Plângere contravenţională. Sentința nr. 8412/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8412/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 8412/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8412
Ședința publică de la 08 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. P.
GREFIER L. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul R. T. și pe intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, având ca obiect plângere contravențională 6455.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 25.09.2015 când părțile au pus concluzii pe fond, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care s-a amânat pronunțarea cauzei pentru termenul din 08.10.2015 când s-a pronunțat hotărârea.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 08.06.2015 petentul R. T. a solicitat in contradictoriu intimata DIRECTIA GENERALA REGIONALA CLUJ N. prin ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE ORADEA, in principal anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ./2012 nr. 6455/13.11.2012 incheiat de reprezentantii intimatei pe seama petentei, prin care i s-a aplicat o sanctiune contraventionala in suma de 2000 lei, retinandu-se in sarcina acestuia savarsirea contraventiei prevazuta si pedepsita de art. 41 pct. 8 din Legea nr. 82/1991 cu modificarile si constatarile ulterioare, constand in aceea ca nu a depus in termen legal situatia financiara anuala pentru . EXIM SRL, al carei administrator era.
In motivare se arata ca . EXIM SRL, al carei administrator este petentul, nu a desfasurat nici un fel de activitate din anul 2010 si pana in prezent, astfel acesta nu avea obligatia de a depune situatia financiara anuala, ci o declaratie pe proprie raspundere (anexata la dosar), in conformitate cu art. 36 alin 2 din Legea nr. 82/1991. Aceasta este si i prezent inactiva din punct de vedere economic.
In drept, au fost invocate disp. OG 2/2001.
Intimata, legal citata, nu a depus intampinare si nu si-a precizat pozitia in cauză.
Analizand actele și lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal ./2012 nr. 6455/13.11.2012, petentul a fost sanctionat contraventional cu suma de 2000 lei, retinandu-se in sarcina sa savarsirea contraventiei prevazuta si pedepsita de art. 41 pct. 8 din Legea nr. 82/1991 cu modificarile si constatarile ulterioare, constand in aceea ca nu a depus in termen legal situatia financiara anuala pentru . EXIM SRL, al carei administrator era.
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termen legal. Astfel procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2012 nr. 6455/13.11.2012, nu a fost semnat de petent la data întocmirii lui, fara a se face dovada comunicarii acestuia de către intimata, iar plângerea de față a fost depusă direct la instanță la data de 08.06.2015, in termen de 15 zile de la data la care a aflat de existenta acestuia respectiv de la data la i-au fost comunicate actele de executare silita.
De asemenea instanța constată că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de legalitate impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG nr. 2/2001 și că situația de fapt reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție ./2012 nr. 6455/13.11.2012 încheiat constituie contravenție în sensul prevazut de art. 41 pct. 8 din Legea nr. 82/1991.
Verificand procesul-verbal prin prisma acestor dispozitii legale, instanta constata ca acestea au fost respectate. Intocmirea actului atacat în lipsă nu l-a privat pe petent de posibilitatea de a-si formula apărări, din moment ce are deschisă calea în fața instantei judecătoresti in a formula plângere împotriva acestuia. Actul atacat contine suficiente date pentru identificarea petentului.
Astfel cum s-a retinut de CEDO in cauza A. contra Romaniei, contraventia retinuta in sarcina petentului intruneste elementele expuse in art.6 par.1 din CEDO.
Pe cale de consecinta, petentului îi sunt recunoscute si garantiile procesuale specifice in materie penala in ceea ce priveste dreptul la un proces echitabil, printre care si prezumtia de nevinovatie prevazuta de par.2 al art. 6.
Aceasta prezumtie, ca orice prezumtie legala relativa conduce la rasturnarea sarcinii probei.
Pe de alta parte, in favoarea intimatei opereaza prezumtia privind legalitatea, veridicitatea si autenticitatea actului intocmit de un functionar public, aflat in exercitarea atributiunilor sale de serviciu si in limitele competentei sale. Aceasta prezumtie are de asemenea un caracter relativ, dispenseaza de sarcina probei si este susceptibila a fi combatuta prin proba contrarie.
Avem de a face asadar cu doua prezumtii legale, ambele cu caracter relativ, cate una in favoarea fiecareia dintre parti iar pentru a asigura echilibrul procesual dintre ei urmeaza ca fiecare sa produca in fata instantei probe pertinente si concludente in sustinerea afirmatiilor sale.
Procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională e un act juridic administrativ unilateral ce emană de la o autoritate publică, ce are competența de a constata și de a sancționa faptele contravenționale, și se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, are forță probantă și se execută din oficiu.
Referitor la modalitatea de individualizare a sanctiunii contraventionale, raportat la prevederile art. 5, al. 5 din OG nr. 2 din 2001 in sensul respectarii proportionalitatii dintre gradul de pericol social concret al faptei savarsite si sanctiunea aplicata, se retine ca sanctiunea aplicata petentului nu a fost in mod corect individualizata.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporționale cu gradul de pericol social al faptei savarsite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa precum si de circumstanțele personale ale contravenientei si de celelalte date înscrise in procesul verbal. Petentul a depus la data de 31.12.2014 o declaratie din cuprinsul careia rezulta ca . EXIM SRL nu a desfasurat activitate, insa a instiinta mult prea târziu intimata in privinta acestei situatii.
Ținând seama de circumstanțele personale ale contravenientului, de faptul ca nu a mai fost sanctionat contraventional, de pericolul social redus al faptei savarsite, de faptul ca nu exista indicii ale savarsirii evaziunii fiscale, de împrejurarea ca sancțiunea trebuie individualizata in raport de aceste împrejurări, instanța, in baza art. 34 rap. la art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, va admite in parte plângerea contravenționala si va inlocui sanctiunea amenzii contraventionale aplicate petentului prin procesul-verbal de contraventie ./2012 nr. 6455/13.11.2012, cu sanctiunea avertismentului, inlaturand obligatia de plata a amenzii contraventionale.
Instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de petentul R. T., CNP_54677 cu dom procedural ales in loc Oradea ./B, Jud Bihor, in contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALA REGIONALA CLUJ N. prin ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE ORADEA, cu sediul in loc. Oradea, .. 2B, jud. Bihor.
Înlocuieste sanctiunea amenzii contraventionale aplicate petentei prin procesul-verbal de contraventie ./2012 nr. 6455/13.11.2012, cu sanctiunea avertismentului, inlaturand obligatia de plata a amenzii contraventionale.
F. cheltuieli de judecata.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecatoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică de la 08.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. E. P. L. R.
Tehnored.jud.M.E.P.
4 ex.2 . NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8287/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8411/2015.... → |
|---|








