Acţiune în constatare. Sentința nr. 52/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 52/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 52/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 52/2015
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. I.
Grefier C. M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant N. L. A. și pe pârât B. C. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. P. S. în baza delegației de la dosar si reprezentantul paratei, av. E. R. în baza delegației de la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței cele de mai sus, după care.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, în baza art.392 C.pr.civ., instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul paratei solicita respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Aceasta arată ca, nu sunt abuzive clauzele atacate, toate comisioanele sunt clare, iar dobânda este variabila conform legii. Acesta solicita admiterea cererii reconvenționale.
Reprezentanta reclamantei solicita admiterea cererii așa cum a fost formulată, a se constata caracterul abuziv al comisioanelor din cadrul convenției de credit. De asemenea aceasta arata ca modul în care se calculează dobânda este necunoscut. Cu privire la comisionul de risc si administrare, aceasta arata ca banca nu prezintă nici un temei legal pentru aplicarea acestora. Totodată aceasta solicita a se face aplicarea disp. art.358 c.pr.civ., cu privire la întrebările nr. 5, 11, 14 din interogatoriu, întrucât banca nu a răspuns la aceste întrebări, deși nu au fost cenzurate de către instanța, fără cheltuieli de judecata. De asemenea solicita respingerea cererii reconventionale.
In replică reprezentantul paratei arata ca banca a răspuns la întrebările 5, 11,14 prin răspunsurile date la întrebările precedente.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Constată că prin cererea de chemare in judecata, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2014, sub nr de dosar_, scutită de plata taxei judiciare de timbru, reclamanta N. (fostă B.) L. A., în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, a solicitat instanței: constatarea inaplicabilității clauzei privind modificarea dobânzii ca abuzivă și menținerea dobânzii inițial stabilite, obligarea pârâtei la aplicarea Euribor ca dobândă de referință variabilă și pe cale de consecință obligarea pârâtei să îi comunice graficele de rambursare potrivit contractului, calculând dobânda curentă ca fiind Euribor 6M+2,50%, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate, de la acordarea creditului și până la data plății efctive, reprezentând diferența dintre dobânda efectiv încasată și dobânda calculată raportat la indicele Euribor 6M+2,50%, să constate caracterul abuziv al clauzelor de la pct 5, 6, 7, 8, 9 din contractul de credit bancar nr_/2008, toate referitoare la dobânda respectiv comisioanele variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare și pe cale de consesință constatarea nulității absolute a acestora, obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional prin eliminarea clauzelor declarate nule, iar dobânda curentă să fie Euribor 6M+2,50%, constatarea nulității absolute a clauzei privind perceperea comisionului de administrare și a celui de risc și pe cale de consecință restituirea sumelor achitate cu acest titlu de la data încheierii contractului de credit, în sumă de 585 Euro- comision de administrare și 3,276 Euro- comision de risc, obligarea pârâtei la eliminarea din contract a clauzei privind perceperea comisionului de administrare și a celui de risc de la data introducerii acțiunii și până la data încetării contractului de credit, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt, s-a arătat că la data de 23.01.2008 s-a încheiat contractul de credit bancar nr_ între pârâta și reclamantă.
Conform pct 5 din contract, dobânda este stabilită în mod aleatoriu și imprecis, fiind calculată „în funcție de referința variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2,50 p.p.”, clauza fiind una de adeziune, care nu a fost negociată cu împrumutatul și care îl obligă pe acesta la plata unei dobânzi majorate, neprecizându-se și situația în care banca ar putea fi obligată la diminuarea dobânzii.
Reclamanta a considerat că rata variabilă de referință la care se face trimitere în contract ar fi Euribor 6M, acesta fiind motivul pentru care a acceptat clauza ca atare.
Comisionul de risc și cel de administrare au caracter abuziv, motivația perceperii acestora nu rezultă din cuprinsul contractului. Unica motivație a perceperii acestor comisioane este de a umfla profitul băncii. Reclamanta nu a avut posibilitatea să negocieze niciuna din clauzele contractuale, cu atât mai puțin cele privitoare la costurile creditului.
