilă soluționării cauzei.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul – verbal contravențional . nr._ întocmit de intimat la data de 14.10.2014, petenta S.C. T. CO. S. S.R.L a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei pentru nerespectarea obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora, faptă prevăzută și sancționată de art. 4 pct. 61 rap. la art. 7 alin. 1 din H.G. 69/2012.
Instanța reține că în urma verificărilor efectuate de agenții intimatului, s-a constatat că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, deținând certificatul de înmatriculare nr._F, avea aplicată de către producător pe stâlpul din dreapta al cabinei o singură plăcuță din care rezultă numai masele autorizate ale acestuia.
În drept, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art.31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține următoarele:
Sub aspectul legalitățiiprocesului – verbal contravențional, instanța apreciază că procesul – verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele persoanei contraveniente, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Prin Decizia nr. XXII/19.03.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, în examinarea unui recurs în interesul legii, a stabilit că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe prevăzute de lege atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de către agentul constatator sunt limitativ determinate prin art.17 din O.G. nr.2/2001. În celelalte cazuri de nerespectare a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, nulitatea procesului – verbal de constatare a contravenției nu poate fi constatată decât dacă petentul face dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea respectivului proces – verbal.
Instanța reține că petenta nu a invocat nelegalitatea procesului-verbal prin raportare la dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001.
Cu privire la încadrarea faptei, instanța constată că fapta reținută prin procesul-verbal de contravenție a fost corect încadrată, având în vedere că art. 4 pct. 61 din H.G. 69/2012 prevede că nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora reprezintă o încălcare gravă a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, a Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, a Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și a Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenție.
Petenta a invocat faptul că a fost sancționată în baza H.G. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009, dar respectivul regulament nu conține nicio prevedere cu privire la contravenția pentru care a fost sancționată, considerând aplicabilă Directiva nr. 96/53/CE.
Instanța constată aplicabile dispozițiile H.G. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor, având în vedere că Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 transpune prevederile art. 6 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) și (4) din Directiva nr. 96/53/CE.
Directiva nr. 96/53/CE din 25.06.1996 stabilește în cadrul art. 6 pct. 1 că: „Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că vehiculele menționate la articolul 1 care respectă prezenta directivă dețin unul dintre certificatele prevăzute la literele (a), (b) și (c): (a) o combinație a următoarelor două plăcuțe:— „plăcuța fabricantului” stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE (1), — plăcuța privind dimensiunile, în conformitate cu anexa III, stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE; (b) o singură plăcuță stabilită și fixată în conformitate cu Directiva 76/114/CEE și conținând informațiile de pe cele două plăcuțe prevăzute la litera (a); (c) un document unic emis de către autoritățile competente ale statului membru în care vehiculul este înregistrat sau pus în circulație. Acest document are aceleași rubrici și informații ca plăcuțele menționate la litera (a). Acesta se păstrează într-un loc ușor accesibil pentru inspecție și este protejat în mod adecvat.”
Instanța constată că prevederile legale sus-menționate au fost transpuse prin O. G. nr. 27/2011, fiind adoptată modalitatea dotării vehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte dimensiunile și masele maxime autorizate, așa cum reiese din art. 73 alin. 1-5 din O. G. nr. 27/2011.
Petenta invocă principiul supremației dreptului Uniunii Europene, dar acesta prevede că dreptul european are o valoare superioară față de legislațiile naționale ale statelor membre și trebuie aplicat cu prioritate dacă legea națională este contrară, iar în cauza de față nu suntem într-o asemenea ipoteză.
Cu privire la aplicarea directă a dispozițiilor art. 6 alin. 1 lit. c din Directiva nr. 96/53/CE ( efectul direct), instanța constată că art. 288 TFUE nu prevede că directivele sunt direct aplicabile, nedevenind automat parte a dreptului național de la adoptare. Acestea pot produce efecte similare regulamentelor după ce termenul-limită pentru implementarea lor a expirat, iar statul nu le-a implementat corespunzător.
Potrivit art. 288 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), o directivă este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele. Astfel, implementarea nu trebuie să fie uniformă în toate statele membre, chiar dacă scopul efectiv al directivei trebuie să fie asigurat corespunzător pe teritoriul acestora.
Având în vedere aceste aspecte și dispozițiile art. 288 TFUE, se observă că nu este incidentă situația implementării necorespunzătoare, forma sub care au fost transpuse prevederile art. 6 alin. 1 din Directiva nr. 96/53/CE fiind lăsată la latitudinea autorităților naționale.
