Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 852/2015. Judecătoria OLTENIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 852/2015 pronunțată de Judecătoria OLTENIŢA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 852/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA OLTENIȚA-JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
Operator de date cu caracter personal nr. 3270
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.852
Ședința Camerei de Consiliu din data de 19 iunie 2015
Completul constituit astfel:
PREȘEDINTE G. C. O.
GREFIER C. Anișoara
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta B. I., domiciliată in Mun. Bucuresti, ., ., Sector 1, CNP_, cu domiciliul procesual ales in Bucuresti, .. 42-44, Sector 1, in contradictoriu cu intimatul P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-BUCUREȘTI, cu sediul in Bucuresti, ., sector 5, împotriva Încheierii de reexaminare nr. 7642/01.04.2015 dată în dosarul nr. 7642/11.03.2015 al OCPI Călărași – Biroul de cadastru si Publicitate Imobiliară Oltenița.
La apelul nominal a lipsit petenta, intimatul fiind reprezentat de consilier juridic M. C., în baza delegației nr. 393 B.J./2015 din 14 mai 2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Consilier juridic M. C. solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează pentru petentă și pentru intimat proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Consilier juridic M. C., având cuvântul, arată că nu are cereri noi de formulat, solicitând judecarea cauzei în fond.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul in fond reprezentantului intimatului.
Reprezentantul intimatului, având cuvântul în fond, arată că potrivit dispozițiilor art. 28 și ale art. 29 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, registratorul de carte funciară nu are competența de a verifica dacă într-o cauză penală a fost întocmit sau nu un anumit act, în cazul concret procesul-verbal de sechestru. Registratorul examinează strict dacă actul ce însoțește cererea de notare îndeplinește condițiile pentru a fi înscris în cartea funciară. Eventuala lipsă a procesului-verbal de sechestru poate fi invocată doar în cadrul procedurii reglementate de art. 250 Cpp. Condițiile pe care registratorul de carte funciară are a le verifica atunci când dispune asupra cererii de notare a sechestrului asigurător penal se circumscriu aspectului formal al actului prin care această măsură a fost instituită, astfel cum reiese din prevederile art. 29 alin. 1 din Legea nr.7/1996.
In alte cuvinte, registratorul verifică îndeplinirea unor condiții de formă și nu de fond ale actului ce se solicită a fi înscris. În procedura notării în cartea funciară nici registratorul și nici instanța nu au chemarea legislativă de a se pronunța asupra aspectelor de fond ale măsurii sechestrului asigurător penal.
Această analiză excede sferei de aplicare a Legii nr. 7/1996 și a dispozițiilor Codului civil referitoare la cartea funciară și interferează cu acea normă legală - art.250 Cpp - care îi permite petentei să supună verificării organului competent legalitatea ordonanței prin care s-a dispus sechestrul asigurător.
Așa fiind, sechestrul asigurător în discuție nu poate fi radiat din cartea funciară decât în ipoteza în care va fi ridicat prin intermediul procedurii judiciare prevăzute de art. 250 Cpp.
D. în măsura în care organul chemat legislativ a statua asupra legalității actului prin care s-a dispus sechestrul își însușește susținerile petentei, aceasta poate valorifica soluția obținută în procedura Legii nr. 7/1996 prin mijlocirea instituției radierii.
Dacă s-ar admite plângerea, bunurile ce fac obiectul sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 236/P/2014 din 16.02.2015 ar fi scoase de sub puterea acestei măsuri pe o altă cale decât cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 885 alin.2 și 4 C.civ și nici ale art. 908 alin.2 C.civ, întrucât petenta nu este în măsură să facă dovada existenței înscrisului autentic cerut de lege și nici a unei hotărâri judecătorești definitive sau ordonanțe a procurorului care să constate nevalabilitatea actului în baza căruia s-a făcut notarea sechestrului asigurător în cartea funciară sau care să dispună ridicarea acestuia.
Sintetizând, sechestrul asigurător penal nu poate fi desființat pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, deoarece în cadrul acestei proceduri nu se analizează condițiile de fond ale actului ce se solicită a fi notat, ci se verifică îndeplinirea unor condiții de forma.
