Acţiune în constatare. Sentința nr. 8260/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8260/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 8260/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civila nr. 8260/2015
Ședința publică de la 05 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. B.
Grefier M. A. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. D. și pe pârât . S.A., având ca obiect acțiune în constatare
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invedereaza faptul ca instanta a aminat pronuntarea pentru aceasta data, cauza fiind retinuta spre solutionare la data de 18.09.2015, incheierea de sedinta de la acea data precum si cea de aminare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2015 facind parte integranta a prezentei hotariri.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la instanta la data de 08.10.2014, reclamantul R. D. a chemat in judecata parata S.C. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. solicitând
- să se constate că pct. 9 Iit. e din contractul de credit bancar nr._06 și prevederile din actul adițional clin 2010 la contractul de credit bancar nr. 2151/12.05.2006 prin care s-a transformat comisionul de urmărire riscuri in comision de administrare constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193 2000;
- să se dispuna modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi clin contract menținând ea valabile restul dispozițiilor convenției de credit
- Să se dispuna obligarea pârâtei la despăgubiri, constând in stima plătită cu titlu de comision de urmărire riscuri în perioada 25.05.2006 – 25.08.2010 și suma planta cu ti Iu de comision de administrare de la dala de 25.09.2010 pana la zi;
- să se dispuna obligarea pârâtei la modificarea ratei lunare prin înlăturarea din aceasta a sumei plătită cu titlu de comision de administrare:
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces;
In fapt, Ia data de 12.05.2006, s-a incheiat Contractul de credit bancar 2151/12.05.2006, intre . SA si R. D. in calitate de împrumutați, pentru suma de 34.600 lei, pe o perioada de 120 luni. Comisionul de urmărire riscuri a creditului prevăzut la pcl. 9 lit. c nu a devenit nul doar ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010, ci este si reprezintă si o clauza abuziva, in sensul Legii nr. 193/2000.
Prin prezenta, nu este de acord cu transformarea comisionului de urmărire riscuri, astfel cum a fost stabilit prin art. 9 lit. e din contractul de credit bancar aplicar la soldul creditului, lunar, pe toata perioada de derulare a Convenției de Credit, in comision de administrare.
Cand a semnat contractul de credit bancar nr. 2151/12.05.2006 nu era prevăzut un asemena comision si precizam clar ca nu sunt de acord cu introducerea acestui comision de administrare sau cu redeiuimireacomisionului de urmărire riscuri in comision de administrare.
Astfel potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 "O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca. prin ea insasi sau împreuna cu al te prevederi din contract, creează, in detrirnental consumatorului si contrar cerințelor bunci-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drept urile si obligațiile panilor. "
Valoarea acestui comision a fost stabilita in mod aleatoriu si netransparent, fara nici o legătura cu eventualele pierderi ale Băncii sau îndeplinirii de către aceasta a oricăror obligații, in esență inexistente.
Este adevărat ea a semnat contractul de credit bancar nr. 2151/12.05.2006. insa aceste clauze pe care le considera abuzive nu au fost negociate ci au fost clauze prestabilite de catre B..
Astfel potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 "O clauza contractuala care nu afosi negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca. prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor hunei-crcdinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. "
Instanța de control judiciar reține că prescripția dreptului la acțiune intervine în ipoteza în care partea, având posibilitatea de a acționa în vederea protejării dreptului său. lasă să treacă termenul de trei ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. In măsura în care partea nu a avut posibilitatea de a acționa, nici sancțiunea impusă de lege nu este incidență, Fiind de principiu că acolo unde încetează rațiunea legii, trebuie să înceteze și aplicarea ei.
Până la momentul declarării abuzive a clauzelor de către instanța de judecată, reclamanții nu aveau posibilitatea de a solicita restituirea prestațiilor întrucât nu au cunoscut întinderea pagubelor (aii. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil pentru identitate de rațiune juridică).
