Fond funciar. Sentința nr. 3019/2015. Judecătoria ONEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3019/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr._ /R - fond funciar -
Înreg. 29.02.2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3019
Ședința publică din data de 16.12.2015
COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:
Președinte – C. S.
Grefier- M. G.
Pe rol se află rejudecarea cauzei civile privind pe reclamanții R. G., R. V., M. E. și Balercă R.-G. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de aplicare a Legii 18/1991 Onești și C. Județeană de aplicare a Legii 18/1991 Bacău, având ca obiect fond funciar - rejudecare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința din data de 02.12.2015, fiind inserate în încheierea de ședință din acea dată, când pronunțarea a fost amânată la 09.12.2015, dată la care din nou pronunțarea a fost amânată pentru termenul de astăzi, 16.12.2015.
INSTANȚA
Asupra cererii de față instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 03.06.2011 și înregistrată sub nr._, reclamanții R. C., R. E., M. E. și Balercă R. G. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului Onești, C. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991 Onești și C. Județeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Bacău, solicitând obligarea acestora la reconstituirea în favoarea lor a dreptului de proprietate pentru suprafața de 9,5 ha teren arabil în echivalent în intravilanul municipiului Onești, sau în situația în care nu există teren disponibil de aceeași calitate și utilitate să li se acorde despăgubiri bănești reprezentând echivalentul terenului calculate la valoarea de piață a terenului, apreciată la 10 euro pe metru pătrat.
În motivare de arată că reclamanții sunt moștenitorii legali și testamentari ai defuncților F. M., Sarmachis V., R. I. și R. V., după cum urmează: R. C. este fiul lui G. și C., frate cu F. M., Sarmachis V. și R. I.; R. E. este soția supraviețuitoare a lui R. V., frate cu F. M., Sarmachis V. și R. I.; M. E. este fiica lui R. V.; Balercă R. G. este nepot de fiică predecedată a lui R. V..
Se arată că prin testamentul înregistrat sub nr. 114/12.01.1939 lăsat de R. G., moștenitorii testamentari au fost R. Gh. M. (după căsătorie F. M.) pentru o suprafață de 4 ha în mun. Onești, punctul S., R. Gh. V. (după căsătorie Sarmachis V.) pentru o suprafață de 4 ha în mun. Onești, punctul S. și R. I. cu o suprafață de 1,5 ha în mun. Onești, punctul S.. Cele trei suprafețe de teren au fost stăpânite de cei nominalizați până în anul 1962 când au fost preluate abuziv de statul comunist, iar în 1973 pe terenuri a fost construită Uzina de Utilaj Chimic, devenită după 1990 S.C. Uton S.A.
Reclamanții arată că după apariția Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 10/2001 au depus la data de 10.11.2001 o notificare prin care au solicitat restituirea suprafeței de 9,5 ha sau în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, contravaloarea terenului. Prin decizia nr. 422/30.11.2001 A. și-a declinat competența de soluționare a notificării către Primăria Onești, astfel că după primirea acestei decizii reclamanții au revenit la Primăria Onești unde a fost înregistrată cererea lor cu nr. 3206/11.02.2008. În soluționarea acestei cereri C. L. a emis adresa nr._ din 14.07.2009 prin care li s-a înaintat situația fondului funciar aflat în portofoliul ADS al Județului Bacău pentru a-și exprima punctul de vedere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament. Se arată că reclamanții și-au exprimat opiniile anterior, prin adresa nr. 4811/29.02.2006 și că deși au revenit în repetate rânduri cu solicitarea de soluționare a cererii nu au primit niciun răspuns.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 18/1991, completată prin Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000 și HG nr. 890/2005.
În susținerea cererii reclamanții au atașat copii ale următoarelor înscrisuri: testamentul numitului G. R., transcris la Tribunalul Bacău și înregistrat sub nr. 114/12.01.1939, act de vânzare cumpărare datat 14.09.1927, notificare adresată Primăriei Municipiului Onești la 10.12.2001, certificat de moștenitor nr. 665/01.10.1992, certificat de moștenitor nr. 162/17.11.2010, adresa nr. 15/15.04.2002 emisă de Primăria Municipiului Onești, adresa nr. 1997/08.06.2005 emisă de Instituția Prefectului Județului Bacău, adresa nr. 6283/16.05.2005 emisă de S.C. Uton S.A. către A., adresa nr._/14.11.2007 emisă de A. către numitul R. V., adrese A. către Primăria Municipiului Onești, adresele nr. 2475/11.01.2007 și nr. 6/02.03.2007 emise de Primăria Municipiului Onești către A., decizia nr. 422/30.11.2007 a A. București și adresa de înaintare a acesteia către Primăria Municipiului Onești cu nr._/03.12.2007, adresele înregistrate la Primăria Municipiului Onești sub nr. 3206/11.02.2008, 4811/29.02.2008 și 9171/14.05.2009 și adresa nr._/14.07.2009 emisă de Primăria Municipiului Onești.
Reclamanții R. E., M. E. și BALERCĂ R. G. au mandatat pe numitul M. S. pentru a-i reprezenta, prin procura autentificată sub nr. 1766 din 15.06.2011 la BN „Lex Voluntatis”, solicitând ca acesta să primească și actele de procedură.
