Acţiune în constatare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA

Comentarii

0

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 11667/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 17 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Grefier M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta F. A. F. și pe pârâta B. M. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederându-se instanței că în prezenta cauză s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din 26.11.2015, fiind consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea soluției, inițial pentru data de 10.12.2015 și ulterior pentru astăzi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, în baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței în data de 06.08.2015, scutită de plata taxei de timbru, reclamanta F. A. F., în contradictoriu cu pârâta B. M. SA a solicitat instanței constatarea ca si abuzivă si anularea clauzei 3.1 din cadrul contractului de credit nr._ din 29.07.2008 si punctul 2 ultimul alineat din contractul de credit nr._ din 20.08.2008 prin care banca isi rezerva dreptul de-a modifica rata dobânzii unilateral in condițiile unor modificări semnificative ale condițiilor de piața; clauzei 3.3 din cadrul contractului de credit nr._ din 29.07.2008 privitor la comisionul de acordare de 2%; clauzei 3.4 din contractul de credit nr._ din 29.07.2008 privitor la comisionul de administrare de 0,25%/luna; Anularea clauzelor - ca fiind abuzive - din contractul de credit nr._ din 29.07.2008 referitoare la moneda contractului de rambursare ca fiind CHF, asa cum e prevăzuta la punctul 4.2 din Convenția de credit nr._ din 29.07.2008 cu consecința stabilizării (înghețării) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului intre subsemnata si parata,respectiv 29.07.2008, care sa fie valabil pe toata perioada de contractului, denominarea in moneda naționala a plaților, obligarea la restituirea sumelor de bani plătite in plus, care reprezintă diferența de curs valutar de la data încheierii contractului 29.07.2008 pana la data plații efective si obligarea paratei la plata dobânzii legale pentru debitul principal, de la data introducerii acțiunii pana la data plații efective; restituirea sumei in echivalent lei la data plății, încasată drept comision acordare + comision de administrare, de la data de 29.07.2008 pentru Contractul de credit nr._ din 29.07.2008 pentru suma plătită comision administrare + comision acordare actualizate cu rata inflației la data plății efective; obligarea pârâtei la restituirea sumei in echivalent lei la data plății a dobânzii calculata in mod abuziv prin modificarea unilaterala a dobânzii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că, în baza contractului de credit nr._ din 29.07.2008 si contractul de credit nr._ din 20.08.2008, a solicitat Băncii Comerciale M. SA, un credit in suma de 38.700 CHF si un card de credit fara a se specifica limita de valoare garantat de un imobil proprietatea garantei M. F. situat in Oradea ., .. In contract era prevăzut comisionul de acordare de 2% la capitolul 3.3 in suma de 774 CHF încasat integral la semnare. In contract era prevăzut la art.3.4 clauza referitoare la comisionul de administrare de 0,25 %, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit. În contract era prevăzut la pct. 3.1 din Convenția_ din 29.07.2008 posibilitatea revizuirii unilaterale a ratei dobânzii aplicate. De asemenea la punctul 2 ultimul alineat din contractul de credit nr._ din 20.08.2008 era prevăzut posibilitatea revizuirii unilaterale a ratei dobânzii aplicate

Consideră că aceste comisioane sunt nelegale din care unul uriaș de 2% comision de acordare credit 774 CHF, iar altul de administrare de 0,24%, nefiind justificată plata acestor comisioane, întrucât la data încheierii Convenției de credit_ din 29.07.2008 nu a avut posibilitatea să negocieze clauzele contractuale, întrucât convenția era deja redactată în mod standard, pentru toți clienții băncii. în acest context, consideră că art.3.1 privind posibilitatea revizuirii unilaterale de banca ratei dobânzii aplicate, art.3.4 comision de administrare de 0,25 % ca fiind unul enorm, art.3.3 comision de acordare de 2% de 774 CHF din Contractul de credit nr._ din 29.07.2008 sunt abuzive și încalcă în mod flagrant dispozițiile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, respectiv prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000 unde se stipulează că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, cele ale alin. 2 prin care se dispune ca, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului și cele ale alin. 3 al aceluiași articol prin care se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Privitor la comisionul de administrare din interpretarea art. 4 din Legea 193/2000, rezultă că pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă este necesar ca ea să îndeplinească în mod cumulativ două criterii: să fie o clauză standard preformulată și prin introducerea ei să se creeze un dezechilibru. Simpla existentă a comisionului de administrare . nu înseamnă ca nu este abuziva (fiind permisa si de OUG 50/2010), caracterul abuziv este dat de nenegocierea lui si dezechilibru creat. De asemenea, privitor la dovedirea dezechilibrului, solicită să se aibă în vedere cuantumul lunar al comisionului de administrare, potrivit graficului de rambursare a creditului,anexat contractului,cuantum care reprezintă exact cat este mai mare decât suma ratei si aproape 75% din suma dobânzii. Observațiile privind cuprinderea acestor clauze in contracte preformulate, crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor si nulitatea absoluta a acestor clauze abuzive sunt valabile si in aceasta ipoteza. Acest comision, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobânda, mărind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite fata de celelalte banci. Acest comision nu reprezintă altceva decât o dobânda mascata care, pe langa faptul ca lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere si mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Disimularea unei parti a dobânzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credințe a băncii care percepe un astfel de comision, întrucât, pe de o parte, reprezintă o modalitate de inducere in eroare a clienților, prin prezentarea de dobânzi avantajoase in raport cu ofertele altor banei care acționau pe aceeași piața relevanta cu banca respectiva (dar care, in realitate, datorita adăugării la D. a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atat de avantajoase) si, pe de alta parte, reprezintă o modalitate de procurare a unui avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite ale comercianților.

In baza celor învederate, se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor care reglementează plata comisionului de administrare din acest contract de credit. Consideră că acest comision este nelegal, in primul rand deoarece la data încheierii Convenției de credit nu a avut posibilitatea să negocieze clauzele contractuale, întrucât convenția era deja redactată în mod standard, pentru toți clienții băncii. Parata poate afirma includerea comisionului de administrare în costul total al creditului, susținând drept consecință că clauza impunând plata acestuia nu poate fi supusă unei evaluări privind eventualul său caracter abuziv, întrucât comisionul face parte din prețul contractului, a cărei justețe și al cărui caracter adecvat nu poate fi cenzurat de către instanțe potrivit articolului 4 alin. 2 din Directivă respectiv 4 alin. 6 din legea de transpunere, nr. 93/2000.

Or, nu se poate susține, în mod întemeiat, că acest comision constituie obiectul principal al contractului, nici din perspectiva societății bancare și, cu atât mai puțin, din perspectiva împrumutatului, noțiunii de obiect principal putându-i-se circumscrie doar suma de bani împrumutată (din perspectiva consumatorului), respectiv, din perspectiva băncii, dobânda încasată. Astfel, nu se poate susține, în mod plauzibil, de către intimată, că la încheierea contractului de credit a avut în vedere, în principal, faptul că împrumutatul va achita comisionul de administrare Întrucât nu i s-a dat posibilitatea să negocieze clauzele contractuale, respectiv clauza prevăzută în art. 3.3 si 3.4, învederează că acestea sunt clauze abuzive în sensul definit de art. 4 din Legea 193/2000 rep. conform căruia "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților". Învederează că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea 193/2000, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicație a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 Cod civil). De asemenea, rezervarea dreptului băncii de a revizui rata dobânzii curente în mod unilateral, fără a fi negociată, respectiv pct. 3.1 din Convenția de credit_ din 29.07.2008 punctul 2 ultimul alineat din contractul de credit nr._ din 20.08.2008 este în mod vădit abuzivă, deoarece nu asigură nici o posibilitate de control, astfel încât să fie îndeplinite cerințele unui tratament egal, în speță să se asigure un grad rezonabil de previzibilitate.

Art. 4 din Leg. 193/2000 definește clauza abuzivă ca fiind o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. In lumina dispozițiilor al. 2 din art. 4, o clauză este abuzivă dacă nu a fost negociată cu consumatorul și dacă este inclusă într-un contract de adeziune ( contract preformulat, in care consumatorul nu poate interveni). Cu privire la dovada negocierii clauzei, art. 4 al. 3 teza finală instituie in sarcina comerciantului această obligație, respectiv, in speța de față, in sarcina Băncii. B. nu a făcut dovada că ar fi negociat clauza supusă discuției așa încât aceasta apare ca abuzivă. Caracterul abuziv este însă determinat mai ales de dezechilibrul semnificativ pe care 1-a creat clauza inserată in art. 11.3, între drepturile Băncii și obligațiile reclamantului. Conform art. 4 alin. 2 și 3 din Legea 193/2000 o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate, sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Cu privire la dovada negocierii clauzei, art. 4 al. 3 teza finală instituie in sarcina comerciantului această obligație, respectiv, in speța de față, in sarcina Băncii. B. nu a făcut dovada că ar fi negociat clauza supusă discuției așa încât aceasta apare ca abuzivă.

Raportat considerentelor expuse, considera ca evidenta constatarea nulității absolute parțiale a Contractului nr._ din 29.07.2008 si a Contractului de credit nr._ din 20.08.2008 apreciind următoarele: Nulitatea este sancțiunea prin care actul juridic este lipsit de efectele ce contravin legii care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, fraudează legea sau interesele individuale. Sancțiunea este fundamentată și în condițiile în care actului juridic îi lipsește cauza sau aceasta este ilicită, imorală sau falsă. Prevederile art. 966 c.civ. statuează asupra lipsei efectelor unei obligații fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită; iar art. 968 definește cauza nelicită ca fiind aceea prohibită de legi, contrară bunelor moravuri și ordinii publice. Așadar cauza, componentă a voinței juridice care reflectă scopul pentru care s-a încheiat actul juridic, este, în situația concretă, contrară bunelor moravuri și conduce inevitabil la constatarea nulității actului juridic astfel încheiat prevăzută de art. 9.2 si 9.3 din acest contract. Roagă să se constatate că sunt îndeplinite condițiile legale pentru declararea ca abuzivă a clauzei prev. art.3.1 privind posibilitatea revizuirii unilaterale de banca ratei dobânzii aplicate, art.3.4 comision de administrare de 0,25 % ca fiind unul enorm, art.3.3 comision de acordare de 2% din Contractul de credit nr. Contractului nr._ din 29.07.2008 întrucât are calitatea de consumator, în sensul definit de lege, pârâta de comerciant, iar convenția încheiată a fost una standard. Dispozițiile Legii 193/2000, invocate în prezenta cauză dedusă judecății, transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Clauzele contractuale și definirea termenilor din Convenția de credit trebuie formulate astfel încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat, art. 3.4 îi conferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a percepe un comision de administrare în condițiile în care riscul este preluat de asigurător, printr-o poliță încheiată de subsemnații cu societatea agreată de pârâtă, iar sumele de asigurare sunt suportate tot de noi, astfel clauza a cărei anulare o solicităm este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde. De asemenea comisionul de acordare credit este complet nelegal, iar OUG 50/2010 la art. 36 (l) vorbește de comision de analiza dosar care este cu totul altceva decât comisionul de acordare care este interzis si nelegal. Privitor la rezervarea dreptului băncii de a revizui rata dobânzii curente în mod unilateral, fară a fi negociată cu reclamanta, respectiv 3.1 din Contractului nr._ din 29.07.2008 si a Contractului de credit nr._ din 20.08.2008 este în mod vădit abuzivă, deoarece nu asigură nici o posibilitate de control, astfel încât să fie îndeplinite cerințele unui tratament egal, în speță să se asigure un grad rezonabil de previzibilitate.

La art. 3.1 si punctul 2 alineatul ultim din Contractului nr._ din 29.07.2008 si a Contractului de credit nr._ din 20.08.2008 se vorbește de dreptul băncii de a modifica dobânda in funcție de condițiile dominate ale pieței sau a modificării circumstanțelor in care aceasta a fost inițial stabilita,precum si instanța raport de politicile de creditare a Băncii, situație in care se comunica împrumutatului noua rata a dobânzii. Aceasta clauza pune problema constatării caracterului abuziv sub aspectul echilibrului contractual, in sensul ca oferă băncii dreptul de-a revizui dobânda curenta, fara ca noua rata sa fie negociata cu clientul, acesta trebuind doar înștiințat. Prin schimbări semnificative, in sensul legii nu se înțelege o situație clar descrisa,care sa ofere clientului posibilitatea sa știe de la început ca daca aceea situație se va produce, dobânda va fi mărita. Totodată motivul trebuie sa fie suficient de clar aratat, determinat, ca in eventualitatea unui litigiu in legătura cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța sa poată verifica daca acea situație, motiv de mărire a dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie sa fie caracterizat de previzibilitate, la fel si clauza contractuala trebuie sa fie astfel formulata încât consumatorul sa poată anticipa ca, daca o anumita situație intervine,o anumita consecința se produce. Modificarea ratei dobânzii in funcție de schimbări semnificativele condiții dominante nu îndeplinește aceasta condiție, astfel ca in eventualitatea unui litigiu,nu numai ca nu se poate aprecia daca modalitatea de modificare a dobânzii este întemeiata sau nu,dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective,daca motivul prevăzut in contract s-a produs. O schimbare care pentru o instituie bancara e semnificativa, poate fi apreciata de alta ca nesemnificativa. Este evident ca un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care sa poată fi apreciat la fel, in mod obiectiv de orice persoana, inclusiv de instanța investita cu verificarea legalității acestei clauze si a aplicării ei. Chiar daca s-ar accepta ca fiind îndeplinita condiția motivului întemeiat, pentru ca o clauza sa nu fie abuziva, ar trebui ca si clientul sa aibă libertatea de-a rezilia imediat contractul. O asemenea posibilitate nu este insa in mod real prevăzuta in contractul de fata,deoarece denunțarea unilaterala a contractului de către debitor ar atrage declararea ca scadente a tuturor ratelor ramase de achitat, punandu-1 pe împrumutat . de împovărătoare. Eventuala susținere a băncii ca subsemnatul poate cere rezilierea contractul in baza art. 1020-1021 cod civil nu acoperă cerința impusa de punctul 1 lit. a din legea 193/2000 Solicită să se aibă în vedere ca modul de calcul al dobânzii, care e legal si in concordanta cu art.37 din OUG 50/2010 poate fi influențat si de anumiți factori care țin de voința unilaterala a băncii: de costurile operaționale, costurile de refinantare pe piața monetara/de capital, costurile surselor de finanțare proprii, modificări legislative care impun acest lucru, Serviciul Reuteres la 11 am. Modificarea dobânzii 1 este determinata de indicatori necunoscuți, iar subsemnata nu are la dispoziție nici un criteriu după care sa verifice corectitudinea si buna credința a băncii,fiind evident dezechilibru semnificativ intre dreptul băncii si obligația împrumutaților. Astfel ca se impune anularea clauzei privind posibilitatea calcului dobânzii in funcție de costurile operaționale, costurile de refinanțare pe piața monetara/de capital, costurile surselor de finanțare proprii, modificări legislative care impun acest lucru, Serviciul Reuteres la 11 am.