In drept dispozițiile Legii nr. 193/2000
Parata, prin intampinare . în principal, solicita respingerea cerereii de chemare în judecată ca urmare a admiterii uneia dintre următoarele excepții: excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată în raport cu petitele 1 și 3; excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, iar in n subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ;
Pe cale de CERERE RECONVENȚIONALĂ solicita instantei să adapteze Contractul de credit supus analizei în sensul menținerii cuantumurilor comisioanelor de urmărire riscuri, respectiv de administrare, calculate în viitor la soldul creditului.
In fapt arata ca la data de 12.05.2006 între BCR Sucursala Județeană Satu Mar și Reclamant (în calitate de împrumutat) s-a încheiat Contractul de credit bancar nr. 2151 („Contractul de credit"), pentru suma totală de 34.600 lei pe o perioadă de 120 de luni, reprezentând credit pentru nevoi personale, negarantat.
Din formularea petitelor acțiunii, rezultă că, după peste 8 (opt) ani de la încheierea Contractului de credit, Reclamantul apreciază că ar fi abuzive clauzele contractuale referitoare la comisionul de urmărire riscuri și comisionul de administrare, percepute în schimbul acordării creditului. Altfel spus, Reclamantul contestă costul creditului de care a beneficiat și ale cărui condiții le-a acceptat în deplină cunoștință de cauză la momentul contractării.
In 20.09.2010, ca urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010, B. a întocmit Actul adițional de conformare a prevederilor contractuale la dispozițiile acestui act normativ (în continuare „Actul adițional"). Modificările aduse prin Actul adițional din 20.09.2010 vizează, între altele: o modificarea costului total al creditului la data semnării Actului adițional ca fiind 57.197,52 RON, reprezentând suma dintre valoarea totală a dobânzilor și valoarea comisionului lunar de administrare credit;o stabilirea sumei de 131,48 RON plătibilă lunar cu titlu de comision de administrare credit ca reprezentând, de la data intrării în vigoare a Actului adițional (i.e. 20.09.2010), însumarea tuturor comisioanelor lunare prevăzute în Contractul de credit.
Potrivit art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010, în forma în vigoare la data comunicării Actului adițional, nesemnarea de către consumator a Actului adițional echivalează cu acceptare tacită, situație incidență și în cazul de față. Ulterior, regimul OUG 50/2010 a fost modificat în mod fundamental de dispozițiile Legii 288/2010, care exclude aplicabilitatea ordonanței la contractele de credit în derulare la . celei din urmă (categorie în care se înscrie și prezentul Contract de credit).
In acest context, banca a denunțat unilateral Actul adițional în termenul legal de 60 zile de la . Legii 288/2010, în conformitate cu art. II alin. 2 din aceasta, comunicând simultan demersul și Reclamantului, astfel cum reiese din notificarea datată 21.02.2011 depusă la dosarul cauzei.
In ceea ce privește petitul 2, Reclamantul solicită intervenția instanței în Contractul de credit cu scopul de a elimina comisionul de urmărire riscuri, componentă a prețului contractului liber consimțită la momentul semnării și necontestată până în momentul introducerii acțiunii în justiție.
Petitul 3 formulat de Reclamant tinde la restituirea sumelor percepute de Bancă în perioada 25.05._10 cu titlu de comision de urmărire riscuri în baza pretinsului caracter abuziv al art. 9 lit. e din Contractul de credit. Pe de altă parte, însă, mai cere și restituirea sumelor plătite de Reclamant în perioada 25.09.2010 până în prezent cu titlu de comision de administrare, fără a face vreo mențiune privind temeiul ce dă naștere la obligația de restituire.
Finalmente, Reclamantul formulează petitul 4 în cuprinsul căruia își exprimă pretenția de a beneficia de un credit bancar fără plata vreunui comision de administrare, trecând cu vederea costurile pe care Subscrisa le suportăm, invariabil, în privința operațiilor de administrare a conturilor curente, respectiv a creditelor clienților împrumutați.
Cu privire la comisionul de urmărire riscuri, în motivarea cererii introductive, Reclamantul invocă dispozițiile OUG 50/2010 pentru a susține caracterul său abuziv (din nou, cu titlu generic, fără a individualiza articolul/ele pretins/e a califica un comision ca fiind nul).