La termenul din 25.07.2011 reclamanții și-au completat acțiunea solicitând ca în cazul în care pârâții nu sunt de acord cu acțiunea să fie obligat Primarul Municipiului Onești, în calitate de președinte al Comisiei Locale să trimită cât mai urgent un referat la C. județeană prin care să își exprime punctul de vedere cu privire la aprobarea acțiunii sau respingerea acesteia și obligarea la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere începând cu data comunicării acțiunii. S-a mai solicitat obligarea Comisiei Județene să pronunțe o hotărâre în baza referatului trimis de C. L.. În susținerea cererii reclamanții au mai depus o . înscrisuri, după cum urmează: testamentul depus inițial și actul de vânzare în copii mai lizibile, un arbore genealogic, certificate de naștere, căsătorie și deces ale părților și autorilor lor, declarații date de numiții M. V. și T. G. la C. L. în cadrul soluționării cererii reclamanților, declarația autentificată la BN „Lex Voluntatis” sub nr. 589/25.02.2008 a numitului Voidaș G. și declarația autentificată la BN „Lex Voluntatis” sub nr. 386/07.02.2008 a numitului R. V..
Pârâta C. L. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Onești a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, arătând în esență că reclamanții aveau obligația parcurgerii unei proceduri administrative necontencioase, procedură ce nu a fost finalizată din vina exclusivă a acestora, care nu au depus toate înscrisurile necesare în vederea soluționării cererii lor. Se arată că reclamanții se întemeiază pe un testament transcris sub nr. 114/12.01.1939, motiv pentru care li s-a solicitat să facă dovada continuității în deținerea proprietății din anul 1939 și până la data preluării de către stat precum și schița amplasamentului sau orice alte informații din care să rezulte iudentificarea vechiului amplasament solicitat, iar cum reclamanții nu au răspuns acestor solicitări cererea lor nu a putut fi soluționată.
Pârâta Primăria Municipiului Onești a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând în esență că potrivit legilor fondului funciar competența aparține Comisiei Locale și celei Județene. Se arată că în prima ședință ce va urma C. L. va analiza dosarul și va formula o propunere de validare sau invalidare, precum și faptul că întrucât reconstituirea pe vechiul amplasament nu este posibilă C. locală a propus reconstiuirea pe un alt amplasament sau acordarea de despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 2642/16.09.2011 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Onești, respingând cererea în contradictoriu cu această pârâtă pentru acest motiv și de asemenea a admis excepția prematurității formulării acțiunii, respingând acțiunea ca prematur formulată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, iar prin decizia nr. 1110/07.12.2011 recursul a fost admis și sentința casată în parte, cu trimiterea cauzei spre soluționare instanței inițial învestite. A fost menținută soluția cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Onești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 29.02.2012 sub nr._ și a continuat să fie judecată în cadrul procesual inițial, mai puțin pârâta Primăria Municipiului Onești.
Reclamantul R. C. a desemnat și el în calitate de procurator pe numitul M. S., prin procura autentificată la BN „Lex Voluntatis” sub nr. 696/16.03.2012.
Pe parcursul procedurii a decedat reclamanta R. E. iar în cauză au fost introduși moștenitorii acesteia, M. E. și Balercă R. G., care deja aveau calitatea de reclamanți. Tot în cursul procedurii a decedat și reclamantul R. C., în locul acestuia fiind introduși moștenitorii R. V. și R. G., care au mandatat pe numitul M. S. pentru a-i reprezenta, prin procura autentificată sub nr. 539 din 11.07.2014 la Biroul Individual Notarial „V. B.”, solicitând ca acesta să primească și actele de procedură.
La solicitarea instanței de a comunica o copie a dosarului ce privește cererea formulată de reclamanți pârâta C. L. Onești a depus copia adresei nr. 6119/25.04.2012, copia referatului cu propunerea de acordare de despăgubiri ce a fost înaintat Comisiei Județene, răspunsul numitului R. V. din 29.02.2008 adresat Comisiei Locale Onești, adresa nr. 5042/12.03.2012 a Comisiei Locale Onești privind înaintarea către C. Județeană a referatului cu nr. 219 privind pe autorul G. R., cu propunerea de validare în anexa 23 pentru acordarea de despăgubiri.
La solicitarea instanței de comunicare a documentației aferente cererii de reconstituire C. Județeană a răspuns că prin adresa nr._/07.06.2012 a restituit documentația Comisiei Locale motivat de faptul că de la dosar lipsește opțiunea moștenitorilor pentru primirea de despăgubiri.
Conform adresei nr. MEA/_/13.11.2012 documentația cu propunerea de validare în anexa 23 prin acordare de despăgubiri pentru suprafața de 9,5 ha a fost retransmisă prin adresa nr._/08.11.2012 către C. Județeană, care la rândul ei a retrimis documentația către C. L., documentație primită la data de 14.11.2012, primind numărul_ de intrare la Primăria Municipiului Onești. În ședința publică din 12.12.2012 pârâta C. L. a depus copia documentației la dosarul cauzei.