Privitor la eventualitatea invocării de parata a excepția netimbrarii sau insuficientei timbrări din petit, solicită respingerea ca neîntemeiata pentru următoarele motive: Solicită să se aibă în vedere dispozițiile art. 291it. f) din OUG nr. 80/2013, raportat la izvorul pretențiilor, și nu față de natura prejudiciului, precum și dispozițiile deciziei nr. 1826/13.03.2002 a înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în SET nr. 4/2002 al C.S.J., precum și decizia nr. 778/12.05.2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/06.07.2009, si ca prejudiciul este adus unei persoane fizice.

F. de excepția prescrierii dreptului material la acțiune a capătului 7 din petit, solicită a o respinge ca neîntemeiata pentru următoarele motive: Potrivit art. 1 din Decretul Lege 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Conform art. 2 din Decretul Lege 167/1958 nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Articolul 3 din același act normative consacra termenul general de prescripție de 3 ani. Articolul 7 din Decretul Lege 167/1958 statuează că prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Sancțiunea introducerii unor clauze abuzive în contractele cu consumatorii o constituie nulitatea absolută a respectivelor clauze, în sistemtul Legii 193/2000. în sistemul vechiului Cod civil, nulitatea absolută putea fi invocată oricând. Persoana care invoca nulitatea absolută putea solicita prin aceeași acțiune sau printr-o acțiune separată și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic sau clauzei contractuale lovite de nulitate absolută. In literatura de specialitate s-a arătat că spre deosebire de acțiunea în constatarea nulității absolute, acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei lovite de nulitate este prescriptibilă, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani în lipsa unei prevederi speciale contrare. Prescriptibilitatea acțiunii în restituirea prestațiilor se referă la situația în care persoana îndreptățită a formulat această acțiune pe cale separată, după obținerea constatării nulității absolute a clauzei contractuale. În cazurile cum este cel din speță, în care pe lângă constatarea nulității se solicită și restituirea prestațiilor, nu se poate susține că termenul de prescripție de 3 ani pentru restituirea prestațiilor începe să curgă de la data plății fiecărei rate contractuale, deoarece o astfel de interpretare ar fi de natură a lipsi de orice utilitate posibilitatea invocării nulității absolute oricând. Prin urmare, în cazul în care prin aceeași acțiune se solicită atât constatarea nulității absolute a unui act juridic sau clauze contractuale cât și restituirea prestațiilor, termenul de prescripție pentru petitul privind restituirea prestațiilor nu începe să cursă decât din momentul în care se constată nulitatea absolută a contractului sau clauzei contractuale. Prin urmare, având în vedere că până în prezent termenul de prescripție extinctivă pentru restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor pretins abuzive nu a început să curgă, consideră ca nefondată excepția prescripției invocată de pârâtă. Cererea de restituire a respectivelor sumelor de bani este accesorie cererii de anulare a clauzelor abuzive. Mai mult, restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comision de administrare reprezintă repunerea pârtilor in situația anterioara, in urma anularii clauzelor abuzive vizând plata comisionului de administrare. Cererea de restituire a sumelor de bani nu este o cerere independent procesual, vizând un prejudiciu cauzat consumatorilor printr-o fapta ilicita, ci se afla in total dependenta de modul de soluționare a solicitărilor privind anularea clauzelor abuzive vizând plata comisionului de administrare.

Privitor la excepția lipsei de obiect in parte privind celui de-al doilea capăt de cerere din petit privind constatarea ca abuziva a clauzelor contractuale de la punctul 3.1 privind revizuirea dobânzii, va rugam a o respinge ca neintemeiata pentru următoarele motive: Acțiunea are obiect, interesul este legitim, născut si actual, personal si direct. Pentru dezlegarea acestei probleme de drept sunt aplicabile în cauză prevederile art. 95 din O.U.G. 50/2010 în forma anterioară modificării survenite prin Legea 288/2010. Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că pârâta avea obligația de a modifica conținutul contractelor încheiate cu subsemnații astfel încât acestea să devină conforme cu conținutul prevederilor în vigoare la acel moment. În lipsa depunerii unor astfel de diligente, nu pot fi aplicabile prevederile alin. 5 al art. 95 din O.U.G. 50/2010, în forma în vigoare la data întocmirii actelor adiționale. Prin urmare, rămân aplicabile regulile comune de drept, conform cărora un contract poate fi modificat numai prin consimțământul ambelor părți. Cum reclamanta nu și-a exprimat consimțământul la modificarea contractelor inițiale nici expres și nici tacit, exprimându-și chiar dezacordul față de modificarea unilaterala a dobânzii, lipsind consimțământul reclamanților la o astfel de modificare. Astfel, între părți au rămas aplicabile prevederile privind posibilitatea băncii de a revizui unilateral dobânda în ipoteza intervenirii unor schimbări esențiale pe piața monetară prevăzute la pct. 3.1 din Convenția de credit privind posibilitatea revizuirii ratei dobânzii.

Privitor la excepția inadmisibilității cererii introductive raportat la legea 193/2000 adoptata in baza Directivei nr.93/13/CE, solicită a o respinge ca neîntemeiata pentru următoarele motive: Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referire art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, prin hotărârea din 3 iunie 2010, dată în cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) și prin ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract. De asemenea, în analiza aceleași probleme de drept, CJUE s-a pronunțat și prin Hotărârea Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero, C-240/1998 prin care a statuat că instanțele judecătorești sunt obligate să analizeze chiar și din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale. Din jurisprudența CJUE, care în temeiul Constituției și a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele naționale, rezultă că Directiva 93/13, în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul național Legea 193/2000, vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract având în vedere faptul că puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic obligați fíe să accepte clauzele impuse de comercianți, fíe să nu încheie contractual

Privitor la caracterul abuziv al monedei creditului,va rog sa observați ca la 29.07.2008 cursul CHF-RON era de 2,181ei/CHF iar ulterior subsemnata am ajuns sa restitui intre 4,1-4,2 lei/CHF plus comisioanele de schimb valutar din leu in CHF. La momentul încheierii convenției, parata nu i-a comunicat, nu a informat-o in legătura cu riscurile acestei monede. Ori aceasta omisiune a băncii de-a o informa este o încălcare a obligației de consilier si transparent, sancționată atât in dreptul European cat si național. O astfel de omisiune coroborata cu prezentare (falsa!)ca acest produs (creditul in CHF) ca fiind o alternativa mai buna si mai sigura decât creditul in lei si euro, reprezintă practici comerciale înșelătoare. Instanțele din Franța au calificat ca fiind produse toxice înșelătoare toate creditele in franci elvețieni contractate de cetățeni sau de autorități administrației locale, iar in Ungaria, Bulgaria sau Croația s-a dispus înghețarea cursului de schimb CHF si denominarea in moneda naționala a creditelor. In ceea ce privește solicitarea de-a dispune denominarea plaților in moneda naționala invocam principiul din regulamentul valutar potrivit căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor se plătește in moneda naționala in contractele dintre rezidenți. Solicită să se aibă in vedere cauza C-26/13 Kasler si Kaslerne Rabai c.OTP in care recent 30.04.2014 Curtea Europeana de Justiție a pronunțat o decizie prin care se statuteaza ca fiind abuziva clauza, in măsura in care se prevede, pentru rambursarea creditului, aplicarea uni alt curs, diferit decât cel utilizat la punerea la dispoziție a creditului.

In drept, invocă dispozițiile art. 1, art. 2, art. 13 și art. 14 din Legea 193/2000 rep., art. 5, art. 948 alin. 4 și art. 966 din Codul civil, precum și art. 3.1 si punctul 2 alineatul ultim din Contractul nr._ din 29.07.2008 si Contractul de credit nr._ din 20.08.2008 privind posibilitatea revizuirii unilaterale de banca ratei dobânzii aplicate, art.3.4 comision de administrare de 0,25 % ca fiind unul enorm, art.3.3 comision de acordare de 2% de 774 CHF din Contractul de credit nr. Contractul nr._ din 29.07.2008.

Prin întâmpinarea depusă în data de 06.10.2015, pârâta B. MILLENNIUM S.A., a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiata. Pe cale de excepție invoca inexistenta unui contract de credit valabil la data introducerii acțiunii in vederea constatării unor clauze abuzive. Învederează onoratei instanțe ca la momentul prezentei acțiuni, reclamanta se afla in situația neexecutării propriilor obligații de plata (non adimpleti contractus), creditele fiind declarate exigibil anticipat, (contract de credit nr._/29.07.2008 a fost declarat exigibil anticipat in 22.09.2009, iar contractul pentru emiterea cârdului de credit nr._/20.08.2008 a fost declarat exigibil anticipat in 30.10.2009 si lichidat in 03.09.2013). Prin urmare, contractele de credit nemaifiind in vigoare, orice acțiune exercitata de către reclamanta cu privire la constatarea ca abuziva a unor clauze contractuale dintr-un contract care nu mai este in derulare este lipsita de obiect si de temei. Așadar, reclamanta nu mai poate solicita analiza unor clauze contractuale dintr-un contract care nu mai este in derulare. Mai mult decât atat, reclamanta a urmat calea legala prin înaintarea unei acțiuni având ca obiect contestație la executare, dosar nr._ aflat pe rolul Tribunalului Bacău, in care instanța a respins ca nefondat recursul introdus de recurenții F. A. si M. F. in contradictoriu cu intimata B. Millennium SA impotriva sentinței civile nr. 3066/2014 pronunțata de Judecătoria Oradea, pe care o menține in totul.

Excepția netimbrarii cererii de chemare in judecata. Având in vedere dispozițiile art. 194 lit. c) Cod procedura civila si petitele cererii de chemare in judecata, solicita sa se pună in vedere reclamantei sa regularizeze cererea de chemare in judecata. F. de aceste nerespectări ale dispozițiilor legale, in cazul neîndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 194 in termenul stabilit de lege, solicitam respectuos aplicabilitatea prevederilor art. 200, alin.3 Cod procedura civila. Mai mult decât atat, deoarece in cuprinsul cererii de chemare in judecata si in motivarea acesteia se solicita si restituirea sumelor aferente clauzelor din Contractul de credit considerate a fi abuzive de către reclamanta, pentru a se da eficienta dispozițiilor legale referitoare la timbrarea cererii, considera necesar a se pune in vedere reclamantei satisfacerea cerințelor legii referitoare la timbraj. Astfel, in raport de Decizia înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 32/09.06.2008 publicata in Monitorul Oficial nr. 830/10.12.2008, solicitam instanței sa puna in vedere reclamantei sa timbreze cererea de chemare in judecata la valoarea pretențiilor, conform prevederilor OUG 80/2013.

Invoca excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la restituirea sumei privind comisionul de acordare. Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond absoluta, care prin regimul sau juridic impune analiza condițiilor de exercițiu ale acțiunii, printre care si aceea a termenului in care poate fi exercitata chiar si din oficiu. Prescripția este definita ca fiind sancțiunea care lovește posibilitatea de exercitare a acțiunii civile prin stingerea dreptului de realizare silita a obligației civile corelative neexercitate de subiectul activ al raportului juridic in termenul de prescripție stabilit de lege. Prin urmare, acțiunea formulata de reclamanta poarta asupra unui drept patrimonial de creanța si nu asupra unui drept real, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu dispozițiile înscrise in art. 1 din actul normativ: „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege". In cauza, termenul de prescripție pentru restituirea sumei privind comisionul de acordare este împlinit, deoarece a început sa curgă de la data acordării creditului, respectiv 29.07.2008 si s-a împlinit in data de 29.07.2011 (contractul care face obiectul prezentului litigiu este un contract cu executare succesiva), acțiunea fiind introdusa in anul 2015. Prevederi similare se regăsesc si in art. 2500 (1) Cod civil potrivit cărora: „dreptul material la acțiune, denumit in continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege." Totodată, potrivit prevederilor art. 2517 Cod civil termenul general de prescripție este de 3 ani.

Invoca excepția lipsei de obiect a capătului de cerere referitor la constatarea ca abuziva a clauzelor 3.1 din Contractul de credit, ce reglementează dreptul băncii de a modifica rata dobânzii in condițiile unei modificări semnificative a condițiilor de piața. La data de 20.09.2010, a fost emis Actul adițional pentru implementarea O.U.G. nr. 50/2010, anexat prezentei, prin intermediul căruia B. a aliniat prevederile contractului de credit la noile cerințe legislative in materia protecției consumatorilor. Concret, au operat o . modificări asupra prevederilor contractuale, toate favorabile reclamantei, menite sa asigure o protecție sporita si din punct de vedere formal (a cărei aplicare era obligatorie oricum) a intereselor acestora. In primul rand, a fost eliminata clauza referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, conform art. 1 din Actul adițional. Ori in prezenta cauza, instanța nu mai poate constata existenta/inexistenta unor clauze contractuale care nu exista in contract, din moment ce acestea au fost eliminate din contract prin efectul legii. Cu privire la pretinsa nulitate absoluta a unor clauze contractuale, considera ca aceasta poate fi invocata doar pana in momentul in care clauzele respective se afla in contract. In caz contrar, instituția nulității absolute ar fi folosita in mod abuziv, încălcând principiul stabilității actelor juridice, deoarece oricine ar putea invoca o nulitate absoluta a unor clauze care au încetat sa producă efecte, chiar si la 50 de ani de la încetarea efectelor acestora, situație ce ar produce efecte retroactive pe toata perioada respectiva in patrimoniul celor doua parti contractuale. Astfel, clauzele mai sus menționate au fost eliminate din contract, iar solicitarea reclamantei este lipsita de obiect.