Mai mult, cartea de identitate a vehiculului, considerată de petentă ca fiind un certificat în sensul dispozițiilor art. 6 alin. 1 lit. c din Directiva nr. 96/53/CE, nu îndeplinește condițiile stabilite de această prevedere legală. Instanța constată că rubricile și informațiile nu sunt în conformitate cu Directiva 76/114/CEE, așa cum prevede art. 6 alin. 1 lit. c raportat la art. 6 alin. 1 lit. a din Directiva nr. 96/53/CE, iar art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, indicat de petentă, nu stabilește obligativitatea existenței la bordul vehiculului a cărții de identitate, ci a certificatului de înmatriculare.
Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde prevederi exprese referitoare la forța probantă a actului de constatare și sancționare a faptei contravenționale, din interpretarea art. 34 din același act normativ rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt reținute, până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost învestit de către stat, beneficiind astfel de o prezumție simplă de temeinicie, pe care, potrivit art.249 din C.proc.civ. și art.10 alin 1 teza finală din C.proc.civ., petenta o poate răsturna prin administrarea unor probe concludente contrare.
A considera procesul-verbal de constatare a contravenției ca având o prezumție absolută de legalitate conduce la o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO, asa cum reiese din cauza A. contra României.
Având în vedere aceste aspecte, instanța trebuie sa stabilească o proporționalitate între prezumția de legalitate a procesului-verbal si prezumția de nevinovăție a contravenientului.
Instanța constată că situația de fapt reținută de către agenții intimatului este conformă cu realitatea și este dovedită prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de intimat la data de 14.10.2014, precum și prin nota nr._ cu privire la deficiențele constatate în urma controlului efectuat în trafic și a formularului de control în trafic.
În cauză nu sunt încălcate nici prezumția de nevinovăție de care petenta beneficiază în materia contravențională (pe de o parte, petenta a avut în cauză posibilitatea de a prezenta probe în combaterea procesului – verbal contravențional; pe de altă parte, existența faptelor contravenționale este susținută de procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, precum și prin nota nr._ cu privire la deficiențele constatate în urma controlului efectuat în trafic și a formularului de control în trafic), nici principiul „in dubio pro reo” (dubiul profită contravenientului atunci când poartă asupra însăși existenței faptei, nu asupra motivelor sau a explicațiilor pentru care o faptă contravențională a fost săvârșită, or, în cauză, nu există nici un dubiu asupra celor reținute în procesul-verbal, situația de fapt reieșind din coroborarea probelor).
Instanța are în vedere că prin procesul-verbal se instituie o prezumție relativă de veridicitate a celor constatate de agent, iar petenta, prin probele propuse, nu a reușit să răstoarne această prezumție. De asemenea, instanța constată că petenta nu a contestat nerespectarea obligației de a asigura echiparea autovehiculului cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora, invederând doar o aplicare greșită a legii interne.
Art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 instituie două condiții de fond de care depinde legalitatea procesului verbal de contravenție, respectiv aplicarea sancțiunii în limitele prevăzute de lege și proporționalitatea sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei. Agentul constatator a respectat aceste două condiții, sancțiunea amenzii fiind aplicată în limitele fixe prevăzute de art. 7 din H.G. 69/2012 și proporțională cu gradul ridicat de pericol social pe care îl prezintă fapta.
Cu privire la înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, instanța reține că amenda a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege, fapta săvârșită reprezintă o încălcare gravă conform clasificării prevăzute de art. 2 din H.G. 69/2012, iar petenta nu a dovedit că a înțeles importanța existenței unei uniformizări a legislațiilor la nivelul Uniunii Europene, menționând în acțiunea formulată că legiuitorul a emis un act doar cu scopul colectării unor bani în plus.
Instanța apreciază că aplicarea doar a sancțiunii avertismentului nu este suficientă pentru a descuraja petenta să mai săvârșească pe viitor astfel de fapte contravenționale, impunându-se menținerea sancțiunii contravenționale aplicate.
Față de aceste aspecte, instanța reține că procesul – verbal contravențional este legal și temeinic.
În consecință, pentru motivele de fapt și de drept anterior menționate, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea contravențională formulată de petentă, privind procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit de intimat la data de 14.10.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, identificată prin CUI_, J_, cu sediul în ., .. 172, Parter, jud. Ilfov, în contradictoriu cu I.S.C.T.R. – prin I. Teritorial nr. 7, cu sediul în Târgoviște, .-4, jud. Dâmbovița, privind procesul verbal de constatare și sancționare . nr._/14.10.2014 încheiat de intimat, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Moreni.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
Președinte,Grefier,
ÎNDREPTATĂ PRIN ÎNCHEIEREA DE ÎNDREPTARE DIN DATA DE 27.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 116/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 110/2015. Judecătoria... → |
|---|