De asemenea, potrivit art. 902 alin. 2 pct. 17 C.civ „în afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară: sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale", iar în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, „cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere".
Raportat la dispozițiile legale anterior citate, în mod corect sechestrul asigurător a fost notat în baza Ordonanței nr. 236/P/2014 din 16.02.2015, deoarece acesta este actul prin care a fost instituit.
In ipoteza admiterii plângerii și radierii sechestrului asigurător penal din cartea funciară, efectul de indisponibilizare nu ar mai fi opozabil erga omnes, deși măsura asiguratorie subzistă.
Practic, instanța civilă ar lipsi de efecte o măsură procesual penală.
Conform art. 29 alin. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996, „(1) în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții limitative:
c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz".
În acest sens, este de observat că în Ordonanța nr. 236/P/2014 din 16.02.2015 au fost individualizate toate bunurile indisponibilizate, prin indicarea numerelor cadastrale și a celor de carte funciară. De asemenea, au fost indicate valorile estimative ale bunurilor. Astfel, toate mențiunile care trebuiau cuprinse în procesul verbal de sechestru au fost consemnate în Ordonanța procurorului.
Nu pot fi primite, așadar, argumentele petentei în sensul că organul de urmărire penală nu a identificat și evaluat bunurile sechestrate.
Criticile privind modalitatea de evaluare a bunurilor indisponibilizate exced prezentului cadru procesual, întrucât vizează aspecte de fond ale măsurii asigurătorii.
În altă ordine de idei, neatașarea procesului-verbal de sechestru la cererea de notare nu este de natură să producă vreo vătămare petentei, în condițiile în care aceasta a contestat, în baza art. 250 Cpp, legalitatea și temeinicia măsurii sechestrului asigurător.
De altfel, art. 253 alin. 4 Cpp, invocat de petentă, nu prevede nici o sancțiune pentru neatașarea procesului-verbal de sechestru la cererea adresată biroului de cadastru și publicitate imobiliară. Mai mult, susținerile petentei sunt infirmate și de procesul-verbal nr.236/P/2014 din 27.04.2015, pe care aceasta 1-a semnat fără obiecțiuni.
Concluzionând, reprezentantul intimatului arată că notarea în cartea funciară se face în baza unui act de dispoziție, însă procesul verbal de sechestru nu are acest caracter. Ordonanța procurorului este suficientă pentru a fi notat sechestrul asigurător, cu atât mai mult cu cât procesul verbal nu ar face altceva decât să reia conținutul Ordonanței.
Pentru aceste motive solicită respingerea plângerii și menținerea Încheierii de reexaminare nr.7642/01.04.2015 dată în dosarul nr. 7642/11.03.2015 al OCPI Călărași – Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Oltenița.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
La data de 21.04.2015, sub nr._, petenta B. I., domiciliată in Mun. Bucuresti, ., ., CNP_, cu domiciliul procesual ales in Bucuresti, .. 42-44, Sector 1, in contradictoriu cu intimatul P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-BUCUREȘTI, cu sediul in Bucuresti, ., sector 5, a formulat plângere împotriva Încheierii de reexaminare nr. 7642/01.04.2015 dată în dosarul nr. 7642/11.03.2015 al OCPI Călărași – Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Oltenița, în baza art. 31 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare, solicitând admiterea acesteia, cu consecința radierii tuturor notărilor efectuate în Carte Funciară în baza încheierii de înscriere atacate, ca netemeinice și nelegale.
În motivarea plângerii, petenta a arătat următoarele:
Registratorul a admis cererea de notare a sechestrului asigurător penal instituit asupra terenurilor petentei cu încălcarea flagrantă a legii - lipsa procesului verbal, document esențial în procedura sechestrului penal.
Conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare, "Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului teritorial". Necesitatea depunerii unei copii legalizate subzistă și în ipoteza în care înscrisul îl reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Articolul 29 din același act normativ dispune, în alineatul 1, că registratorul va admite cererea de înscriere prin încheiere, dacă înscrisul la care făcea referire art. 28 îndeplinește cumulativ următoarele condiții limitative:
a) este încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege;
g) îndeplinirea altor prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competența registratorului.