Prin urmare, solicita instanței sa retina faptul ca daca clauzele de mai sus au fost eliminate prin efectul legii, solicitarea a rămas fara obiect, deoarece respectivele clauze nu se mai găsesc in contractul de credit, astfel ca la aceasta data nu se poate constata faptul ca ar fi fost abuzive si nici nu se poate dispune eliminarea acestora. Pe cale de consecința, solicitarea privind constatarea caracterului abuziv a unor clauze contractuale ce nu se mai găsesc in contractul de credit inca din anul 2010 este lipsita de obiect. Este astfel evident faptul ca ar trebui sa fie supuse controlului instanței ca si posibile clauze abuzive strict clauzele ce prevedeau dreptul băncii de a modifica nivelul de dobânda si nicidecum clauzele ce stabileau obiectul principal al creditului, prețul acestuia si adică nivelul de dobânda aplicabil creditului. In concluzie consideram ca aceasta încercare a clientului de a schimba prețul contractului prin intermediul instanței de judecata este lipsita atât de temei legal cat si contractual. Subliniază ca nu mai putem vorbi de contractul inițial de credit, ci numai de contractul de credit astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 20.09.2010 pentru implementarea OUG 50/2010. Nu mai exista un contract inițial de credit. Contractul inițial s-a transformat ca urmare a modificărilor aduse prin actul adițional mai sus menționat. Așadar, capetele de cerere prin care este solicitata constatarea ca abuziva si anularea clauzelor indicate anterior sunt in mod evident lipsite de obiect, instanța urmând a le respinge ca urmare a admiterii excepției.

Excepția lipsei de obiect a capătului de cerere având ca obiect presupusa clauza de risc valutar. Solicită să se observe ca reclamanta face vorbire despre o anumita clauza de risc valutar, insa omite sa precizeze in concret in ce sens aceasta se regăsește la art. 4.2 din contractul de credit. In opinia sa, aceasta clauza inserata in contractul de credit, nu este altceva decât reproducerea, transcrierea contractuala a principiului nominalismului consacrat de lege. Astfel, deoarece in opinia noastră o astfel de clauza nu exista in Contract, solicită respingerea acestui capăt de cerere, pe cale de excepție, ca lipsit de obiect.

Excepția inadmisibilității capătului de cerere privind stabilizarea cursului valutar. Un prim aspect ce se impune a fi analizat este presupusul efect al admiterii capătului de cerere referitor la stabilizarea cursului valutar. Astfel, se solicita înghețarea cursului valutar CHF/RON la valoarea de la momentul încheierii contractului de credit, respectiv, la un alt capăt de cerere, denominarea plaților in moneda naționala, in subsidiar. Prin urmare, se solicita ca instanța de judecata sa intervină in Contractul încheiat intre părți si sa se substituie voinței acestora, prin stabilirea altor condiții contractuale decât cele avute in vedere de părți la momentul încheierii actului. O astfel de cerere nu poate fi primita, întrucât nu are temei legal in legislația național sau europeana. Astfel, reclamanta a solicitat ca instanța de judecata sa intervină in Contractul încheiat intre părți si sa se substituie voinței acestora, prin stabilirea altor condiții contractuale decât cele avute in vedere de părți la momentul încheierii actului. Conform legislației specifice in materia clauzelor abuzive reclamanta se poate adresa instanței doar in vederea eliminării unei clauze considerate abuzive dintr-un contract si nicidecum in vederea completării contractului cu clauze suplimentare, cum se solicita in speța de fata. Practic, ceea ce solicita reclamanta este ca instanța sa modifice clauza privind moneda in care s-a acordat creditul, in sensul ca deși împrumutatul a beneficiat de franci elvețieni, rambursarea sa se faca in lei, la cursul de la data acordării creditului.

Or, restabilirea echilibrului contractual, in cazul existentei unor clauze abuzive nu se poate face de către instanța de judecata prin adăugarea unor drepturi ale reclamantei (sub forma completării contractului cu alte clauze), ci doar prin eliminarea clauzelor care conferă comerciantului drepturi care dezechilibrează contractul (art. 6 si 7 din Legea nr. 193/2000). In sensul celor arătate este chiar jurisprudenta Curții de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, in Cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA / Joaquin Calderon Camino, Curtea a statuat: „Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/2007 de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor si a utilizatorilor si a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo 1/2007 por el que se aprueba el texto refundito de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y otras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2007, care permite instanței naționale, atunci cand constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse . intre un vânzător sau un furnizor si consumator, sa completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze." Or, formularea unor cereri prin care se solicita instanței de judecata modificarea si completarea conținutului unui contract, conform voinței subiective a uneia dintre părțile in litigiu, este evident inadmisibila nu numai in raport de legislația interna, ci si in raport de jurisprudenta recenta a Curții de Justiție a Uniunii Europene. In concluzie, instanța de judecata nu poate interveni si sa se substituie voinței pârtilor, modificând si/sau completând conținutul unui contract, având doar posibilitatea, in măsura in care legislația ii permite, de a înlocui, completa, modifica o clauza abuziva cu o norma supletiva, care sa restabilească echilibrul intre drepturile si obligațiile pârtilor.

Pe fondul cauzei, solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiata pentru următoarele motive: In speța nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a ne afla in prezenta unor clauze abuzive. Chiar in eventualitatea in care prezentul contract este asimilat unui contract conținând clauze preformulate, o asemenea încadrare nu este de natura a califica contractul ca abuziv. Este firesc ca in activitatea de creditarea pe care o desfășoară subscrisa (la fel ca toate celelalte societăți bancare) sa se recurgă la anumite tipare, standarde si la fel de firesc este ca un anumit tip de contract sa fie schițat in linii generale. Aceasta este o practica la care nu recurg doar societățile bancare, dar si orice alt comerciant. Insa, din faptul ca negocierile in vederea încheierii unui contract se poarta pe baza unui anumit tipar pus la dispoziție de una dintre părți, nu se poate trage concluzia ca respectivul contract a fost impus uneia dintre părți si nu a fost in niciun fel influențat de cealaltă parte. La încheierea oricărui contract se au in vedere particularitățile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-si îndeplini obligațiile asumate, normele BNR si alti asemenea factori. Insa, factorul determinant in încheierea contractului il constituie voința clientului, in funcție de care se prefigurează si particularizează fiecare contract.

Mai mult, Legea nr. 193/2000 nu se opune inserării in contracte a unor clauze „in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii plătibila de către consumator (...) daca exista o motivație întemeiata (...)." Astfel, modificarea ratei dobânzii se face in raport de valoarea de referința pentru fiecare valuta-factor obiectiv, independent de voința furnizorului de servicii financiare, sub condiția informării împrumutatului si a acordării unui termen in care acesta sa isi manifeste voința in raport de propunerea înaintata de B. si a semnării unui act adițional la contract. In aceste condiții exigentele bunei - credinte sunt respectate si clauza nu poate fi considerata abuziva. Așadar, părțile contractante au acționat de pe poziție de egalitate in raportul comercial, neexistând niciun dezechilibru/niciun tratament preferențial al vreunei părți semnatare a contractelor de credit. Din dispozițiile Directivei nr.93/ 13/CEE rezulta ca suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar in împrejurarea in care exista obligații doar pentru consumator, furnizorul neasumându-si nicio contraprestație. Clauzele reclamate ca abuzive nu determina procurarea unui avantaj pentru banca in detrimentul cocontractantului.

Mai mult decât atât, reclamanta ignora prevederile alin. 6 ale art.4 din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil". Aceasta prevedere a fost emisa de către legiuitorul roman in cadrul transpunerii in dreptul intern a dispoziției comunitare in materie (art.4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii) conform căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil." Cum dobânda este o componenta a prețului contractual, aceasta este exceptata de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la acest element sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili si clari, limpezi, accesibili si apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.

In ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor, consumatorul a luat cunoștința anterior semnării de clauzele contractelor de credit si de documentația aferenta analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractului de credit. De asemenea, caracterul dobânzii este variabil reclamanta acceptând in acest mod atât riscul creșterii dobânzii, cat si avantajul scăderii acesteia. Apreciază ca faptul ca daca o parte propune un proiect de contract nu poate conduce automat la concluzia ca am fi in prezenta unui contract de adeziune, nesupus negocierii. Nici reclamanta nu a produs nicio dovada ca s-ar fi opus in vreun fel la clauzele pretinse ca abuzive, iar banca ar fi respins aceste solicitări impunând in mod abuziv clauzele respective consumatorului. Onorata Instanța ar trebuit sa retina ca nu este suficient ca la peste 7 ani de la semnarea contractelor, una dintre părți sa pretindă ca o anumita clauza nu a fost negociata, doar pentru ca acum considera ca ii este dezavantajoasa. A accepta o astfel de concluzie echivalează cu instituirea unei prezumții absolute ca ori de cate ori pe parcursul derulării unui contract un consumator considera ca o clauza ii este dezavantajoasa aceasta urmează sa fie catalogata drept abuziva si înlăturata din contract. Or, nu aceasta a fost voința legiuitorului atunci când a transpus in legislația interna normele comunitare.

Mai mult decât atât, nu se poate susține lipsa posibilității de negociere in condițiile in care consumatorul a luat la cunoștința anterior semnării de clauzele contractului de credit si documentația aferenta analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractului. In concluzie, reclamanta a avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzei privind dobânda, putând opta intre mai multe tipuri de credite (cu dobânda fixa sau variabila, in moneda naționala sau in valuta, cu variație in funcție de indice de referința sau de dobânda de referința), astfel incat aceasta condiție impusa de actul normativ nu este îndeplinita.

Clauzele contestate sunt exprimate . inteligibil: Ca o prima observație, inteligibil înseamnă ușor de inteles, de priceput, de deslușit. Adică citind respectiva clauza, consumatorul sa aibă reprezentarea exacta a consecințelor pe care le va produce, mai precis - in cazul unei clauze privind prețul contractului, sa aibă reprezentarea exacta a prețului care va fi achitat sau a modului in care se va calcula. Iar clauzele contestate îndeplinesc aceasta condiție. Ceea ce încearcă reclamanta sa facă este sa adauge o condiție noua, care nu este impusa de lege, si anume ca orice comerciant sa justifice de ce percepe acel preț. Or, condiția privind caracterul inteligibil al unei clauze care stabilește prețul nu presupune nicidecum prezentarea unei justificări pentru modul in care comerciantul a stabilit prețul. Invoca in acest sens, cu titlul de jurisprudența relevanta, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene in cauza C-26/13, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Kuria (Ungaria), prin Decizia din 15 ianuarie 2013, primita de Curte la 21 ianuarie 2013, in procedura A. Kasler, H. Kaslerne Rabai împotriva OTP Jelzalogbank Zrt. Curtea a statuat cu acest prilej ca cerința potrivit căreia o clauza trebuie redactata in mod clar si inteligibil trebuie înțeleasa in mod extensiv, in sensul in care contractul trebuie sa expună in mod transparent funcționarea concreta, in speța respectiva a mecanismului de schimb al monedei străine la care se refera clauza respectiva, precum si relația dintre acest mecanism si cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel incat acest consumator sa poată sa evalueze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, consecințele economice care rezulta din aceasta in ceea ce îl privește. In ceea ce privește clauzele de la pct. 3.3 si 3.4 din Contractul de credit, care reglementează perceperea comisionului de acordare a facilitații si a celui de administrare exista cel puțin doua prevederi legislative care exclud aceste clauze de la controlul exercitat in temeiul Legii nr. 193/2000, după cum urmează:

A. Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, care prevede "Clauzele contractuale prevăzute instanța temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi." Aceasta prevedere este menita sa evite situația in care o practica/prevedere contractuala declarata ca fiind legala printr-un act normativ sa fie considerata, in același timp ilegala de către un alt act normativ (in speța Legea nr. 193/2000). Cu alte cuvinte, ceea ce este legal nu poate fi si ilegal in același timp. In ceea ce privește comisionul de acordare (denumit uneori si comision de analiza) si comisionul de administrare, ele sunt permise si reglementate in mod expres in art. 36 din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor". Așadar, prin faptul ca legea permite expres creditorului bancar sa perceapă aceste comisioane, ele nu pot fi declarate in același timp ca fiind abuzive, fiind excluse de la controlul exercitat in baza Legii nr. 193/2000. Nu se poate considera ca băncile încalcă legea si totodată nu ar putea fi sancționate prin îndepărtarea din contractele de credit a unor comisioane inserate cu respectarea întocmai a legii care reglementează conținutul contractelor de credit încheiate cu consumatorii. Prin faptul ca legiuitorul a permis inserarea unor clauze in baza cărora băncile percep comision de acordare, de administrare, de rambursare anticipata, respectiv dobânda penalizatoare, se exclude orice posibilitate a existentei unei dezechilibru contractual. A considera altfel înseamnă a accepta ca legiuitorul ar fi permis băncilor sa insereze clauze care dezechilibrează contractul.

B. Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, care prevede "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil": Toate costurile enumerate anterior fac parte din prețul contractului de credit, așadar nu pot face obiectul controlului exercitat de Legea nr. 193/2000 cat timp clauzele care le reglementează sunt exprimate . inteligibil (condiție pe care am expus-o mai sus). Nu se poate susține, cu titlul de exemplu, ca nu ar face parte din prețul contractului comisionul de administrare, cat timp face parte din rata lunara pe care o are de plătit clientul si este evidențiat ca atare in scadențar. O intervenție a instanțelor in ceea ce privește prețul contractului ar echivala cu o imixtiune inacceptabila asupra principiilor care guvernează economia de piața, obligând astfel un comerciant la micșorarea veniturilor pe care le încasează in legătura cu o anumita activitate. Mai mult, solicită să se aibă în vedere ca unele din aceste sume au fost plătite, cum este cazul comisionului de acordare, la data semnării contractului, deci restituirea acestuia la peste 7 ani distanta, in condițiile in care banca a prestat serviciile constând in analiza cererii de credit, a documentației aferente si punerea la dispoziție a creditului angrenând cheltuieli legate de analiza situației solicitanților, a riscurilor, întocmirea întregii documentații de credit, cheltuielile cu aplicațiile informatice utilizate in acest sens, cu personalul însărcinat sa desfășoare aceste activități, nu poate apărea decât ca o reducere a prețului contractului. Reclamanta ignora cu rea - credința faptul ca fiecare cost are propriul scop si propria utilitate, funcția sa specifica neputând fi pur si simplu înlocuita sau eliminata.

Totodată, atât legislația europeana cat si jurisprudența Curții Europene statuează in mod clar faptul ca nicio instanța de judecata nu poate proceda la analizarea si modificarea prețului unui contract (obiect principal al acestuia). Astfel, articolul 4 din Directiva 93/13 are următorul cuprins: „(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde. (2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului [principal al] contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil." Mai mult decât atât, însăși instanța europeana stabilește faptul ca: „Curtea a statuat că clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul [principal al] contractului", în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii menționate de obiect principal al contractului." (Decizia C. in cauza C-143/13).

