Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 488/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 488/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 488/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._ - înlocuire amendă cu muncă

Înreg. 12.12.2014 în folosul comunității -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 488

Ședința publică din data de 19.02.2015

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

PREȘEDINTE – I. A.

GREFIER – D. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta Primăria ., în contradictoriu cu intimatul L. C., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, intimatul a depus cerere prin care arată că este de acord să efectueze muncă în folosul comunității, după care,

Potrivit dispozițiilor art. 131 din Codul de procedură civilă, având în vedere obiectul cauzei și prevederile art. 9 alin. 3 și art. 391 din OG 2/2001, instanța se declară competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța în temeiul art. 238 din Codul de procedură civilă, pune în discuție estimarea duratei procesului.

Față de obiectul cauzei, instanța în temeiul art. 228 din Codul de procedură civilă, estimează o durată a procesului de 30 de zile.

Potrivit art. 255 din Codul de procedură civilă, instanța constată că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la soluționarea procesului și, în temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, încuviințează această probă pentru ambele părți.

Nemaifiind alte probe de administrat, excepții de invocat în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Onești, petenta U. A. Teritorială . instanței de judecată ca în temeiul art. 9 alin. 3 și art. 391 din OG 2/2001 să se dispună înlocuirea amenzilor aplicate intimatului L. C. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a arătat că prin procesele verbale de contravenție cu . nr._/28.09.2008, . nr._/11.11.2008, . nr._/05.02.2010, . nr._/17.03.2010, . nr._/24.04.2013 intimatul a fost sancționat cu amenzi contravenționale în cuantum total de 1520 lei, însă acesta nu și-a achitat amenzile și nu există nici posibilitatea executării silite întrucât contravenientul nu figurează cu bunuri urmăribile.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 pct. 3 din OG 2/2001.

În susținerea cererii au fost anexate acesteia o . înscrisuri constând în copii de pe procesul verbal și dovezi privind imposibilitatea de executare silită.

Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care arată că este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității.

În vederea soluționării cauzei instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Analizând cererea formulată, prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin procesele verbale de contravenție . nr._/28.09.2008, . nr._/11.11.2008, . nr._/05.02.2010, . nr._/17.03.2010, . nr._/24.04.2013 intimatul fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 1520 de lei. Conform cererii formulate de petentă și înscrisurilor atașate acesteia, prin care se face dovada că s-a încercat executarea silită, instanța reține că nu există posibilitatea urmăririi și executării silite a debitorului contravenient.

Potrivit art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”,iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia”.

În ce privește acordul contravenientului, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1354/10.12.2008 a constatat că sintagma „cu acordul acestuia” din art. 9 din OG nr. 2/2001 este neconstituțională, motivat de faptul că această condiționare de acordul contravenientului este de natură a lipsi de eficiență dispozițiile legale anterior citate, astfel că nu este necesar acordul contravenientului la înlocuirea sancțiunii.

De asemenea, potrivit art. 9 din O.G. nr. 2/2001: „Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore”.

Având în vedere faptul că intimatul nu a achitat amenzile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acestora și nici nu există posibilitatea executării sale silite, față de dispozițiile normative citate, instanța urmează să admită cererea și să înlocuiască sancțiunea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 152 de ore.

La stabilirea numărului de ore în care trebuie prestată activitatea în folosul comunității, instanța a avut în vedere cuantumul amenzii, salariul minim brut lunar raportat la numărul de ore de muncă ale unui salariat într-o lună și maximul de ore care poate fi stabilit conform dispozițiilor legale citate.

Pentru aceste motive

În numele Legii,

H O T Ă R Ș T E:

Admite cererea formulată de către petenta U. Administrativă Teritorială . în ., județul Bacău în contradictoriu cu intimatul L. C., CNP –_, domiciliat în ., județul Bacău.

Înlocuiește sancțiunea amenzilor contravenționale aplicate intimatului cu obligarea prestării de activități în folosul comunității, astfel:

- amenda în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.09.2008, cu 20 ore;

- amenda în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.11.2008, cu 20 ore;

- amenda în cuantum de 540 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/05.02.2010, cu 54 ore;

- amenda în cuantum de 540 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/17.03.2010, cu 54 ore;

- amenda în cuantum de 40 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/24.04.2013, cu 4 ore.

Execută în total 152 ore activități în folosul comunității în favoarea Unității A. Teritoriale ..

Dispune emiterea unui mandat de executare.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.02.2015.

Președinte, Grefier,

I. A. D. G.

Red. I.A./tehnored. D.G. 10.03.2015 ex. 4 ..03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 488/2015. Judecătoria ONEŞTI