Concluzionând, registratorul, în virtutea atribuțiilor sale legale, va admite cererea de înscriere numai după ce va verifica îndeplinirea tuturor condițiilor de formă și a oricăror alte prevederi stabilite în legi speciale, pentru menținerea ca valabilă a actului.
În materia sechestrului penal asigurător, legea specială este Codul de procedură penală, iar sediul materiei îl reprezintă articolele 249-253 Cpp.
Astfel, registratorul trebuia, înainte de a se pronunța asupra admiterii notării, să verifice conformarea actelor procurorului la dispozițiile incidente din sediul indicat al materiei.
Ori, documentele în baza cărora registratorul ar fi trebuit să admită înscrierea erau cele expres și limitativ prevăzute în alineatul 4 al articolului 253 Cpp: "Pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru".
Lipsa oricăruia dintre aceste documente (copia ordonanței sau originalul procesului verbal de sechestru) atrăgea după sine obligația registratorului de aplicare imediată a art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996: "Dacă registratorul constată că actele depuse în justificarea cererii de înscriere în cartea funciară, precum și aceasta din urmă nu întrunesc condițiile de formă cerute de lege pentru validitatea acestora, cererea se respinge printr-o încheiere motivată".
Necesitatea existenței - la baza cererii de înscriere a notării în Cartea Funciară - a celor două documente este dată de importanța respectării tuturor procedurilor expres și imperativ prevăzute de legea specială, în materia instituirii unei măsuri care afectează total dreptul de dispoziție asupra dreptului de proprietate al persoanei, drept garantat de însăși Constituția României.
Ori, în aplicarea art. 252 Cpp, organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice și să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge, dacă este cazul, la evaluatori sau experți.
Consemnarea efectivă a acestor operațiuni este realizată în cadrul procesului verbal la care face referire art. 253 Cpp. "(1) Organul care aplică sechestrul încheie un proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 252 Cpp, descriind în amănunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arată și bunurile exceptate de lege de la urmărire, potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (8) Cpp, găsite la persoana căreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemnează obiecțiile suspectului sau inculpatului ori ale părții responsabile civilmente, precum și cele ale altor persoane interesate.
În virtutea garantării și respectării dreptului la apărare al oricărei părți interesate, punctul de vedere al acesteia sau obiecțiile sale vizavi de ansamblul operațiunilor efectuate de organul judiciar în procedura aplicării sechestrului trebuie menționate, printre altele, în procesul verbal.
Același articol prevede și obligația de a încunoștința părțile despre o . alte drepturi, precum:
a) faptul că pot solicita valorificarea bunului sau bunurilor sechestrate, în temeiul art. 252 ind.1 alin. (1) Cpp;
b) faptul că, în cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, bunurile mobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător pot fi valorificate de către organul judiciar, chiar și fără consimțământul proprietarului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2521 alin. (2) Cpp.
Pentru a se putea face dovada îndeplinirii tuturor obligațiilor legale impuse, în scopul protejării drepturilor și intereselor legitime ale părților asupra bunurilor cărora se instituie sechestrul, un exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (1) se lasă persoanei asupra bunurilor căreia s-a aplicat sechestrul, iar în lipsa acesteia, celor cu care locuiește, administratorului, portarului sau celui care în mod obișnuit îl înlocuiește ori unui vecin. În cazul când o parte din bunuri sau totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înaintează și organului judiciar care a dispus luarea măsurii asigurătorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.
In speță nu există nici o dovadă ca bunurile sechestrate au fost identificate sau evaluate corespunzător, procurorul eludând aceste obligații prin inserarea formală, în cuprinsul ordonanței, a unor elemente pur formale. Astfel, în privința evaluării, este evidentă discrepanța dintre suma reținută de procuror ca reper valoric a unui hectar și suma achitată de petenta pe aceeași unitate de măsură, în condițiile achiziției de pe piața liberă, prin act notarial. Astfel, în ordonanță, procurorul consemnează, pentru toate suprafețele asupra cărora instituie sechestrul, aceeași valoare exactă pentru un hectar de teren, respectiv suma de 9.770 RON/ha.