In ceea ce privește clauza de la art. 3.1 din Contractul de credit, care reglementează rata dobânzii, la data acordării creditului dobânda a fost stabilita prin voința pârtilor si in acord cu legislația in vigoare in acel moment. Reclamanta a fost informata in mod concret si precis asupra condițiilor si caracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor oferite de subscrisa si in cunoștința de cauza a semnat contractul de credit care la art. 3.1. prevede ca rata dobânzii este fixa de 4,90% pe an B. isi rezerva dreptul de a modifica rata din calculul dobânzii in funcție de modificări semnificative ale condițiilor de piața, definite de asemenea in contractul de credit. Părțile, prin voința lor, au stabilit expres ca rata anuala de dobânda este fixa. Pârâta nu a crescut niciodată rata dobânzii peste nivelul stabilit prin acordul pârtiilor, astfel ca nu se poate susține existenta dezechilibrului semnificativ a unor clauze care nu au produs niciodată efecte in defavoarea consumatorului, si nici nu vor mai produce din moment ce au fost eliminate prin actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr. 50/2010. Odată informat, cumpărătorul in genere si consumatorul in particular nu poate fi exonerat de responsabilitatea alegerii înțelepte in raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi, situația financiara proprie, prezenta sau viitoare si posibilitățile de respectare a obligațiilor de plata ulterioare, precum nu poate fi exonerat nici de alegerea unui produs cu un raport calitate-pret care sa corespunda criteriilor personale ale fiecăruia dintre consumatori. Prin urmare, solicita a se observa ca dispozițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 nu sunt menite a crea o noua ordine de drept in care contractul sa devină lipsit de forța obligatorie, ci din contra, vine doar sa particularizeze dispozițiile generale aplicabile in rem si in personam. Împrumutatul a fost informat in mod concret si precis asupra condițiilor si caracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor oferite de pârâtă si in cunoștința de cauza a semnat contractul de credit. Faptul ca la art. 3.1. din contract este prevăzut dreptul împrumutatului de a denunța unilateral acest contract in cazul in care nu este de acord cu o eventuala modificare a dobânzii, rezulta fara putința de tăgada faptul ca posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii, precum si motivele care ar justifica din punct de vedere economic aceasta majorare, au fost fundamentate contractual si in mod expres permise de Legea nr. 193/2000.

Prin circumstanțierea elementelor care-i permit Băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, prin indicarea unui criteriu care sa-i dea Băncii acest drept, aceasta clauza nu incalca prevederile legale incidente in materie, nefiind de natura sa il prejudicieze pe consumator. Reclamanta a optat pentru contractarea unui credit cu dobânda fixa cu toate efectele pe care le implica acest tip de produs. In data de 28.12.2008 au intrat in vigoare prevederile OUG nr. 174/2008 prin care erau completate prevederile OG nr. 21/1992 (art. 93), iar subscrisa nu mai avea dreptul sa modifice clauzele referitoare la costuri, cu excepția modificărilor impuse prin lege (ex. OUG nr. 50/2010).

B. a fost in imposibilitate de a-si mai exercita dreptul unilateral de modificare stabilit prin contractul de credit întrucât, începând cu luna decembrie 2008, o data cu . prevederilor OUG nr. 174/2008, mai sus menționate, modificarea clauzelor contractuale, deci si a celor legate de dobânda (fara ca actul normativ sa distingă cu privire la ce ar fi putut sa însemne modificarea), nu a mai fost posibila decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit, cu excepția modificărilor impuse prin lege. O astfel de modificare a fost impusa prin art. 95 din OUG nr. 50/2010. In conformitate cu prevederile art.95 (5) din OUG nr.50/2010, cu modificările ulterioare, clauzele contractului au fost aliniate la rigoarea prevederilor ordonanței si in acest sens, clauza referitoare la rata dobânzii a fost reformulata cu mai multa claritate, la art. 3.1. din actul adițional pentru implementarea OUG 50/2010 ca "rata dobânzii este fixa pe toata durata desfășurării creditului [...]". Reclamanta nu a semnat actul adițional de conformare cu prevederile OUG nr.50/2010, astfel incat in conformitate cu art. 95 (5) din OUG 50/2010, clauzele contractului de credit au fost aliniate la rigoare prevederilor ordonanței începând cu data de 20.09.2010.

Referitor la „incidența" OUG nr. 50/2010 in contract, solicitam instanței sa retina următoarele: Potrivit prevederilor art. 80 din OUG nr.50/2010:"(/j Consumatorii nu pot renunța la drepturile care le-au fost conferite prin prezenta ordonanță de urgenta. La data de 03.01.2011 au intrat in vigoare prevederile Legii nr.288/2010 prin care au fost modificate si completate prevederile OUG nr.50/2010. Potrivit art. II, alin. 2 din Legea nr. 288/2010: „Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrării in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi.". Reclamanta nu a notificat B. cu privire la renunțarea la actul adițional de conformare cu prevederile OUG nr.50/2010 in termenul legal prevăzut de art.ll din Legea nr.288/2010. Prin urmare, actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010 produce efecte in contractul de credit.

Legea nr.193/2000 nu interzice inserării in contract a unor clauze „în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii platibila de către consumator." Astfel, modificarea ratei dobânzii se face sub condiția informării împrumutatului si a acordării unui termen in care acesta sa isi manifeste voința in raport de propunerea înaintata de B.. In aceste condiții exigentele bunei-credinte sunt respectate si clauza nu poate fi considerata abuziva. Așadar, părțile contractante au acționat de pe poziție de egalitate in raportul comercial, neexistând niciun dezechilibru/niciun tratament preferențial vreunei parti semnatare a contractelor de credit. Din dispozițiile Directivei nr.93/13/CEE rezulta insa ca suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar in împrejurarea in care exista obligații doar pentru consumator, furnizorul neasumându-si nicio contraprestație. Clauzele nu determina procurarea unui avantaj pentru banca in detrimentul cocontractantului. Formula de calcul a dobânzii a fost menționata expres in contract la art. 3.2., in stricta corelație cu prevederile legale. De asemenea, având in vedere prevederile legale imperative cu aplicabilitate ope legis, respectiv OUG nr.174/2008 si OUG nr.50/2010, solicitam Onoratei Instanțe sa constate ca sintagma „B. are dreptul de a modifica rata dobânzii [...]" nu mai exista in contract, fiind eliminata si in mod expres prin actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr. 50/2010.

In ceea ce privește cerința ca prin clauzele incriminate sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor (art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000) menționam ca la momentul semnării contractului de credit legislația in vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzii, astfel incat simpla stipulare in contract a unei prevederi referitoare la o dobânda variabila nu este de natura a crea un dezechilibru contractual si de a dovedi reaua-credinta a pârâtei, in condițiile in care au fost acceptate in cunoștința de cauza de către clienți. Nu se poate susține ca modificarea dobânzii se realiza unilateral de către B., fara acordul consumatorului, cata vreme aceasta posibilitate este prevăzuta in contractul dintre parti si deci asumata de acestea prin semnarea contractului. Astfel, prin clauzele de la art. 3.1. societatea noastră si-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, cu informarea reclamantei despre o asemenea modificare. In aceste condiții exigentele bunei-credinte erau respectate, iar clauzele nu au fost abuzive. Așadar, in contractul de credit sunt circumstanțiate elementele care ii permit băncii sa varieze rata dobânzii, iar aceasta variație nu poate fi considerata ca o modificare unilaterala, din moment ce lege interzice expres o astfel de intervenție asupra contractului de credit. Pe de alta parte, prin semnarea contractului de credit împrumutatul si-a dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobânda, nemaifiind vorba de o modificare unilaterala, abuziva in sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului.

Dupa . prevederilor OUG nr. 174/2008 prin care au fost completate prevederile in OG nr.21/1992, începând cu data de 28.12.2008, pârâta nu mai are dreptul sa modifice rata dobânzii decât prin semnarea unor acte adiționale de către ambele parti (cu excepția modificărilor impuse prin lege -de ex. art.95 din oUG nr.50/2010), iar, începând cu data de 20.09.2010, clauzele respective au fost eliminate din contract in conformitate cu prevederile art. 37 din OUG nr. 50/2010, prin actul adițional de conformare a contractului cu prevederile OUG nr.50/2010 (anexat prezentei intampinari). Fiind circumstanțiate elementele care permit modificarea dobânzii contractuale, fiind indicat criteriul care ii da băncii dreptul sa fluctueze dobânda, fac ca aceste cauze contractuale sa nu intre sub incidența art. 4 din legea nr.193/2000. Data fiind aceasta situație de fapt, rezulta ca niciuna din condițiile prevăzute in art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 nu este întrunita in cazul contractului de credit care face obiectul sesizării instanței de judecata.

In ceea ce privește prevederile referitoare la comisionul de acordare credit: In fapt, anterior încheierii contractului, reclamanta a luat la cunoștința de condițiile ereditarii (conform art.8.1., lit. a), inclusiv de existenta acestui comision pe care l-a acceptat, iar pe de alta parte, aceasta a avut posibilitatea sa solicite negocierea cuantumului comisionului daca nu era de acord cu valoarea acestuia si daca condițiile de creditare oferite de societatea noastră nu corespundeau intereselor financiare ale acesteia. Pentru un consumator mediu, clauza este clar redactata.

Mai arată faptul ca odată informați, cumpărătorii in genere si consumatorii in particular nu pot fi exonerați de responsabilitatea alegerii înțelepte in raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi: situația financiara proprie, prezenta sau viitoare si posibilitățile de respectare a obligațiilor de plata ulterioare, precum nu pot fi exonerat nici de alegerea unui produs cu un raport calitate-pret care sa corespunda criteriilor personale ale fiecăruia dintre consumatori. Întrucât B. Millennium nu deține un monopol pe piața de creditare, astfel incat sa influențeze si sa impună clauzele contractuale, produse de creditare similare fiind practicate de majoritatea instituțiilor financiare, reclamanta a ales in cunoștința de cauza produsul care a răspuns cel mai bine nevoilor acesteia. Simpla propunere de către una dintre părțile contractante a unui proiect de contract nu poate conduce la concluzia ca am fi in prezenta unui contract de adeziune. Reclamanta nu a cerut negocierea/modificarea acestei clauze contractuale la momentul semnării contractului de credit. Totodată evidențiem faptul ca banca i-a pus la dispoziție clientei proiectul de contract de credit, aceasta l-a studiat si fiind de acord cu prevederile acestuia l-a semnat si asumat. Dovada acestui fapt o reprezintă prevederea art. 8.1 lit. a) care prevede: "împrumutatul declara si garantează Băncii ca: a) ca a citit cu atenție si s-a familiarizat cu toate clauzele cuprinse in prezentul Contract, pe care le-a inteles si agreat". Referitor la condiția dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, arătam ca acest comision este perceput raportat la volumul si complexitatea documentației generata de acordarea creditului. In funcție de produsul de creditare solicitat de fiecare potențial client se procedează la solicitarea si analiza unor documente specifice. Astfel, la încheierea unui contract de credit împrumutatul - pe langa analiza documentelor prezentate de către potențialul client - suporta cheltuieli legate de întocmirea documentației de credit: redactarea contractelor de garanție, întocmirea documentelor de tragere a creditului etc. In funcție de toate aceste elemente se apreciază care sunt costurile generate de încheierea unui contract si se propune potențialului client introducerea in contract a unei clauze care sa cuprindă comisionul de acordare. Astfel, comisionul de acordare reprezintă o cheltuiala aferenta întocmirii documentației de credit fiind, in fapt, contravaloarea unei activități (serviciu) prestate de banca clientului (acordarea împrumutului). Documentația de credit cuprinde documentele întocmite de banca, după aprobarea creditului: contractul de credit, contractul/contractele de garanții, graficul de rambursare, documentele de tragere a creditului, documentele necesare virării sumei etc. Prin urmare, acest comision a fost perceput ca o contraprestație a unui serviciu corelativ oferit de către cocontractant, serviciu care consta in procesarea documentelor in vederea acordării creditului. Mai mult, acest comision, fiind cunoscut de la data semnării contractului, a fost acceptat in mod direct de către client, fiind aplicabile prevederile art. 969 Cod civil, in vigoare la data semnării contractului, ce acorda valoare de lege contractului semnat intre parti.

In ceea ce privește prevederile referitoare la comisionul de administrare credit: Reclamanta nu a probat in niciun fel ca B. Millennium ar fi perceput comisionul de administrare ca o dobânda mascata, din moment ce comisionul de administrare este evidențiat . in scadențarul anexa la Contractul de credit. Consumatorii au la dispoziție, in același scadențar, o coloana separata in care este exprimata suma totala de plata in fiecare luna (compusa din dobânda si comision), așadar toate informațiile privind obligația lunara de plata nu numai ca nu sunt ascunse, dar sunt evidențiate in mod expres in contract. In cazul in care reclamanta nu era de acord cu suma pe care o aveau de plata lunar, nu ar fi semnat Contractul de credit si apreciază ca invocarea in prezent a unui pretins caracter ascuns sau neinteligibil al prețului contractului, cat timp acesta i-a fost prezentat detaliat si global in contract si in scadențarul anexa la contractul de credit, apare ca fiind făcuta cu rea-credinta. In schimbul acordării sumelor de bani către client, B. percepe dobânda, insa datorita specificului contractului de împrumut bancar, care presupune restituiri succesive, monitorizarea acestora si a restului de plata, băncile suporta costuri pe toata durata creditului. Este de necontestat faptul ca pe tot parcursul relației cu clienții, B. suporta anumite cheltuieli in vederea monitorizării si a executării contractului, cum ar fi cheltuielile cu aplicațiile informatice necesare, salariile angajaților care efectuează operațiunile respective de încasare, înregistrare si actualizare a creditului, precum si cota cuvenita din cheltuielile cu asigurarea spatiilor, paza si a utilităților necesare acestor angajați.

Astfel, rațiunea comisionului de administrare nu are legătura cu niciun risc al Băncii, nefiind vorba de o dobânda mascata, ci are legătura cu o . activități desfășurate de B. si menționate in paragraful anterior. Mai mult decât atat, clauza privind comisionul de administrare a fost redactata in Contract in mod suficient de clar si inteligibil, banca prevăzând un comision fix, in cota procentuala, aplicat la soldul curent al creditului. Mai mult, cuantumul lunar al acestuia a fost relevat distinct si clar, dupa cum am mai făcut vorbire, in graficul de rambursare (scadentar). Așadar, atat parata cat si reclamanta au cunoscut la momentul încheierii contractului care sunt drepturile si obligațiile lor in legătura cu acest comision. Reclamanta a cunoscut si inteles de la încheierea contractului care este cuantumul acestui comision, cu atat mai mult cu cat conform art. 8.1, lit. a) din Contractul de credit " a citit cu atenție si s-a familiarizat cu toate clauzele cuprinse in prezentul Contract, pe care le-a inteles si agreat". In măsura in care reclamanta aprecia ca acesta era prea împovărător, putea apela la o alta banca care ar fi oferit un comision de administrare mai mic. In același timp, nu se poate susține ca reclamanta nu a cunoscut ce reprezintă acest comision de administrare in condițiile in care semnificația acestuia rezulta chiar din denumirea sa „administrare", nefiind vorba de o noțiune care sa nască dubii cu privire la semnificația sa. Mai mult, aceasta noțiune nu presupune, pentru înțelegerea sa, cunoștințe de specialitate. Așadar, dreptul creditoarei de a incasa comisionul este echilibrat de obligația corelativa de a asigura administrarea creditului, fapt care impune suportarea unor cheltuieli.

