Plângere contravenţională. Sentința nr. 389/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 389/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 389/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL B.

DOSAR NR._ plângere contravențională

SENTINȚA CIVILĂ NR. 389

Ședința publică din data de 10.02.2015

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

PREȘEDINTE – A. L.

GREFIER - B. S. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. A., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B. - POLIȚIA STAȚIUNII SLĂNIC M., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că prin serviciul registratură intimatul a depus precizări, după care:

Instanța dispune a se face apelul și în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța admite excepția de litispendență și, în conformitate cu art. 138 Cod de procedură civilă, trimite dosarul nr._ la dosarul nr._ .

Instanța constată că este competentă general, material și teritorial, conform art. 126 din Constituție, art. 94 Cod de procedură civilă și art. 32 din O.G. nr. 2/2001.

În baza art. 237 Cod de procedură civilă, instanța constată proba cu înscrisuri solicitată de ambele părți, ca fiind concludentă și necesară soluționării cauzei. În baza art. 255 Cod de procedură civilă, instanța constată admisibilitatea acestei probe pe care o încuviințează, potrivit art. 258 noul Cod de procedură civilă.

În baza art. 238 noul Cod de procedură civilă, instanța estimează durata procesului la o lună.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, conform art. 244 Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod de procedură civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând,

Asupra cauzei civile de față, constată că:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.10.2014 sub nr._, petentul M. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B., să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.10.2014 întocmit de Poliția Stațiunii Slănic-M., județul B..

În motivare, petentul a arătat că în procesul verbal de contravenție s-a reținut faptul că la data de 10.10.2014 a condus autoturismul_, pe direcția Slănic-M. - Târgu-Ocna și în localitatea C. a fost oprit de un echipaj de poliție care l-a informat că a circulat cu viteza de 108 km/h. Petentul s-a arătat surprins deoarece în bordul autoturismului era indicată viteza de 95-98 km/h și nu a întâlnit niciun indicator de intrare în localitate. Consideră că viteza de circulație a fost calculată eronat, fără a se ține seama de erorile maxime tolerate și solicită ca organul constatator să facă dovada contravenției.

Petentul a indicat ca temei de drept al plângerii Normele de metrologie legală NML 021-05.

Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru și a urmat procedura de etapă scrisă în cadrul căreia:

-la data de 31.10.2014 petentul a complinit lipsurile plângerii;

-la data de 07.11.2014 plângerea a fost comunicată intimatului;

-la data de 02.12.2014 intimatul a depus întâmpinare;

-la data de 15.12.2014 întâmpinarea a fost comunicată petentului;

-la data de 05.01.2015 petentul a dat răspuns la întâmpinare.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal, precum și judecarea cauzei în lipsă.

Intimatul a arătat că la data de 10.10.2014, orele 11:06, petentul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.10.2014 cu amendă în cuantum de 810 lei, corespunzătoare a 9 puncte-amendă, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 49 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că la data și ora menționate mai sus a condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, pe sensul de mers Slănic-M. - Târgu-Ocna, fiind înregistrat de aparatul video-radar marca PYTHON II, având o viteză de deplasare de 108 km/h. S-a arătat că abaterea contravențională a fost constatată, potrivit art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, împrejurare dovedită prin documentele anexate. S-a menționat că nu trebuie omisă nici importanța valorilor sociale apărate de lege în ce privește fapta, având în vedere și recrudescența accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei maxime admise, cu consecințe de cele mai multe ori grave, apreciind că sancțiunea a fost aplicată în mod legal și temeinic.

Petentul a depus, în copie, procesul-verbal de contravenție și copie C.I.

În susținerea celor arătate în întâmpinare intimatul a anexat în două exemplare următoarele înscrisuri: raportul detaliat al agentului constatator P.C. datat 25.11.2014, fotografiile radar efectuate în momentul depistării în trafic și suport DVD, atestatul operatorului radar agent principal P.C., buletinul de verificare metrologică nr._/19.08.2014 al aparatului radar PYTHON II, procesul verbal contestat.

Conform art. 258 Cod de procedură civilă instanța a încuviințat proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă, pertinentă și concludentă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.10.2014, petentul M. A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei (9 puncte-amendă) pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 49 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în cuprinsul acestuia că a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_, în Slănic-M., fiind înregistrat de aparatul radar PYTHON II, având o viteză de deplasare de 108 km/h.

Procesul verbal de contravenție a fost semnat de agentul constatator și de petent. La rubrica „Alte mențiuni” agentul de poliție a consemnat: „Nu sunt obiecțiuni și semnez”.

Prezenta plângere a fost formulată în termenul prevăzut de lege.

În drept, conform art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii autovehiculelor trebuie să respecte regimul legal de viteză, limita maximă de viteză în localități fiind, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, de 50 km/h.

Verificând legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

De aceea, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară. Mai mult decât atât, susținerile petentului care nu sunt probate în niciun fel, conform cărora rula cu o viteză de 95-98 km/h, nu numai că sunt lipsite de probe, dar sunt chiar infirmate de fotografiile radar efectuate în momentul depistării în trafic și de suportul DVD, care confirmă că petentul a circulat cu o viteză de 108 km/h.

Pe de altă parte, în dovedirea celor menționate în actul constatator, intimatul a depus înscrisuri (raportul detaliat al agentului constatator, fotografiile radar efectuate în momentul depistării în trafic și suport DVD, atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică al aparatului radar PYTHON II ) care demonstrează fără echivoc existența faptei reținută în sarcina petentului prin procesul verbal.

În legătură cu susținerea petentului că la calculul vitezei nu s-au avut în vedere erorile maxime tolerate, instanța va reține că, din interpretarea topografică și teleologică a N.M.L. 021-05 care include eroarea maxim tolerată la capitolul privind cerințele metrologice, rezultă că aceasta este avută în vedere numai la verificarea metrologică a aparatului radar, nu și ulterior, la momentul înregistrării, altfel neputându-se realiza o încadrare legală certă a faptelor contravenționale constând în depășirea vitezei maxim admise. Dacă s-ar proceda altfel, s-ar ajunge în situația incertitudinii tuturor determinărilor de interes public supuse cerințelor de metrologie legală deoarece toate mijloacele de măsurare științifică au o anumită eroare tolerată. În cadrul evaluării acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificării metrologice periodice se verifică încadrarea lor în limitele erorilor tolerate impuse, această cerință neaplicându-se în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor. Astfel, dacă un cinemometru, în condiții normale de utilizare, afișează o viteză de 108 km/h, asta înseamnă că autovehiculul are această viteză, nemaifăcându-se alte ajustări ale valorii afișate de cinemometru, operatorul doar constatând valoarea măsurată și afișată de cinemometru

Instanța a mai constatat că pentru fapta contravențională prevăzută de art. 49 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 810 lei, neavând elemente pentru a aprecia că această sancțiune este disproporționată. Această sancțiune corespunde atât gradului de pericol social generic cât și gradului de pericol social concret al faptei, conform criteriilor obligatorii prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Având în vedere cele expuse mai sus, instanța a apreciat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, motiv pentru care, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va respinge plângerea petentului ca neîntemeiată și, în consecință, va menține actul constatator al contravenției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul M. A., domiciliat în municipiul C., ./A/4, județul C., CNP_ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B..

Menține procesul verbal de contravenție . nr._/10.10.2014 întocmit de Poliția Stațiunii Slănic-M., județul B..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.L. – 26.02.2015

Tehn. B.S.M. – 26.02.2015

Exemplare: 4 (patru)

..02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 389/2015. Judecătoria ONEŞTI