Pensie întreţinere. Sentința nr. 118/2015. Judecătoria OLTENIŢA

Sentința nr. 118/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 118/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA OLTENIȚA-JUDETUL CĂLĂRAȘI

Operator de date cu caracter personal nr. 3270

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.118

Ședința publică de la 04.02.2015

Instanța constituită astfel:

PREȘEDINTE G. C. - O.

Grefier C. Anișoara

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamantul B. B. C., domiciliat in Mun. Oltenița, ., ., ., Județul Călărași, fără forme legale în Mun. Oltenița, ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâta B. M., domiciliată in ., având ca obiect „reducere pensie”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 23.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când părțile au pus concluzii în fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera asupra materialului probator de la dosar, a amânat pronunțarea pentru azi, 23.01.2015, hotărând următoarele:

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 29.09.2014, sub nr._, reclamantul B. B. C., domiciliat in Mun. Oltenița, ., ., fără forme legale în Mun. Oltenița, ., ., CNP_, a chemat în judecată pe pârâta B. M., domiciliată in ., solicitând reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr.1284/18.06.2007, pronunțată de Judecătoria Oltenița, în dosarul nr._ .

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că:

Prin sentința civilă nr.1284/18.06.2007, pronunțată de Judecătoria Oltenița, s-a majorat pensia de întreținere în favoarea fiicei sale, O. R., de la suma de 150 lei lunar la 259,5 lei lunar, cuantumul fiind stabilit la 1/4 din veniturile pe care le realiza la acea dată, întrucât nu era căsătorit și nu avea alți minori în întreținere.

La data de 02.04.2014, în urma căsătoriei cu P. M., devenită B. M., s-a născut minorul B. D. – I., potrivit certificatului de naștere al minorului și certificatului de căsătorie depuse la dosar.

Astfel, nevoile familiei pe care și-a întemeiat-o au crescut și, din salariul pe care îl realizează în calitate de angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean G., nu mai poate susține o pensie de întreținere a minorei O. R. astfel cum a fost stabilită de Judecătoria Oltenița, respectiv în cuantum de 1/4 din veniturile pe care le realizează.

In raport de aceste considerente de fapt și dispoz. art. 529 și art. 531 C. civil, a fost nevoit să formuleze prezenta actiune.

In drept, a invocat art. 529 C.civ., art. 531 C.civ.

La data de 09.10.2014, pârâta a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a arătat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1284 din 18.06.2007, s-a stabilit în favoarea minorei o pensie în sumă de 259,5 lei reprezentând 1/4 din veniturile nete realizate de către reclamant la acel moment.

Reclamantul arată că la data de 02.04.2014, s-a născut fiul său B. D.-I., din căsătoria lui cu P. M., devenită B. M..

Ca urmare a nașterii acestui copil, reclamantul solicită ca pensia de întreținere datorată pentru minora B. O.-R. să fie recalculată.

Legea civilă permite asemenea schimbări în cuantumul pensiei de întreținere datorate minorilor.

Solicită ca în momentul recalculării pensiei de întreținere datorate pentru minora B. O.-R. să aibă în vedere toate veniturile pe care reclamantul le realizează, atât cele realizate ca angajat al Inspectoratului de Jandarmi județean G., cât și alte venituri pe care el le realizează.

Când s-a referit la veniturile realizate în calitate de angajat, a avut în vedere atât salariul său, cât și celelalte sume de bani pe care el le primește de la același inspectorat indiferent de calitatea acestora. De asemenea, să se țină cont și de nevoile minorilor.

Astfel, nevoile minorei B. O.-R. sunt mai mari decât ale minorului B. D.-I..

Minora este elevă și are nevoie de multe lucruri pentru a urma școala la care este înscrisă, dar și pentru celelalte activități atât școlare, cât și extrașcolare ce sunt impuse prin programul școlar.

În aceste condiții, solicită să se stabilească o pensie de întreținere pentru minoră nu calculată prin aplicarea cotei de 1/6 din veniturile nete ale reclamantului, ci prin aplicarea unei cote mai mari din aceste venituri.

In drept, a invocat dispozițiile art. 201 alin. 1 NCPC.

Analizând probele existente la dosar, instanța constată că:

Prin Sentința civilă nr. 1284/18.06.2007, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Oltenița a obligat pe reclamantul din prezenta cauză, B. B. C., la plata sumei de 259,5 lei lunar pensie de întreținere în favoarea minorei B. O. R., născută la data de 24.11.2005, începând cu data introducerii acțiunii, până la majoratul copilului.