In ceea ce privește stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata durata contractului pct. 6 al cererii de chemare in judecata, atât Codul civil din 1864, cat si noul Cod civil consacra instanța mod expres in materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie sa înapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variația valoni acesteia. Astfel, a invocat art. 1578 din Codul civil din 1864 și art. 2.164 din Noul Cod civil. In consecința, in cazul creditelor acordate in valuta nu se poate pune problema vreunui pretins dezechilibru contractual, având in vedere ca regula nominalismului a fost instituita de legiuitorul insusi, iar nu de către instituția de credit. A aplica o teza contrara ar echivala cu incalcarea flagranta a unor principii fundamentale si reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Prin faptul ca atat Convenția de credit, cat si graficul de rambursare - parte integranta al Convenției, conțin o clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, transcrierea contractuala a principiului nominalismului consacrat de lege. In sensul susținerilor noastre s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a statuat ca nu intra sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu si dispozițiile legale - Hotărârea din 30.04.2014, pronunțata in procedura C 280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera: „Directiva_/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele in discuție in litigiul principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora." Or, prin acțiunea prezenta se încearcă exclusiv eliminarea riscului valutar pe care-l suporta consumatorul, prin înghețarea cursului de schimb al monedei creditului la data încheierii contractului, ceea ce echivalează, in esența, cu nesocotirea principiului legal al nominalismului si cu suportarea riscului valutar exclusiv de instituția de credit. In consecința, nu se poate pune in discuție problema caracterului abuziv al clauzelor, întrucât in Convenția de credit in ceea ce privește moneda creditului si riscul valutar, vorbim de aplicarea unei dispoziții legale. Din aceeași perspectiva nu poate fi reținuta nici teza ca riscul valutar ar fi fost preluat integral de client. Aceasta afirmație contrazice regulile elementare ale oricărei tranzacții in valuta, din moment ce cursul poate si scădea, nu doar sa crească. Este evident ca, in cazul unor tranzacții comerciale cu plata in valuta, la un interval de timp de la tranzacționare exista un risc, insa acesta este suportat in mod egal de cei doi participanți, unul dintre ei preluând riscul in caz de creștere, iar celalalt in caz de scădere. Practic, ceea ce solicita reclamanta din prezenta acțiune este ca instanța sa oblige instituția de credit sa vanda un produs care nici măcar nu făcea parte din oferta comerciala de atunci, si anume un produs hibrid - credit in lei cu costuri specifice creditului in CHF/EUR (care erau semnificativ mai mici), solicitare care nu are temei in Codul consumului sau in oricare alt act normativ. In plus, este evident lipsita de orice suport juridic teza lipsei caracterului negociat al clauzei ce reglementează cursul variabil al ratei de rambursare, raportata la cursul de schimb al unei anumite monede, respectiv CHF sau EURO, având in vedere ca împrumutul a fost stabilit ca platibil in moneda EUR dupa incheierea actului adițional, iar cursul de schimb este influențat atat pozitiv, cat si negativ de o multitudine de factori, in special factori de piața, dar si de politica generala, excluzând voința unilaterala a instituțiilor de credit pentru a se putea pune in discuție caracterul nenegociat si un eventual dezechilibru al clauzelor ce reglementează moneda creditului.

Mai mult decât atat, nici teoria impreviziunii nu este aplicabila in speța. Reclamanta considera in mod nejustificat si fara niciun fundament juridic ca s-ar impune revizuirea efectelor Convenției de credit, in sensul aplicării cursului valutar dorit de către acesta. Revizuirea efectelor actului juridic - rebus sic stantibus (aplicabila contractelor sinalagmatice, cu titlu oneros, comutativ si cu executare succesiva) presupune ca in cauza sa intervină o rupere a echilibrului contractual in urma schimbării împrejurărilor avute in vedere de parti in momentul încheierii actului juridic, deoarece se ajunge la situația in care efectele actului juridic sunt altele decât cele pe care părțile, in momentul încheierii respectivului act, au inteles sa le stabilească si care sa fie obligatorii pentru ele. In ceea ce privește aplicabilitate teoriei impreviziunii in practica judiciara, unica excepție acceptata consta doar in recunoașterea posibilității revizuirii clauzei referitoare la pret dintr-un contract de locațiune ce a fost încheiat pe o durata de 5 ani, respectiv revizuirea chiriei. In cazul de fata, nu s-ar putea pune problema aplicabilității impreviziunii, in condițiile in care moneda creditului este aceeași ca la încheierea contractului (din aceasta perspectiva, prestația contestatorului nu a crescut, fiind întotdeauna alegerea împrumutatului in ceea ce privește moneda creditului), diminuarea veniturilor si situația personala financiara defavorabila a contestatorului neputând constitui suficiente motive pentru a determina modificarea unilaterala a unui contract legal încheiat, conform voinței subiective a acestuia.

In ceea ce privește denominarea in moneda naționala a plaților, clauzele din contractul de credit ce reglementează moneda creditului nu creează in detrimentul consumatorului si contrar cerinței bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. In primul rând, din cuprinsul cererii de chemare in judecata nu se poate identifica niciun temei juridic pentru aplicarea cursului valutar in sensul solicitat de reclamanta ori pentru denominarea plaților in moneda naționala. Domeniul protecției consumatorilor in raport cu instituțiile de credit este reglementat in principiu de Legea nr. 193/2000, care transpune Directiva 93/13/CEE si in detaliu de OUG nr. 50/2010, act normativ care nu era in vigoare la data încheierii contractelor de credit, dar care prezintă relevanta prin prisma obligațiilor impuse de legiuitor in sarcina instituțiilor bancare. Relevant este ca OUG nr. 50/2010, act normativ emis de legiuitor după ce efectele economice negative asupra clienților care au accesat credite in franci elvețieni se produseseră, conține un întreg capitol dedicat informării precontractuale a clienților, si anume Capitolul II - Informații și practici preliminare încheierii contractului de credit. Din motive de concizie, nu va relua aici textul acestui capitol insa se poate observa la o verificare atenta, ca nici chiar conform normelor din prezent, banca nu are obligația de a informa un client asupra consecințelor riscului valutar prin prisma unei anticipări a creșterii acestuia, iar motivul este unul foarte simplu: nimeni nu poate anticipa cu certitudine evoluția unui curs valutar. Se încearcă inducerea teoriei caracterului impus al clauzelor privind moneda contractului si al unor obligații excesive ale instituțiilor de credit, care ar fi trebuit sa anticipeze inca din anii 2007 - 2008, viitoarea criza economica mondiala si eventualele fluctuații de curs valutar si, totodată, sa avertizeze toți consumatorii in acest sens. O astfel de interpretare/teza propusa este nu doar nerezonabila, ci si excesiva, plecând de la o falsa axioma: „instituțiile bancare dețin toate informațiile necesare pentru a anticipa si determina trendul pieței economice si financiare, numai in scopul realizării de profit si fara a tine seama de interesele legitime ale consumatorului".

O astfel de teorie incalca unul dintre principiile fundamentale ale dreptului civil, potrivit căruia buna - credința a pârtilor este prezumata, principiu pe care-l regăsim si in art. 1899 alin. (2) al Codului civil de la 1865: „Buna - credința se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea - credința. " Or, in speța de fata se încearcă înlăturarea acestui principiu fundamental de drept civil si o veritabila răsturnare a sarcinii probei. Unul dintre elementele esențiale ale creditului ce face obiectul negocierilor intre profesionist si consumatorul solicitant va fi întotdeauna moneda creditului, in funcție de care se stabilește si valoarea împrumutului sau a garanțiilor necesare încheierii contractului. Daca valoarea împrumutului si a garanțiilor aferente creditului oferit . sunt stabilite in funcție de factori, condiții, calcule matematice ale instituției de credit, nu trebuie sa omitem faptul ca o anumita moneda si un anumit curs valutar implica riscuri (de castig sau pierdere) pentru consumator numai in situația in care acesta va accesa un credit ., deși realizează venituri .. Din aceasta perspectiva, este evident ca alegerea monedei creditului va fi întotdeauna a consumatorului, iar nu a instituției de credit care oferă in tot timpul credite atat in CHF, cat si USD, EURO, RON etc. In principiu, in contractele de credit încheiate cu consumatorii se specifica in mod expres faptul ca împrumutul a fost acordat in valuta, respectiv . (suma principala se va trage in moneda creditului), iar rambursarea acestuia este firesc sa fie tot in aceeași moneda. Faptul ca împrumutații înțeleg sa dispună in orice modalitate de suma acordata, inclusiv transformarea sumei acordate in CHF/EURO in echivalentul acesteia in RON, asumându-si astfel riscul valutar, nu poate fi imputat băncii, fiind un aspect care evident excede obligațiilor acesteia. De asemenea, chiar daca se încearcă răsturnarea sarcinii probei si înlăturarea principiului conform căruia buna - credința este prezumata, trebuie sa avem in vedere ca in faza precontractuala consumatorul este informat cu privire la ofertele de credit si in celelalte monede. Totodată, trebuie sa avem in vedere ca desi Legea nr. 193/2000 conține reglementari de ordin general, in Anexa acestui act normativ sunt prezentate, cu titlu de exemplu, anumite tipuri de clauze specifice care sunt considerate a fi abuzive. Pentru a circumstanțială si mai mult, exista si exceptări in respectiva anexa, clauze asupra cărora legiuitorul se pronunța direct, in sensul ca nu au caracter abuziv. Un astfel de exemplu este cel de la alin. (1) Ut. p), care stabilește ca au caracter abuziv clauzele care „prevăd ca prețul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a crește preturile, fara ca, in ambele cazuri, sa acorde consumatorului dreptul de a anula contractul in cazul in care prețul final este prea mare in raport cu prețul convenit la momentul incheierii contractului". Faptul ca prețul contractului de credit (exprimat in RON) a devenit, in prezent, prea mare in raport cu prețul previzionat la momentul încheierii contractului (exprimat tot in RON) il constituie motivul principal al nemulțumirii reclamantei si al pretinsei nelegalitati a contractelor de credit. Insa, la alin. (2) din Anexa se prevăd următoarele: "Dispozițiile alin. (1) lit. a), p) și t) nu sunt aplicabile in cazul: a) (...) altor produse sau servicii, in cazul in care prețul este legat de fluctuațiile cotatiei bursiere sau ale indicelui bursier ori ale unei rate de schimb pe piața financiara, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla;" De unde rezulta absurditatea tezei reclamantei care pretinde ca simpla acordare a unui credit . ar fi ilegala.

Iar acest aspect rezulta tocmai din faptul ca Legea nr. 193/2000 recunoaște posibilitatea implicita a comerciantului de a stabili prețul unui produs sau serviciu in moneda străina si totodată, in mod expres, ca variația prețului unui produs sau serviciu (exprimata in moneda naționala) datorata evoluției cursului de schimb, nu determina caracterul abuziv al respectivei clauze. Învederează instanței faptul ca art. 3 alin. (1) din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar, invocat prin acțiune, nu poate constitui fundament juridic pentru înghețarea cursului valutar si/sau schimbarea monedei creditului conform voinței subiective a contestatorului: „Plățile, incasarile, transferurile si orice alte asemenea operațiuni intre rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri si servicii, se realizează numai in MONEDA naționala (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute in anexa nr. 2 "Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni in valuta", care se pot efectua si in valuta." Norma legala nu este aplicabila in speța, întrucât interdicția plaților . decât cea naționala se aplica strict in ceea ce privește comerțul cu bunuri si servicii. Or, creditele imobiliare, ipotecare, de investiții si de consum nu se subscriu noțiunii generale de comerț cu bunuri si servicii, activitatea de creditare fiind o activitate reglementata prin legi speciale, acte normative care acorda in mod expres instituțiilor de credit dreptul de a acorda credite si in alta moneda decât cea naționala. Relevanta in susținerea argumentelor anterior prezentate este chiar jurisprudența instanței supreme, respectiv decizia Curții de Casație menționata de C. Hamangiu in lucrarea sa Codul civil adnotat, voi. IV, ed. All B., pag. 58:

„Cand un contract prevede plata ., instanța de fond obligând pe debitor sa plătească in acea moneda, nu face decât sa interpreteze intenția pe care au avut-o partite la facerea contractului. Aceasta interpretare, fiind o chestiune de fapt, scapă controlului Curții de Casație." (Cas. III, 2078 din 12 nov. 1924, Pand. Rom., 1925, I, 24. Jur. Rom. 1/925, Dreptul 38/924). Mai mult decât atat, chiar daca, in speța, Convenția de credit conține un element de risc valutar (atat pentru instituția de credit, cat si pentru consumator), acesta nu il transforma automat .. Prin urmare, in speța nu este vorba despre credite care ar fi doar „denominate" in CHF, cum se încearcă in mod voit si tendențios sa se inducă ideea in cererea de chemare in judecata. Denominat inseamna ca suma creditului a fost înregistrata si calculata in valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primita de client) si restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face in moneda naționala.

