Pretenţii. Sentința nr. 3525/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3525/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 3525/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 3525/2015
Ședința publică de la 10 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Grefier C. M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta N. (F. M.) E. L. și pe pârâta ..A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, a amânat pronunțarea pentru data de 10.04.2015.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la data de 09.05.2014 sub nr. de dosar_, scutită de plata taxei de timbru în baza art. 29, alin. 1, lit. f) din OUG nr. 80/2013, reclamanta N. (fostă M.) E. L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta V. R. SA următoarele: sa se constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc de la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale si art. 3.5. din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/20.09.2007; sa se constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare; să se constate nulitatea absolută a acestor clauze; sa fie obligată parata la restituirea către reclamantă a sumelor de bani plătire cu titlu de comision de risc și de administrare, împreună cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că, în baza convenției de credit nr._/20.09.2007, a împrumutat de la banca suma de 68.000 CHF. Contractul stabilește plata unui comision de risc in procent de 0,15 % pe luna aplicabil la soldul creditului. Pe parcursul derulării contractului, odată cu . OUG 50/2010, pârâta a redenumit comisionul de risc în comision de administrare, fără a-i diminua cuantumul, procedând la modificarea unilaterala a contractului dintre parți. Reclamanta nu a dat curs semnării actului adițional propus de pârâtă în acest sens. Cu toate acestea, parata a implementat actul adițional in convenția dintre părți, prin care a redenumit comisionul de risc, devenit nelegal, in comision de administrare, neperceput pana la acea data. Astfel, parata a perceput comision de administrare de la reclamantă, in fapt același comision, insa redenumit. Textele incriminate sunt abuzive si prin prisma art. 1 lit. g din Anexa la Legea nr. 193/2000, text care stabilește ca fiind abuziva clauza care da „dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale”. In realitate, comisionul de risc, respectiv de administrare, reprezintă o dobânda mascată. Ca urmare a apariției OUG 50/2010, banca a reintitulat comisionul de risc, redenumindu-1 comision de administrare, ceea ce este de asemenea nelegal. Acest fapt nu a schimbat cu nimic caracterul abuziv al clauzelor incriminate, dimpotrivă, clauzele rămân la fel de abuzive. Aceste clauze contractuale au avut un caracter prestabilit, nenegociabil, specific contractelor de adeziune, iar potrivit art. 4 al. 1 din Legea 193/2000 clauzele care nu au fost negociate cu consumatorul sunt abuzive.
În data de 29.05.2015, reclamanta a depus o precizare de acțiune (fila 51), prin care a arătat că mai înțelege să solicite și constatarea nulității absolute a Actului adițional nr. 1, implementat tacit în ceea ce privește comisionul de administrare. A mai arătat că solicită ca pârâta să îi restituie suma de 5.016,98 CHF cu titlu de comision de risc și de administrare, la care se adaugă dobânda legală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 63), pârâta a solicitat respingerea acțiunii promovata de reclamantă. Pârâta a arătat că s-a încheiat Convenția de credit nr._/20.09.2007 prin care Banca a acordat un credit in suma de 68.000 CHF cu o dobanda revizuibila de 4,25 %, D. de 6,43 %, comision de risc 0,15 %. Anexa la Convenție este Planul de rambursare de unde rezulta suma totala de restituit, D. precum si cuantumul fiecărei rate si din ce se compune fiecare rata, inclusiv comisionul de risc. Acest credit a fost solicitat pentru refinantarea unui alt credit pe care reclamanta il avea la Banca Transilvania. In vederea armonizării Convenției cu prevederile OUG 50/2010, a comunicat reclamantei o oferta de act adițional. Aceasta nu a comunicat niciun raspuns (opoziție) Bancii, motiv pentru care a fost implementat tacit Actul aditional nr. 1/06.09.2010 prin care D. scade de la 6,43% la 6,22%. Actiunea reclamantei este neintemeiata si ca urmare solicita respingerea acesteia pentru urmatoarele motive: In conformitate cu art. 4 al. 1 din L. 193/2000 este abuziva clauza care nu a fost negociata