Reclamantei nu i-au fost aduse la cunoștință la momentul încheierii contarctului elementele din care era compusă dobânda variabilă de referință, nici motivul perceperii comisioanelor.
Obligația imprumutatului nu poate cuprinde decât ceea ce se poate presupune rezonabil că a acceptat la momentul încheierii contractului, adică indicele Euribor și dobânda fixă de 2,5%.
În drept au fost invocate prevederile legii nr 296/2004, art 966, 968, 969, 970, 973, 984 Cod civil, art 4 și art 1 Anexa 1 din legea nr 193/2000.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la excepție, s-a arătat că sancțiunea unei clauze abuzive este nulitatea relativă, termenul de prescripție fiind de 3 ani, fiind invocate vicii de consimțământ. Aceeași soluție se impune și pe capătul de cerere privind restituri de sume, sunt prescrise orice pretenții ale reclamantei pentru sume achitate anterior datei de 03.07.2011.
Pe fond, pârâta a arătat că ceea ce urmărește reclamanta este să obțină, printr-o interpretare fără fundament legal sau contractual, o diminuare considerabilă a ratelor aferente contractului de credit.
Dispozițiile legii nr 193/2000 nu permit instanței naționale modificarea clauzelor contractuale.
Părțile nu pot fi obligate să încheie un act adițional, iar instanța nu are printre atribuții modificarea prețului serviciilor.
Dobânda de referință variabilă a BCR are la bază factori obiectivi și nu depinde de voința discreționară a băncii, iar pentru creditul reclamantei nu a variat în funcție de indicele Euribor. Acesta din urmă reprezintă numai unul din elementele avute în vedere la stabilirea dobânzii de referință variabile a BCR, alături de costul cu rezerva minimă obligatorie, costurile de lichiditate.
Clauzele cu privire la dobândă și comisioane fac parte din prețul contractului și nu pot fi analizate din perspectiva clauzelor abuzive.
Clauzele contractuale au fost negociate, banca nu a ascuns nicio clauză, iar clauzele contestate nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Comisionul de administrare este un element al prețului băncii, se percepe pentru administrarea contului de credit, cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice și infomarea permanentă a clientului.
Comisionul de risc acoperă un set de operațiuni care pun serviciul de plată al împrumutatului în legătură cu acele evenimente din piața bancară ce pot influența capacitatea acestuia de rambursare a creditului.
Clauza de la pct 6 nu este abuzivă, D. nu implică niciun fel de cost suplimentar.
Capetele de cerere privind restituirea prestațiilor sunt inadmisibile, deoarece sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale este încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor fără a se pune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.
Nu sunt îndeplinite condițiile impuse de legea nr 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă. Legea nr 193/2000 nu interzice un anumit conținut, ci o anumită modalitate de stabilire a acelui conținut. Clauzele indicate de reclamantă nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
În mod subsidiar, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat a se lua în calcul valoarea indicelui de referință Euribor la 6 luni plus marja formată din diferența dintre dobânda de referință variabilă BCR percepută de bancă conform prevederilor din contract și indicele EURIBOR la care se adaugă marja fixă prevăzută în contract.
În motivare, s-a arătat că algoritmul astfel propus a fost validat de ANPC. Dobânda variază în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii în cazul în care s-a avut ca reper dobânda de referință a băncii, spre deosebire de ipoteza în care dobânda variază în funcție de indicele de referință a cărui evoluție este independentă de politica de creditare a băncii. Întotdeauna dobânda de referință a băncii este mai mare decât indicele de referință Euribor. De aceea, în practica bancară, atunci când dobânda variabilă se stabilește în funcție de dobânda de referință a băncii, marja este foarte mică, iar atunci când se stabilește doar în funcție de Euribor marja este cu mult mai mare.
