Validare poprire. Sentința nr. 574/2015. Judecătoria ONEŞTI

Sentința nr. 574/2015 pronunțată de Judecătoria ONEŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 574/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEȘTI

JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr._ - validare poprire -

Înreg. 09.12.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR. 574

Ședința publică din data de 27.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte - A. D. E.

Grefier - I. L.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de creditoarea . SRL în contradictoriu cu debitorii . Hemeiuș și V. V. L., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar, prin compartimentul registratură, răspuns la adresa emisă către ITM Bacău.

Instanța, având în vedere răspunsul comunicat, încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind admisibilă și putând duce la soluționarea cauzei conform art.255 raportat la art.258 Cod procedură civilă, potrivit dispozițiilor art.244 Cod procedură civilă declară încheiată cercetarea procesului și, nemaifiind alte cereri, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 09.12.2014, sub nr._, creditoarea S.C. E. K. România S.R.L., cu sediul ales în Iași, Clădirea T. Center, .-128, etaj 3, jud. Iași, a solicitat în contradictoriu cu debitoarea V. V. L., cu domiciliul în B., ..4/9, . și cu terțul poprit S.C. A. G. S.R.L., cu sediul în ., jud. Bacău, validarea popririi în mâinile terțului poprit și obligarea acestuia să consemneze sau să plătească direct creditorului suma datorată de debitoare până la concurența sumei de 6817,44 lei reprezentând debit urmărit în dosarul de executare nr.119/2013.

În motivare se arată că în cadrul procedurii de executare silită a fost emisă adresă de înființare poprire la data de 21.10.2014, comunicată la data de 06.11.2014, însă terțul poprit nu a dat curs solicitării de înființare a popririi.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art.789 și următ. din Codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar, în copie, încheierea nr.1987 din 01.08.2013 (file 6-7), încheierea din dosarul de executare 119/2013 (file 8-9), adresă înființare poprire (fila 11), dovadă comunicare (fila 12).

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 de lei.

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

La solicitarea instanței, prin adresa nr. R1967 din 18.02.2015 ITM Bacău a comunicat faptul că debitoarea V. V. L. figurează cu contract de muncă activ la S.C. A. G. S.R.L. Hemeiuș, jud. Bacău, începând cu data de 30.04.2014 ca patiser.

Prin încheierea din 06.02.2015 s-a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .

Instanța, constatând că este admisibilă și că poate duce la soluționarea cauzei, a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, conform art.255 raportat la art.258 din Codul de procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin încheierea nr. 1987/01.08.2013, pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitoarei V. V. L., domiciliată în B. ..4/9, ., jud. Bacău, în baza titlului executoriu – contractul de credit nr.RF_ din data de 22.08.2008, la cererea creditorului urmăritor . S.R.L.

Ca urmare a încuviințării executării silite, în dosarul de executare nr. 119/2013 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești „P. și C.”, la data de 21.10.2014 a fost emisă către terțul poprit S.C. A. G. S.R.L. adresa de înființare a popririi asupra salariului debitoarei V. V. L. până la încasarea sumei de 6817,44 lei, adresă comunicată terțului poprit la data de 06.11.2014 (fila 11 verso).

Conform dispozițiilor art. 789 alin.1 Cod pr. civ. „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”, iar conform alin. 4 „dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.

La solicitarea instanței, prin adresa nr. R1967 din 18.02.2015 ITM Bacău a comunicat faptul că debitoarea V. V. L. figurează cu contract de muncă activ la S.C. A. G. S.R.L. Hemeiuș începând cu data de 30.04.2014 ca patiser.

Față de cele menționate mai sus, instanța va admite cererea și va valida poprirea înființată prin adresa de înființare a popririi din data de 21.10.2014 emisă de S.C.P.E.J. „P. C. S.” în dosarul de executare nr.119/2013 și comunicată terțului poprit la data de 06.11.2014 și va obliga terțul poprit S.C. A. G. să plătească creditoarei S.C. E. K. România S.R.L., în condițiile legii și în limita creanței, suma datorată debitoarei V. V. L..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de S.C. E. K. România S.R.L., cu sediul ales în Iași, Clădirea T. Center, .-128, etaj 3, jud. Iași, CUI_, J40/_/2002, în contradictoriu cu debitoarea V. V. L., CNP_, domiciliată în B., .. 4/9, ., județul Bacău și cu terțul poprit S.C. A. G. S.R.L., cu sediul în comuna Hemeiuș, ., județul Bacău, CUI_.

Validează poprirea înființată prin adresa de înființare a popririi din data de 21.10.2014 emisă de S.C.P.E.J. „P. C. S.” în dosarul de executare nr. 119/2013 și comunicată terțului poprit la data de 06.11.2014.

Obligă terțul poprit S.C. A. G. S.R.L. să plătească creditoarei S.C. E. K. România S.R.L., în condițiile legii și în limita creanței, suma datorată debitoarei V. V. L..

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tehnored. A.D.E./L.I. – 31.03.2015

Ex.5

.. – 31.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 574/2015. Judecătoria ONEŞTI