Chiar dacă niciuna dintre părți nu a precizat, după primul termen de judecată instanța a verificat sistemul ECRIS și a constatat că pensia stabilită prin Sentința civilă nr. 1284/18.06.2007 a fost modificată prin Sentința civilă nr. 495/13.03.2008, pronunțată de Judecătoria Oltenița în Dosarul nr._ . Această sentință a fost atașată la dosarul cauzei, fiind studiată de ambele părți.

Prin Sentința civilă nr. 495/13.03.2008, instanța a majorat obligația de întreținere și a obligat pe reclamantul din prezenta cauză, B. B. C., la plata sumei de 279 lei lunar pensie de întreținere în favoarea minorei B. O. R., începând cu data introducerii acțiunii, până la majoratul copilului.

La stabilirea acestui cuantum instanța a avut in vedere veniturile nete realizate de către reclamant la acel moment.

Conform art. 531 NCC, dacă se ivește o modificare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

Potrivit Certificatului de căsătorie . nr._, reclamantul s-a căsătorit la data de 29.11.2013 cu P. M., iar potrivit Certificatului de naștere . nr._, la data de 02.04.2014 s-a născut minorul B. D. I., având ca părinți pe reclamantul B. B. C. și pe B. M. (fostă P.).

Potrivit art. 529 alin. 2 NCC când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la […] o treime pentru 2 copii.

Astfel, faptul că pârâtul mai are în întreținere 1 copil minor reprezintă modificare în sensul art. 531 NCC.

Potrivit Adeverinței nr._/14.01.2015, emisă de Unitatea Militară 0527 G. (fila 38), reclamantul este angajatul acestei unități, iar media veniturilor nete pe lunile iulie 2014 – decembrie 2014 este de 1.397 lei, din care 1.047 lei venit net fără spor condiții grele, la care se adaugă spor condiții deosebite de 350 lei.

În speță, o treime din venituri o reprezintă suma de 465 lei, sumă care trebuie repartizată celor doi copii minori ai reclamantului, raportat la nevoile acestora.

Însă veniturile nete realizate de reclamant în ultimele 6 luni nu se mențin la aceeași valoare în fiecare lună, motiv pentru care instanța apreciază că este util ca, în prezenta cauză, pensia lunară de întreținere să reprezinte o cotă procentuală din veniturile reclamantului, astfel încât să se aibă în vedere aceste oscilații ale veniturilor.

Martorul audiat în cauză a confirmat existența unor probleme de sănătate ale minorei B. O. R., însă nu pot fi ignorate nici nevoile celuilalt copil al reclamantului și ale acestei familii.

Având în vedere că pensia lunară de întreținere totală datorată de reclamant este de 1/3 pentru 2 copii, o repartizare egală a acesteia înseamnă câte 1/6 pentru fiecare dintre cei 2 minori ai reclamantului, iar față de situația familială a reclamantului, acordarea unei cote mai mari de 1/6 minorei B. O. R. ar fi disproporționată.

Întrucât 1/6 din veniturile actuale ale reclamantului reprezintă 232 lei, adică mai puțin decât suma de 297 lei la care era obligat până în prezent, va micșora obligația de întreținere stabilită prin Sentința civilă nr. 495/13.03.2008, pronunțată de Judecătoria Oltenița în Dosarul nr._, în sensul că va obliga pe reclamantul B. B. C. la plata către pârâtă a unei pensii lunare de întreținere în cotă de 1/6 din venitul net lunar al reclamantului, în favoarea minorei B. O. R., născută la data de 24.11.2005, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 29.09.2014, și până la majoratul copilului.

Va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul B. B. C., domiciliat in Mun. Oltenița, ., ., ., Județul Călărași, fără forme legale în Mun. Oltenița, ., ., ., Județul Călărași, CNP_, în contradictoriu cu pârâta B. M., domiciliată in ..

Micșorează obligația de întreținere stabilită prin Sentința civilă nr. 495/13.03.2008, pronunțată de Judecătoria Oltenița în Dosarul nr._, în sensul că obligă pe reclamantul B. B. C. la plata către pârâtă a unei pensii lunare de întreținere în cotă de 1/6 din venitul net lunar al reclamantului, în favoarea minorei B. O. R., născută la data de 24.11.2005, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 29.09.2014, și până la majoratul copilului.

Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Executorie conform art. 448 C..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Oltenița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2015.

Președinte, Grefier,

G. C. – O. C. Anișoara

Red.G.C.O.

Tehnoredactat A.C.

03.03.2015/4 ex.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 118/2015. Judecătoria OLTENIŢA