Acţiune în constatare. Sentința nr. 3489/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3489/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 3489/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3489/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. E. R.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. A. N. și pe pârât ..A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 02.04.2015, respectiv pentru data de 09.04.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.06.2014, reclamanta R. A. N., în contradictoriu cu pârâta ..A, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună următoare: a) să constate caracterul abuziv al clauzelor din contractele de credit nr._/23.04.2007 și nr._/03.05.2007 și al actelor adiționale la convențiile de credit, referitoare la moneda contractului și plăți, ca fiind CHF, nulitatea absolută și modificarea acestora, iar în consecință, să dispună; b) stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării convențiilor de credit (23.04.2007 și, respectiv 03.05.2007), curs care să fie valabil pe toată perioada contractelor; c) denominarea în monedă națională a plăților; d) obligarea pârâtei la restituirea sumei de bani plătite în plus, care reprezintă diferența dintre cursul valutar de la data încheierii contractului (23.04.2007 și, respectiv 03.05.2007) până la data plății efective, cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru debitul principal, de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
In motivare, s-a arătat ca la data de 23.04.2007 și, respectiv 03.05.2007, s-au incheiat Convențiile de credit nr._/23.04.2007 și nr._/03.05.2007, intre .-Suc. Oradea si reclamantă, in calitate de imprumutat, pentru suma de 16.046 CHF, respectiv pentru suma de 26.800 CHF, pe o perioada de 300 luni.
Prezentele contracte au fost încheiate având ca monedă de referință francul elvețian, cu o cotație de 2,0351 lei, respectiv 2,0106 lei, potrivit cursului BNR, la data încheierii convenției. Ulterior, reclamanta a fost obligată să restiuie băncii între 3,6 -4,1 lei/CHF, plus comisioanele de schimb valutar din leu în euro și din euro în CHF.
Clauza de risc valutar este o clauză abuzivă, întrucât determină un dezechilibru major în relațiile dintre părți-toate consecințele negative ale variației cursului valutar fiind suportate de reclamantă, în timp ce banca este scutită total de aceste consecințe negative.
La momentul încheierii convențiilor, pârâta nu a comunicat reclamantei, nu a informat-o cu privire la riscurile acestei monede. Omisiunea de informare, din partea băncii, precum și acțiunea prin care creditul în franci elvețieni i-a fost prezentat reclamantei nu doar ca o alternativă mai bună la creditul în lei și la cel în euro, ci și ca un produs sigur, pe care merita să-l cumpere, chiar dincolo de limitele normale ale îndatorării, constituie practici comerciale înșelătoare.
În privința solicitării de a se dispune denominarea plăților în moneda națională, reclamanta invocă principiul din regulamentul valutar, potrivit căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor se plătește în moneda națională în contractele dintre rezidenți.
În privința solicitării privind restituirea sumelor ce reprezintă diferența dintre cursul valutar de la data încheierii convenției și cel practicat de bancă, legislația protecției consumatorului consideră fără efect o clauză abuzivă, astfel că, urmare a constatării caracterului abuziv al clauzei, se impune restituirea sumelor percepute în baza sa.
Reclamanta a făcut trimitere, de asemenea, la Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene din 30 aprilie 2014, în cauza C-26/13, Kasler și Kaslerne Rabai referitoare la Directiva 93/13/CEE, prin care s-a concluzionat ca fiind de natură abuzivă respectiva clauză, în măsura în care prevede, pentru rambursarea creditului, aplicarea unui alt curs, diferit de cel utilizat la punerea la dispoziție a împrumutului.
Se reiterează ideea că reclamanta nu a fost informată, la momentul încheierii convenției, despre costurile creditului, iar contractul încheiat cu banca este unul de adeziune, preformulat, și nu unul negociat, ceea ce contravine și legislației comunitare.
Or, câtă vreme reclamanta s-a raportat și a fost informată despre un curs CHF de 2-2,2 lei, nu se poate reține faptul că a avut cunoștință despre costurile totale ale creditului, acest lucru fiind cunoscut însă de pârâtă, cu atât mai mult cu cât aceasta a făcut vorbire, în contractul de credit încheiat, despre riscul valutar, pe care reclamantei nu i l-a amintit, luîndu-și măsuri în favoarea sa, dar numai dacă unilateral le va dori.
Pârâta a prevăzut în contractele arătate faptul că, în cazul în care creditul acordat într-o altă monedă decât moneda națională, pe parcursul duratei creditului, fluctuează, în sens crescător, cu mai mult de 10%, pentru evitarea continuării/majorării expunerii la riscul valutar, banca va converti în RON creditul acordat, ceea ce a dat încredere reclamantei pentru a contracta această monedă.