În drept au fost invocate prevederile Directivei 93/13, legii nr 193/2000, art 2 din HG nr 882/2010.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
La termenul de judecată din 28.10.2014, instanța a pus în discuție excepția prescripției, pe care a unit-o cu fondul. La același termen de judecată, având în vedere contradicțiile dintre primele două capete de cerere, la solicitarea pârâtei, reclamanta a precizat că solicită ca dobânda curentă să fie Euribor 6M+2,5%.
La solicitarea instanței, la termenul de judecată din 16.12.2014, pârâta-reclamantă reconvențional a arătat că solicită prin cererea reconvențională dobânda Euribor 6 luni + 10,267 p.p.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei. Instanța a încuviințat și proba cu interogatoriul reclamantei, dar aceasta nu s-a prezentat pentru a răspunde la întrebări.
Analizând actele cauzei, instanța constată următoarele:
La data de 23.01.2008, s-a încheiat între pârâta BCR și reclamantă contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr_, având ca obiect acordarea unui împrumut de 15.000 Euro, pentru nevoi personale, pentru o perioadă de 120 luni.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea că în speță suntem în prezența unei nulități relative, iar o astfel de acțiune ar putea fi inițiată în termen de maxim 3 ani, de la data încheierii contractului.
Instanța constată însă că reclamanta nu a invocat nici un viciu de consimțământ (eroare, dol, violență sau leziune), ci caracterul abuziv al unor clauze contractuale.
Urmare constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale încheiată între un comerciant și un consumator, sancțiunea este nulitatea absolută a acestei clauze, întrucât legislația referitoare la protecția consumatorilor este adoptată având în vedere protecția unui interes general- al consumatorilor, cu mai puține cunoștințe tehnice, juridice, economice decât comercianții/profesioniști, consumatori care se găsesc într-o poziție de inferioritate față de comercianți din punct de vedere financiar și cu care, în mod evident, nu se află pe poziții de egalitate la semnarea unui contract. Este de domeniul evidenței că o persoană apelează la o bancă atunci când are nevoie de bani, la fel de evident fiind că, la nivel mondial, toate băncile au contracte pre-formulate, de adeziune, singura posibilitate a consumatorilor fiind de a le accepta în integralitate sau de a nu le semna deloc. Astfel, legea urmărește să protejeze interesele tuturor persoanelor fizice, în calitatea lor de consumatori, ceea ce nu poate constitui decât protejarea unui interes general.
Nevalabilitatea prevederilor contractuale, din motivele susținute de reclamantă, ar determina și caracterul ilicit al acestora ( art. 5 vechiul Cod civil, aplicabil potrivit art 102 din legea nr 71/2011), sancțiunea fiind deci tot nulitatea absolută, care are caracter imprescriptibil, deci poate fi invocată oricând.
Pârâta a mai susținut excepția prescripției pentru capătul de cerere privind despăgubirile, arătând că ar fi prescrise pretențiile reclamantei pentru sume achitate anterior datei de 03.07.2011.
Referitor la această excepție, instanța constată următoarele:
Acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic civil anulat este o acțiune patrimonială, încadrându-se în acțiunile bazate pe îmbogățirea fără just temei, întrucât mărirea patrimoniului pârâtei, în speță, nu mai are temei juridic care să o justifice, fiind aplicabil, cu privire la momentul de început al curgerii termenului de prescripție, art.8 alin 1 din decretul nr. 167/1958 - prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cât si pe cel care răspunde de ea. Or, în speță, doar în momentul pronunțării nulității clauzei (temei al prestației executate) sumele achitate de reclamantă pârâtei ar rămâne fără temei juridic (contract) care să le justifice. De la acest moment se naște dreptul reclamantei la acțiunea în restituire și nu de la momentul încheierii contractului de credit.
Față de aceste considerente, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pe fond se rețin următoarele:
În cauza C-484/08- Hotărârea 2010-06-03 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid- CJUE a dispus că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Pct 5 din contractul de credit prevede: La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 11,4% pe an și este variabilă. Dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2,50 p.p.