Aceasta este de altfel diferența esențiala dintre situația dedusa judecații in acest dosar si situația din Ungaria, vizata prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțata in cauza C - 26/13, Kâsler impotriva băncii sau din Croația vizata prin sentința din 04.07.2013 a Tribunalului Comercial Zagreb, invocate in cererea de chemare in judecata, din care se citează trunchiat si tendențios. In timp ce in Ungaria si Croația petenții au primit împrumutul in moneda naționala (forinti, respectiv kuna), numai denominarea creditului facandu-se prin raportarea la CHF cu titlu de referința, in România Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede ca pot fi efectuate operațiuni, in mod liber, fie in moneda naționala (leu), fie in valuta, cu limitările prevăzute in mod expres. De asemenea, in ceea ce privește regimul aplicabil rezidenților, art. 5 din același Regulament prevede: „(1) Rezidenții au dreptul sa dobândească, sa detina si sa utilizeze active financiare exprimate in valuta. (2) Sumele in moneda naționala (leu) si in valute cotate, deținute de rezidenți, pot fi convertite prin intermediul pieței valutare. (3) Rezidenții pot deschide conturi in valuta si in moneda naționala (leu) la instituții de credit si la alte instituții asimilate acestora." Situația diferita rezulta din chiar cuprinsul hotărârii CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțata in cauza C -26/13, Kâsler in care se arata ca "La 29 mai 2008, domnul Kâsler si doamna Kâslerne Râbai au incheiat cu o banca maghiara un contract de împrumut ipotecar .. B. le acorda imprumutatilor un imprumut in valoare de 14 400 000 de forinti maghiari (HUF) (aproximativ 46 469 EUR), al cărui echivalent in franci elvețieni (CHF) a fost stabilit la 94 240,84 CHF. Potrivit contractului, soții Kâsler au luat act ca, in afara de cuantumul imprumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum si dobânzile de intarziere si celelalte cheltuieli se stabilesc in CHF. Contractul prevedea de asemenea ca stabilirea cuantumului in CHF al imprumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de banca in ziua deblocării fondurilor...Soții Kâsler au contestat in fata instanțelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuziva a acestei clauze, in măsura in care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziție a împrumutului. Kuria (Curtea Suprema din Ungaria), sesizata cu judecarea recursului, adresează Curții de Justiție întrebarea daca clauza care determina cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat in moneda străina se raportează la obiectul sau principal sau la raportul calitate/pret al prestației." Consecința: in virtutea principiului nominalismului monetar sunt întrutotul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc ca împrumutatul restituie exact ce si cat a luat cu împrumut, in moneda in care s-a acordat (CHF). Clauzele incriminate de reclamanți, ce prevăd rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul (franci elvețieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcina plasata nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecința fireasca a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, in esența, ca, daca ai primit 1 CHF, atunci legal trebuie sa rambursezi tot 1 CHF, indiferent de fluctuațiile cursului de schimb CHF/RON dintre momentul acordării si cel al rambursării împrumutului. Cu alte cuvinte, debitorul trebuie sa restituie băncii creditul in valuta (ca moneda) si in cuantumul (ca suma) in care acesta a fost tras. Nu este vorba, deci, despre un comportament ilicit al băncii, ci doar de aplicarea unei norme legale. Aceasta regula poate sa joace si in favoarea debitorului daca intre data acordării si cea a rambursării creditului cursul de schimb valutar (CHF/RON) se depreciază (ceea ce s-a si întâmplat, de exemplu, in cazul clienților care au contractat credite in anul 2006, care in anul 2007 au beneficiat de scăderea cursului CHF/RON in anul 2007 fata de anul 2006, când au contractat creditul - in acest sens la 18.10.2006 cursul era de 1CHF= 2,2147 RON, in timp ce la 18.10.2007 1 CHF= 2,0004 RON . Dimpotrivă, ar fi o incalcare a principiului nominalismului monetar, consacrat legal, ca banca sa fie obligata ca, deși a acordat creditul . (CHF), sa fie constrânsa sa primească moneda naționala (RON), la un curs de schimb stabilit aleatoriu si unilateral (si anume, cel aplicabil la data contractării creditului, asa cum solicita reclamant), ce ar conduce, in fapt, la rambursarea către banca a unei sume diferite decât cea primita de reclamant.

Dupa cum s-a arătat . speța, înalta Curte de Casație si Justiție a arătat cu privire la un contract de vanzare-cumparare cu prețul stabilit in USD ca cumpărătorul datorează prețul in USD „întrucât prețul din contractul extern a fost ferm de 480 USD/tona. Recurenta trebuie sa tina seama de acest pret la stabilirea prețului de desfacere a produsului pe piața interna, devalorizarea monedei interne in raport cu moneda prevăzuta in contractul extern nefiind de natura sa modifice prețul facturat, in lipsa unei convenții a pârtilor. Susținerea recurentei, in sensul acceptării de către vânzătoare a riscului devalorizării teului, nu este dovedita, intre parti neexistând o clauza asiguratorie in acest sens. Devalorizarea teului pe piața cumpărătoarei nu constituie un risc pentru vânzătoare, deci nu se pune problema asumării lui, data fiind stabilirea prețului de plata ., USD ." Al treisprezecelea si al paisprezecelea considerent ale Directivei 93/13/CEE prevăd, in privința actelor cu putere de lege naționale, următoarele:„intrucat se considera ca actele cu putere de lege [...] ale statelor membre, care determina direct sau indirect clauzele contractelor incheiate cu consumatorii, nu conțin clauze abuzive; intrucat, in consecința, nu este necesar ca prezenta directiva sa se aplice clauzelor care reflecta actele cu putere de lege [ ]; intrucat, in aceasta privința, formularea «acte cu putere delege [ ] » din articolul 1 alineatul (2) se refera si la normele care, in conformitate cu legea, se aplica intre părțile contractante, cu condiția sa nu se fi instituit alte acorduri." De asemenea, art. 1 din directiva menționata prevede:,/?) Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege [ ] ale statelor membre privind clauzele abuzive in contractele încheiate intre un vânzător sau furnizor si un consumator. (2) Dispozițiile prezentei directive nu se aplica clauzelor contractuale care reflecta acte cu putere de lege [ ]." Pe de alta parte, conform art. 3 (2) din Legea nr. 193/2000, „Clauzele contractuale prevăzute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi." . speța, instanța a stabilit, cu privire la caracterul pretins abuziv al unei clauze dintr-un contract de asigurare, ca „prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte nu se aplica cu atat mai mult cu cat art. 3 din Legea nr. 193/2000 prevede faptul ca: „clauzele contractuale prevăzute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi". Cu privire la situația din speța, in literatura de specialitate s-a exprimat opinia, la care ne raliem, potrivit căreia, „In realitate, in cazul creditelor acordate in valuta nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul. [ ] Chiar daca in contractul de credit sau in graficul de rambursare figurează o asemenea clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat in sensul ca nu intra sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele incheiate cu consumatorii, iar nu si dispozițiile legale".

Având in vedere cele de mai sus, apreciază ca clauzele contractuale incriminate, fiind prevăzute in temeiul principiului legal al nominalismului, nu intra in domeniul de aplicare si, prin urmare, nu pot fi supuse mecanismului de control al clauzelor abuzive instituit de Directiva 93/13/CEE si de Legea nr. 193/2000. Faptul ca moneda in care se face rambursarea unui imprumut tine de obiectul principal al contractului este dincolo de orice dubiu. In acest sens, in literatura de specialitate s-a arătat in mod corect ca „dobânzile si comisioanele, precum si moneda in care creditul a fost acordat, respectiv va fi rambursat sunt elemente care țin de costul creditului, deci, firesc este ca si clauzele referitoare la acestea sa calificate drept esențiale in raport cu obiectul principal al contractului". In același sens, subliniază faptul ca in Hotărârea din 30 aprilie 2014 pronunțata in cauza Kâsler, CJUE a arătat ca "tinand seama si de caracterul derogatoriu al articolului 4 alineatul (2) din Directiva_ si de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezulta din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului", in sensul acestei dispoziții, trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract si care, ca atare, il caracterizează. "

In aceste condiții, considera ca este greșit sa se treacă direct la analiza condițiilor de fond privind calificarea clauzelor drept abuzive, așa cum se face in cuprinsul cererii de chemare in judecata, când in realitate, astfel după cum a arătat si înalta Curte de Casație si Justiție . speța recenta „pentru a se putea trece insa la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiza a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv". In concluzie, din coroborarea celor de mai sus rezulta ca prevederile contractuale referitoare la moneda in care creditul se acorda si este rambursat, reprezintă elemente esențiale in raport cu obiectul principal al contractului, care „sunt exceptate in speța de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in așa fel incat sa conducă la concluzia ca, la momentul acordului de voința, consumatorilor nu le-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gândirii logice" . In același sens, . de speța, înalta Curte de Casație si Justiție a arătat ca:" Pe de alta parte, clauzele referitoare la dobânda sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu rata de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil - asa cum rezulta in cauza - in acest sens fiind dispozițiile Legii 193/2000 (art.4 alin.6) care au transpus Directiva_/CEE"™

Exprimarea clara si inteligibila a clauzelor incriminate, care nu spun altceva decât ca împrumutatul va rambursa creditul in aceeași moneda in care l-a primit (adică in CHF) este dincolo de orice dubiu. După cum s-a arătat . de speța „este evident ca la momentul semnării contractului semnatarii au avut posibilitatea reala de a lua la cunoștința de clauzele sale prin simpla citire a înscrisului pe care si-au pus semnăturile. Deci, posibilitatea reala de a lua la cunoștința de clauzele contractuale a existat,împrumutatul putând lua la cunoștința de toate aceste clauze prin simpla citire a înscrisului." . care împrumutatul a optat sa primească împrumutul in CHF, nu poate fi de conceput ca acesta sa nu fi inteles cu ajutorul gândirii logice clauzele care stipulau ca trebuie sa dea înapoi exact ce si cat a primit, mai ales ca, dupa cum se vede, clauzele sus-mentionate nu au fost redactate . sau sofisticat, fiind dimpotrivă pe deplin clare si inteligibile. De altfel, prin cererea de chemare in judecata nici nu se invoca lipsa limbajului clar si inteligibil, ci se incriminează pur si simplu existenta clauzelor. In aceste condiții, clauzele contractuale ce stabilesc rambursarea creditului in aceeași moneda in care s-a acordat nu pot face obiectul evaluării naturii abuzive pe temeiul art. 4 alin.6 din aceeași Lege nr. 193/2000, întrucât, astfel după cum a arătat CJUE in Hotărârea Kâsler "articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 (n.n. transpus in dreptul roman prin art. 4 alin.6 din aceeași Lege nr. 193/2000) prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut in cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus in aplicare prin aceasta directiva...". Riscul valutar nu este un element abscons, sofisticat in cazul unui credit pe care clientul însuși alege sa il ia in moneda străina. Riscul valutar este un element inerent . credit luat in moneda străina, după cum riscul inflației este de esența unui credit luat in moneda naționala. Riscul valutar este un element general cunoscut consumatorului, fiind de notorietate pentru oricine ca diferențele de curs valutar influențează costurile de zi cu zi, in general prețul multor produse vândute in România fiind stabilit in euro si plătit in lei (telefon, servicii de turism, autoturisme, servicii de transport aerian etc). In ceea ce privește împrumutul, după cum s-a arătat in literatura de specialitate „împrumutatul este obligat sa restituie lucrurile "împrumutate chiar daca aceasta obligație nu ar fi prevăzuta in înscrisul constatator al contractului, deoarece ea trebuie sa fie înțeleasa ca o consecința fireasca, o data ce se dovedește ca predarea s-a făcut cu titlu de împrumut." In acest context este cel puțin nerezonabila pretenția/așteptarea ce transpare din cererea de chemare in judecata ca . credit încheiat pe douazeci-treizeci de ani cursul de schimb al valutei in care s-a luat creditul sa ramana neschimbat (cel puțin asta este ceea ce se deduce din solicitarea adresata instanței de a fixa cursul de schimb CHF/RON la nivelul de la data încheierii contractelor de credit). In aceeași măsura este cel puțin necredibil ca un client după ce a optat sa ia un credit in moneda străina (CHF) sa pretindă ca nu a fost conștient despre faptul ca cursul de schimb al valutei respective poate varia. Consumatorul de atunci, ca si cel de acum avea posibilitatea de a se informa cu ușurința (e.g. de pe internet), fara a avea nevoie de cunoștințe de specialitate in legătura cu toate aspectele pe care le implica luarea unui credit in CHF pe termen lung. Citam in acest sens, cu titlu exemplificativ, extrase din avertizări ale reprezentanților Băncii Naționale a României publicate înainte de si in perioada de referința in legătura cu potențialele riscuri ale accesării unui credit in CHF: "Populația si firmele care nu realizează venituri in valuta ar trebui sa apeleze la finanțările in moneda naționala, mai ales pentru termenele lungi, întrucât variațiile cursului de schimb pot scumpi foarte mult un credit ., apreciază reprezentanții BNR. "(Jurnalul N. 27.04.2004). "Principalul risc la care se expun persoanele care contractează credite in franci elvețieni sau in yeni japonezi tine de riscul valutar la care se expun acestea. Aratati-mi pe cineva care a ghicit măcar cursul euro-dolar in ultimii cinci ani, a declarat pentru Ziarul de lasi guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), M. Isarescu." (Ziarul de lasi, 15.10.2006). Relevant este ca toate aceste avertizări se adresează potențialilor clienți pentru ca aceștia sa conștientizeze implicațiile contractării unui credit in alta moneda decât cea in care realizau veniturile. Esențial in speța este si faptul ca reclamant si-a reiterat angajamentul de a rambursa împrumutul in CHF in cadrul unor acte in forma autentica in fata notarilor publici (este vorba de contractele de ipoteca imobiliara încheiate pentru garantarea rambursării creditului, in care se menționează expres ca suma garantata este suma luata cu împrumut in CHF + dobânzile, comisioanele aferente, conform contractului de credit semnat). Or, in condițiile in care, in cuprinsul încheierii de autentificare a fiecărui contract de ipoteca, notarul public atesta ca după citirea actului, părțile au consimțit la autentificarea acestuia, afirmații formulate după șapte ani ca de fapt semnatarii nu ar fi cunoscut la ce se obliga sunt cu totul lipsite de temei. Nemaivorbind de faptul ca prin actele adiționale încheiate in. (depuse la dosar), reclamant si-a reiterat același angajament. F. de cele de mai sus, apar prin urmare ca fiind cu totul nefondate susținerile din cererea de chemare in judecata ca reclamanta s-ar fi supus unor condiții contractuale despre care nu au avut timpul si posibilitatea sa ia cunoștința la data semnării contractului. Dupa cum se poate constata cu ușurința, cererea de chemare in judecata urmează o abordare unilaterala, strict din perspectiva intereselor economice ale debitorilor. O evaluare judiciara a echilibrului contractual nu se poate insa limita la o asemenea perspectiva, ci trebuie sa aibă in vedere ansamblul drepturilor si obligațiilor pârtilor la data încheierii contractelor de credit.

In acest sens, se trec sub tăcere in mod voit avantajele de care a beneficiat clientul la contractarea creditului in CHF, avantaje care trebuie in mod obligatoriu avute in vedere la aprecierea echilibrului contractual de la data acordării creditului. In perioada acordării creditelor in CHF, dobânda la împrumuturile in CHF era fara nici un dubiu mai mica decât dobânda la EUR si mai ales fata de dobânda la RON, o diferența de câteva procente la dobânda reprezentând un avantaj important, esențial, in derularea unui credit încheiat pe o perioada de 30 de ani, avantaj care fara îndoiala a fost luat in calcul de către debitori in momentul in care au optat pentru un credit in CHF.