În vederea soluționării cauzei, prin încheierea din 21.09.2012 instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, iar reclamanților și pe cea cu interogatoriul pârâtelor și cu martori.
La termenul din 14.11.2012 au fost audiați martorii B. G. și Voidaș G., la același termen fiind depuse și răspunsurile la interogatoriu de cele două pârâte. La același termen instanța a încuviințat reclamanților proba cu expertiza tehnică topo cadastrală, pe de o parte pentru a se identifica amplasamentul inițial al terenurilor solicitate de reclamanți și pe de altă parte pentru ca în situația în care aceste terenuri ar fi ocupate de alți proprietari să se identifice alte terenuri echivalente cu privire la care eventual să se poată dispune reconstituirea, în cazul în care s-ar constata că reclamanții sunt îndreptățiți. Instanța a încuviințat ambelor părți participarea la efectuarea expertizei a unor experți parte.
La data de 29.01.2013 expertul a comunicat un prim raport de expertiză, prin care a realizat o identificare a amplasamentului terenurilor solicitate de reclamanți, dar nu a putut identifica terenuri echivalente ca urmare a lipsei de informații de la C. L. cu privire la inventarul suprafețelor libere. Expertul parte al reclamanților, C. N., a formulat propriile concluzii, pe care le-a depus la dosar la data de 26.02.2013.
Ulterior pe parcursul procedurii s-au efectuat mai multe reveniri către expertul desemnat pentru precizări în privința amplasamentului terenului în suprafață de 9,5 ha raportat la susținerile părților și la proprietarii actuali ai acestei suprafețe, precum și pentru identificarea unor terenuri echivalente. S-au solicitat instituțiilor implicate (C. L., BCPI Onești) copii ale documentelor pentru stabilirea situației juridice actuale a terenurilor identificate de expert, constând atât în înregistrări de carte funciară cât și titluri de proprietate și documentații ce au stat la baza emiterii acestora pentru proprietari ale căror terenuri s-ar suprapune cu terenurile în suprafață totală de 9,5 ha sau învecinate acestora. Expertul a identificat mai multe terenuri echivalente, cu privire la care C. locală a susținut că nu pot face obiect al reconstituirii, fiind fie incluse în titlurile de proprietate emise altor persoane, fie făcând parte din domeniul public sau privat al municipiului, fie făcând obiect al unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate ce nu au fost încă soluționate și în privința cărora prevalează dreptul la reconstituirea în natură pe același amplasament.
În cursul anului 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile de finalizare a procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, iar pârâta C. L. a invocat din nou excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, excepție ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din 19.06.2013, pentru motivele acolo arătate.
Prin învoiala părților, prin încheierea din 19.02.2014 instanța a suspendat judecata, scopul invocat de părți fiind acela ca la nivelul Comisiei Locale să se finalizeze inventarierea terenurilor conform Legii nr. 165/2013 și să se inventarieze toate cererile, pentru formularea după acest moment a unor propuneri din partea comisiei ori pentru ca ulterior expertului judiciar să îi fie mai ușor să identifice terenuri care ar putea fi restituite.
Prin încheierea din 22.10.2014 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei la cererea reclamanților, ca urmare a faptului că termenele stabilite prin Legea nr. 165/2013 pentru finalizarea procesului de restituire nu sunt respectate.
După reluarea judecății expertul desemnat a identificat în continuare terenuri echivalente iar C. L. a indicat și ea un teren pentru care s-ar putea dispune reconstituirea, însă au existat obiecțiuni atât din partea reclamanților cât și ale Comisiei Locale cu privire la lucrarea de expertiză, cărora expertul, în măsura informațiilor de care dispune și care i-au fost puse la dispoziție de C. L., le-a răspuns.
Instanța a constatat că lucrarea de expertiză astfel cum a fost realizată este lămuritoare în vederea soluționării cauzei și a respins alte obiecțiuni formulate de părți, având în vedere că la acest moment deși reclamanții insistă în identificarea și a altor terenuri echivalente suprafeței de 9,5 ha, un asemenea deziderat este dificil de atins iar continuarea procedurii pe această cale ar fi de natură să prelungească durata de soluționare la un termen ce nu este previzibil.
Instanța are în vedere că în ceea ce privește identificarea de terenuri echivalente dar și disponibile ar fi dificil dacă nu imposibil ca instanța să dispună restituirea unor asemenea terenuri câtă vreme la nivelul Comisiei Locale există încă un număr mare de cereri nesoluționate, în privința cărora primează dreptul la reconstituire în natură, pe vechiul amplasament. Reconstituirea prin hotărârea instanței ar putea duce la încălcarea dreptului altor proprietari ale căror cereri nu au fost încă soluționate, căci dacă cererea reclamanților de reconstituire pe amplasamentul inițial nu mai impune administrarea unor probe, o eventuală reconstituire pe alt amplasament ridică probleme probatorii ce nu pot fi soluționate decât printr-o abordare unitară, respectiv printr-o centralizare în privința cererilor și terenurilor disponibile ce nu este la dispoziția instanței. Instanța nu poate identifica cu precizie terenuri pe care s-ar putea dispune reconstituirea, dar poate lămuri cauza sub aspectul dreptului solicitat și eventual să pronunțe o hotărâre conform celor solicitate de reclamanți prin cererea formulată, sens în care continuarea procedurii prin identificarea de către expert de noi terenuri, pentru care este posibil să se afle ulterior că fac obiect al altor cereri nu mai este justificată.