În condițiile generale de creditare- anexă la contractul de credit bancar, se arată:
2.10.a Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent.
Modificarea dobânzii curente (%) conduce la recalcularea dobânzii datorate.
2.11.a Noul procent de dobândă de referință va fi afișat la sediul băncii la data intrării în vigoare a modificării, iar dobânda rezultată se va aplica la soldul creditului existent la data modificării.
În cazul în care în urma modificării nivelului dobânzii de către bancă, împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii.
Potrivit art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Pct 5 teza a II-a din contractul de credit pune sub semnul întrebării echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, în funcție de propria sa dobândă de referință variabilă, pentru diverse motive prevăzute în condițiile generale (toate fără explicații), fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, dobânda modificată urmând a fi aplicată după afișarea la sediul băncii, fără o motivație întemeiată și fără a fi măcar comunicată consumatorului.
Or, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Astfel, clauza care da dreptul Băncii pârâte de a modifica unilateral dobânda nu este raportata la un indicator precis, individualizat, determinabil, fiind indicat doar în mod generic.
In art 2.10.a din condițiile generale de creditare se arată că banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului în funcție de costul resurselor de creditare,fără a se explica în nici un mod care este acest cost, în funcție de ce criterii se modifică și cine le evaluează.
Întrucât nu se indică în mod concret în contract ce anume se înțelege prin sintagma ,, dobanda de referință variabila”, instanța consideră că această modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fara a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proportionala scopului urmarit. În plus, această modificare nici nu trebuia comunicată consumatorului, conform contractului, ci acesta ar fi trebuit să verifice la sediul băncii dacă au apărut modificări în ceea ce privește dobânda creditului.
Art 1 lit a din legea nr 193/2000 permite unui furnizor de servicii financiare să modifice rata dobânzii plătibile de către consumator dacă există o motivație întemeiată, însă contractul de credit nu face nicio referire la o astfel de motivație, lăsând la latitudinea băncii atât momentul la care decide modificarea dobânzii, cât și cuantumul acesteia, fără să explice consumatorului nici de ce a hotărât modificarea dobânzii, nici pe baza căror argumente a stabilit noul cuantum.
Este evident că în aceste condiții pârâta BCR SA nu îndeplinește condiție pozitivă de transparență, impusă de lege.
Având în vedere toate aceste argumente, instanța va admite acest capăt de cerere și va constata că pct 5 referitor la caracterul variabil al dobânzii în funcție de dobânda de referință variabilă, constituie clauză abuzivă in sensul art. 4 alin 1 din legea nr. 193/2000, va constata nulitatea absolută a acestei clauze pentru motivele mai sus reținute, dispunând modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminarii acestei prevederi din contract, mentinand ca valabile restul dispozitiilor conventiei de credit.
Trebuie subliniat că prin admiterea acestui capăt de cerere, instanța nu a dispus stabilirea unui anumit cuantum al dobânzii (de exemplu cel de la momentul încheierii contractului), menținând în continuare caracterul variabil al acesteia, constatând însă doar că elementele în funcție de care se stabilește cuantumul variabil nu sunt suficicient de clar stabilite și doar pentru aceste motive clauza este abuzivă.
Prin urmare, admiterea acestui capăt de cerere nu presupune admiterea unui capăt de cerere subsidiar, în pretenții, vizând restituirea unor sume de bani încasate prin modificarea cuantumului dobânzii.
Referitor la capătul de cerere privind stabilirea unei dobânzi compusă din Euribor 6M+2,50 p.p, respectiv la cererea reconvențională privind stabilirea unei dobânzi compusă din Euribor 6M+10,267 p.p, instanța va respinge ambele cereri, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a permis instanței să analizeze o clauză din punct de vedere al caracterului abuziv, atunci când aceasta creează, în defavoarea consumatorului, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, însă niciun text legal nu îndrituiește instanța a stabili ea însăși un anumit nivel al dobânzii, cu alte cuvinte a crea dispoziții contractuale obligatorii pentru părți.