Este evident faptul că există un dezechilibru semnificativ, câtă vreme reclamanta, contractând acest produs bancar CHF, l-a transformat și a folosit la momentul respectiv moneda națională, iar în România tranzacțiile nu se efectuează în CHF, în prezent reclamanta fiind obligată să restituie pârâtei de 4 ori suma împrumutată.
Mai mult, BNR a avizat băncile, respectiv a transmis semnale încă din 2007 cu privire la riscul valutar în ceea ce privește moneda CHF, învederându-le pericolul pe care îl reprezintă această monedă și încurajând creditarea în monedă națională.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr.193/2000, iar în probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri.
Legal citată, pârâta . a depus la dosar întâmpinare (f.167-174), solicitând respingerea actiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu solutionarea prezentei cauze.
Pe cale de exceptie, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretentiile decurgand din Contractele de credit nr._/23.04.2007 și nr._/03.05.2007 pentru perioada cuprinsa intre data semnarii conventiei si data de 24.06.2011, având în vedere că de la momentul semnării conventiei de credit si până la momentul introducerii actiunii – 24.06.2014 au trecut mai mult de 3 ani, dreptul la actiune privind dreptul de creanta invocat de reclamantă pentru perioada mai sus indicata s-a prescris.
Pe fond, pârâta apreciază că actiunea este nefondata. În primul rând, acordarea creditelor in moneda CHF s-a facut la solicitarea reclamantei. Banii au fost virati de catre bancă in contul acesteia, in moneda creditului, respectiv CHF, potrivit dispozitiilor contractuale-art.2.3, care are urmatorul continut: „ Suma principala se va trage in moneda creditului, urmand a fi utilizata de Imprumutat conform modului de utilizare stabilit in Conditiile speciale”.
Plata ratelor a fost prevazuta, potrivit dispozitiilor contractuale inscrise la art.4.1 a se face in moneda creditului, respectiv CHF, ceea ce rezultă și din cuprinsul scadentarului anexa la contract, unde sunt mentionate sumele care urmeaza a fi restituite lunar, iar acestea sunt exprimate in moneda creditului, CHF.
Ca si in cazul oricarei conventii ( de credit, de depozit, de vanzare-cumparare etc.) incheiate ., exista un risc valutar, pe care ambele parti si-l asuma, uneori fluctuatia cursului fiind in avantajul debitorului obligatiei de plata si evident, in acelasi timp in dezavantajul celeilalte parti, alteriori in dezavantajul debitorului obligatiei de plata si, in acelasi timp, in avantajul celeilalte parti. Acest risc valutar, prevazut de parti la momentul semnarii conventiilor in discutie, poate fi definit ca reprezentand potentialul efect negativ constand in cresterea gradului de indatorare generat de fluctuatia ratelor de schimb valutar si pe care l-ar putea avea de suportat Imprumutatul ca urmare a contractarii Creditului si a rambursarii acestuia/platii sumelor datorate in baza Contractului de credit, . decat moneda nationala .
O prima precizare care se impune a fi facuta este ca pachetul de creditare acordat reclamantei a fost ales de catre aceasta din multele pachete de credit oferite de subscrisa la acel moment, reclamantii optand pentru creditul în CHF, dupa cum rezulta din cuprinsul contractului incheiat intre parti. Acest tip de credit a fost solicitat de catre reclamanta din prezenta cauza dintre alte oferte puse la dispozitie de catre bancă, si anume: credit cu ipotecă în euro, credit cu ipotecă în CHF, credit cu ipotecă în lei.
Pârâta a menționat că prima conventie de credit s-a incheiat pentru refinantarea unui credit anterior contractat de catre reclamanta in EURO, de la HVB Tiriac Bank, contractarea creditului in CHF fiind asadar optiunea reclamantei. Mai mult decat atat, este de subliniat ca aceeasi optiune a fost manifestata de catre reclamanta si cu ocazia incheierii cei de-a doua conventii de credit.
Cu alte cuvinte, cea mai facilă variantă ar fi fost ca reclamanta să opteze pentru o variantă de creditare în euro, însă, considerand creditul in CHF ca fiind mai avantajos pentru ea, a optat in deplina cunostinta de cauza pentru aceasta varianta, chiar cu riscul de suporta diferentele de schimb valutar intre CHF si Euro.
In alta ordine de idei, se impune a preciza si faptul ca evolutia cursului L./CHF reprezinta un aspect de fapt exterior vointei băncii si care nu poate fi nici influentat de aceasta si nici controlat. Faptul ca reclamanta a optat pentru un credit in moneda straina CHF nu poate fi imputat pârâtei, aceasta doar a dat curs cererii reclamantei de a-i pune la dispozitie un credit in moneda solicitata.
Raportat la cele mai sus-mentinate, la dispozitiile contractuale la care s-a facut trimitere, la dispozitiile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, se poate afirma faptul ca in speta nu se poate discuta despre caracterul abuziv al clauzei contractuale privind moneda contractului, respectiv CHF.
