Contestaţie la executare. Sentința nr. 64/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 64/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 64/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civila Nr. 64/2015

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. M. L. G.

Grefier M. A. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant H. Ș. și pe pârât C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI BIHOR, pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI BIHOR, având ca obiect contestație la executare

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâtele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Instanța pune in discuția reclamantului obiectul cererii in vederea stabilirii competenței.

Reclamantul arată actiunea sa nu reprezinta contestatie la executare ci este o cerere pe contencios administrativ, a mai avut cateva cauze similare in care a procedat identic și nu s-a pus problema interpretarii actiunilor ca fiind contestatii la executare si a avut castig de cauza.

Reclamantul susține cererea astfel cum a fost aceasta formulata pe temeiul de drept art.7 din Legea 554/2004, invocă excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Oradea, solicita constatarea conflictului negativ de competenta si sesizarea Curții de Apel Oradea pentru pronunțarea regulatorului de competentă.

INSTANȚA

DELIBERÂND:

Prin Sentința nr. 6039/CA/2014 a Tribunalului Bihor s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Prin cererea înregistrată și precizată in fata instantei sub dosar nr._ /271/2014 reclamantul H. S., în contradictoriu cu pârâta CAS Bihor, a solicitat anularea somației nr.5/30.01.2013/_, respectiv titlul executoriu nr._ din 26.07.2013 precum si a actelor administrative emise de parata.

Reclamantul arată că a fost somat să achite suma de 649 lei reprezentând cota de contribuție de asigurări de sănătate insa aceasta suma nu este datorata, el neavand contract de munca.

Arata ca a urmat deja procedura prealabila a contenciosului administrativ, fiind formulata contestatie catre Administratia finantelor publice.

În drept a invocat disp. Legii nr.554/2004.

Pârâta a formulat întâmpinare in fata primei instante, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a CAS BIHOR și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor în judecarea prezentei contestații.

Urmare a exceptiilor invocate, Tribunalul Bihor a admis exceptia de necompetenta invocata si a declinat cauza spre solutionare in favoarea Judecatoriei Oradea.

La primul termen de judecata din 06.01.2015, reclamantul a precizat ca actiunea sa nu reprezinta contestatie la executare, ca este o eroare de interpretare a primei instante, actiunea sa fiind formulata in baza Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, asa cum a mai avut alte cateva cauze similare in care a procedat identic dar nu s-a pus problema interpretarii actiunilor ca fiind contestatii la executare si a avut castig de cauza.

A invocat exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Oradea si sesizarea conflictului negativ de competenta cu consecinta sesizarii Curtii de Apel Oradea.

La acelasi termen din 06.01.2015 instanta din oficiu a invocat si ea exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Oradea, raportat la precizarile facute de reclamant la acest termen.

Examinând contestația depusă de către contestatorul H. Ș., prin prisma excepției invocate, instanța urmează să constate următoarele:

Analizând actele și lucrările cauzei, din perspectiva excepției invocate, instanța constată următoarele:

Potrivit art.1 al.(1) din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin art.2 alin.1) se definește noțiunea de act administrativ arătându-se că reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Potrivit art. 8 al 1) se precizează obiectul acțiunii judiciare, arătându-se că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Potrivit art.10 al.(1) din același act normativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În consecință, văzând prevederile legale mai sus citate, precum și susținerea petentului însuși care a precizat in fata instantei la termenul din 06.01.2015 că obiectul acțiunii este anulare act administrativ, actiune in contencios administrativ, se impune declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea tribunalului ca instanță de drept comun în materie de contencios administrativ.

Având în vedere aceste considerente, in baza art.132 alin.3 C.pr.civ. instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bihor– Secția Comercială, C. Administrativ și Fiscal.

D. fiind că Tribunalul Bihor și Judecătoria Oradea și-au declinat reciproc competența, in baza art. 133 pct.2 C.pr.civ. instanța va constata ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Bihor și Judecătoria Oradea și va sesiza instanța superioară comună, respectiv Curtea de Apel Oradea în vederea emiterii regulatorului de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea invocată de reclamant.

Declină competența de soluționare a cererii formulată de către reclamantul H. Ș., cu sediul în Oradea, C. Nottara, nr. 4, .. 12, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâtele C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI BIHR, cu sediul în Oradea, D. C., nr. 2 B, jud. Bihor, în favoarea Tribunalului Bihor – Secția Comercială, C. Administrativ și Fiscal.

Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Oradea și Tribunalul Bihor.

Dispune sesizarea Curții de Apel Oradea în vederea emiterii regulatorului de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

N. M. L. GHERMANMONICA A. B.

Red tehnored NG

2 ex. . 07 Ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 64/2015. Judecătoria ORADEA