si care a fost impusa cu rea credinta de comerciant . cu consumatorul caruia prin aceasta i se creeaza un dezechilibru semnificativ. Caracterul abuziv al clauzei se va aprecia prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract. Când reclamantul a contractat creditul in litigiu, V. avea mai multe oferte (standard) de credite pentru cheltuieli curente, atat in valuta (EUR sau CHF) cat si in lei, preturi sub media pietei din acea perioada. F. de aceste oferte, reclamanta aveau posibilitatea sa opteze la V. pentru un credit care i se parea mai potrivit, oricare dintre ele avand pretul mai mic decat creditele pe care le avea de la alte banci. Reclamanta a optat pentru creditul cel mai ieftin, si anume, creditul din pachetul in CHF. De la aceasta oferta au pornit negocierile intre parti in urma carora s-a incheiat Conventia in litigiu cu. Avand in vedere ca reclamanta a obtinut un credit de la V. la un pret sub oferta standard, este evident ca la incheierea Conventiei de credit: au existat negocieri in care Banca a fost de buna credinta, iar prin clauzele acesteia reclamantei nu li s-a creat un dezechilibru semnificativ, ci dimpotriva – au obtinut un avantaj. O eventuala constatare a clauzelor ca fiind abuzive nu conduce automat la constatarea nulitatii lor, asa cum a solicitat reclamanta. In forma sa initiala, art. 13 din L. 193/2000 prevedea ca “Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz”. Si in urma modificarii L. 193 – prin L. 76/2012, prevederea art. 13 este in acelasi sens, respectiv ca instanta va dispune modificarea clauzei – nici . este in discutie anularea/nulitatea. Asadar, textul L. 193/2010 este cat se poate de clar, in sensul ca instanta poate dispune modificarea clauzei considerata abuziva – care produce efecte doar pentru viitor si nu anularea sau constatarea nulitatii acesteia – care ar produce efecte retroactiv. Nulitatea ar putea interveni doar daca la incheierea actului juridic au fost incalcate conditiile de valabilitate ale actului juridic civil (capacitate, consimtamant, obiect, cauza) sau daca a fost incalcata o prevedere legala imperativa, care apara un interes public – ceea ce nu este cazul in speta. F. de aceste considerente, solicitarea reclamantei de constatare a nulitatii clauzelor si de restituire a sumelor de bani este neintemeiata.
Clauza privind comisionul de risc nu este abuziva au nelegala. Durata foarte mare a unui credit bancar (zeci de ani) implica intotdeuna desfasurarea unor activitati specifice din partea Bancii de urmarire a restiturii creditului in conditiile contractuale: de plata ratelor la scadenta, de mentinere a garantiilor si a valorii acestora, de reanoire a politelor de asigurare pentru bunurile cu care-a garantat etc. Desfasurarea acestor activitati – separat de acordarea creditului, reprezinta chiar o obligatie legala pentru Banca, obligatie instituita prin: --- art. 4/1 din Regulamentul BNR nr. 3/2007 conform caruia: “Împrumutãtorii trebuie sã îsi organizeze activitatea de creditare astfel încât sã asigure separarea clarã si efectivã a functiei de promovare si vânzare a produselor de creditare de functia de analizã a riscului de credit si monitorizare a expunerii.” --- art. 3 al. 1 lit. g din Normele BNR 17/_, unde riscul de credit este definit ca fiind “riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate ca urmare a neandeplinirii de catre clienti a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia” --- art. 24 al. 1 din OUG 99/2006 care prevad ca institutiile de credit rebuie sa dispuna de un cadru adecvat care sa includa “procese eficace de identificare, administrare, monitorizare si raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusa, mecanisme adecvate de control intern, inclusiv proceduri administrative si contabile riguroase si politici si practici de remunerare care sa promoveze si sa fie in concordanta cu o adminsitrare sanatoasa si eficace a riscurilor”. Asadar, Banca are obligatia legala sa desfasoare activitatea de urmarire/monitorizare/ gestionare a creditului si a riscului acestuia. Aceasta activitate genereaza un cost pentru banca, cost care este stabilit in contract sub forma unui comision. Denumirea acestui comision – de gestionare, de risc, de administrare, de monitorizare etc. este irelevanta. Dealtfel, pana la aparitia OUG 50/2010, denumirea comisionului ca fiind de risc nu era prohibita, iar prevederile OUG 50 nu retroactiveaza. Ceea ce este relevant