Contractul de vânzare cumpărare al petentei, autentificat sub nr.1344 din data de 09.09.2013, cu mai bine de un an înainte, relevă o valoare de piață de 20.126,25 RON. Este evident că această diferență semnificativă de valoare, totalizând, pentru o suprafață de 268,34 ha, un cuantum de 2.778.996,125 RON, constituie prejudiciu pe care petenta este nevoită să îl suporte pentru neîndeplinirea condiției imperative a evaluării bunurilor supuse sechestrului, în condițiile art. 252-253 Cpp.
Procesul verbal la care textul legal face referire nu există, acesta nefiind întocmit de procuror, aspect recunoscut expres chiar de reprezentantul Ministerului Public în cadrul contestației formulate pe rolul Tribunalului Călărași împotriva instituirii acestei măsuri. A fost astfel privată de posibilitatea de a putea lua la cunoștință despre care dintre loturile de teren ale petentei este vorba, despre modalitatea de evaluare a acestora de către procuror și de dreptul legitim de a formula eventuale obiecțiuni la toate aceste consemnări. S-a încălcat astfel și articolul 1 al Protocolului numărul 1, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Registratorul Șef ignoră în mod deliberat dispoziții imperative ale legii organice, justificându-și menținerea înscrierilor prin prevederi ale unui act administrativ fără putere de lege.
Astfel, registratorul șef, învestit cu soluționarea cererii de reexaminare, apreciază că menținerea înscrierilor în Cartea Funciară este justificată (deși prevederile Codului de Procedură Penală - obligatorii și de imediată aplicare, fiind conținute în cuprinsul unei legi organice - au fost încălcate, nefiind întocmit procesul verbal menționat expres în art. 253 Cpp, întrucât există un articol dintr-un regulament fără valoare de lege, emis de Directorul General al ANCPI in 17.11.2014.
Or, a considera că printr-un act administrativ al directorului unei Agenții se poate deroga de la dispozițiile speciale și obligatorii ale unei legi organice, echivalează cu încălcarea deliberată a acesteia. Astfel, articolul 195 invocat, care permite eludarea dispozițiilor art. 253 Cpp, prin posibilitatea înscrierii, fără a exista procesul verbal obligatoriu, prevăzut în procedura penală a instituirii sechestrului, contravine flagrant atât legii organice, cât și Constituției, aspecte facil de sesizat, chiar și de către o persoană fără studii de specialitate.
Iar conflictul între o lege și un act administrativ este evident, soluționat prin prevalenta legii, chestiuni care, în cererea de reexaminare au fost deliberat omise.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea prezentei plângeri și radierea tuturor notărilor efectuate în Cartea Funciară asupra bunurilor imobile ale petentei.
În dovedirea plângerii, petenta a depus Încheierea de reexaminare nr. 7642/01.04.2015, dată în dosarul nr. 7642/11.03.2015 al O.C.P.I. Călărași-B.C.P.I.Oltenița.
În ședința camerei de consiliu din data de 22.05.2015, intimatul a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Împotriva Ordonanței nr. 236/P/2014 din 16.02.2015, petenta a formulat contestație în temeiul art. 250 Cpp.
Contestația a fost trimisă spre competentă soluționare judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Călărași - Secția Penală, unde a fost înregistrată sub nr._ . Prin încheierea nr.07 din 05.03.2015, definitivă, contestația a fost respinsă.
În acest context, admiterea prezentei plângeri ar echivala cu încălcarea puterii de lucru judecat a încheierii anterior menționate.
Din dispozițiile art. 28 și ale art. 29 din Legea nr. 7/1996, a cadastrului și a publicității imobiliare, rezultă că registratorul de carte funciară nu are competența de a verifica dacă într-o cauză penală a fost întocmit sau nu un anumit act, în cazul concret procesul-verbal de sechestru.
Registratorul examinează strict dacă actul ce însoțește cererea de notare îndeplinește condițiile pentru a fi înscris în cartea funciară.