Art. 95 al aceluiași act normativ invocat de Reclamant, astfel cum a fost modificat prin Legea 288/2010, limitează sfera sa de aplicare la contractele semnate ulterior intrării în vigoare a OUG 50/2010.
Este de domeniul evidenței că prezentul Contract de credit se circumscrie noțiunii de „contract în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență" (i.e. 21.06.2010). Pe cale de consecință, el este de plano exclus de la regimul juridic nou implementat.
In fine, este reclamat și caracterul aleatoriu și netransparent al stabilirii comisionului de urmărire riscuri, „fără nici o legătură cu eventualele pierderi ale Băncii sau îndeplinirii de către aceasta a oricăror obligații, în esență inexistente." Presupunerea Reclamantului trece cu ușurință peste riscurile asumate de Bancă în momentul acordării unui credit negarantat, în sensul în care exista pericol serios de a nu recupera lichiditățile puse la dispoziția împrumutatului.
In cel de-al doilea rând, cu privire la comisionul de administrare, Reclamantul își precizează clar opoziția față de introducerea acestui comision în Contractul de credit. Este irelevantă o atare opoziție cât timp Reclamantul a consimțit la plata comisionului de administrare încă de la semnarea Contractului. în plus, în baza principiului pacta sunt servanda, simpla împotrivire a unei părți la executarea unei convenții liber consimțite nu este susceptibilă de a o libera de obligațiile sale contractuale.
Mai mult, susține Reclamantul că la data semnării Contractului, un asemenea comision de administrare nu ar fi fost prevăzut în Contract. Aserțiunea este factual incorectă și nu are decât menirea de a induce în eroare instanța cu privire la raporturile juridice existente între părțile Contractului de credit. în realitate, așa cum reiese din art. 9 al Contractului de credit la care însuși Reclamantul face referire în repetate rânduri, acesta și-a dat acordul la a-i fi percepute toate comisioanele stipulate (între care se situează și comisionul de administrare, art. 9 lit. b din Contractul de credit).
In cele din urmă, discutând pretinsul caracter abuziv al clauzelor ce instituie comisionul de urmărire riscuri și comisionul de administrare, Reclamantul invocă superficial dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000. Astfel, acesta susține în mod repetat caracterul ne-negociat al clauzelor precizate. Chiar și făcând aceasta concesie, Subscrisa învederăm instanței că simplul caracter preformulat al unor clauze nu echivalează cu un caracter abuziv.
Dimpotrivă, în evaluarea caracterului abuziv al unei clauze, lipsa de negocieri nu este o condiție exclusivă și de sine-stătătoare; interpretarea atentă a art. 4 alin. 1 relevă că această condiție a lipsei de negocieri se circumscrie, în realitate, unui întreg ansamblu de condiții cumulative, alături de crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și de lipsa unei bune-credințe.
Prin punerea la dispoziție a proiectului de contract de credit și a actelor adiționale ulterioare aferente acestuia, Reclamantul a putut parcurge și analize conținutul lui, pentru fiecare componentă de cost;Cuantumul comisionului de urmărire riscuri și al comisionului de administrare percepute pe parcursul derulării creditului este foarte clar determinat în contract și a rămas neschimbat pe toată perioada de contractare.Prin urmare, fără dubiu, condițiile Contractului de credit analizat în speță au fost negociate și asumate de Reclamant, în deplină cunoștință de cauză, la momentul contractării și pe parcursul acestuia prin încheierea actului adițional modificator al condițiilor inițiale.
Parata invoca următoarele excepții:
Excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată în raport cu petitele și 3;
Se impune de la bun început a sublinia maniera vagă în care Reclamantul a formulat petitele nr. 1 și 3, evitând complet să precizeze (i) prevederile din Actul adițional pe care le consideră abuzive, (ii) cuantumul sumei de restituit în ipoteza înlăturării ca abuzive a clauzei ce instituie comisionul de urmărire riscuri ori, respectiv, (iii) a celui corespunzător comisionului de administrare.
