Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2045/2015. Judecătoria OLTENIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2045/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 04-12-2015 în dosarul nr.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA OLTENIȚA – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
Operator de date cu caracter personal nr.3270
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2045
Ședința publică din data de 04.12.2015
Completul compus din:
Președinte – G. C.-O.
Grefier – C. Anișoara
Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, formulată de petenta MUN. OLTENIȚA - prin Primar, cu sediul în Mun. Oltenița, ., Județul Călărași, în contradictoriu cu intimatul TURSIE M., domiciliat în Mun. Oltenița, .. 9A, Județul Călărași, CNP_.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul Tursie M., lipsă fiind petenta Mun.Oltenița – prin Primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța a procedat la identificarea intimatului Tursie M..
În baza art.131 C. și art.9 alin.3 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere cu care a fost investită.
Intimatul Tursie M. solicită în combaterea acțiunii proba cu înscrisuri cu care face dovada achitării integrale a amenzilor aplicate prin procesele verbale de contravenție.
Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Totodată, instanța ia act de faptul că petenta Primăria Mun. Oltenița – prin Primar, a înaintat la dosar Adresa nr._/05.11.2015, prin intermediul căreia solicită să se constate ca rămasă fără obiect prezenta cerere, întrucât petentul a achitat integral cuantumul amenzilor aplicate.
Petentul Tursie M. având cuvântul, arată că nu mai are cereri noi de formulat sau excepții de invocat solicitând judecarea cauzei în fond.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Petentul Tursie M. având cuvântul în fond, solicită respingerea cererii formulată de petenta Primăria Mun.Oltenița – prin Primar, ca rămasă fără obiect.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată la Judecătoria Oltenița sub nr._, MUN. OLTENIȚA - prin Primar, cu sediul în Mun. Oltenița, ., Județul Călărași, a înaintat procesele-verbale nr._/28.04.2013, nr._/28.04.2013, nr._/03.08.2013 pe numele contravenientului TURSIE M., domiciliat în Mun. Oltenița, .. 9A, Județul Călărași, CNP_, în vederea înlocuirii sancțiunii amenzilor cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, în temeiul art.9 alin. 2 din OG nr. 2/2001, întrucât nu există posibilitatea executării silite.
In dovedirea sesizării a depus la dosarul cauzei procesele-verbale nr._/28.04.2013, nr._/28.04.2013, nr._/03.08.2013, procese verbale de constatare a insolvabilității, Nota de constatare înregistrată sub nr._/28.09.2015.
Cu adresa din data de 13.10.2015, instanța a solicitat Consiliului Local Oltenita, în vederea soluționării cauzei să comunice de urgență domeniile stabilite în care pot fi desfășurate activități în folosul comunității, iar instituția în cauză a înaintat relațiile solicitate (fila 26).
Examinând actele dosarului instanța reține următoarele:
Prin intermediul procesului-verbal nr._/03.08.2013, emis de IPJ Călărași, intimatul Tursie M. a fost sancționat contravențional potrivit art.4 alin.1 lit.b din Lg.61/1991, cu amendă în sumă de 500 lei, motivat de faptul că în data de 03.08.2013, susnumitul în timp ce se afla pe . Mun. Oltenița, a provocat scandal în dreptul imobilului cu nr.3
Prin intermediul procesului – verbal nr._/28.04.2013, emis de I.P.J. Călărași – Poliția Mun. Oltenița, intimatul Tursie M. a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 100 lei, motivat de faptul că fiind în stare de ebrietate a refuzat să dea relații pentru stabilirea identității sale, la cererea justificată a organelor de poliție.
Prin intermediul procesului verbal nr._/05.09.2012, emis de IPJ Călărași – Poliția Mun. Oltenița, intimatul Tursie M. a fost sancționat contravențional potrivit art.3 pct.1 și 24 din Lg.61/1991, cu amendă în suma de 400 lei, motivat de faptul că a adus expresii jignitoare numitului Tursie V. și a provocat scandal pe .>
Întrucât intimatul nu a atacat cu plângere contravențională procesele-verbale și nici nu a achitat în termenul legal cuantumul contravențiilor, acestea au devenit titluri executorii și au fost înaintate de către organul emitent către organele fiscale din cadrul Primăriei Oltenița, în vederea dării în debit.
Organele fiscale din cadrul Primăriei Oltenița au procedat la întocmirea titlurilor executorii și a somațiilor in vederea recuperării debitelor constând în contravaloarea amenzilor contravenționale.
În atare situație, neexistând posibilitatea executării silite a sus-numitului, întrucât acesta nu deține bunuri materiale și nici valori bănești urmăribile, organele fiscale din cadrul Primăriei Oltenița au înaintat procesele verbale de contravenție, în vederea sesizării instanței în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii în sumă totală de 1.000 lei cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, lucru care s-a realizat prin intermediul sesizării ce face obiectul prezentei cauzei civile.
Potrivit art.9 alin.3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
La data de 11.11.2015, petenta Mun.Oltenița – prin Primar, a depus o cerere prin care solicită să se constate că cererea a rămas fără obiect ca urmare a achitării integrale a debitului ce face obiectul cererii, depunând înscrisuri în acest sens.
De asemenea, intimatul a depus înscrisuri din care rezultă că a achitat integral debitul.
Pe cale de consecință, va respinge cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge sesizarea formulată de petenta MUN. OLTENIȚA - prin Primar, cu sediul în Mun. Oltenița, ., Județul Călărași, în contradictoriu cu intimatul TURSIE M., domiciliat în Mun. Oltenița, .. 9A, Județul Călărași, CNP_, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Oltenița.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.12.2015.
Președinte,Grefier,
G. C. – O. C. Anișoara
Red.G.C.O.
Tehnoredactat A.C.
30.12.2015/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1912/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2036/2015.... → |
|---|