Privite in ansamblul lor, drepturile si obligațiile pârtilor apar ca fiind echilibrate: pe de o parte clientul primește o suma de bani in CHF cu ajutorul căreia cumpăra imediat imobilul dorit la o dobânda mai buna decât daca ar fi luat creditul in RON, iar in contrapartida isi asuma obligația de a rambursa împrumutul in aceeași moneda in care l-a primit, asumându-si posibilele fluctuații ale cursului valutar de-a lungul celor treizeci de ani de contract. Daca nu dorea sa isi asume riscul fluctuațiilor cursului valutar, clientul avea posibilitatea sa opteze pentru un credit in RON, pentru care insa dobânda ar fi fost mult mai mare. In acest context, o clauza contractuala ce prevede ca împrumutatul va restitui creditul in aceeași moneda in care l-a primit tine de insasi esența împrumutului (esența consacrata legal prin art. 1578 din Vechiul Cod Civil) si nu poate crea un dezechilibru semnificativ, in detrimentul consumatorului. Prin urmare, sa stipulezi in contract ca cel împrumutat se angajează sa restituie ce si cat a primit cu titlu de împrumut este de natura sa asigure un just echilibru intre drepturile si obligațiile părtilor. Dimpotrivă, daca s-ar da curs solicitării reclamantei de a rambursa altceva si mai puțin decât a primit cu titlu de împrumut, s-ar afecta "echilibrul contractual creat prin dispozițiile agreate la momentul încheierii convențiilor de creditare...Dând curs cererii formulate de reclamant, instanța nu ar face decât sa afecteze echilibrul contractului in ceea ce are el esential: prețul (costul total al creditului). " Este, prin urmare, indubitabil, ca fata de natura contractului si moneda in care reclamant a ales sa ia creditul, clauzele contractuale care stipulau rambursarea in aceeași moneda a creditului nu atesta existenta vreunui dezechilibru contractual.

Principiul nominalismului este unul clasic, tradițional, fiind prevăzut de legiuitor inca din 1865. Nu banca noastră a inventat nominalismul, ceea ce înseamnă ca nu banca noastră are posibilitatea de a modifica acest lucru. Si, respectându-si propriile atribuții si mai ales principiul constituțional al separației puterilor in stat, nici instanța nu poate modifica acest principiu, el fiind creația legiuitorului. In realitate, in cazul creditelor acordate in valuta nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Nu credem ca se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Chiar daca in contractul de credit sau in graficul de rambursare figurează o asemenea clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat in sensul ca nu intra sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu si dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțata in procedura C 280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut ca: "Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele in discuție in litigiul principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora." Or, prin acțiunea de fata, prin care se pretinde eliminarea riscului valutar practic se solicita nesocotirea principiului legal al nominalismului. De aceea, consideram ca, in realitate, discuția este in mod greșit plasata in planul clauzelor abuzive, deoarece de plano nu este vorba de nicio clauza abuziva, ci de aplicarea unei dispoziții legale. Întrucât principiul nominalismului este unul legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudentiala, ci doar pe cale legala. Nimic nu se opune ca legiuitorul sa prevadă masuri speciale de protecție a consumatorilor in cazul creditelor in valuta. Transpunerea in legislația romana a recentei Directive 17/2014 (Directiva 17/2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale si de modificare a Directivelor 2008/48 si 2013/36/UE si a Regulamentului UE nr. 1093/2010; pana la data de 21 martie 2016, statele membre sunt obligate sa transpună in legislația interna aceasta directiva) va constitui o ocazie foarte buna de a legifera in acest domeniu, având in vedere faptul ca aceasta directiva reglementează in Capitolul 9, art. 23 "imprumuturile in moneda străina" si impune statelor membre sa adopte un cadru de reglementare corespunzător care sa permită "limitarea riscului ratei de schimb valutar căruia i se expune consumatorul in temeiul contractului de credit", prin convertirea creditului . sau instituirea unui alt mecanism de adaptare a contractului.

Rezulta ca insasi Directiva nr. 17/2014 are ca premisa aplicarea principiului nominalismului (imprumutatul suporta riscul valutar), dar obliga statele membre sa adopte o reglementare speciala, derogatorie, de natura sa asigure protecția consumatorilor, cu aplicabilitate numai pentru viitor, adică pentru contractele care vor fi încheiate sub imperiul unei asemenea reglementari. Prin urmare, in materia creditelor in valuta, consideram inca odată ca problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibila de a fi soluționata pe calea unor acțiuni întemeiate pe Legea nr. 193/2000, având in vedere faptul ca riscul valutar este suportat de consumator nu in temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecința aplicării principiului nominalismului consacrat de lege. In concluzie, se poate constata cu ușurința ca cererea de chemare in judecata urmează o abordare mai degrabă emoționala si unilaterala, strict din perspectiva intereselor economice ale debitorilor, decât una juridica. Invalidarea unor clauze contractuale si obligarea unei parti la modificarea contractului conform solicitărilor unilaterale ale celeilalte parti nu se pot dispune pe baza unor asemenea abordări, lipsite de orice fundament legal si probatoriu. In consecința, aducând discuția in domeniul raționalului si al juridicului, consideram ca se impune respingerea cererii reclamantei.

Cu privire la obligarea pârâtei la restituiri de sume si la plata dobânzii legale, solicita respingerea acestora ca neîntemeiate, având in vedere ca toate plățile efectuate de către reclamanți in contul creditului au fost plați datorate in temeiul unui contract valabil încheiat de parti, contract ale cărui prevederi au fost respectate de către B. Millennium SA. Incidente in acest sens sunt si dispozițiile art. 1092 Cod civil potrivit căruia „orice plata presupune o datorie". De asemenea, solicită a se observa ca admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesiva, deoarece obligația împrumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligația împrumutătorului de a lasa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se intinde pe toata durata contractuala. Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva, nu poate produce efecte retroactive, ex tune. Acest fapt se explica, prin imposibilitatea uneia dintre parti de a returna folosința asigurata de cealaltă parte. Aceasta excepție de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabila si in cazul contractelor de credit încheiate de B.. Astfel cum un chiriaș nu poate restitui folosința de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție in schimbul clauzelor referitoare la diferența de dobânda sau comisioane, in condițiile in care obligațiile de plata au fost onorate la termen si in mod complet. In situația in care numai B. ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabila, caracterizata juridic de imbogatirea fara justa cauza a împrumutaților. Patrimoniul acestora s-ar imbogati cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, in timp ce patrimoniul Băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit. Veniturile rezultate din dobânzile si comisioanele reglementate prin contractul de credit - asupra cărora părțile si-au manifestat voințele juridice in deplina libertate si cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile. De aceea lipsirea Băncii de contraprestațiile legal stabilite in contractele aflate in derulare are efectul unei atingeri aduse proprietății in intelesul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanța fiind asimilate, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu noțiunea de bun. Cu privire la plata cheltuielilor de judecata, solicita instanței respingerea acestui capăt de cerere a neîntemeiat, iar, in subsidiar solicita aplicarea prevederilor art. 451 (2) Cod Proc. Civ. Pentru considerentele anterior exprimate, solicita instanței respingerea cererii formulata de reclamanta ca neîntemeiata.

In drept, invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000, ale O.U.G. 50/2010 si ale celorlalte acte normative la care a făcut referire.

Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți s-a încheiatcontractul de credit nr._ din 29.07.2008, având ca obiect acordarea unui împrumut în sumă de 38.700 CHF, contract însoțit de graficul de rambursare (anexă la contract) și garantat, potrivit art. 5 din contract, prin constituirea unei ipoteci de rangul întâi asupra imobilului situat în mun. Oradea, .. 1, ., jud. Bihor, proprietate a garantului ipotecar M. F., conform contractului de ipotecă autentificat cu nr. 1452/29.07.2008 la BNP P. T. I. (filele 17-20).

De asemenea, între părți s-a mai încheiat și contractul nr._/20.08.2008 pentru emiterea unui card de credit în lei (filele 21-24).

În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța va constata că a soluționat această excepție în sensul respingerii ei, în ședința de judecată din data de 26 noiembrie 2015.

În ceea ce privește excepția inexistenței unui contract de credit valabil încheiat, instanța o va respinge, în contextul în care Legea nr. 193/2000 nu statuează că se aplică doar contractelor de credit în curs de derulare, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus – unde legea nu distinge, nici interpretul acesteia nu trebuie să o facă.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța consideră că și această excepție este neîntemeiată. Astfel, profesioniștilor le este interzisă stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, interdicție stabilită în mod expres, prin art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, republicată. Încălcarea de către profesioniști a acestei interdicții legale este asimilată unei fapte ilicite de către legiuitor. Mai mult, nerespectarea acestei interdicții legale de către profesioniști este sancționată ca și contravenție, prin art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată. De aceea, cererea reclamantei de restituire a sumelor achitate de aceasta cu titlu de dobândă/comisioane este consecința directă a constatării, de către instanță, a caracterului abuziv al clauzei, respectiv al faptei ilicite săvârșite de către profesionist. În consecință, potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicat, termenul de prescripție începe să curgă de la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, adică, în cauza de față, de la data când instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale. Cum cererea de constatare a caracterului abuziv face obiectul prezentei cauze, instanța consideră că termenul de prescripție de 3 ani încă nu a început să curgă.

În consecință, instanța va respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes în formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale, instanța consideră că această excepție, sau mai bine spus, aceste excepții, sunt neîntemeiate.

Astfel, chiar dacă printr-un act adițional ulterior clauzele privind comisioanele și modalitatea de calcul a dobânzii au fost modificate, interesul reclamantei în promovarea acțiunii este reprezentat de scopul acesteia de a recupera sumele plătite în baza clauzelor pe care le consideră abuzive. În consecință, acțiunea reclamantei este fondată pe un interes real și legitim, iar obiectul acțiunii reclamantei există, în mod evident, fiind reprezentat de cererea acesteia privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda, comisioanele, etc, și restituirea integrală a sumelor de bani plătite în baza acestor clauze.

Pentru aceste motive, instanța va respinge, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei de obiect și a lipsei de interes, invocate de pârâtă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității petitului privind stabilizarea cursului valutar, instanța urmează a o califica drept o apărare de fond, pe care o va analiza ca atare.

Raportat la fondul cauzei, instanța va reține că, în cadrul dosarului nr._, reclamanta din prezentul dosar a mai promovat o acțiune în contradictoriu cu intimata B. M. S.A., solicitând admiterea contestației la executare formulată împotriva tuturor actelor de executare și împotriva titlurilor executorii emise în dosarul execuțional nr. 1034/2012 al Biroului executor Judecătoresc Chizec M. V. S., acțiune prin care contestatoarea a mai solicitat instanței și următoarele: să constate caracterul abuziv al clauzelor 3.1 din contractul de credit nr._/29.07.2008, al pct. 2, ultimul alineat din contractul de credit nr._/20.08.2008, al clauzelor 3.3., 3.4. și 9.4 din contractul de credit nr._/29.07.2008 și să constate nulitatea absolută parțială a contractelor de credit nr._/29.07.2008 și nr._/20.08.2008, încheiate între contestatoarea F. F. A. și intimată. În subsidiar, s-a solicitat lămurirea și întinderea obligațiilor titlurilor executorii contestate, în condițiile în care creditoarea intimată nu respectă clauzele contractuale referitoare la garanții.

Judecătoria Oradea a pronunțat, în cadrul dosarului nr._, Sentința civilă nr. 3066/14.03.2014, prin care a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea F. F. A., în contradictoriu cu intimata B. M. S.A (filele 72-78).

Instanța va constata că Sentința civilă nr. 3066/14.03.2014 a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 302/R/25 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Bihor în același dosar (filele 79-86).

Așadar, reclamanta a înțeles să învestească, din nou, instanța cu următoarele capete de cerere asupra cărora s-a pronunțat deja o instanță de judecată în mod irevocabil: constatarea ca si abuzivă si anularea clauzei 3.1 din cadrul contractului de credit nr._ din 29.07.2008 si punctul 2 ultimul alineat din contractul de credit nr._ din 20.08.2008 prin care banca isi rezerva dreptul de-a modifica rata dobânzii unilateral in condițiile unor modificări semnificative ale condițiilor de piața; clauzei 3.3 din cadrul contractului de credit nr._ din 29.07.2008 privitor la comisionul de acordare de 2%; clauzei 3.4 din contractul de credit nr._ din 29.07.2008 privitor la comisionul de administrare de 0,25%/luna.

În aceste condiții, instanța învestită cu soluționarea cauzei este obligată să țină seama de ceea ce s-a tranșat deja jurisdicțional, pentru că, altminteri, s-ar nesocoti principiul puterii de lucru judecat, care, în manifestarea efectului său pozitiv, presupune ca instanța să nu contrazică ceea ce a statuat o instanță anterioară.

La fel cum a statuat și jurisprudența, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Așadar, în contextul în care o instanță de judecată a tranșat deja în mod irevocabil petitele de mai sus, chiar dacă pe calea unei contestații la executare, instanța învestită cu soluționarea prezentului dosar având ca obiect ,,acțiune în constatare’’ este obligată să țină cont de ceea ce deja s-a statuat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, instanța va respinge următoarele capete de cerere: constatarea ca si abuzivă si anularea clauzei 3.1 din cadrul contractului de credit nr._ din 29.07.2008 si punctul 2 ultimul alineat din contractul de credit nr._ din 20.08.2008 prin care banca isi rezerva dreptul de-a modifica rata dobânzii unilateral in condițiile unor modificări semnificative ale condițiilor de piața; clauzei 3.3 din cadrul contractului de credit nr._ din 29.07.2008 privitor la comisionul de acordare de 2%; clauzei 3.4 din contractul de credit nr._ din 29.07.2008 privitor la comisionul de administrare de 0,25%/luna.

De asemenea, instanța va face aplicarea principiului de drept accesorium sequitur principale, în virtutea căruia se impun a fi respinse și capetele de cerere având caracter accesoriu față de capetele principale respinse, și anume: obligarea la restituirea sumelor de bani plătite in plus, care reprezintă diferența de curs valutar de la data încheierii contractului 29.07.2008 pana la data plații efective si obligarea paratei la plata dobânzii legale pentru debitul principal, de la data introducerii acțiunii pana la data plații efective; restituirea sumei in echivalent lei la data plății, încasată drept comision acordare + comision de administrare, de la data de 29.07.2008 pentru Contractul de credit nr._ din 29.07.2008 pentru suma plătită comision administrare + comision acordare actualizate cu rata inflației la data plății efective; obligarea pârâtei la restituirea sumei in echivalent lei la data plății a dobânzii calculata in mod abuziv prin modificarea unilaterala a dobânzii.