Există trei condiții cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă: a) să nu fi fost negociată ; b) să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și c) să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.
În primul rând, nuse poate retine ca prevederea contractuala privind moneda creditului CHF – franc eleventian nu este rezultatul negocierilor dintre parti. Este astfel evident faptul ca acest credit a fost acordat in CHF la solicitarea reclamantei, ea fiind cea care a ales aceasta varianta din multitudinea de alte variante puse la dispozitie de catre bancă (credite in lei, Euro, USD).
Motivatia pentru care aceasta a optat pentru varianta creditarii in CHF nu a fost pusa in discutie de catre bancă, aceasta fiind optiunea clientilor, optiune careia banca se supune.
Mai mult, cererea de acordare a creditului, semnata de catre reclamanta, a vizat acordarea unui credit in CHF, iar in jurul acestei solicitari banca a "construit" oferta, pe care apoi a supus-o atentiei reclamantei, în calitatea acesteia de consumator. Pentru aceste considerente, apreciem ca nu se poate retine caracterul nenegociat al acestei clauze, in sensul dispozitiilor Legii nr. 193/2000.
În al doilea rând, cu privire la conditia dezechilibrului semnificativ, în mod eronat sustine reclamanta ca aceasta prevedere contractuala referitoare la moneda creditului (CHF) creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. In primul rand, riscul valutar a fost asumat de catre ambele parti, existand asadar varianta suportarii unor consecinte negative atat pentru imprumutati, cat si pentru Banca.
Pe de alta parte, este evident ca, potrivit Legii nr. 193/2000, instanta trebuie sa analizeze existenta dezechilibrului semnificativ in stransa corelatie cu conceptul de buna-credinta.
Cu alte cuvinte, in situatia in care reaua-credinta a comerciantului nu poate fi retinuta sau dovedita, chiar si inregistrarea de catre consumator a unui eventual si temporar prejudiciu nu poate fi asimilata notiunii de dezechilibru semnificativ ca si conditie privind constatarea caracterului abuziv al unei clauze. Or, nu se poate reține, în speță, vreo culpă a pârâtei în relația contractuală cu reclamanta, raportat la modificarea cursului CHF-L. pe parcursul derulării convenției de credit.
Astfel, valoarea cursului anuntata in fiecare zi de catre Banca N. a Romaniei (BNR) nu este stabilita nici macar de aceasta institutie, ci se formeaza prin flotare libera. Banca centrala poate influenta evolutia dintr-o zi a cursului prin interventiile pe care le face pe piata. Daca cumpara lei in cantitati mari, valoarea acestei monede va creste, deoarece cantitatea disponibila pe piata se reduce, insa pe termen lung nici Banca N., si cu atat mai mult bancile comerciale, nu poate influenta cresterea sau scaderea cotatiei de piata a unei valute.
Piata de tranzactionare a monedelor, numita FOREX, este una din cele mai mari din lume. In fiecare zi sunt tranzactionate, potrivit unor estimari, monede in valoare de circa 2.000 miliarde de dolari. Pe aceasta piata se formeaza valoarea zilnica a monedelor. Cu cat cererea pentru o moneda este mai mare, cu atat aceasta se apreciaza mai mult. Mai simplu, cand cererea este mai mare decat cantitatea disponibila, acest lucru duce intotdeauna la cresterea pretului unui bun sau serviciu. Privind lucrurile invers, o moneda se depreciaza (lucru care se intampla cu leul in ultima vreme) atunci cand oferta de pe piata este mai mica decat cantitatea disponibila.
Pe de alta parte, CHF a fost intotdeauna o moneda care s-a valorizat puternic in perioadele de criza economica, atunci cand celelalte monede tranzactionate erau in scadere (USD, iar mai apoi EURO). Astfel, valorile cursului indicate de catre reclamantă in actiune, de 3,6-4,1 lei pentru 1 CHF, au fost atinse, potrivit graficului pe care il anexam prezentei, in perioada de varf de criza economica europeana, respectiv in perioada 2011-2013.
Or, declansarea crizei economice (criza demarata pe piata financiara americana) a fost un eveniment impredictibil si care a luat prin surprindere toate statele comunitatii europene (incepand cu cele mai solide din punct de vedere economic si pana la cele mai putin dezvoltate din acest punct de vedere).Ca atare, la momentul contractarii creditului dedus judecatii in prezenta cauza, exista imposibilitatea obiectivă de a anticipa consecintele economice negative ce urmau a surveni pe piata Euro, si deci eventuala valorizare a CHF.