Eventuala lipsă a procesului-verbal de sechestru poate fi invocată doar în cadrul procedurii reglementate de art. 250 Cpp.
Condițiile pe care registratorul de carte funciară are a le verifica atunci când dispune asupra cererii de notare a sechestrului asigurător penal se circumscriu aspectului formal al actului prin care această măsură a fost instituită, astfel cum reiese din prevederile art. 29 alin. 1 din Legea nr.7/1996.
In alte cuvinte, registratorul verifică îndeplinirea unor condiții de formă, și nu de fond ale actului ce se solicită a fi înscris.
În procedura notării în cartea funciară nici registratorul și nici instanța nu au chemarea legislativă de a se pronunța asupra aspectelor de fond ale măsurii sechestrului asigurător penal.
Această analiză excede sferei de aplicare a Legii nr. 7/1996 și a dispozițiilor Codului civil referitoare la cartea funciară și interferează cu acea normă legală - art.250 Cpp - care îi permite petentei să supună verificării organului competent legalitatea ordonanței prin care s-a dispus sechestrul asigurător.
Așa fiind, sechestrul asigurător în discuție nu poate fi radiat din cartea funciară decât în ipoteza în care va fi ridicat prin intermediul procedurii judiciare prevăzute art. 250 Cpp.
D. în măsura în care organul chemat legislativ a statua asupra legalității actului prin care s-a dispus sechestrul își însușește susținerile petentei, aceasta poate valorifica soluția obținută în procedura Legii nr. 7/1996 prin mijlocirea instituției radierii.
Dacă s-ar admite plângerea, bunurile ce fac obiectul sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 236/P/2014 din 16.02.2015 ar fi scoase de sub puterea acestei măsuri pe o altă cale decât cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 885 alin.2 și 4 C.civ și nici ale art. 908 alin.2 C.civ, întrucât petenta nu este în măsură să facă dovada existenței înscrisului autentic cerut de lege și nici a unei hotărâri judecătorești definitive sau ordonanțe a procurorului care să constate nevalabilitatea actului în baza căruia s-a făcut notarea sechestrului asigurător în cartea funciară sau care să dispună ridicarea acestuia.
Sintetizând, sechestrul asigurător penal nu poate fi desființat pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, deoarece în cadrul acestei proceduri nu se analizează condițiile de fond ale actului ce se solicită a fi notat, ci se verifică îndeplinirea unor condiții de forma.
Potrivit art. 902 alin. 2 pct. 17 C.civ „ în afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară: sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale", iar în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, „Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere".
Raportat la dispozițiile legale anterior citate, în mod corect sechestrul asigurător a fost notat în baza Ordonanței nr. 236/P/2014 din 16.02.2015, deoarece acesta este actul prin care a fost instituit.
In ipoteza admiterii plângerii și radierii sechestrului asigurător penal din cartea funciară, efectul de indisponibilizare nu ar mai fi opozabil erga omnes, deși măsura asiguratorie subzistă. Practic, instanța civilă ar lipsi de efecte o măsură procesual penală.
Conform art. 29 alin. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996, „(1) în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții limitative:
c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz".
În acest sens, este de observat că în Ordonanța nr. 236/P/2014 din 16.02.2015 au fost individualizate toate bunurile indisponibilizate, prin indicarea numerelor cadastrale și a celor de carte funciară.
De asemenea, au fost indicate valorile estimative ale bunurilor.
Nu pot fi primite, așadar, argumentele petentei în sensul că organul de urmărire penală nu a identificat și evaluat bunurile sechestrate.
Criticile privind modalitatea de evaluare a bunurilor indisponibilizate exced prezentului cadru procesual, întrucât vizează aspecte de fond ale măsurii asigurătorii.
În altă ordine de idei, neatașarea procesului-verbal de sechestru la cererea de notare nu este de natură să producă vreo vătămare petentei, în condițiile în care aceasta a contestat, în baza art. 250 Cpp, legalitatea și temeinicia măsurii sechestrului asigurător.