În vederea soluționării cauzei pârâta C. L. Onești și reclamanții au mai depus copii ale unor înscrisuri constând în copii din registrul agricol privind pe autorii reclamanților, extrase din Arhivele Naționale din tabloul pentru stabilirea impozitului agricol și a primelor de asigurare pentru diferiți ani, tablouri și tabele nominale cu chiaburi întocmite în diferiți ani.
La termenul din 18.11.2015 reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 1 al H.C.L. Onești nr. 77/25.09.2009, a art. 1 din H.C.L. nr. 12/25.02.2010 și a H.C.L. Onești nr. 33/14.05.2010 privind trecerea unei suprafețe de teren de 5 ha din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Onești, excepție ce a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 02.12.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Numiții R. C. și R. V., autori ai reclamanților actuali, au formulat la data de în de 10.11.2001 o notificare prin care au solicitat restituirea suprafeței de 9,5 ha sau în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, contravaloarea terenului. Prin decizia nr. 422/30.11.2001 A. și-a declinat competența de soluționare a notificării către Primăria Onești, astfel că după primirea acestei decizii reclamanții au revenit la Primăria Onești unde a fost înregistrată cererea lor cu nr. 3206/11.02.2008. Cererea de reconstituire se întemeia pe faptul că cei doi notificatori erau moștenitori ai defuncților R. Gh. M. (după căsătorie F. M.), R. Gh. V. (după căsătorie Sarmachis V.) și R. I., care au primit în baza testamentului întocmit de tatăl lor, G. R. câte o suprafață de teren de 4 ha, 4 ha și respectiv 1,5 ha, terenuri ce au fost preluate de stat și nu au fost restituite.
Potrivit contractului de vânzare cumpărare datat 14.09.1927, numitul G. R. a cumpărat de la Gh. Gh. M. și soția acestuia O. Gh. Gh. M. suprafața de teren de 8 hectare situată în . numit S., cuprins între drumul Lanului, d-na Swan, drumul Crisomului, muchea Siliștei și Ș. D.. Potrivit testamentului întocmit în anul 1931 și transcris la Tribunalul Bacău în registrul de transcripțiuni la nr. 114/12.01.1939, numitul G. R. a lăsat, fiicei sale M. R. o suprafață de 4 ha în ., între M. Swan și V. R., fiicei sale V. R. o suprafață de 4 ha în Onești, în S., între M. R., drum și R. B., iar fiului său I. R. suprafața de teren de 1,5 ha în Onești, în siliști, între G. Todoscan, I. R., drum și R. B.. În afara acestor terenuri prin testament au fost lăsate și multe alte suprafețe de teren, atât celor trei copii anterior menționați cât și soției R. C. și celorlalți copii.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 „Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.”, iar potrivit alin. 2 „De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.”
Art. 11 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 prevede că „Suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.”, iar alin. 2 și 2 ind. 1 (primul modificat și al doilea introdus prin Legea nr. 247/2005) prevăd următoarele: „(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește suprafețele preluate de cooperativele agricole de producție în baza unor legi speciale sau în orice mod de la membrii cooperatori.
(2^1) Terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără nici un titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.”
În ceea ce privește suprafața de teren de 1,5 ha care a fost lăsată prin testament numitului R. I. instanța reține că nu s-a făcut dovada aducerii acesteia în cooperativă și nici a preluării de către stat de la moștenitorii lui R. I., întrucât în privința acestei suprafețe nu a fost făcută dovada existenței dreptului de proprietate nici măcar în patrimoniul autorului R. G.. Astfel, testamentul lăsat de acesta nu poate fi considerat titlu (act) de proprietate, căci testamentul este un act juridic unilateral prin care o persoană își formulează dispozițiile care urmează să fie îndeplinite la moartea sa, printre care și cele cu privire la avere, iar nu un act prin care se dovedește proprietatea. În cuprinsul testamentului testatorul poate dispune cu privire la bunuri pe care le are deja în patrimoniu la momentul întocmirii dar și cu privire la bunuri pe care le va dobândi până la momentul decesului (indicându-le precis sau doar generic), ceea ce înseamnă că stabilirea masei succesorale se va face la momentul deschiderii succesiunii, nu în baza testamentului ci a actelor de proprietate cu privire la bunurile cu privire la care s-a dispus.
În ceea ce privește terenul de 1,5 ha pe care defunctul R. G. l-a lăsat fiului său R. I. nu există nicio dovadă cu privire la . autorului, astfel că nu se poate reține nici că el a fost transmis moștenitorului testamentar și nici că ulterior, la moartea acestui moștenitor, dreptul s-ar fi transmis succesorilor lui, pentru ca de la aceștia să fie preluat de stat sau de cooperativa agricolă.