Analizând petitul privind anularea clauzelor, ca fiind abuzive, din contractul de credit nr._ din 29.07.2008 referitoare la moneda contractului de rambursare ca fiind CHF, asa cum e prevăzuta la punctul 4.2 din Convenția de credit nr._ din 29.07.2008 cu consecința stabilizării (înghețării) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, respectiv 29.07.2008, care sa fie valabil pe toata perioada de contractului, precum și denominarea in moneda naționala a plaților, instanța va reține următoarele:

Reclamanta consideră că dispozițiile din contractele de credit referitoare la moneda creditului – francul elvețian, CHF -, sunt clauze abuzive, întrucât determină un dezechilibru major în relațiile dintre părți si contravin prevederilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.

Instanța va reține că, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.

Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv. Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".

Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.

Raportat la clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar, nu se poate afirma ca acestea țin neapărat de prețul contractului, ci, prin raportare la moneda creditului, urmează a fi conturate restul clauzelor contractuale, in funcție de moneda creditului fiind stabilite ulterior dobânda si comisioanele. Astfel, clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar nu țin de esența contractului, pentru a putea fi catalogate drept clauze ce exced analizei instanței.

Aceste clauze țin de aplicarea si prevederea in mod expres in cuprinsul contractului dintre parți a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de împrumut, potrivit căreia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel căruia i se opune (in speța de față, deprecierea este suportata de reclamantă). Instanța va retine, insa, ca acest fapt era cunoscut de către reclamantă la data încheierii convențiilor de credit sau cel puțin trebuia cunoscut, reclamanta fiind obligată a depune un minim de diligenta si de interes in lecturarea contractului obligațional.

Instanța va retine ca reclamanta a avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putând opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (naționala, in valuta etc), alegând, in final, din portofoliul de produse bancare oferite de banca, creditul având caracteristicile pe care le-a considerat potrivite nevoilor acesteia.

Astfel, în speța de față, instanța va retine că acordarea creditului in moneda CHF s-a făcut la solicitarea reclamantei. De menționat că reclamanta nu a susținut și nici nu a probat că ar fi fost forțată în vreun fel să contracteze un credit în moneda CHF. Așadar, instanța va reține că, la contractarea creditului, împrumutata a optat pentru acordarea unui credit în CHF - credit mai avantajos din punct de vedere al costurilor sale - dintr-o paletă largă de oferte de creditare - credite în Lei, Euro, USD, imobiliare, ipotecare. Această opțiune a fost făcută conștient de către reclamantă, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparație cu celelalte produse de creditare oferite atât de bancă, cât si de alți furnizori de produse bancare: cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, etc. Totodată, un credit in moneda naționala ar fi presupus venituri mai mari din partea reclamantei, garanții suplimentare. Prin urmare instanța nu va retine susținerea reclamantei referitoare la lipsa de negociere a clauzelor privind moneda acordării creditului, fiind evident faptul că a fost opțiunea reclamantei de a accesa un credit in CHF.

Întrucât cele trei condiții pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret, de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se retine lipsa de negociere în speța de față, instanța va concluziona că aceste clauze supuse analizei în prezentul dosar nu sunt abuzive.

Analizând clauzele la care au făcut referire reclamanta din perspectiva prevederilor art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, instanța va retine că textul legal stipulează că ,,sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul’’.

Or, în ceea ce privește mărirea cursului francului elvețian - CHF -, instanța va retine că această creștere a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii pârâte, clauzele in discuție nefiind modificate unilateral de către banca pârâtă. De asemenea, se impune a fi reținut și faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricărui împrumut in valuta de către orice persoana fizica si juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in funcție de moneda in care se acorda creditul si de evoluția sa pe piața financiara.

In speță, reclamanta nu a fost obligată să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lor. Iar o minimă diligență îi obliga pe reclamantă să citească prevederile contractuale, pentru a-și angaja în cunoștință de cauză voința juridică.

Raportat la speța dedusă judecății, după cum a detaliat mai sus, instanța va retine ca reclamanta si-a însușit convențiile de credit in cuprinsul cărora este inserata clauza cu caracter general privind suportarea riscului valutar, aceasta fiind o clauza chiar foarte succint si ușor de parcurs, fiind necesar doar un minim de interes si de atenție. Nu se poate afirma ca reclamanta a fost obligată sa adere la un contract in condiții de monopol, ci aceasta a avut posibilitatea reala de a accepta o oferta din multitudinea de oferte existente pe piața bancara si, implicit, acest aspect denota lipsa caracterului de adeziune a contractului de credit sub acest aspect.

Împrumuturile bancare nu sunt monopolizate de către banca pârâtă, ci, pe piața bancara, exista o gama aproape nelimitata de oferte de creditare. Tocmai datorita acestei abundențe de oferte de creditare, fiecare banca oferă mai multe produse bancare - tipuri de credite -, din care potențialii clienți sa își aleagă tipul de credit care corespunde in cea mai mare măsura preferințelor si necesitaților lor. Atâta vreme cât pe piața bancară din România operează în jur de 30-40 de bănci, nu se poate afirma că reclamanta a fost obligată să adere la un contract în condiții de monopol, din moment ce au avut posibilitatea reală de a alege din multitudinea de oferte existente pe piața bancară și chiar din portofoliul pârâtei acel produs care să corespundă doleanțelor lor și posibilităților reale de plată, dovedite cu acte.

In aceste condiții, creditele se acorda in lei sau in valuta; in diferite tipuri de valuta; pentru nevoi personale sau pentru un anumit scop (de ex. achiziționare de imobile) etc. De altfel, în sistemul nevoilor, care este unul dinamic și nelimitat, obținerea unui credit nu constituie o necesitate primară pentru un consumator, reprezentând o opțiune la care unele persoane recurg, iar altele nu, în funcție de aspirațiile și motivația fiecărui individ, de interesele economice ale fiecăruia în parte.

Conform art. 948 din vechiul Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv pentru încheierea valabila a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta si consimțământul valabil exprimat al părții care se obliga, la care se adaugă un obiect determinat si o cauza licita. Iar contractul de adeziune se supune acelorași condiții de valabilitate ca si celelalte contracte, singura diferența fiind modul de exprimare a consimțământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.

Chiar dacă contractul de împrumut are un caracter prestabilit, în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, acesta a fost negociat de către părți, clauzele contractuale sunt clare si stabilesc obligația neechivocă de plată cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinant și nu necesită cunoștințe de specialitate pentru a o înțelege și o aduce la îndeplinire, ci doar un minim de atenție si interes, de care reclamanta nu a dat dovadă.

In aceste condiții, instanța va retine ca nu este îndeplinita condiția privitoare nici la lipsa negocierii, nici a dezechilibrului contractual. Clauzele contestate nu sunt specifice doar convenției de credit încheiate de reclamantă, fiind unele cu aplicabilitate generala, pentru orice consumator al paratei, in condiții de egalitate de tratament, ceea ce din nou exclude caracterul abuziv al acestora.

Clauza privind riscul valutar, clauză cu conținut clar și inteligibil, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina și practica judiciară, clauză perfect admisibilă și în speță, având în vedere durata contractului dintre părți, durată în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate si imprevizibile ale condițiilor socio-economice, față de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.

În ceea ce privește posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă și deci abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportării riscului, să se aprecieze de către instanță, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situație subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toți clienții băncii. In plus, instanța va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau și de către banca.

În speța de față, nu s-a reclamat însă că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Or, aceasta denotă lipsa vreunei vătămări concrete a reclamantei datorate clauzelor contractuale care fac referire la CHF. B. nu a impus reclamantei suportarea riscului valutar, ci din contra, în cazul în care cursul CHF-L. ar fi scăzut de-a lungul timpului, riscul ar fi fost suportat in egala măsură si de către banca pârâtă, menținându-se aceeași valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data plații.

Prin urmare, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantei. La data scadenta a ratei lunare, aceasta era obligată sa depună suma datorata in franci elvețieni, deoarece suma împrumutata a fost tot in franci elvețieni si, conform înțelegerii parților, rambursarea se face in aceeași moneda. D. in cazul in care nu se depune suma datorata in CHF, conform clauzelor contractuale, banca are dreptul sa efectueze schimbul valutar, ca un favor pentru împrumutată de a evita alte drumuri si costuri suplimentare (penalități) pentru depășirea termenelor de plata. Prin urmare, efectuarea schimbului valutar de către bancă s-a realizat exclusiv in funcție de voința reclamantei. Dacă aceasta depunea suma datorata in CHF, nu se efectua niciun schimb valutar de către bancă.

Un aspect extrem de important este și faptul că reclamanta avea posibilitatea sa efectueze schimbul valutar la orice alta banca sau casa de schimb valutar si sa depună suma datorata băncii direct in CHF.

Pe de altă parte, la momentul încheierii contractelor de credit, nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii francului elvețian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - L., pentru a putea fi imputata băncii pârâte o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere si la obligația de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile parților. Ori reclamanta a acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut . de cea in care își încasează venitul.

Clauzele contractuale incriminate de reclamantă, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul, adică în franci elvețieni - CHF, nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că, in cazul contractelor de împrumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeași suma de bani in aceeași valuta primita.

Acordarea de credite in valuta si respectiv încasarea ratelor de credit in valuta nu încalcă principii ale regulamentului valutar, întrucât acestor tipuri de operațiuni li se aplica dispozițiile art. 2 si 3, coroborat cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar.

Reglementări precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fara limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele. Legislația interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii săi externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa liberalizeze circulația capitalurilor, in conformitate cu acquisul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.

Referitor la solicitarea de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb CHF – L. la momentul semnării convenției de credit, instanța va retine ca acele clauze incriminate de reclamantă sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art. 1.578 si art. 1.584 din Vechiul Cod Civil)

Astfel, instanța va reține că, între părțile litigante s-au încheiat convenții de credit, prin care pârâta, in calitate de bancă împrumutătoare, a împrumutat reclamantei sume concrete de bani, prin urmare este vorba despre contracte de împrumut de consumație, având ca obiect câte o sumă de bani concretă.

In conformitate cu prevederile art. 1584 din Codul civil 1864 (aplicabil in speță in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate si de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plății.

Prin urmare, întrucât creditele au fost acordate in moneda ,,CHF’’, la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată în aceeași monedă, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 din Codul civil vechi).

Atât Vechiul Cod Civil (art. 1.578), cât și Noul Cod civil (art. 2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia. Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."

Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) în lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel."

Creditele în litigiu au fost acordate/trase efectiv în CHF, astfel încât si rambursarea lor se va face în moneda în care s-au acordat creditele (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Prin urmare, în speță nu este vorba despre credite care ar fi doar „denominate" în CHF, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. ,,Denominat’’ înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.

Aceasta este de altfel diferența esențială dintre situația dedusă judecății în prezentul dosar și situația din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii. În timp ce în Ungaria reclamanții au primit împrumutul în moneda națională (forinți), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referință, în România, Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operațiuni, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.

Astfel, potrivit art. 3 din Regulamentul valutar nr. 4/2005, „(1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni care decurg din vânzări de bunuri și prestări de servicii între rezidenți, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută», care se pot efectua și în valută.

(1^1) Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu).

(2) Toate celelalte operațiuni între rezidenți care nu fac obiectul alin. (1) și (1^1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută’’.

Pe de altă parte, situația diferită rezultă din chiar cuprinsul hotărârii C.J.U.E. din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza 26/13, Kásler în care se arată că: "La 29 mai 2008, domnul Kásler și doamna Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. B. le acorda împrumutaților un împrumut în valoare de 14.400.000 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 46.469 EUR), al cărui echivalent în franci elvețieni (CHF) a fost stabilit la 94.240,84 CHF. Potrivit contractului, soții Kásler au luat act că, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum și dobânzile de întârziere și celelalte cheltuieli se stabilesc în CHF. Contractul prevedea, de asemenea, că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor...Soții Kásler au contestat în fața instanțelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuzivă a acestei clauze, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziție a împrumutului. Kuria (Curtea Supremă din Ungaria), sesizată cu judecarea recursului, adresează Curții de Justiție întrebarea dacă clauza care determină cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat în monedă străină se raportează la obiectul său principal sau la raportul calitate/preț al prestației. "

Prin urmare trebuie evitata o gravă confuzie între situația din speța dedusă judecății în prezentul dosar și cea cu totul diferită din speța Kásler adusă în fața C.J.U.E. (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise și nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat contractual), ci doar explicitează unele noțiuni generale din Directiva 1993/13 C.E.E.

În virtutea principiului nominalismului monetar, sunt întru totul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce și cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat creditul (CHF). Clauzele incriminate de reclamanți, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elvețieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar.

Plățile supuse analizei in prezentul dosar decurg dintr-o operațiune de împrumut, fiindu-le aplicabile prevederile OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și cele ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, care nu interzic unei instituții de credit a acorda unui rezident credit in valută.

Pe de altă parte, instanța reiterează faptul că, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al unor clauze. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon Camino (C – 618/10) că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse . intre un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conținutul acestei clauze.

Or, prin formularea acestor petite, se urmărește de către reclamantă tocmai modificarea contractelor, deși clauzele care stipulează obligativitatea rambursării creditelor nu sunt nicidecum abuzive.

Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiate, integral, petitele prin care instanța a fost învestită cu anularea clauzelor, ca fiind abuzive, din contractul de credit nr._ din 29.07.2008 referitoare la moneda contractului de rambursare ca fiind CHF, asa cum e prevăzuta la punctul 4.2 din Convenția de credit nr._ din 29.07.2008 cu consecința stabilizării (înghețării) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, respectiv 29.07.2008, care sa fie valabil pe toata perioada de contractului, precum și denominarea in moneda naționala a plaților

În virtutea principiului accesorium sequitur principale, instanța va respinge și petitele accesorii privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani plătite in plus, care reprezintă diferența de curs valutar de la data încheierii contractului pana la data plații efective si obligarea paratei la plata dobânzii legale pentru debitul principal, de la data introducerii acțiunii pana la data plații efective.

Pentru toate argumentele ce preced, instanța va respinge integral acțiunea, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

Instanța va constata că niciuna dintre părți nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile invocate în cauză de pârâtă.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta F. A. F., CNP _, cu domiciliul în mun. Oradea, ., .. 3, ., având domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat M. R. A., situat în mun. Oradea, .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta B. MILLENNIUM S.A., cu sediul social în București, Piața Presei Libere, nr. 3-5, Clădirea City Gate – Turnul Sudic, ..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

V. M. C. M.

Red.jud. V.M.

Dact.gref.C.M.

Data red.– 15.01.2016

Nr. ex. – 4

Emis 2 comunicări

- reclamanta - F. A. F.

- pârât - B. M. SA

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria...		Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA Stare civilă. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA Grăniţuire. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria ORADEA Acţiune în constatare. Sentința nr. 52/2015. Judecătoria ORADEA Pretenţii. Sentința nr. 48/2015. Judecătoria ORADEA