Ca atare, este evident ca nu se poate retine in vreun fel culpa sau reaua-credinta a Bancii, care nu avea, in mod obiectiv, posibilitatea de a consilia consumatorul in legatura cu ceva absolut imprevizibil. Neputandu-se retine reaua-credinta, conditia prevazuta de art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu poate fi retinuta.
Nu in ultimul rand, trebuie observat că, în speță, creditul acordat reclamantei din prezenta cauza este pe termen lung. . interval, este istoric atestat, economiile ies din recesiune si inregistreaza un plus. In astfel de perioade, monedele traditionale (USD si EURO) se valorizeaza, cu consecinta devalorizarii CHF, existand astfel posibilitatea scaderii considerabile a costului de credit (chiar sub limita la care acesta a fost contractat).
Ca atare, ratiunea promovarii prezentei actiuni este, in mod evident, legata nu de identificarea unei culpe in sarcina băncii, ci de crearea unei oportunitati financiare, pe fondul campaniei mass-media pornita pe acest subiect.
Nici cea de-a treia conditie pentru ca o clauza sa poata fi considerata abuziva, respectiv ca acea clauza să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului nu este îndeplinită, solicitările reclamantei având în vedere strict prețul contractului.
Mai mult, cererile reclamantei sunt cel putin contradictorii, o eventuala hotarare de admitere a acestei actiuni fiind, practic, imposibil de pus in executare. Astfel, prin capatul 1 de cerere se solicita mentinerea in CHF a creditului, cu stabilizarea cursului de schimb la data semnarii conventiilor de credit, iar prin capatul 2 de cerere se solicita denominarea in lei a platilor, si deci, practic, modificarea creditului din CHF in lei. Ca atare, reclamanta tind a obtine prin prezenta actiune, un produs de creditare hibrid, respectiv un credit in lei cu o dobanda specifica unui credit in valuta.
In acest sens, se impune a se preciza faptul ca, prin politica monetara institutia de BNR, dobanzile aferente creditelor in valuta sunt considerabil mai mici decat cele ale creditelor in lei, datorita existentei fluctuatiilor de curs si deci, riscului valutar (care exista indiferent de valuta la care ne raportam-a se vedea fluctutiile EURO).
Pe de alta parte, instanta, indiferent de solutia pe care o va da cu privire la capetele principale de cerere, nu va putea dispune restituirea prestatiilor anterioare momentului solutionarii cauzei. Efectul sanctiunilor prevazute de Legea nr.193/2000 in art.13 (care reprezinta temeiul juridic al actiunii reclamantilor) este modificarea clauzelor contractuale sau desfiintarea contractului, cu daune interese. Cum reclamanta nu a solicitat desfiintarea contractului, singurul efect pe care instanta il poate da eventualei sanctiuni este modificarea pentru viitor a contractului, in ceea ce priveste clauzele considerate abuzive, modificare care nu poate produce vreun efect asupra sumelor anterior achitate.
În drept, au fost invocate art. 969 C.civ., Directiva 93/13/CEE, dispozițiile Legii nr. 193/2000, art.1196 Cod civil, art.139, 22, 430-431 NCPC, iar în probatiune au fost depuse la dosar înscrisuri, fiind solicitată încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantei.
Prin încheierea din 29.01.2015, instanța a unit cu fondul exceptia prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.
La termenul din 19.03.2015, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise (f.210-212), reiterând susținerile inițiale și solicitând respingerea excepției prescripției, invocată de pârâtă.
În prezenta cauză, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru pârâtă a fost încuviințată și proba cu interogatoriul reclamantei (ale cărei răspunsuri au fost consemnate la f.192-194 dosar).
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamantă, în calitate de împrumutat, și pârâta V. R. S.A., denumită în continuare „Banca”, s-au încheiat două convenții de credit nr._/23.04.2007 și nr._/03.05.2007, intre .-Suc. Oradea si reclamantă, in calitate de imprumutat, pentru suma de 16.046 CHF, respectiv pentru suma de 26.800 CHF, pe o perioada de 300 luni/fiecare.
Executarea obligației de rambursare a creditelor, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea de către reclamantă, în favoarea băncii pârâte, a unei garanții reale imobiliare, fiind constituită o ipotecă de rangul II asupra unui imobil proprietatea reclamantei, conform art. 7 din Condițiile speciale ale fiecărei convenții de credit.
La art. 2.4 teza finala din Condițiile generale ale conventiei este prevazut ca ”eventualele diferente de curs valutar sunt si vor fi suportate de Imprumutat.”
La art.4.1 din Conditiile generale ale conventiei, se prevede ca ”orice plata efectuata in baza conventiei se va face in moneda creditului, cu exceptia cazurilor mentionate expres in conditiile speciale; platile vor fi efectuate conform scadentarului”, pentru fiecare convenție fiind atașat la dosar planul de rambursare a creditului.