La dosarul cauzei a fost depusă de reclamanți o declarație autentică dată de numitul Voidaș G. (f. 56 – vol. 1) prin care acesta a declarat că deține și el o suprafață de teren la punctul S., care a aparținut inițial unchiului său și știe că acest teren se învecina cu I. Gh. R., însă instanța nu va putea avea în vedere această declarație pentru a stabili cu certitudine existența terenului în patrimoniul autorilor reclamanților și va reține că ea este una făcută pro causa, fără ca declarantul să cunoască situația reală a terenurilor și poziționarea lor.
În acest sens instanța are în vedere că declarantul Voidaș G. s-a născut la data de 13.02.1932, iar numitul R. I. a decedat la data de 15.02.1937, fiind imposibil ca acesta, care nu a stăpânit terenul la acea epocă (fiind stăpânit de unchiul său) să cunoască faptul că proprietarul terenului vecin este R. I., care de altfel avea o vârstă fragedă și este evident că nu a stăpânit personal terenul, pentru a fi cunoscut ca proprietar. Același martor a arătat în declarația dată în fața instanței (f. 65 vol. 2) că pe R. I. nu îl cunoaște și că de fapt terenul învecinat cu al bunicului său a fost deținut de o persoană cu numele R., care a avut numai fete și care era frate cu R. G., persoană pe care a cunoscut-o. Martorul a mai arătat că le-a cunoscut pe R. M. și R. V. și știe că acestea erau fiicele lui R. G., proprietarul terenului.
Analizând declarația martorului instanța constată că acesta a arătat că G. R. era tatăl numitelor R. M. și R. V., după ce anterior a arătat că l-a cunoscut pe G. R., situație ce nu poate fi acceptată de instanță și care relevă nesinceritatea martorului ori cel puțin imprecizia acesteia și faptul că este făcută în favoarea reclamanților, întrucât G. R. a decedat în anul 1931 iar martorul s-a născut în anul 1932. Imprecizia declarației martorului este dovedită și de faptul că acesta a arătat că autorul reclamanților a stăpânit suprafața de teren din 1940 și până în 1962, deși acesta decedase încă din 1931, autorul reclamanților fiind în accepțiunea sa tatăl numitelor R. M. și R. V., pe care le-a văzut venind la prășit pe terenul aparținând lui G. R.. La epoca în care martorul le-a putut vedea pe R. M. și R. V. la prășit (cel puțin la câțiva ani după nașterea sa – 1932) este evident că acestea nu puteau lucra pământul tatălui lor, deja decedat, ci eventual pe al lor, însă martorul nu a declarat așa, aspect ce pune sub semnul întrebării sinceritatea și exactitatea declarației sale.
Nici declarația martorului B. G. (f. 63) nu poate fi reținută ca fiind edificatoare pentru dovedirea existenței în patrimoniul autorilor reclamanților a suprafeței de 1,5 ha întrucât nu doar că acesta nu precizează această suprafață dar nici nu o poziționează, iar pe de altă parte arată că în anul 1956 a aflat de la bunicul său că terenul aparține lui G. R., deși acesta era decedat de 24 de ani, perioadă în care este evident că în percepția colectivă și în particular a vecinilor trebuia deja să se fi stabilit care erau proprietarii actuali ai terenurilor.
Față de cele anterior reținute instanța constată că în privința suprafeței de teren de 1,5 ha nu s-a făcut dovada că ar fi fost adusă în cooperativă și nici că ar fi fost preluată de aceasta sau de stat, nici prin înscrisuri dintre cele prevăzute de art. 11 alin. 1 din legea nr. 18/1991 și în lipsa acestora nici prin alte probe, inclusiv declarațiile martorilor.
În ceea ce privește o eventuală preluare abuzivă de către stat instanța are în vedere că pe de o parte o asemenea dovadă nu este făcută și pe de altă parte susținerile reclamanților și ale martorilor cu privire la momentul preluării sunt foarte diferite, ceea ce creează o suspiciune rezonabilă chiar cu privire la realitatea preluării, căci reclamanții inițiali trăiau la momentul eventualei preluări și nu poate fi acceptată cu ușurință o eroare de 10- 12 ani, ori o incertitudine în privința faptului că preluarea a fost făcută de stat ori de cooperativa agricolă. În acest sens instanța are în vedere că potrivit susținerilor reclamanților inițiali din cererea de chemare în judecată, suprafața totală de 9,5 ha ar fi fost preluată în anul 1962, deci la colectivizare, însă reclamantul R. V. a arătat într-un înscris datat 05.03.1998 (f. 80 – vol. 1) că terenul le-a fost luat în anul 1950, pentru ca reclamanta M. E. să arate într-un înscris datat 25.02.2015 și înregistrat la Primăria Municipiului Onești sub nr. 9929/25.02.2015 (f. 110 – vol. 3) că 5 ha din cele ce fac obiectul cererii le-au fost luate abuziv în anul 1949 și că deține acte doveditoare în acest sens, însă deși a susținut acest lucru nu l-a și dovedit. Reclamanții inițiali R. V. și R. C. au depus la dosar (f. 57 – vol. 1) o declarație autentică potrivit căreia terenul nu a fost înstrăinat până în anul 1945, când a fost preluat în mod abuziv de stat, fără a se acorda despăgubiri, pentru ca tot în aceeași declarație să menționeze că dacă se va constata că totuși au fost acordate despăgubiri se obligă să le restituie. Această declarație vine și ea să confirme faptul că reclamanții nu cunoșteau situația reală a terenurilor și a modului în care ele ar fi fost preluate de stat.