De altfel, art. 253 alin. 4 Cpp, invocat de petentă, nu prevede nicio sancțiune pentru neatașarea procesului-verbal de sechestru la cererea adresată biroului de cadastru și publicitate imobiliară.
În fine, susținerile petentei sunt infirmate și de procesul-verbal nr.236/P/2014 din 27.04.2015, pe care aceasta l-a semnat fără obiecțiuni.
Față de cele ce preced, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 C. rap. la art. 201 C..
În baza art.411 alin.1 pct. 2 C., s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea întâmpinării au fost depuse Încheierea nr. 7 pronunțată la data de 05.03.2015 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași-secția penală in dosar nr._, procesul –verbal întocmit la data de 27.04.2015 in dosar nr. 236/P/2014 al P.Î.C.C.J. – secția de urmărire penală și criminalistică și Ordonanța emisă la data de 16.02.2015 în același dosar penal.
Totodată, prin cererea înregistrată la dosar la data de 18.05.2015, petenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin 2 pct. 2 teza II C..
În vederea soluționării cauzei, în urma solicitărilor instanței, OCPI Călărași-BCPI Oltenița a înaintat dosarul Încheierii de reexaminare nr. 7642/2015 și dosarul Încheierii nr.4808/2015, precum și copia cărții funciare în care a fost notată plângerea depusă de petentă.
Prin rezoluția din data de 30.04.2015, emisă în prezenta cauză civilă, instanța a solicitat BCPI Oltenița notarea plângerii ce face obiectul cauzei, iar prin Încheierea nr._ /12.05.2015, instituția în cauză a procedat în acest sens.
Analizând întregul material probator, instanța reține următoarele:
Prin Ordonanța emisă la data de 16.02.2015 în dosar nr. 236/P/2014, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus instituirea măsurii sechestrului penal asigurator asupra mai multor suprafețe de teren agricol situate în extravilanul comunei Nana, Județul Călărași, printre care și suprafața de 4,12 ha, amplasată în tarlaua 28, . B. I..
Prin Încheierea nr. 4808/18.02.2015, OCPI Călărași – BCPI Oltenița, a admis cererea intimatului P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a dispus notarea sechestrului penal asigurator asupra terenului în suprafață de 4,12 ha, situat în tarlaua 28, .> Împotriva Încheierii nr. 4808/18.02.2015 emisă de BCPI Oltenița, petenta B. I. a formulat cerere de reexaminare, cerere care i-a fost respinsă prin Încheierea de reexaminare nr.7642/01.04.2015. În motivare, registratorul șef a arătat, în esență, că registratorul de carte funciară verifică doar condițiile de formă ale actului juridic, nu și pe cele de fond.
În termen legal, petenta a formulat plângere împotriva Încheierii de reexaminare, în conformitate cu dispoz.art.31 alin 3 din Legea 7/1996, invocând în principal faptul că notarea sechestrului asigurător în cartea funciară s-a făcut în lipsa procesului-verbal de sechestru.
Conform art. 253 alin 4 Cpp, pentru bunurile imobile sechestrate, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent notarea ipotecară asupra bunurilor sechestrate, anexând copie de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
Din analiza dosarului transmis de OCPI, instanța constată că, într-adevăr, procesul verbal de sechestru nu a fost depus de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție odată cu cererea de notare în cartea funciară a sechestrului asigurător, ci a fost întocmit ulterior.
Însă, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la OCPI Ordonanța procurorului de instituire a sechestrului, act de autoritate suficient pentru notarea acestei măsuri asigurătorii în cartea funciară.
Astfel, dispozițiile art. 253 alin 4 Cpp trebuie coroborate cu dispozițiile art.162 alin 2 și 3, și art. 195 alin 5 din Regulamentul de Avizare, Recepție și Înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al Directorului general al ANCPI, precum și cu dispozițiile art.902 al.2 pct.17 C.civ., potrivit cărora:
- art.162 al.2 din Regulament: se întabulează dreptul de ipotecă legală în condițiile art.253 Cpp, în baza copiei de pe actul prin care s-a dispus sechestrul și a procesului verbal de sechestru care va cuprinde identificarea imobilului
- art.162 al.3 din Regulament: în lipsa procesului verbal de sechestru prevăzut la al (2), în cartea funciară se efectuează operațiunea de notare în condițiile art.195 al. (5)
- art.195 al.5 din Regulament: sechestrul dispus în condițiile art.249 din Codul de procedură penală se va nota în baza actului prin care s-a dispus măsura asigurătorie, respectiv ordonanța emisă de procuror, hotărârea instanței de judecată sau certificat de grefă care cuprind soluția pronunțată.