Intre cerințele legale impuse cererii de chemare în judecată se înscrie și obligația Reclamantului de a preciza „obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare." (art. 194 lit. c) NCPC)
Doctrina a nuanțat această condiție în sensul că se referă, pe de o parte, la (i) precizarea pretenției concrete dedusă judecății și, pe de altă parte, la (ii) obiectul material al dreptului pretins.
Evaluarea obiectului cererii este esențială atât pentru stabilirea corectă a competenței materiale a instanței, cât și pentru determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru datorat de Reclamant. De asemenea, potrivit doctrinei de specialitate, evaluarea incumbă Reclamantului prin însăși cererea de chemare în judecată sau, potrivit normelor procedurale în vigoare, cel târziu în urma solicitării instanței în cadrul procedurii de regularizare a cererii.
Raportat la teza 2 a petitului 1 din cererea de chemare în judecată, Reclamantul nu își îndeplinește obligația de a stabili cadrul procesual, solicitând în schimb ca instanța să constate ca abuzive prevederi (la modul generic) din Actul adițional, oferind doar indicii cu privire la conținutul lor - însă fără a le identifica în concret.
Raportat la petitul nr. 3 al cererii introductive, se impunea ca Reclamantul să indice (i) cuantumul sumei de restituit reprezentând comisioane de urmărire riscuri, respectiv de administrare, ale căror restituiri le solicită, precum și modul de calcul al acestor sume; (ii) temeiul de drept în baza căruia se solicită restituirea sumelor în discuție.
Potrivit art. 22 alin. 4 și 5 NCPC, judecătorul poate stabili calificarea (natura) juridică a actelor și faptelor deduse judecății, dar nu poate modifica temeiul de drept invocat de acestea, fiind ținut să respecte principiul disponibilității și să judece exclusiv în limitele și în baza temeiului de drept stabilite de părți. Or, față de acest aspect, notăm că prevederile Legii 193/2000 care constituie temei al acțiunii Reclamantului nu îndreptățesc consumatorul la recuperarea unor sume achitate în temeiul unor clauze contractuale abuzive.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune
Acțiunea formulată de Reclamant nu este imprescriptibilă în sens material.Având în vedere considerentele dezvoltate prin cererea de chemare în judecată, această acțiune este prescrisă. Astfel cum s-a statuat în doctrină, sancțiunea unei clauze abuzive este nulitatea relativă, deoarece interesul protejat în fiecare caz în parte este cel al consumatorului, caracterul abuziv urmând a se aprecia în persoana acestuia. Această nulitate are la bază viciile de consimțământ care sunt invocate de către clienții Băncii, considerate a fi existente în momentul încheierii contractelor de credit.De altfel, prin acțiunea formulată Reclamantul solicită eliminarea din Contractul de credit a clauzelor reclamate ca abuzive, invocând lipsa posibilității de negociere a acestora, pretinzând că acestea le-ar fi fost impuse și având un caracter prestabilit.Consideră că, deși Legea 193/2000 este o lege de ordine publică, normele sale nu ocrotesc un interes general, ci unul particular, al consumatorului aflat în situația în care (în mod cumulativ): (i) nu a putut negocia clauzele contractului încheiat cu profesionistul; (ii) contractul astfel încheiat a fost încă de la început dezechilibrat în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților; și (iii) profesionistul a acționat cu rea-credință la momentul încheierii contractului.
Toate aceste condiții se evaluează exclusiv prin raportare la un consumator dat, iar nu la consumatorul general și abstract, fiind evident că interesul ocrotit este unul privat, la fel ca în situația minorului. Astfel, spre exemplu, minorilor le este interzis prin norme imperative să încheie în nume propriu acte juridice de dispoziție, însă cu toate acestea, interesul ocrotit prin normă este unul privat, al minorului care are nevoie de protecție juridică, iar actul de dispoziție încheiat de minor cu încălcarea normei imperative nu va fi lovit de nulitate absolută, ci de nulitate relativă, supusă termenului de prescripție de 3 ani, întrucât nu se vatămă un interes general, fiind chiar posibil ca actul respectiv să profite minorului, al cărui interes privat se urmărește a fi ocrotit.