În drept, instanța va avea în vedere în speța de față prevederile art. 1 al. 3, art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 193/2000, art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, prevederile art.35-36 din OG 50/2010, si Legea 288/2010, Directiva nr. 93/13/CEE.
Este fără echivoc faptul că raporturile contractuale dintre reclamantă și pârâta intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba despre raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant (banca) și consumator (reclamanta din prezenta cauză), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000, republicată, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori.
Instanța reține că potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ".
Potrivit art.4, alin.2 din același act normativ o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Potrivit art.4, alin.6 din Legea nr.193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil.”
Clauzele referitoare la moneda creditului si la riscul valutar nu se poate afirma ca tin neaparat de pretul contractului, pentru a forma prețul contractului însuși, ci prin raportare la moneda creditului urmeaza a fi conturate restul clauzelor contractuale, in functie de moneda creditului fiind stabilite ulterior dobanda si comisioanele. Ea insesi nu tine de esenta contractului, pentru a putea fi catalogata drept o clauza ce excede analizei instantei.
Aceasta clauza tine de aplicarea si prevederea in mod expres, in cuprinsul contractului dintre parti, a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de imprumut, potrivit careia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel caruia i se opune (in speta, deprecierea este suportata de reclamantă). Instanta retine insa ca acest fapt era cunoscut de către reclamantă la data încheierii convenției de credit, sau cel putin trebuia cunoscut, reclamanta fiind obligată a depune un minim de diligenta si interes in lecturarea și înțelegerea contractului, anterior semnării acestuia.
Analiza cu privire la impactul financiar privind moneda de imprumut a fost făcuta de reclamantă anterior acordării creditului, având in vedere solicitarea unui credit pentru dobândirea în patrimoniu a unui imobil, prin urmare rezulta fara dubii ca si-a asumat aceste riscuri ale produsului de creditare.
Instanta retine ca reclamanta a avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare credit, putând opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (monedă nationala, in valuta sau chiar cu referire la un cost valutar), alegând in final, din portofoliul de produse bancare oferite de banca, creditul în CHF garantat cu ipoteca pentru persoane fizice cu caracteristicile pe care le-a considerat potrivite nevoilor sale.
Trebuie totodată notat ca este de notorietate faptul ca, la acordarea oricărui imprumut in valuta, se suporta un risc valutar de către orice persoana fizica si juridica împrumutată, cuantificarea acestui risc fiind diferit, in funcție de moneda in care se acorda creditul si de evolutia sa pe piata financiara.
In speță, reclamanta nu a fost obligată să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care puteau avea efect asupra întinderii obligațiilor sale, iar o minimă diligentă o obliga pe reclamantă să citească prevederile contractuale, pentru a-și angaja în cunoștință de cauză voința juridică.
Raportat la speta, instanta retine ca reclamanta si-a însușit conventia de credit in cuprinsul căreia este inserata clauza cu caracter general privind suportarea riscului valutar, fiind o clauza chiar foarte succint si usor de parcurs, fiind necesar doar un minim de interes si de atentie.
Nu se poate afirma ca reclamanta a fost obligată sa adere la un contract in conditii de monopol, ci a avut posibilitatea reala de a accepta o oferta din multitudinea de oferte existente pe piata bancara si implicit acest aspect denota lipsa caracterului de adeziune a contractului.
Imprumuturile bancare nu sunt monopolizate de către V., ci pe piața bancara exista o gama aproape nelimitata de oferte de creditare. Tocmai datorita acestei abundente de oferte de creditare, fiecare banca oferă mai multe produse bancare - tipuri de credite, din care potențialii clienți sa isi aleagă tipul de credit care corespunde in cea mai mare măsura preferințelor si necesitaților acestora.
Atâta vreme cât pe piața bancară din România operează în jur de 30-40 de bănci, nu se poate afirma că reclamanta a fost obligată să adere la un contract în condiții de monopol, din moment ce a avut posibilitatea reală de a alege din multitudinea de oferte existente pe piața bancară, și chiar din portofoliul pârâtei, acel produs care să corespundă doleanțelor sale și posibilităților reale de plată, dovedite cu acte.
In atare condiții, creditele se acorda in lei sau in valuta, mai precis in diferite tipuri de valuta, cu destinații multiple (pentru nevoi personale sau pentru un anumit scop, ca, de ex., achiziționare de imobile).
De altfel, în sistemul nevoilor, care este unul dinamic și nelimitat, obținerea unui credit nu constituie o necesitate primară pentru un consumator, reprezentând o opțiune la care unele persoane recurg, iar altele nu, în funcție de aspirațiile și motivația fiecărui individ, de interesele economice ale fiecăruia în parte.