este faptul ca acest comision (impreuna cu dobanda) compun pretul contractului - D., pret convenit de catre parti, pret care a reprezentat – atat pentru Banca cat si pentru reclamanti elementul determinant la formarea acordului de vointa atat la incheierea Conventiei cat si a Actelor aditionale. Pentru aprecierea daca acest comision este justificat sau nu, nu este neaparat necesar ca riscul contractului sa se produca. Este suficient ca riscul sa existe – si riscul exista intotdeauna . credit incheiat pe zeci de ani. Banca desfasoara oricum aceasta activitate – de urmarire a restituirii cerditului si a monitorizarii riscului contractului, de-a lungul perioadei contractuale. Cu atat mai mult in speta, unde riscul contractului chiar s-a produs. Ori in aceste conditii, clauza contestata are o cauza licita, neputand fi considerata abuziva sau nula. Perceperea comisionului are ca scop acoperirea unor costuri ale derularii contractului iar garantiile sunt puse in valoare de abia in etapa executarii silite si au ca scop asigurarea creditorului ca se va indestula, prin urmare comisioanele si garantiile nu se pot nici compensa nici compara.
In conformitate cu prevederile OUG 50/2010, Banca a comunicat reclamantei o propunere de modificare a Conventiei de credit in scopul armonizarii acesteia cu noile prevederi legale. Neprimind niciun raspuns (opozitie) fata de propunerea de act aditional, in conformitate cu prevederile art. 95 din OUG 50/2010, Actul aditional nr. 1/2010 a fost considerat acceptat tacit. A se vedea in acest sens si disp. art. II al. 2 din L. 288/2010 – in conformitate cu care “Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.” Ori, Actul aditional in speta este implementat inainte de . Legii 288/2010 (30 decembrie 2010), astfel ca nu exista niciun motiv pentru care sa fie considerat nelegal, abuziv sau nul si prevederile legale aratate sa fie ignorate. Prin acest act nu a fost introdus un comision nou in relatia dintre parti. Comisionul de risc este un comision legal, si este o componenta a pretului contractului. F. de imprejurarea ca OUG 50/2010 a interzis ca in conventiile de credit sa existe comisioane denumite de risc – dar stipula in mod expres posibilitatea perceperii de comisioane bancare de administrare – Banca a inteles sa redenumeasca comisionul contractului in comision de administrare. Asa cum a aratat mai sus, existenta acestui comision in Conventia de credit este justificata, fiind ireleventa denumirea sa – de gestiune, de risc, de administrare etc. Prin urmare nu exista niciun motiv ca Actul aditional sa fie considerat abuziv, nelegal sau nul.
Comisionul de risc este un element ce determina pretul contractului si fata de prevederile art. 4 al. 6 din L. 193/2000, este exclus de la controlul judecatoresc din perspectiva evaluarii ca fiind abuziv sau nu. La analiza acestui aspect urmeaza a fi avute in vedere: - art. 2 CE, art. 3 al. 1 lit. g CE si art. 4 al. 1 CE, care “nu se opun unei interpretari a art. 4 al. 2 si a art. 8 din Directiva 93/13 potrivit careia statele membre pot adopta o reglementare care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor … ce determina pretul contractului “. - art 4 al. 2 din Directiva 87/102 care intra in domeniul reglementat de Directiva 93/13 – a se vedea Cauza C-484/8 – Hotararea 2010-06-03 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid – CJUE, nu sunt scutite de aprecierea caracterului lor abuziv decat in masura in care instanta nationala apreciaza de la caz la caz ca clauzele au fost redactate . si inteligibil; - in Cauza C-76/10 Pohotovosat s.r.o.c. Iveta Korcovscka, prin Ordonanta din 16.11.2010 - in sensul art. 4 al. 2 si a art. 8 din Directiva 93/13, este stabilit ca in lipsa informatiei D. din Conventia de credit, se considera ca clauzele conventiei nu sunt exprimate . si inteligibil, astfel incat clauza privind costul acestui credit va putea sa faca obiectul unei aprecieri din partea instantei nationale cu privire la caracterul abuziv; - interpretarea ICCJ – Sectia a II a Civila (Decizia 4685/27.11/2012 pronuntata in Dosarul_ ) “instanta apreciaza ca cele doua comisioane fac parte din costul total al creditului si reprezinta o componenta a pretului creditului, exceptat de la controlul caracterului abuziv, in masura in care clauzele au fost stabilite in mod clar si inteligibil”. - in acelasi sens sunt si Deciziile 2450/2011, 1243/2011 972/2012 a ICCJ – Sectia a II-a civila.