Perioada în care poate fi inițiată o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale, pornind de la o lipsă de claritate a exprimării consimțământului din momentul încheierii contractului este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, calculat de la data nașterii dreptului material la acțiune prevăzut de lege (facem precizarea că, potrivit art. 6 alin. 4 din Codul Civil actual, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legii vechi).
Pretinsele vicii pe care le invocă Reclamantul față de Contractul de credit i-au fost cunoscute încă de la data semnării (întrucât se referă pur și simplu la conținutul clauzei contractuale). Prin urmare, o eventuală acțiune în constatarea caracterului abuziv cu consecința anulării clauzei contractuale ar fi trebuit demarată de Reclamant cu privire la contract cel mai târziu la data de 12.05.2009. Or, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în data de 08.10.2014, adică la peste 8 (opt) ani de la încheierea contractului, se impune ca instanța să constate că dreptul la acțiune în sens material al Reclamantului este prescris extinctiv.
In subsidiar, chiar dacă s-ar constata natura abuzivă a clauzelor deduse analizei instanței, consideră că soluția respingerii ca prescrise se impune cu privire la cererile Reclamantului de restituire a sumelor achitate în temeiul dispozițiilor contractuale pretins abuzive, sume care au fost achitate cu mai mult de 3 ani anterior înregistrării acțiunii.Astfel, raportat la data introducerii acțiunii (08.10.2014), legea conferă Reclamantului posibilitatea teoretică de a revendica sume plătite doar ulterior datei de 08.10.2011.
Inadmisibilitatea cererii de modificare a clauzelor privind comisioanele aplicabile creditului contractat, prin raportare la prevederile legii 193/2000
Prin acțiunea introdusă, Reclamantul solicită intervenția instanței în mecanismul contractual, prin eliminarea comisionului de urmărire riscuri și a comisionului de administrare percepute, sub pretextul caracterului abuziv al clauzelor care le instituie.
Instanța nu se poate substitui voinței părților și nu poate dispune continuarea raportului juridic contractual eliminând din acesta clauza privind obligația de plată a costului creditului.
Pe de o parte, o atare ingerință este expres interzisă de lege, atâta timp cât clauzele contractuale care reglementează componentele costului creditului sunt exprimate într-un limbaj clar și ușor inteligibil. Pe de altă parte, contractul nici nu ar putea rămâne în ființă după modificarea prestațiilor la care s-a obligat împrumutatul în privința comisioanelor, întrucât ar fi grav afectat echilibrul contractual în detrimentul paratei, contractul de credit fiind lipsit de cauză, din perspectiva băncii.
Așadar, instanța de judecată nu poate nesocoti principiul pacta sunt servanda și nu poate da curs cererii uneia din părțile contractante de a modifica efectele contractului, respectiv de a interveni în clauzele contractuale asumate (cu atât mai puțin în clauza privind contraprestația caracteristică a uneia din părți - practic, prețul contractului).
Prin urmare, întrucât comisioanele percepute de bancă sunt componente ale prețului creditului - obiectul principal al contractului, clauzele care le instituie fiind stipulate într-un limbaj clar și ușor de înțeles, acestea sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv.
Astfel, comisioanele sunt prevăzute atât ca și cifre cât și ca și procent din valoarea inițială a creditului și se regăsesc atât în contractul de credit, cât și în graficul de rambursare al creditului.
Prin semnarea Contractului de credit, Reclamantul și-a asumat obligația de a suporta comisionul de administrare a creditului, în cuantumul prevăzut în contract, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică perceperea acestui comision sau care să permită instanței să modifice cuantumul acestuia.
Concluzionând, comisionul de administrare: (i) se percepe pentru administrarea contului de credit; (ii) cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului; și (iii) fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate, pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă.