Conform art.948 C. Civ. 1864, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv pentru încheierea valabila a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta si consimțământul valabil exprimat al părtii care se obliga, la care se adaugă un obiect determinat si o cauza licita. Contractul de adeziune se supune acelorași condiții de valabilitate ca si celelalte contracte, singura diferența fiind modul de exprimare a consimțământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.
Chiar dacă contractul de împrumut are un caracter prestabilit, în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, acesta a fost negociat de către părți, clauzele contractuale sunt clare, si stabilesc obligația neechivocă de plata cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinat și nu necesită cunoștințe de specialitate pentru a o înțelege și o aduce la îndeplinire, ci doar un minim de atentie si interes, de care reclamanta nu a dat dovada .
In aceste conditii, instanta retine ca actiunea reclamantei nu este intemeiata, intrucat nu este indeplinita nici conditia privitoare la lipsa negocierii, nici cea privind dezechilibrul contractual.
Clauzele contestate nu sunt specifice doar conventiei incheiate cu reclamanta, fiind unele cu aplicabilitate generala, pentru orice consumator al paratei, in coditii de egalitate de tratament, ceea ce, din nou, exclude caracterul abuziv al acesteia.
Din comportamentul reclamantei ulterior încheierii contractului, respectiv faptul că nu a contestat clauzele acestuia imediat după ce a incheiat conventia si a achitat ratele acestuia, ca prim contact cu aplicarea si executarea in concret a conventiei, ci a introdus acțiunea de față după 6 ani de la încheierea contractului, reiese dezinteresul acesteia pentru clauzele contractuale și lipsa unei vătămări în acest sens.
Clauza privind riscul valutar, clauză cu conținut clar și inteligibil, îmbracă forma unei clauze de impreviziune, admisă unanim de doctrina și practica judiciară, clauză perfect admisibilă și în speță, având în vedere durata îndelungată a contractului dintre părți (300 luni), în decursul căreia sunt posibile modificări însemnate si imprevizibile ale condițiilor socio-economice, față de cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.
În ce privește posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă și deci abuzivă, ci urmează ca în concret, în cazul suportarii riscului să se aprecieze de către instanță, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situatie subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toti clientii bancii, în plus, daca suportarea riscului se face doar de catre imprumutat, sau si de banca.
Cât privește mărirea cursului francului elvețian, se va reține de către instanță că aceasta a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii pârâte, clauzele în discuție nefiind modificate unilateral de către banca pârâtă.
În speță, nu s-a reclamat însă că vreo anume modificare a cursului valutar ar fi nejustificată, ci s-a invocat că este vorba despre o clauză abuzivă în mod generic. Or, aceasta denotă lipsa vreunei vătămări concrete a reclamantei datorată acestei clauze. Banca nu a impus reclamantei suportarea riscului valutar si in cazul in care cursul ar fi scazut impunand mentinerea acestuia la data contractarii, ci din contra, pentru cazul in care acest curs ar fi scazut, riscul ar fi fost suportat in egala masura si de banca, mentinandu-se aceeasi valoare a ratei, la cursul de la data platii.
Referitor la solicitarea reclamantei de a se constata presupusul caracter abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.1, referitoare la rambursarea ratelor lunare in moneda creditului si implicit nulitatea acestora, instanta retine ca in speta conventia de credit a fost incheiata in franci elvețieni (CHF), desi este evident ca in portofoliul bancii existau si contracte in moneda nationala, dar si in alta valuta decat CHF. Contractarea creditului in alta moneda decât leu a ținut exclusiv de opțiunea reclamantei.
Potrivit prevederilor art. 4.2 din contract: "Imprumutatul autorizeaza banca sa efectueze plata sumelor datorate (rate/ anuitati /dobanzi/ comisionae/ alte costuri) in baza conventiei, prin debitarea automata la scadente a contului curent corespunzator monedei creditului, pe care este obligat sa il alimenteze cu sumele datorate"
Art.4.3 Daca imprumutatul nu are in conturi sume suficiente in moneda creditului, Banca are dreptul, dar nu si obligatia de a efectua, daca este cazul, schimbul valutarin numele si pentru imprumutat utilizand cotatiile proprii, cmpletand documentele aferente schimbului valutar in scopul stingerii obligatiilor de plata scadente, fiind autorizata in acest sens prin efectul prezentei conventii. Banca poate debita cu suma coresunzatoare orice cont al imprumutatului de disponibilitati sau de depozit (chiar neajuns la termen) in scopul mentionat anterior”
Prin urmare, banca nu a impus niciun curs de schimb reclamantei. Aceasta, la data scadenta a ratei lunare, era obligată sa depună suma datorata in franci elvețieni, deoarece suma imprumutata a fost tot in franci elvețieni si, conform intelegerii partilor, rambursarea se face in aceeași moneda. D. in cazul in care nu se depune suma datorata in CHF, banca are dreptul sa efectueze schimbul valutar, ca un favor pentru imprumutat de a evita alte drumuri si costuri suplimentare (penalitati) pentru depasirea termenelor de plata.
