Plângere contravenţională. Sentința nr. 1992/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 1992/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1992/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

DOSAR NR._ plângere contravențională

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1992

Ședința publică din data de 15.09.2015

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

PREȘEDINTE – A. L.

GREFIER - B. S. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. E., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. C. DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că petentul a depus cerere de renunțare la judecată, după care:

Instanța constată că este competentă general, material și teritorial, conform art. 126 din Constituție, art. 94 Cod de procedură civilă și art. 101 din O.G. nr. 15/2002.

Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând,

Asupra cauzei civile de față, constată că:

Prin cererea înregistrată la 30.06.2015 sub nr._, petentul B. E., domiciliat în Onești, ., ., ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – C. de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 15.06.2015 încheiat de intimată.

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu este autorul contravenției întrucât a înstrăinat autoturismul unei alte persoane.

În drept, cererea nu a fost motivată.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Conform art. 200 din Noul Cod de procedură civilă cererea a urmat etapa scrisă în care:

-la data de 09.07.2015 i-a fost comunicată plângerea intimatei;

-la data de 17.07.2015 intimata a depus întâmpinare;

-la data de 22.07.2015 întâmpinarea a fost comunicată petentului.

La data de 06.08.2015 petentul a depus la dosar cerere prin care menționează că renunță la judecată (fila 18 dosar).

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 406 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea petentului la judecată.

Instanța va constata achitată suma de 250 lei, reprezentând jumătate din minimul amenzii.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Conform art. 406 Cod procedură civilă ia act că petentul B. E. - CNP_, domiciliat în Onești, ., ., . a renunțat la judecata împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – C. de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Menține procesul verbal de contravenție . nr._ din 15.06.2015.

Constată achitată suma de 250 lei prin chitanța . nr._ din 20.07.2015 a Municipiului Onești, reprezentând jumătate din minimul amenzii.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, recurs care se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.L. – 24.09.2015

Tehn. B.S.M. – 24.09.2015

Exemplare: 4 (patru)

..09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1992/2015. Judecătoria ONEŞTI