Diligentele cu care banca se îngrijește ca rambursarea creditului să aibă loc în mod corect, (i.e. ratele să fie calculate corect, scadențele să fie respectate, notificările și raportările către cei abilitați și către instituțiile de reglementare competente în domeniu să fie făcute la timp etc.) sunt constante și presupun aceleași operațiuni. Nici întreținerea sistemelor informatice nu costă mai puțin în funcție de soldul rămas de achitat de împrumutat, așa încât raportarea acestui cost la valoarea creditului contractat nu poate constitui un abuz.
In esență, fiind o contraprestație pentru punerea la dispoziție a creditului, comisionul (de orice tip) nu poate fi, în raport de rațiunea sa economică, calificat ca un factor generator al unui dezechilibru contractual.
Inadmisibilitatea cererii privind restituirea sumelor de bani achitate în baza presupuselor clauze abuzive.
Prin cererea de chemare în judecată, Reclamantul a solicitat, practic, modificarea prețului contractului de credit și restituirea sumelor plătite anterior în temeiul prevederilor contractuale, anume sumele reprezentând diferența dintre costurile prevăzute expres în contract și sumele pe care acesta, în mod unilateral, dorește să le impună ca și cost al creditului.
Instanța va observa că admiterea acțiunii formulate nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamantul nu justifică absolut niciun temei pentru această solicitare.
Solicitarea Reclamantului privind restituirea sumelor încasate de bancă cu titlu de comision este inadmisibilă, deoarece sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.
Această sancțiune sui generis este consacrată în art 6 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Astfel:
Art. 6 alin. (1) - Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.
Art. 7 alin. (2) - Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare."
In consecință, capătul de cerere ce vizează restituirea sumelor achitate de Reclamant
este inadmisibilă în virtutea aplicării dreptului comunitar, ce se bucură de forță
juridică superioară oricărei norme de drept național în baza art. 148 alin. (2) din
Constituția revizuită.
In ceea ce privește pretinsul caracter ne-negociat al Contractului de credit, raportat la caracterul său preformulat, arată următoarele:
Clauzele reclamate nu întrunesc caracteristicile clauzelor abuzive, astfel cum sunt prevăzute în art. 4 din legea 193/2000
Parata rata ca respingerea acțiunii se impune și ca urmare a faptului că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000, respectiv:
- clauza să nu fi fost negociată;
- clauza să fie contrară bunei-credințe;
- clauza să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Contractele de credit au fost asimilate în literatură noțiunii doctrinare de „contract de adeziune" sau „contract standard pre formulat" astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
In încercarea clarificării naturii juridice a contractului de adeziune, în literatură s-a
impus în unanimitate concepția care admite caracterul contractual al acestuia, cu
toate consecințele ce derivă din aceasta. Astfel, deși odată cu demitizarea
autonomiei de voință s-a diminuat și rolul manifestării de voință, totuși
consimțământul rămâne criteriul contractului.
Trăsătura comună a contractelor constă în procedura specifică de formare, în acordul
de voințe. Or, contractul de adeziune îndeplinește acest criteriu fiind rezultatul
unui acord de voințe, chiar în lipsa negocierii, care oricum nu e de esența
contractului. Prin raportare la forma tipizată a contractului, deși prezentată unui
număr nelimitat de aderenți, manifestările de voință distincte ale acestora vor naște
contracte diferite.