Prin ambele cereri, părțile litigante urmăresc stabilirea unui anumit nivel al dobânzii, în realitate fiind în discuție doar cuantumul marjei care se adaugă la Euribor la 6 luni. Nivelul dobânzii poate fi însă stabilit doar de părți, prin negociere, urmată de încheierea unui act adițional în acest sens. Este evident că reclamanta, dacă nu va fi mulțumită de rezultatul acestor negocieri, se poate adresa unei alte bănci, cu o ofertă mai bună decât cea a pârâtei, cu o cerere de refinanțare a creditului.
Referitor la clauza de la pct 9 lit f) din contract, prin care se instituie un comision de urmărire riscuri de 42 Euro lunar (0,28% din valoarea creditului), instanța apreciază că această clauză nu pot fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanta întrucât contractul încheiat cu aceasta a fost unul tip, preformulat. Împrejurarea invocată de pârâtă, și anume că reclamanta a avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de urmărire riscuri, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.
Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. (în vigoare la data încheierii convenției de credit) conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situațiile în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor de la pct 9 lit f din contractul de credit este însă necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Comisionul de urmărire riscuri a fost aplicat fără să se arate în funcție de ce a fost stabilit, de ce s-a impus aplicarea lui față de situația financiară a reclamantei, cum a fost negociat acest comision și mai ales de ce este nerambursabil- nerestituibil la finalul perioadei de credit în situația neproducerii riscului sau dacă se poate restitui în anumite situații.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc acoperă un set de operațiuni care pun serviciul de plată al împrumutatului în legătură cu acele evenimente din piața bancară ce pot influența capacitatea acestuia de rambursare a creditului. Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum suma împrumutată, solvabilitatea probabilă viitoare a clientului etc.
În plus, deși valoarea totală a comisionului de urmărire riscuri reprezintă 33,6% din suma împrumutată, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de urmărire riscuri la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.
Instanța constată că între părți a intervenit un contract de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contract comutativ, nu unul aleatoriu. În consecință, părțile nu urmăresc un câștig eventual, în funcție de un eveniment viitor și incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscută încă de la semnarea convenției. În aceste condiții comisionul denumit „de urmărire riscuri” nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,28%, din valoarea creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestație pe parcursul derulării creditului.
Se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului), banca percepe două costuri- dobânda și comisionul de urmărire riscuri- fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, astfel cum cer art 4 alin 2 din Directiva 93/13/CEE și art 4 alin 6 din legea nr 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție neîndeplinită în speță.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de urmărire riscuri, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.
Pentru aceste considerente, va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de urmărire riscuri stipulată la art. 9 lit. f) din contractul de credit bancar, va constata nulitatea absolută a acestuia și va dispune modificarea clauzelor contractuale, în sensul eliminării acestei prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de urmărire riscuri, consecința fiind nulitatea acestuia, cu efecte retroactive, plățile efectuate de reclamantă către pârâtă, cu aceste titluri, capătă caracter de plăți nedatorate.
În consecință, va obliga sa restituie reclamantei suma achitată de aceasta cu titlu de comision de urmărire riscuri de la data încheierii convenției de credit (23.01.2008) până la efectiva încetare a perceperii acestuia.
Referitor la comisionul de administrare, se rețin următoarele:
Art 9 lit c din contractul de credit prevede obligația reclamantei de a plăti un comision de administrare de 7,50 Euro lunar, reprezentând 0,05% din valoarea creditului.
Existenta acestui comision de administrare este prevazuta si de OUG nr 50/2010 - art.36, fiind perceput, conform legii, pentru „monitorizarea/ înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/ rambursării creditului acordat consumatorului.”
