Pretenţii. Sentința nr. 890/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 890/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 890/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._ - pretenții-

Din: 28.01.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 890

Ședința publică de la 9.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. S.

GREFIER: M. L.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul ASOCIAȚIA DE P. JUPITER 5 în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- cauza are ca obiect „pretenții”;

- se află la primul termen de judecată;

- procedura legal îndeplinită,

- stadiul procesual fond,

Instanța, în temeiul art. 94 lit. j raportat la art. 107 Cod procedură civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.

În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează o durată a procesului de 10 zile.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

-deliberând-

Asupra cererii de renunțare la judecată de față:

Prin cererea adresată la data de 28.01.2014 Judecătoriei Onești și înregistrată la această instanță sub nr. _ , reclamanta ASOCIAȚIA DE P. JUPITER NR. 5 a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. D. obligarea pârâților la plata sumei de 1443,38 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei mai 2014 - decembrie 2014 pentru apartamentul unde figurează domiciliul pârâților și suma de_ lei, reprezentând penalități de 0,2 % pe zi întârziere pentru întârzierea plății cotelor de întreținere mai sus prevăzute;

La data de 24.02.2015 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care arată că înțelege să renunțe la judecarea cererii deoarece debitorii au achitat debitele astfel că pentru termenul de judecată din data de 09.04.2015 instanța a dispus citarea pârâților cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere asupra renunțării la judecată dar aceștia nu au depus precizări la dosar în acest sens.

Față de cererea de renunțare la judecată, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 Cod pr. civilă „(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut”.

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, principiu care include și dreptul reclamantului de a renunța la judecarea cererii deja introduse, se constată că sunt incidente dispozițiile legale anterior citate astfel încât urmează a se lua act de renunțarea la judecată printr-o hotărâre supusă recursului.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecarea cererii formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „JUPITER 5”, cu sediul în Onești, ., jud. Bacău în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. D., ambii domiciliați în Onești, ., ., jud. Bacău.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs care se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. S. M. L.

Red.S.L /20.04.2015

Teh. 4ex M.L. /20.04.2015

Comunicat 2 ex. 1 rec./1ex. pârât.20.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 890/2015. Judecătoria ONEŞTI