- art.902 al.2 pct.17 C.civ: sechestrul și urmărirea bunurilor sunt raporturi juridice supuse notării cu Carte Funciară.
In ceea ce privește dispozițiile art. 195 din Regulament, în baza cărora se poate nota sechestrul în cartea funciară în lipsa procesului verbal de sechestru, instanța constată că acestea nu contravin art. 253 Cpp, întrucât prin art. 249 si urm. Cpp este reglementata procedura luării măsurilor asigurătorii în procesul penal și nicidecum procedura de notare în cartea funciară a acestora, sediul materiei în acest sens fiind reprezentat de Legea nr. 7/1996 și Regulamentul de Avizare, Recepție și Înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al Directorului general al ANCPI.
Totodată, dispozițiile art. 195 din Regulament sunt obligatorii pentru toți registratorii de carte funciară, întrucât prin acest ordin s-a aprobat Regulamentul de Avizare, Recepție și Înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara, iar Directorul general al ANCPI a fost abilitat în baza legii să emită acest ordin.
Potrivit legii, registratorul are obligația de a analiza ordonanța prin care s-a luat măsura instituirii sechestrului doar sub aspectul condițiilor de formă limitativ prev. de art. 29 al.1 lit. a) – g) din Legea nr.7/1996. Or, în speță, au fost respectate condițiile de formă legale.
În ceea ce privește celelalte critici formulate în cadrul plângerii, întemeiate pe nerespectarea dispozițiilor art.252, 253, 252/1 alin 1 și 2 și 249 alin 8 Cpp, instanța observă că acestea nu pot fi analizate în cadrul plângerii împotriva încheierii de reexaminare a cererii de înscriere în cartea funciară a sechestrului asigurator, aspectele invocate fiind analizate în cadrul contestației formulată împotriva ordonanței nr.236/P/2014 din 16.02.2015, soluționate de Tribunalul Călărași prin Încheierea nr.7/05.03.2015 în cadrul dosarului nr._ .
În consecință, registratorul din cadrul BCPI Oltenița în mod corect a admis cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de notare a sechestrului penal asigurător, acesta dând eficiență atât dispozițiilor art. 28 și 29 din Legea nr. 7/1996, cât și dispozițiilor Regulamentului de Avizare, Recepție și Înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al Directorului general al ANCPI.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază ca legală și temeinică Încheierea de reexaminare nr. 7642/01.04.2015 dată în dosar nr. 7642/11.03.2015 de OCPI Călărași - BCPI Oltenița, prin intermediul căreia a fost respinsă cererea de reexaminare formulată împotriva Încheierii nr. 4808/18.02.2015, dată în dosar nr. 4808/2015 al OCPI Călărași – BCPI Oltenița, urmând a respinge plângerea formulată de către petenta B. I., ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta B. I., domiciliată in Mun. Bucuresti, ., ., Sector 1, CNP_, cu domiciliul procesual ales in Bucuresti, .. 42- 44, Sector 1, in contradictoriu cu intimatul P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-BUCUREȘTI, cu sediul in Bucuresti, ., sector 5, împotriva Încheierii de reexaminare nr. 7642/01.04.2015 dată în dosarul nr. 7642/11.03.2015 al OCPI Călărași – Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Oltenița, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la pronunțare pentru intimat si de la comunicare pentru petentă, apelul urmând a fi depus la Judecătoria Oltenița.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2015.
Președinte, Grefier,
G. C. – OctavianCarciog Anișoara
Red.G.C.O.
Tehnoredactat A.C.
03.07.2015/4 ex.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








