Pretenţii. Sentința nr. 445/2015. Judecătoria MORENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 445/2015 pronunțată de Judecătoria MORENI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 445/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MORENI - JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr._
(3938/14)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 445
Ședința publică din 14.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. C.-D.
Grefier – A. D.-I.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect pretenții‚ formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 41, în contradictoriu cu pârâtul P. L..
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 02.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 16.06.2015, 30.06.2015 și respectiv 14.07.2015, dată la care,
INSTANȚA,
Deliberând în secret asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 06.11.2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 41 a chemat în judecată pe pârâtul P. L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:
I. obligarea pârâtului la predarea valorilor si actelor reprezentând evidenta mijloacelor materiale si bănești ale Asociației de proprietari nr. 41, respectiv:
1. Soldul in casa;
2. Soldul cont disponibil CEC sau banca;
3. Ultima lista de plata si stadiul de incasare existent;
4. Tabel nominal cu restantierii, sumele restante cu lunile corespunzătoare;
5. Debitorii, alții decât membrii asociației locatarilor;
6. Facturile de plata către furnizori, nerepartizate si neachitate;
7. Acte justificative de plați pentru cheltuieli in derulare;
8. Evidenta garanțiilor existente la furnizorii de servicii;
9. Tabel nominal cu evidenta fondului de rulment;
10. Soldul fondului de reparații;
11. Soldul cheltuielilor administrative;
12. Cheltuieli administrative neachitate;
13. Soldul altor fonduri;
14. Creditorii;
15. Mijloacele materiale existente.
II. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat în esență că proprietarii apartamentelor din blocul 24 scara B din Moreni, . s-au desprins din cadrul Asociației de P. nr. 38 Moreni constituindu-se în Asociația de Proprietari nr. 41 Moreni în baza încheierii nr. 1/., iar pârâtul, în calitate de administrator al Asociației de P. nr. 38 Moreni a refuzat să pună la dispoziția reclamantei, pe bază de proces-verbal de predare-primire, evidența mijloacelor materiale și bănești, precum și a actelor și a valorilor necesare încheierii de contracte cu furnizorii de utilități și servicii.
În drept, au fost indicate dispozițiile art. 1528 din Codul civil.
În cauză, a formulat întâmpinare pârâtul P. L., prin care a solicitat respingerea cererii ca nelegală, având în vedere că acțiunea are la bază o eroare judiciară de obținere a personalității juridice a reclamantei, încheierea nr. 1/. fiind pronunțată de Judecătoria Moreni fără a fi fost anunțată în prealabil Asociația de Proprietari nr. 38 Moreni. Pârâtul a precizat că scara blocului ce a fost inclus în noua asociație de proprietari nr. 41 Moreni nu poate fi separată deoarece utilitățile sunt comune, respectiv alimentarea cu apă și canalizarea.
În probațiune au fost administrate înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, după cum rezultă din susținerile concordante ale părților, Asociația de Proprietari nr. 41 a fost înființată de proprietarii apartamentelor din blocul 24 scara B din Moreni, ., pentru a se desprinde din cadrul Asociației de P. nr. 38, administrată de pârâtul P. L.. Acesta din urmă a recunoscut tacit prin întâmpinarea depusă că după ce Asociația de Proprietari nr. 41 a obținut personalitate juridică în baza Încheierii nr. 1/. pronunțată de Judecătoria Moreni, a refuzat să pună la dispoziția reclamantei datele referitoare la evidența financiar-contabilă a asociației pe care o administrează.
În drept, nu există o dispoziție legală care să stabilească obligația asociației de proprietari sau a reprezentanților acesteia de prezenta situația sa financiar-contabilă, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 1 alin. (2) din Codul civil, care stipulează că în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, dispozițiile legale referitoare la situații asemănătoare și principiile generale ale dreptului.
Un principiu general al dreptului civil este principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale. Un interes general este acela rezultat din dreptul pe care Legea nr. 230/2007 îl recunoaște proprietarilor de locuințe de a se constitui în asociații în scopul administrării și gestionării în condiții cât mai bune a proprietății comune. Pentru valorificarea deplină a acestui drept, în cazul asociațiilor constituite pentru desprinderea dintr-o altă asociație, este necesar să se cunoască situația patrimoniului asociației inițiale (atât sub aspect activ, cât și sub aspect pasiv), astfel încât să se stabilească ce drepturi și obligații au față de asociația inițială proprietarii care au format noua asociație.
De aceea, în ceea ce privește verificarea situației financiar-contabile a Asociației de P. nr. 38, interesele particulare ale pârâtului și ale asociației pe care o conduce, trebuie să fie puse de acord cu interesul general al proprietarilor de locuințe (categorie în care se încadrează și proprietarii care au constituit asociația reclamantă) de a valorifica integral drepturile prevăzute de Legea nr. 230/2007. Aceasta presupune ca pârâtul să satisfacă solicitările pe care reclamanta le-a formulat pentru separarea patrimoniului celor două asociații. Până la urmă aceasta este o cerință de echitate, nefiind justificată opoziția pârâtului, care este motivată prin susținerea că încheierea prin care s-a acordat personalitate juridică reclamantei ar fi nelegală pentru că nu pot fi separate clădirile incluse în cele două asociații, din cauza rețelelor comune de alimentare cu apă și de deversare a apelor menajere. Întrucât respectiva hotărâre judecătorească este rămasă definitivă, pârâtul nu are dreptul să pună în discuție legalitatea acesteia în prezenta cauză.
Cu toate acestea, cererea reclamantei nu poate fi admisă așa cum a fost formulată, deoarece se solicită inclusiv predarea ca atare a documentelor de evidență financiar-contabilă ale Asociației de P. nr. 38. O asemenea deposedare a Asociației de P. nr. 38 nu poate fi admisă întrucât această entitate are obligația permanentă de a organiza și conduce contabilitatea pe baza documentelor justificative. Pe de altă parte, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la predarea mijlocelor materiale existente, fără a indica ce anume se include în această categorie, deși i s-a acordat un termen în acest scop.
În aceste condiții cererea nu poate fi admisă decât în sensul obligării pârâtului să pună la dispoziția reclamantei sau a unui expert contabil autorizat desemnat de aceasta, pentru consultare, toate documentele care vizează evidența financiar-contabilă a Asociației de P. nr. 38, ceea ce asigură interesul parțial scopul pentru care reclamanta a promovat prezenta cerere de chemare în judecată, acela de a asigura condițiile necesare separării patrimoniilor celor două asociații, ceea ce presupune într-o primă fază evidențierea situației financiar-contabile a Asociației de P. nr. 38.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 41, cu domiciliul/sediul în mun. Moreni, ., ., ., identificat(ă) prin cod de identificare fiscală_, în contradictoriu cu pârâtul P. L., cu domiciliul/sediul în mun. Moreni, ., jud. Dâmbovița, identificat(ă) prin cod numeric personal -.
Obligă pârâta să pună la dispoziția reclamantei sau a unui expert contabil autorizat desemnat de aceasta, pentru consultare, la sediul pârâtei, toate documentele care vizează evidența financiar-contabilă a Asociației de P. nr. 38.
În termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, partea interesată poate declara apel împotriva acesteia, printr-o cerere care se depune la Judecătoria Moreni.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.07.2015.
Președinte, Grefier,
| ← Pretenţii. Sentința nr. 451/2015. Judecătoria MORENI | Pretenţii. Sentința nr. 448/2015. Judecătoria MORENI → |
|---|