Nu în ultimul rând, dacă Reclamantul ar fi fost nemulțumit de condițiile de creditare comunicate, ar fi putut denunța Contractul de credit, desigur cu consecința restituirii sumei împrumutate. în schimb, fără a uza de aceste posibilități contractuale, a ales să cheme în judecata banca invocând cu rea-credință caracterul abuziv al comisioanelor și solicitând neîntemeiat restituirea sumelor achitate în temeiul unui contract de credit asumat în deplină cunoștință de cauză și pentru un credit de care a beneficiat pe deplin, ceea ce impune sancționarea demersului lui judiciar prin respingerea acțiunii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare și întâmpinare la acțiunea reconvențională prin care a solicitat:
- respingerea excepției lipsei de obiect având în vedere că am indicat în petit obiectul cererii principale care este determinat sau cel puțin determinabil sens în care excepția se impune a fi respinsă;
- Respingerea excepției prescripției extinctive ca nefondată având În vedere faptul că nașterea dreptului la acțiune are loc în momentul în care se constată de către o instanță caracterul abuziv al clauzelor contractuale iar cu privire la prescripția acțiunii în întregul acesteia solicităm respingerea ei și a observa că Legea 193/2000 ocrotește un interes general și nu unul particular
Pe fondul cauzei solicită înlăturarea apărărilor formulate de pârâtă și admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată;
In ceea ce privește acțiunea reconvențională solicită ca instanța să oblige în procedura de regularizare ca pârâta reclamantă reconvențională să cuantifice valoarea obiectului litigiului și să achite taxa de timbru la valoare invocând în caz contrar excepția nulității ca netimbrată a acțiunii;
Analizand actele si lucrarile dosarului, instant retine urmatoarele:
Referitor la exceptia lipsei de obiect a cererii de chemare in judecata in raport cu petitele 1 si 3 invocata de parata, instanta constata ca reclamantul a indicat in mod clar prin cererea introductiva ce anume solicita, astfel ca se impune respingerea acestei exceptii.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocată de pârâtă, aceasta va fi respinsă. Instant constata faptul că cererea de restituire a sumelor de bani este accesorie cererii de eliminare a clauzelor abuzive. Astfel, restituirea sumelor de bani reprezintă repunerea părților în situația anterioară. Cererea de restituire a sumelor de bani nu este o cerere independentă procesual, vizând un prejudiciu cauzat consumatorilor printr-o faptă ilicită, ci se află în totală dependență de modul de soluționare a solicitărilor privind eliminarea clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc valutar.
În lipsa eliminării clauzelor abuzive, nu se poate pune problema restituirii către consumatori a sumelor de bani încasate de bancă, cu titlu de comision de risc. Astfel, termenul de prescripție privind dreptul consumatorilor de a cere restituirea sumelor de bani încasate de către bancă începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești de eliminare a clauzelor abuzive vizând riscul valutar.
Pe fondul cauzei, instant urmeaza sa respinga actiunea formulate de reclamant pentru urmatoarele considerente:
In fapt, intre reclamantul R. D. si parata BCR SA, la data de 12.05.2006, s-a incheiat contractul de credit bancar nr. 2151 pentru suma de 34.600 lei, imprumut fata garantie, pe o perioada de 120 de luni.
In ceea ce priveste comisionul de urmarire riscuri, instant constata ca potrivit disp. pct. 9 lit. e din contractual de credit pentru creditul pus la dispozitie banca percepe commision de urmarire riscuri de 114,18 lei lunar, reprezentand un procent de 0,33% din valoarea creditului contractat.
In materia contractelor de consum legiuitorul national si cel european a urmarit in anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dand instantei de judecata posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, in masura in care retine ca acesta contine clause abuzive.
Instanta constata ca raportul contractual dintre reclamant și pârâta intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba despre raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant (B.) și consumatori (reclamantul din prezenta cauză), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000, republicată, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori.
Instanța reține că potrivit art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ".
De asemenea, potrivit art. 4, alin. 2 din același act normativ o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Instanta constata ca potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil". Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 al. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.
Potrivit dispozitiilor art. 948 din C. Civ. din 1864, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv pentru încheierea valabila a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta si consimțământul valabil exprimat al părtii care se obliga, la care se adaugă un obiect determinat si o cauza licita.
Contractul de adeziune se supune acelorași condiții de valabilitate ca si celelalte contracte, singura diferența fiind modul de exprimare a consimțământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.
Astfel, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Chiar dacă contractul de împrumut are un caracter prestabilit, în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, acesta a fost negociat de către părți (aspect ce rezulta din raspunsul la intrebarile 1, 2, 4, 6, 7, 11 si 15 din interogatoriul reclamantului), clauzele contractuale sunt clare, si stabilesc obligația neechivocă de plata cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinant și nu necesită cunoștințe de specialitate pentru a o înțelege și o aduce la îndeplinire, ci doar un minim de atentie si interes.