În cea ce privește suprafețele de teren de 4 ha lăsate de numitul G. R. fiicelor sale R. V., căsătorită Sarmachis și R. M., căsătorită F., instanța reține de asemenea că nu s-a făcut dovada în condițiile legii a preluării.
Așa cum s-a arătat anterior, prin contractul de vânzare cumpărare din 14.09.1927 numitul G. R. a cumpărat o suprafață de 8 ha teren la punctul S. din . testamentul întocmit de acesta a lăsat fiicelor sale R. V. și R. M. câte o suprafață de 4 ha din acest teren. Nu rezultă din probele administrate dacă terenul dobândit în anul 1927 se mai afla în patrimoniul defunctului G. R. la momentul deschiderii succesiunii acestuia și nici dacă ulterior eventualei dobândiri a terenurilor de către moștenitoarele testamentare acestea au rămas în patrimoniul lor și ar fi fost preluate de stat sau cooperativa agricolă.
Din probele administrate reiese că numita R. (Sarmachis) V. a figurat înscrisă în rolul agricol al comunei Rîpile în perioada 1956-1962 (f. 113 – vol. 3) la pozițiile 45 și 46, iar în anul 1949 a figurat înscrisă în rolul agricol al comunei Onești la poziția 82 cu 3 ha teren arabil (f. 65, 206). În registrul agricol al comunei Rîpile numita R. V. figurează la rolul soțului său, Sarmachis D. – cap de familie, în rol fiind înscrisă suprafața de 71 de ari în 1957 și 1958 (f. 117 – vol. 3), și 2,85 ha în anii 1959 și 1961 (f. 115 – vol. 3). În cuprinsul tabelelor și tablourilor cu chiaburii existenți în raionul Tîrgu Ocna numita R. (Sarmachis) V. nu figurează înscrisă.
După . Legii nr. 18/1991 numitului Sarmachis D. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 0,78 ha teren agricol (f. 119) din totalul de 2,85 ha cu care figura în registrul agricol.
Din înscrisurile aflate la dosar nu reiese că la momentul anului 1962 numita Sarmachis V. mai figura înscrisă cu terenuri în registrul agricol al comunei Onești, iar cum în anul 1991 era în viață (a decedat la 24.07.1992) ea era singura în măsură să aprecieze dacă avea dreptul la restituirea vreunei alte suprafețe de teren decât cele solicitate de soțul său și cum dovada unei asemenea cereri nu a fost făcută concluzia nu poate fi decât aceea că ea nu a fost formulată de titular tocmai pentru că nu a considerat că avea acest drept.
Mai mult decât atât, chiar acceptând că Sarmachis V. ar fi avut vreo suprafață de teren preluată de cooperativa agricolă, contrar susținerilor reclamanților că ar fi singurii moștenitori ai acesteia instanța constată că ea a decedat la data de 24.07.1992 iar soțul său i-a supraviețuit, decedând în anul 1997, nefiind făcută dovada nici măcar în sensul acceptării moștenirii de către reclamanți, căci dacă soțul supraviețuitor a acceptat tacit moștenirea reclamanții care nu au făcut o asemenea dovadă. Este adevărat că în privința restituirii terenurilor în baza Legii 18/1991 cererea formulată reprezintă o repunere în dreptul de opțiune succesorală, cu condiția de a nu fi existat o renunțare expresă la moștenire, asupra căreia nu se poate reveni, însă în cauză nu se face în nici un fel dovada faptului că reclamanții ar avea vocație succesorală concretă și nu doar una generală, nefiind dovedit că anterior formulării cererii lor nu a existat o cerere formulată de persoana îndreptățită ori de soțul acesteia. Este posibil ca soțul supraviețuitor Sarmachis D. (căruia i s-a emis un titlu de proprietate) să fi formulat cererea de reconstituire și cu privire la terenurile (eventual) preluate de stat de la soția sa, caz în care reclamanții nu mai au dreptul de a formula o asemenea cerere, dreptul transmițându-se moștenitorilor acestuia, printre care reclamanții nu se află.
Din altă perspectivă instanța reține că dovada aducerii sau preluării terenurilor în cooperativă se face în primul rând cu înscrisuri dintre cele prevăzute de art. 11 alin. 1 din legea nr. 18/1991 și doar în lipsa acestora prin alte probe, inclusiv declarațiile martorilor, iar în cauză înscrisurile nu sunt concludente pentru a stabili cu certitudine existența suprafeței de 4 ha în patrimoniul numitei Sarmachis V., raportat în principal la faptul că deși aceasta era în viață la momentul când putea formula o cerere de reconstituire nu a făcut-o, cu toate că avea cunoștință despre această posibilitate, câtă vreme soțul său a solicitat restituirea. Pe de altă parte, nici declarațiile martorilor nu pot fi reținute pentru a stabili cu certitudine preluarea terenului de la Sarmachis V., pentru aceleași considerente reținute anterior, atunci când s-a analizat situația terenului în suprafață de 1,5 ha, iar incoerența susținerilor reclamanților cu privire la momentul preluării de către stat, analizată de asemenea anterior, creează aceeași suspiciune cu privire la realitatea preluării.