Prin urmare, efectuarea schimbului valutar se realizează exclusiv in funcție de voința reclamantei, iar daca aceasta ar fi depus suma datorata in CHF, nu s-ar fi efectuat niciun schimb valutar. In cazul in care reclamanta ar fi optat pentru depunerea sumei de bani datorata in alta moneda, aceasta isi exprima in mod explicit acordul pentru efectuarea schimbului valutar, conform art. 4.3 din contract.
Reclamanta avea posibilitatea sa efectueze schimbul valutar la orice alta banca sau casa de schimb valutar si sa depună suma datorata direct in CHF.
La momentul incheierii contractului nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii francului elvețian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF - leu, pentru a putea fi imputata bancii o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului, iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabilește nu prin raportare la obligația de informare, ci prin raportare la obligația de negociere si la obligația de necauzare a unui dezechilibru intre drepturile si obligațiile partilor. În consecință, ambele parti accepta toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut . de cea in care isi încasează venitul.
Clauza incriminată de reclamantă, ce prevede rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elvețieni – CHF), nu este nelegală/abuzivă, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar, care înseamnă, în esență, că, in cazul contractelor de imprumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeasi suma de bani in aceeasi valuta primita.
Acordarea de credite in valuta si, respectiv, incasarea ratelor de credit in valuta, nu incalca principii ale regulamentului valutar intrucat acestor tipuri de operațiuni li se aplica dispozițiile art.2 si 3, coroborat cu art.1 lit.d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005, privind regimul valutar.
Reglementari precum Norma BNR nr. 10/2005, Norma BNR nr. 20/2006, Regulamentul BNR nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite către consumatori, fara limitări din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
Legislația interna a fost in concordanta cu angajamentele asumate de România fata de partenerii sai externi, tarile membre ale Uniunii Europene, fata de care s-a angajat sa liberalizeze circulația capitalurilor, in conformitate cu acquis-ul comunitar aferent liberei circulații a capitalurilor.
Pe de altă parte, instanța reține că prin Legea nr.193/2000, care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit, în Cauza Banco Espaniol de Credito SA versus Joaquin Calderon Camino (C-618/10), că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract, modificând conținutul acestei clauze.
Or, prin cererile reclamantei se urmărește tocmai modificarea contractului, deși clauzele care stipulează moneda creditului și obligativitatea rambursării creditului în franci elvețieni nu sunt nicidecum abuzive.
Referitor la solicitarea de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb CHF-leu, instanta retine ca, în speță, clauzele incriminate sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar (art.1.578 si 1584 din Vechiul Cod Civil). Atât Vechiul cod civil (art.1.578), cât și Noul Cod civil (art.2.164), consacră în materia împrumutului bănesc principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Astfel, potrivit art. 1.578 din Vechiul Cod Civil (în vigoare la data încheierii contractului de credit în cauză), „obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății."
Valabilitatea acestui principiu a fost menținută în Noul Cod civil, care prin art. 2.164 prevede: „(1) În lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora. (2) In cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel."
Creditul în litigiu a fost acordat/tras efectiv în CHF,
astfel incat si rambursarea se face în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piață (de la casele de schimb, de la alte bănci etc.), fie prin cumpărarea de CHF de la banca împrumutătoare. Prin urmare, în speță nu este vorba despre credit care ar fi doar „denominat" în CHF, cum se încearcă în mod voit și tendențios să se inducă ideea în cererea de chemare în judecată. Denominat înseamnă că suma creditului a fost înregistrată și calculată în valuta creditului (CHF), dar tragerea creditului (adică, suma efectiv primită de client) și restituirea creditului prin plata ratelor s-ar face în moneda națională.
Aceasta este, de altfel, diferența esențială dintre situația dedusă judecății în acest dosar și situația din Ungaria, vizată prin hotărârea CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza C - 26/13, Kásler împotriva băncii .
În timp ce în Ungaria petenții au primit împrumutul în moneda națională (forinți), numai denominarea creditului făcându-se prin raportarea la CHF cu titlu de referință, în România Regulamentul BNR nr. 4/2005 prevede că pot fi efectuate operațiuni, în mod liber, fie în moneda națională (leu), fie în valută, cu limitările prevăzute în mod expres.
Situația diferită rezultă din chiar cuprinsul hotărârii CJUE din 30 aprilie 2014, pronunțată în cauza 26/13, Kásler în care se arată că "La 29 mai 2008, domnul Kásler și doamna Káslerné Rábai au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumut ipotecar într-o monedă străină. Banca le acorda împrumutaților un împrumut în valoare de 14 400 000 de forinti maghiari (HUF) (aproximativ 46 469 EUR), al cărui echivalent în franci elvețieni (CHF) a fost stabilit la 94 240,84 CHF. Potrivit contractului, soții Kásler au luat act că, în afară de cuantumul împrumutului, dobânzile aferente, cheltuielile de administrare, precum și dobânzile de întârziere și celelalte cheltuieli se stabilesc în CHF.