F. de cele de mai sus, judecatorul poate cenzura orice clauze din contract ca fiind abuzive – inclusiv pretul, in anumite conditii: - a. daca statele membre au adoptat o reglementare care autorizeaza un control jurisdictional in acest sens. - b. daca clauzele nu sunt formulate . si inteligibil – lipsa D. din Conventie este considerata in acest sens; Astfel: a. Directiva 93/13 a CE si Decizia de speta Cauza C- 484/8 – Hotararea 2010-06-03 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid – CJUE nu sunt in sensul ca instantele de judecata pot cenzura clauze din contract care determina pretul contractului, ci sunt in sensul ca “statele membre pot adopta o reglementare care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor … ce determina pretul contractului “. Romania – ca stat membru, nu a adoptat o reglementare ce autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor … ce detrermina pretul contractului. In aceste conditii, sunt aplicabile dispozitiile art. 4 al. 6 din L. 193/2000, conform carora instanta nu poate cenzura elemente ce determina pretul contractului. b. Se considera ca, clauzele nu sunt exprimate . si inteligibil in cazul in care in Conventia de credit nu este indicata Dobanda Anuala Efectiva. A se vedea in acest sens Cauza C-76/10 Pohotovosat s.r.o.c. Iveta Korcovscka, prin Ordonanta din 16.11.2010 - in sensul art. 4 al. 2 si a art. 8 din Directiva 93/13, este stabilit ca in lipsa informatiei D. din Conventia de credit, se considera ca clauzele conventiei nu sunt exprimate . si inteligibil, astfel incat clauza privind costul acestui credit va putea sa faca obiectul unei aprecieri din partea instantei nationale cu privire la caracterul abuziv; In speta nu ne gasim in aceasta situatie intrucat clauzele Conventiei de credit in litigiu sunt exprimate . si inteligibil si in cuprinsul acesteia este indicat D.. Banca nu are obligatia sa expliciteze in contract ratiunea pentru care anumite comisioane compun pretul creditul – am aratat mai sus ratiunea clauzei in discutie – ci doar sa indice in mod clar si inteligibil aceste clauze – si sa indice D., conditie indeplinita in speta. Banca nu are obligatia sa expliciteze in contract ratiunea pentru care anumite comisioane compun pretul creditul – am aratat mai sus ratiunea clauzei in discutie - ci doar sa indice in mod clar si inteligibil aceste clauze – si sa indice D., conditie indeplinita in speta. Asa fiind, caracterul abuziv al clauzei comisionului de risc nu poate face obiectul cenzurii instantei de judecata.
În probațiune a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți, a fost încheiată convenția de credit nr._/20.09.2007 pentru suma de 68.000 CHF, in care erau stipulate, printre altele: rata dobânzii curente de 4,25%, D. de 6,43% și un comision de risc de 0,15% (filele 10-26).
Pe fond, instanța reține că este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamantă și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamanta), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Analizând clauzele prevăzute de la art. 5 lit. a) din ,,Condițiile speciale’’ și art. 3.5. din ,,Condițiile generale’’ privind comisionul de risc, instanța va reține următoarele:
La pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale Convenției de Credit, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutata datorează băncii un comision de risc de 0,15%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. Creditul acordat reclamantei urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.
Pct. 3.5. din Condițiile generale ale convenției oferă o definiție a comisionului de risc, stabilind că ,,pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale’’.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 (legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii), o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În cauza C-484/08-Hotărârea 2010-06-03 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid-CJUE a dispus că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Instanța constată că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanta, întrucât convenția de credit a fost un contract tip, preformulat cu clauze nenegociabile.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamanta a avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce îi reveneau, și sub aspectul valorii si cel al perioadei, și a fost de acord prin semnarea convenției cu plata comisionului de risc, având posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.
Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 din vechiul cod civil – aplicabil în speță - conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000, reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor de la pct. 5 lit. a din Convenția de credit, este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanta) și contrar bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a din condiții speciale și art. 3.5 din condiții generale, reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere mai mulți factori ca: insolvabilitatea probabilă, viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului, etc.
Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamantă, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci asupra imobilului proprietatea reclamantei – conform art. 7 din Condițiile speciale ale convenției de credit - și prin cesiunea în favoarea băncii a poliței de asigurare încheiata in vederea acoperirii tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției imobiliare – conform art. 7 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției de credit.
De asemenea, se va avea în vedere și cuantumul lunar al comisionului de risc, care, potrivit graficului de rambursare a creditului, anexat contractului, este de peste jumătate din cuantumul dobânzii lunare datorate de reclamantă (filele 21-26).
În plus, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutată a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.
Nu trebuie ignorate nici dispozițiile pct. 4 din condițiile speciale al convenției, care instituie un comision de penalizare și o rată a dobânzii penalizatoare, în cazul neachitării la scadență a ratelor, deci sancțiuni pecuniare pentru reclamant, a căror contravaloare ar constitui venit în favoarea pârâtei dacă reclamantul nu ar achita la scadență ratele.
Instanța constată că între părți a intervenit o convenție de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contract comutativ, nu unul aleatoriu. În consecință părțile nu urmăresc un câștig eventual, în funcție de un eveniment viitor și incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscută încă de la semnarea convenției. În aceste condiții comisionul denumit „de risc” nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,15%, lunar, din soldul creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.
Se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului), banca percepe două costuri - dobânda și comisionul de risc -, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, astfel cum cer art. 4 alin 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant și trebuie să fie transparente, condiție neîndeplinită în speță.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că, prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat în detrimentul reclamantei și contrar bunei–credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.
În consecință, apreciind că sunt întrunite toate cerințele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. a din ,,Condițiile speciale’’ și pct. 3.5. din ,,Condițiile generale’’ ale Convenției de credit nr._/20.09.2007 privind comisionul de risc, in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000.
Conform art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, ,,instanța, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, […] dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființa, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.”
Instanța va reține că, prin Actul adițional nr. 1/06.09.2010, implementat tacit de banca pârâtă în baza OUG nr. 50/2010, comisionul de risc a fost înlocuit printr-un comision de administrare credit, conform mențiunii de la pct. 5.1, lit. b) din acest act adițional. Prin urmare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de eliminare a clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. a din ,,Condițiile speciale’’ și pct. 3.5. din ,,Condițiile generale’’ ale Convenției de credit nr._/20.09.2007, privind comisionul de risc.
Analiza modificării comisionului de risc în comision de administrare:
Potrivit dispozițiilor art. 35 al. 1 lit. b) din OUG nr. 50/2010, modificată de Legea nr. 288/2010 „se interzice introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife și a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza de acte adiționale acceptate de consumator”.
În acest sens, instanța va reține că, prin art. 3, pct. 5.1, lit. b) din Actul Adițional nr. 1/06.09.2010 la Convenția de credit (filele 79-83), nesemnat de reclamantă, s-a introdus comisionul de administrare în cuantum de 0,15% pe lună - același cuantum pe care îl avea comisionul de risc în convenția de credit inițială.
În contextul în care, prin acest act adițional s-a modificat doar denumirea comisionului, nu și natura sa juridică, cuantumul acestuia sau rațiunea înființării sale, instanța va constata că art. 3, pct. 5.1, lit. b) din Actul Adițional nr. 1/06.09.2010 la Convenția de credit, prin care s-a introdus comisionul de administrare, constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Raportat la cererea de înlăturare din convenție a clauzei privind comisionul de administrare, se rețin următoarele: prin art. 2 din Actul adițional nr. 2/16.03.2012, s-a eliminat din cuprinsul convenției comisionul de administrare, motiv pentru care instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de eliminare a clauzelor prevăzute la art. 3, pct. 5.1, lit. b) din Actul Adițional nr. 1/06.09.2010 la Convenția de credit.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc și de administrare, plățile efectuate către pârâtă cu acest titlu, potrivit graficelor de rambursare a creditului anexe la contract și la actul adițional nr. 1/2010, capătă caracterul unor plăți nedatorate.