Reclamanta nu a indicat, în concret, de ce această clauză ar fi abuzivă, arătând doar că nu a fost negociată și reprezintă o dobândă mascată. Simplul fapt că acest comision nu a fost negociat la momentul încheierii contractului nu este de natură, prin el însuși, să determine caracterul abuziv al clauzei, fiind necesar, în plus, conform art 4 alin 1 din legea nr 193/2000, ca această clauză să creeze, în detrimentul consumatorului, și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Însă, în speță, instanța constată că prin clauza referitoare la comisionul de administrare, nu s-a creat in defavoarea reclamantei si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit, comisionul de administrare fiind și în prezent expres permis de lege și fiind evident că banca înregistrează costuri pentru efectuarea de operațiuni pe parcursul derulării creditului, costuri acoperite de acest comision, care nu este o dobândă mascată.
Pentru aceste motive va respinge acest capăt de cerere, precum și cele subsecvente, de obligare a intimatei la restituirea sumei încasate cu acest titlu, respectiv de modificare a contractului în acest sens.
Pct 6 din contract prevede următoarele: „Dobânda anuală efectivă (D.) la data semnării prezentului contract este de 18,88% pe an. În D. sunt incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentației, de acordare credit și de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viață, comisionul de urmărire riscuri, precum și alte costuri”.
Instanța nu poate identifica niciun motiv pentru care această clauză ar fi abuzivă, aceasta cuprinzând doar o definiție a dobânzii anuale efective, astfel cum aceasta este unanim acceptată.
Prin urmare, capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al pct 6 din contract va fi respins.
Pct 7 și 8 prevăd un nivel majorat al dobânzii curente, în cazul în care împrumutatul are credite și/sau dobânzi restante, în funcție de numărul de zile de întârziere. Aceste clauze, care au valoarea juridică a unor clauze penale, se aplică doar în situația în care reclamanta nu își îndeplinește principala obligație contractuală, aceea de a achita la scadență ratele. Reclamanta are posibilitatea de a face inaplicabile aceste dispoziții, pe perioada celor 120 luni de derulare a contractului, prin simpla îndeplinire corespunzătoare a obligației de a-și achita la scadență ratele. Lipsa oricărei penalizări pentru întârzierea la plată ar conduce la ideea că debitorul poate face plata ratei, oricând, fără a mai conta graficul de rambursare, pentru că oricum nu ar exista nicio penalitate, deci nicio consecință negativă.
Pentru aceste considerente, instanța constată inexistența unui un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit, prin stipularea celor două clauze menționate, motiv pentru care va respinge și aceste capete de cerere.
În concluzie, cererea de chemare în judecată va fi admisă în parte, conform dispozitivului prezentei hotărâri, iar cererea reconvențională va fi respinsă.
Va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta N. (fostă B.) L. A.- CNP_, cu domiciliul în Oradea, ., ., județ Bihor și domiciliu procesual ales la Cabinet de avocat P. S. I.- Oradea, ., ., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., J_, CUI_, cu sediul în București, . 5, sector 3 și sediu procesual ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen- București, . 1A, ., sector 1.
Constată că pct 5 referitor la caracterul variabil al dobânzii în funcție de dobânda de referință variabilă, pct 9 lit f) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr_ constituie clauze abuzive in sensul art. 4 alin 1 din legea nr. 193/2000, constată nulitatea absolută a acestora si dispune modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminarii acestor prevederi din contract, mentinand ca valabile restul dispozitiilor conventiei de credit.
Obliga parata sa restituie reclamantei suma achitată de aceasta cu titlu de comision de risc pentru perioada începând cu data de 23.01.2008 până la data încetării perceperii acestuia.
Respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențional BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. în contradictoriu cu reclamantă pârâtă reconvențional N. L. A..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli judecata.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.01.2015.
Președinte, Grefier,
F. I. C. M. B.
Red.IF
Dact.IF
4 ex./12.01.2015
2 . L. A.
B. C. R. SA
| ← Grăniţuire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA | Pretenţii. Sentința nr. 48/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|