Contractul prevedea de asemenea că stabilirea cuantumului în CHF al împrumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumpărare al acestei monede aplicat de bancă în ziua deblocării fondurilor...Soții Kásler au contestat în fața instanțelor maghiare clauza care permitea băncii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vânzarea CHF. Ei se prevalează de natura abuzivă a acestei clauze, în măsura în care prevede, pentru rambursarea împrumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispoziție a împrumutului. Kuria (Curtea Supremă din Ungaria), sesizată cu judecarea recursului, adresează Curții de Justiție întrebarea dacă clauza care determină cursurile de schimb aplicabile unui contract de împrumut încheiat în monedă străină se raportează la obiectul său principal sau la raportul calitate/preț al prestației. "
Prin urmare trebuie evitata o gravă confuzie între situația din speța dedusă judecății în prezentul dosar și cea (cu totul diferită) din speța Kásler adusă în fața CJUE (care, de altfel nici nu a statuat nimic cu privire la caracterul nevalabil al vreunei clauze contractuale propriu-zise și nici nu a impus modificarea cursului de schimb agreat contractual, ci doar explicitează unele noțiuni generale din Directiva 1993/13 CEE).
În virtutea principiului nominalismului monetar sunt întrutotul valabile clauzele contractuale incriminate care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce și cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat (CHF). Clauzele incriminate de reclamanta, ce prevăd rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul (franci elvețieni - CHF) nu sunt nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicație a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal/abuziv asupra consumatorului (debitor), ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar.
Prin urmare, cererea reclamantei de modificare a contractelor, cu privire la clauzele care stipulează moneda creditului și obligativitatea rambursării creditului în franci elvețieni se va respinge ca neîntemeiată, clauzele susmenționate nefiind abuzive.
Față de soluția dată de instanță capătului principal de cerere, in baza principiului accesorium sequitur principale, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumei de bani plătite în plus, care reprezintă diferența dintre cursul valutar la data încheierii contractelor (23.04.2007 și, respectiv, 03.05.2007) până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru debitul principal, de la data introducerii acțiunii până la data plății efective, neexistând temei pentru restituirea prestațiilor.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, cu privire la pretențiile decurgând din convențiile de credit pentru perioada cuprinsă între data semnării convenției și data de 24.06.2011, având în vedere că de la momentul semnării conventiei de credit si până la momentul introducerii actiunii – 24.06.2014 au trecut mai mult de 3 ani, instanța va respinge această excepție, apreciind că a rămas fără obiect, față de cele dispuse cu privire la toate capetele de cerere.
Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea principala introdusă de reclamantă.
În temeiul art.453 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În contextul în care prezenta acțiune a fost respinsă, reținându-se culpa sa procesuală în prezenta cauză, reclamanta va fi obligată la plata catre pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1674 lei, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu înscrisurile depuse la dosar în acest sens (extras cont – f.197 dosar).
Referitor la cererea pârâtei ., înregistrată la instanță la data de 04.06.2015, recomunicată la 09.06.2015, respectiv la 11.06.2015, prin care se solicită instanței a se lua act de cererea scrisă a reclamantei de renunțare la litigiul ce face obiectul prezentului dosar, cerere formulată în temeiul art.406, alin.2, teza a doua C.pr.civ., în cadrul declarației autentice, atașată în original cererii susmenționate – față de faptul că cererea a fost depusă la dosar după pronunțarea hotărârii, instanța va respinge această cerere, sancțiunea aplicată pârâtei, în considerarea art.394, alin.3 C.pr.civ. fiind neluarea în seamă a înscrisului susmenționat, având în vedere că, la data de 04.06.2015 atât cercetarea procesului, cât și dezbaterea fondului cauzei, ca etape în derularea procesului, erau finalizate și închise, mai mult, și hotărârea instanței fusese adoptată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta R. A. N., având CNP_, cu domiciliul în mun.Oradea, ..51A, ., jud.Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.C.V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, . . 10, sector 2, înmatriculată în registrul comerțului cu nr.J_, având CUI_.
Obligă reclamanta la plata, către pârâtă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1674 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 aprilie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. O. E. M. M. A.
Red. R.O.E.
Dact. M.A.M.
4 ex./24.07.2015
2 .- reclamanta R. A. N..
- pârâta S.C.V. ROMÂNIA S.A.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3443/2015. Judecătoria ORADEA | Pretenţii. Sentința nr. 3519/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|