În consecință, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă de despăgubiri, constând în restituirea echivalentului în lei, la data plății, a sumelor plătite cu titlu de comision de risc și de administrare, începând cu data încheierii convenției de credit și până la zi.
Instanța nu va dispune obligarea pârâtei la restituirea în concret a sumei de 5.016,98 CHF, cu titlu de comision de risc și de administrare – astfel cum s-a solicitat prin precizarea de acțiune depusă la fila 51 -, în contextul în care reclamanta nu a depus un mod de calcul și înscrisuri justificative din care să reiasă că a achitat în mod efectiv această sumă de bani.
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumelor ce urmează a fi restituite cu titlu de comision de risc și de administrare, în temeiul art. 43 Cod comercial, aplicabil în speță în baza art. 223 din Legea nr. 71/2011, instanța constată că pârâta datorează și dobânda legală asupra acestor sume, însă de la data introducerii prezentei acțiuni la instanța de judecată – data de 09.05.2014 - și până la data plății efective a debitului principal. Instanța va reține că, din momentul semnării convenției de credit, reclamanta a mai așteptat cca. 7 ani pentru promovarea prezentei acțiuni, prin urmare nu ar fi echitabil pentru pârâtă să fie obligată la plata dobânzii din momentul fiecărei plăți efectuate de reclamantă.
Concluzionând, instanța va admite, în parte, cererea de chemare in judecata formulată și precizată, și, în consecință, va constata caracterul abuziv, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. a din ,,Condițiile speciale’’ și pct. 3.5. din ,,Condițiile generale’’ ale Convenției de credit nr._/20.09.2007.
Va constata caracterul abuziv, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, al clauzei prevăzută la art. 3, pct. 5.1, lit. b) din Actul Adițional nr. 1/06.09.2010 la Convenția de credit nr._/20.09.2007.
Va obliga pârâta la plata către reclamantă de despăgubiri, constând în restituirea echivalentului în lei, la data plății, a sumelor plătite de reclamantă cu titlu de comision de risc și de administrare, începând cu data încheierii Convenției de credit nr._/20.09.2007 și până la zi, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra acestor sume, începând cu data de 09.05.2014 și până la data plății efective a debitului principal.
Va respinge în rest celelalte pretenții formulate de reclamantă, pentru considerentele ce preced.
Constatând culpa procesuală parțială a pârâtei, în baza art. 453, alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, instanța o va obliga pe aceasta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței emise în data de 24.09.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea de chemare in judecata formulată și precizată de reclamanta N. (fostă M.) E. L., CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. Ș.-V., situat în Oradea, .. 9, ., împotriva paratei ., cu sediul in București, Șoseaua P. nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2, și, în consecință:
Constată caracterul abuziv, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, al clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. a din ,,Condițiile speciale’’ și pct. 3.5. din ,,Condițiile generale’’ ale Convenției de credit nr._/20.09.2007.
Constată caracterul abuziv, in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, al clauzei prevăzută la art. 3, pct. 5.1, lit. b) din Actul Adițional nr. 1/06.09.2010 la Convenția de credit nr._/20.09.2007.
Obligă pârâta la plata către reclamantă de despăgubiri, constând în restituirea echivalentului în lei, la data plății, a sumelor plătite de reclamantă cu titlu de comision de risc și de administrare, începând cu data încheierii Convenției de credit nr._/20.09.2007 și până la zi, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra acestor sume, începând cu data de 09.05.2014 și până la data plății efective a debitului principal.
Respinge în rest celelalte pretenții formulate de reclamantă.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 aprilie 2015.
P., GREFIER,
V. M. C. C.
red. VM
dat. CC
4 ex. – 20.04.2015
2 . M.) E. L., pârâta .
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3504/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3541/2015.... → |
|---|