Se mai are în vedere că declarația autentică a reclamanților inițiali R. V. și R. C. (f. 57 – vol. 1) vine în sprijinul prezumției că terenul nu a fost preluat de stat ori de cooperativa agricolă, iar faptul că la momentul eventualei preluări s-ar fi putut acorda o despăgubire (așa cum aceștia admit că ar fi putut să se fi întâmplat), coroborat cu faptul că presupusa persoană îndreptățită să ceară restituirea terenului preluat abuziv nu a formulat o asemenea cerere, conduce la concluzia că aceasta a considerat că eventuala despăgubire a fost corespunzătoare, iar odată ce a considerat așa eventualii săi moștenitori nu pot aprecia altfel.
În ceea ce o privește pe numita R. M. instanța reține că din probele administrate reiese că aceasta a fost înscrisă în rolul agricol al comunei Rîpile în perioada 1948-1952 dar nu a mai figurat în perioada ulterioară, până în anul 1962 (f. 112 – vol. 3). Aceasta a figurat înscrisă în tabloul de impunere a gospodăriilor din . 1945 cu 0,6 ha, pentru anul 1952 cu 1,25 ha, pentru anul 1954 cu 1 ha (f. 140-143 – vol. 3), iar începând cu anul 1959 a fost evidențiat soțul său, F. T., având în anul 1959 suprafața de 2,2 ha și în anul 1960 2,54 ha (f. 138, 139). Din tabelele nominale cuprinzând chiaburii din raionul Tîrgu Ocna reiese că F. T. a fost identificat cu terenuri în suprafață totală de 4,98 ha în anul 1951 respectiv 4,68 ha teren arabil și 0,28 ha vie, precum și cu alte bunuri (f. 179 verso și f. 194 – vol. 3).
Din înscrisurile depuse nu reiese că în perioada ulterioară anului 1945 numita R. M. ar fi deținut vreo suprafață de 4 ha pe raza comunei Onești și nici în altă comună învecinată, situație în care numai faptul că la momentul anului 1931 ar fi dobândit prin moștenire suprafața de 4 ha de la tatăl său nu este suficient pentru a se reține că această suprafață se mai afla în patrimoniul său la momentul în care statul sau cooperativa agricolă au început să preia terenurile particularilor.
La fel ca și în cazul numitei Sarmachis V. trebuie avut în vedere că și R. M. era în viață în momentul când se puteau formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate (ea decedând la 04.09.1991) dar nu a făcut o asemenea cerere. Reclamanții nu au făcut nici un fel de precizări cu privire la soțul numitei F. M., iar faptul că pe certificatul de căsătorie al acestora este menționat „decedat soția” (f. 81 – vol. 1) conduce la concluzia că și acesta a supraviețuit soției (ca și Sarmachis D.), fiind valabile aceleași considerente ca și în privința numitei Sarmachis V. cu privire la consecințele unei asemenea supraviețuiri. Nu s-a arătat nici dacă F. T. ori succesorii săi, printre care nu se află și reclamanții, au formulat vreo cerere de reconstituire cu privire la terenuri ce au aparținut acestuia ori înscrise la rolul acestuia în calitate de cap de familie, situație în care nu se poate stabili dacă reclamanții au dreptul de a formula o asemenea cerere, deși au justificat calitatea lor de moștenitori printr-un certificat, știut fiind că în privința reconstituirii dreptului de proprietate calitatea se dobândește prin chiar formularea cererii. Nu este totuși evident din actele dosarului dacă F. T. a decedat după sau înaintea soției sale, însă și în cel de-al doilea caz calitatea de moștenitori ai reclamanților cu privire la bunurile acestuia nu a fost dovedită, nefiind dovedit că F. M. ar fi fost singura moștenitoare a soțului și că alți eventuali moștenitori ai acestuia nu și-au revendicat drepturile.
În ceea ce privește incertitudinea preluării terenurilor instanța are în vedere considerentele expuse în analiza făcută anterior în privința numitei Sarmachis V., atât în privința declarațiilor martorilor cât și a susținerilor neconcordante ale părților cu privire la momentul și modul de preluare a terenului de către stat.
Instanța consideră ca nefiind relevante susținerile reclamanților cu privire la terenurile cu care a fost înscrisă în registrul agricol numita C. Gh. R., atâta vreme cât se invocă faptul că terenurile în suprafață de 4 ha au aparținut începând cu anul 1931 numitelor Sarmachis V. și F. M. și verificările trebuie să vizeze înscrieri care le privesc pe acestea. În ceea ce privește faptul că terenul de 1,5 ha ar fi revenit tuturor moștenitorilor numitului R. I., printre care și C. Gh. R. instanța are în vedere pe de o parte că în privința acestui teren nu s-a constatat nici măcar existența în patrimoniul autorului G. R., iar pe de altă parte că în lipsa unei dezbateri succesorale nici nu ar putea fi verificat dacă și cât din acest teren i-a revenit numitei C. Gh. R. și cu atât mai mult dacă această parte a fost sau nu înscrisă în rolul său agricol.