Este evident ca reclamantul, dorind sa obtina un imprumut, s-a interesat despre sum ape care trebuie sa o restituie lunar (aspect ce rezulta din raspunsul la intrebarile 7, 8, 11 si 17 din interogatoriul reclamantului), acest commision fiind inclus . in suma de plata lunara si in calcului D..
De asenenea, instanta constata ca riscul in legatura cu care parata a perceput coisionul nu a fost acoperit prin instituirea unor garantii reale imobiliare in favoarea acesteia astfel incat perceperea unei sume de bani – 114,18 lei lunar pentru un credit in cuantum de 34.600 lei pe 120 luni – nu poate fi calificata ca fiind o masura care sa creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
In ceea ce priveste comisionul de administrare, instanta retine ca potrivit pct. 9 lit. b din contractul de credit semnat de parti pentru creditul pus la dispozitie banca percepe commission de administrare de 17,30 lei lunar, reprezentand un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat.
Pentru identitate de ratiune ca si in cazul comisionului de urmarire riscuri, instant constata ca nu este vorba despre o clauza abuziva, fiind negociata si acceptata in deplina cunostinta de cauza de catre reclamant.
Prin actul aditional din data de 20.09.2010 s-a stabilit suma de 131,48 lei lunar cu titlu de commision de administrare credit, insumand toate comisioanele prevazute in contractual de credit.
Potrivit disp. art. 2 lit. h din Legea 190/1999, „Costul total al creditului pentru consumator este reprezentat de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale".
Potrivit disp. art. 36 alin. (1) din OUG 50/2010 "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terp, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".
Avand in vedere aspectele precizate referitor la comisionul de urmarire riscuri, precum si faptul ca parata a mentinut la acelasi cuantum general al structurii de costuri totale derivate din comisioanele aferente creditului, fiind vorba despre comisioane clar determinate in contract, instanta apreciaza ca criticile formulate de reclamant sunt nefondate.
In alta ordine de idei, instant apreciaza ca cerereareconventionala a paratului in sensul de a mentine cuantumurile comisioanelor de urmarire riscuri, respctiv de administrare calculate in viitor la soldul creditului reprezinta aparari pe fondul cauzei.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata solicitate de parata, instanta constata ca aceasta a solicitat obligarea reclamantilor la plata sumei de 5.506,47 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Instanța conchide că se impune a fi făcută aplicarea dispozițiilor art. 453 din C.p.civ în ceea ce privește onorariul de avocat. Astfel, așa cum a reținut și Curtea Europeană în cauza C. împotriva României, Hotărârea din 26 mai 2005, cheltuielile efectuate trebuie să fie necesare și efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.
La aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să țină seama și de complexitatea cauzei, precum și de munca depusă de avocat. Fără a se contesta activitatea avocatului, din dovezile existente la dosar se constată că munca apărătorului ales al paratei a constat în redactarea intampinarii si sustinerea cauzei in fata instantei. În aceste condiții, raportat la munca efectivă, dovedită ca fiind desfășurată personal de apărătorul paratei, instanța apreciază că suma de 2.000 lei poate fi considerată ca fiind o cheltuială rezonabilă, cu evidenta subliniere că nu intervine în relația client – avocat, care este ocrotită de dispozițiile art. 30 din Legea privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei de obiect a cererii de chemare in judec ata invocata de parata.
Respinge exceptia prescriptiei invocata de parata.
Respinge ca neintemeiata actiunea in constatare formulata de reclamantul R. D., în contradictoriu cu parata . SA.
Respinge cererea reconventionala formulata de parata.
Obliga reclamantul la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judecata catre parata.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. R. B. M. A. B.
Red tehnored BAR
4 ex.04.12.2015
2 .>
. SA.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8439/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8261/2015. Judecătoria... → |
|---|