Instanța nu va reține nici susținerile reclamanților (nedovedite) în sensul că înscrisurile obținute de la arhivele naționale nu conțin informații veridice din cauza fluctuațiilor nejustificate a suprafețelor de teren menționate în acestea întrucât contrar susținerilor acestora, în perioada invocată nu a existat o scoatere din circuitul civil a terenurilor, ele putând face obiect al transferului dreptului de proprietate prin acte între vii. Nu va putea fi reținut că în patrimoniul autoarelor reclamanților și ale soților acestora ar fi existat suprafețe mai mari de teren întrucât dacă rolurilor agricole se completau conform declarațiilor proprietarilor, tabelele privind chiaburii reflectă situația exactă a stării materiale a celor menționați în acestea, scopul lor fiind tocmai acela de a evidenția toate bunurile lor, pentru a-i stigmatiza și pentru ca în baza faptului că au multe bunuri să poată fi justificată de statul comunist etichetarea de chiaburi, de exploatatori iar ulterior confiscarea ori preluarea acestor bunuri, neexistând nicio justificare pentru ca în aceste tabele să fie înscrise mai puține bunuri decât cele avute în realitate. Mai mult decât atât, chiar acceptând că soții numitelor Sarmachis V. și F. M. ar fi avut mai multe terenuri decât cele înscrise pe numele lor în evidențele autorităților (așa cum susțin reclamanții în concluziile scrise), o asemenea situație nu i-ar îndreptăți pe reclamanți să formuleze o cerere de reconstituire în numele lor, câtă vreme nu au dovedit prin nimic calitatea de moștenitori ai acestora.
Față de considerentele anterioare cu privire la faptul că nu s-a dovedit existența în patrimoniul autorilor reclamanților a suprafeței de 9,5 ha și a preluării acesteia de stat sau de cooperativa agricolă, instanța reține că și dacă identificarea amplasamentului inițial al acestei suprafețe prin expertiza efectuată în cauză ar fi una corectă, ea nu este de natură să schimbe această concluzie, care este întemeiată pe alte argumente decât locul situării terenului, care ar fi trebuit avut în vedere doar în situația în care s-ar fi constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la reconstituire și ar fi fost necesar să se analizeze dacă este sau nu posibilă reconstituirea (cel puțin parțială) pe același amplasament. Expertiza a fost încuviințată la un moment procesual în care părțile nu depuseseră înscrisuri suficiente pentru stabilirea exactă a situației terenurilor pentru care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate (depuse ulterior obținerii lor de la Arhivele Naționale) iar efectuarea ei a continuat, în principal cu obiectivul de a se identifica terenuri echivalente, așa cum au solicitat reclamanții, întrucât ulterior încuviințării unui asemenea obiectiv nu se mai putea constata că el nu mai este util soluționării cauzei deoarece o asemenea abordare putea fi interpretată drept o ante-pronunțare cu privire la soluția ce se va da în cauză, instanța administrând această probă fără a putea face speculații cu privire la soluția ce se va pronunța în final.
Deși pe parcursul procedurii instanța a pus în discuție faptul că a fost formulată de C. L. o propunere de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 9,5 ha, ceea ce implicit însemna o recunoaștere a faptului că această suprafață de teren a fost preluată de la autorii reclamanților, pentru ca în cadrul procedurii judiciare aceeași Comisie L. să susțină că reclamanții nu au dreptul la reconstituire, existând deci o lipsă de coerență în susținerile acestei pârâte, instanța apreciază că o asemenea poziție a comisiei poate pune în discuție corectitudinea modului în care aceasta a analizat cererea de reconstituire dar nu poate avea nicio relevanță în ceea ce privește soluția din cauză, întemeiată doar pe probele administrate, instanța nefiind ținută de faptul că inițial această pârâtă a acceptat pretențiile reclamanților.
Raportat la soluția ce se va pronunța cu privire la cererea principală va fi respinsă atât cererea având ca obiect obligarea la plata de daune cominatorii cât și cea vizând obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, urmând ca cererea să fie respinsă în totalitate ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții M. E., CNP_, cu domiciliul în mun. Onești, .. 25, jud. Bacău, Balercă R. G., CNP_, cu domiciliul în mun. Bacău, ., ., R. V., cu domiciliul în . R. G., CNP_, domiciliul în Statele Unite ale Americii, localitatea Mukilteo Washington (WA),_-6054, .. 203, toți cu domiciliul procesual ales la procuratorul M. S., din mun. Onești, .. 25, jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Onești, cu sediul în mun. Onești, ., jud. Bacău și C. Județeană Bacău pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, cu sediul în Bacău, ., jud. Bacău .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. SmarandiMariana G.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2986/2015.... → |
|---|
