Acţiune în constatare. Sentința nr. 5974/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5974/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 5974/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5974/2015
Ședința publică de la 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier S. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant D. F. G. și pe pârât O. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect acțiune în constatare
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut cauzei de către care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise de către petentă.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 11.06.2015, dată la care părțile prezente au pus concluzii pe fond, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii la data de 18.06.2015, când s-a și hotărât.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 03.04.2015 sub dosar nr._, reclamantul D. F. G., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, .. 66-68, sect. 1, să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractele de credit și să dispună: anularea clauzei prevăzută la pct. 6.1 din Convenția de credit C_ din data de 04.12.2007 și a clauzei prevăzută la pct. 6.2 din Convenția de credit C_ din data de 04.12.2007 privind posibilitatea revizuirii unilaterale a ratei dobânzii aplicate de bancă în funcție de politica băncii, fără a exista consimțământul împrumutatului; lămurirea dobânzii și a sumelor plătite/de plătit, întrucât nu s-a luat în calcul evoluția indicelui de referință LIBOR, având în vedere că în 04.12.2007 la acordarea creditului dobânda era fixă de 5,5% pentru creditul din 04.12.2007, din care indicele de referință LIBOR CHF era de 2,7800%, (dobânda la LIBOR CHF data respectivă era de 2,_%) ajungând ca în anul 2015 să plătească o dobândă majorată la 6,28% în condițiile în care indicele LIBOR CHF este de 0,01%, conform notificării băncii, deci a scăzut de la 2,_% la 0,_%, dar dobânda băncii a crescut în loc să scadă, cu o marjă de 6,27%; să oblige pârâta la restituirea sumei în CHF (franci elvețieni), precum și plata contravalorii diferenței dobânzii plătite în plus - raportat la calculul corect al marjei băncii și indicelui LIBOR CHF lunar de la data de 04.12.2012 până în prezent și care în prezent după calculul nostru alăturat ar fi de 13.695,92 CHF la care se adaugă suma de 186, 24 CHF care reprezintă o diferență între soldul scriptic real martie 2015 conform ratelor plătite și soldul credit la 21.03.2105 conform extrasului de cont, sume care trebuie actualizate cu rata inflației de la data plății acestor sume până la data plății efective de către bancă, având în vedere că aceste sume rezultând din modificarea nelegală a dobânzii s-au plătit lunar, până la zi, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
In fapt arată că la data de 04.12.2007, prin convenția de credit nr. C_ din data de 04.12.2007, pârâta . SA a acordat reclamantului un credit ipotecar în valoare totală de 64.642 (șaizecișipatrumiișasesutepatruzecișidoi) CHF, cu o perioadă de rambursare de 300 (treisute) luni în contract era prevăzut la pct 6.1 din Convenția de credit nr. C_ din data de 04.12.2007 ca împrumutatul datorează o dobândă revizuibilă în conformitate cu dobânda Băncii în contract era prevăzut la pct. 6.2 din Convenția de credit nr. C_ din data de 04.12.2007 posibilitatea revizuirii unilaterale a ratei dobânzii aplicate, fară a exista consimțământul împrumutatului, în funcție de evoluția indicatorilor de referință. Consideră că art. 6.1 si art 6.2 din Convenția de credit C_ din data de 04.12.2007 privind posibilitatea revizuirii unilaterale de bancă a ratei dobânzii aplicate în funcție de politica băncii și fără a exista consimțământul său, sunt abuzive și încalcă în mod flagrant dispozițiile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, respectiv prevederile art. 1 din Legea nr. 193/2000 unde se stipulează că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, cele ale alin. 2 prin care se dispune ca, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului și cele ale alin. 3 al aceluiași articol prin care se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Întrucât nu i s-a dat posibilitatea să negocieze clauzele contractuale, respectiv clauzele susmenționate prevăzută în C_ din data de 04.12.2007, învederează că acestea sunt clauze abuzive în sensul definit de art. 4 din Legea 193/2000 rep. conform căruia "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea 193/2000, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicație a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 Cod civil).Rezervarea dreptului băncii de a revizui rata dobânzii curente în mod unilateral, fără a fi negociată, este în mod vădit abuzivă, deoarece nu asigură nici o posibilitate de control, astfel încât să fie îndeplinite cerințele unui tratament egal, în speță să se asigure un grad rezonabil de previzibilitate. Privitor la lămurirea dobânzii și a sumelor plătite/de plătit, solicită a se avea în vedere ca pârâta nu a luat în calcul evoluția indicelului de referința LIBOR, având în vedere că în data de 04.12.2007 la acordarea creditului dobânda era fixa de 5,5% pentru creditul din 04.12.2007, din care indicele de referință LIBOR CHF era de 2,7800%, ajungând ca în anul 2015 să plătim o dobândă majorată la 6,28% în condițiile în care indicele LIBOR CHF este de 0,01% deci a scăzut de la 2,7800% la 0,01%, dar dobânda băncii a crescut în loc să scadă, cu o marjă de 6,27% .
La art. 6.1 și 6.2. se vorbește de dreptul băncii de-a modifica dobânda în mod unilateral în funcție de politică băncii și fără consimțământul subsemnatului. Această clauză pune problema constatării caracterului abuziv sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de-a revizui dobânda curentă, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar înștiințat. Prin politica băncii, în sensul legii nu se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe de la început că dacă aceea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, determinat, ca în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat de previzibilitate, la fel și clauza contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce. Modificarea ratei dobânzii în funcție de politica băncii nu îndeplinește această condiție, astfel că în eventualitatea unui litigiu, nu numai ca nu se poate aprecia dacă modalitatea de modificare a dobânzii este întemeiată sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă motivul prevăzut în contract s-a produs. O schimbare care pentru o instituție bancară e semnificativă, poate fi apreciată de alta ca nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv de orice persoană, inclusiv de instanța investită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei. Chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția motivului întemeiat, pentru ca o clauză să nu fie abuzivă, ar trebui ca si clientul să aibă libertatea de-a rezilia imediat contractul. O asemenea posibilitate nu este însă în mod real prevăzută în contractul de față, deoarece denunțarea unilaterala a contractului de către debitor ar atrage declararea ca scadente a tuturor ratelor rămase de achitat, punându-1 pe împrumutat într-o situație extrem de împovărătoare. Eventuala susținere a băncii că poate cere rezilierea contractul în baza art. 1020-1021 cod civil sau punctul 6.3 din contract nu acoperă cerința impusă de punctul 1 lit. a din legea 193/2000.Prin Actul Adițional nerecunoscut de noi la care se modifică dobânda prin creșterea ei la 6,28%, iar modificarea dobânzii depinde de serviciul Reuters este nedefinită, un fel de LIBOR CHF la trei luni + marja de 6,27 puncte procentuale pe an. Solicită a se avea în vedere că modul de calcul al dobânzii, care e legal și în concordanță cu art.37 din OUG 50/2010 poate fi influențat și de anumiți factori care țin de voința unilaterală a băncii: de costurile operaționale, costurile de refinanțare pe piața monetară/de capital, costurile surselor de finanțare proprii, modificări legislative care impun acest lucru, Serviciul Reuteres la 11 a.m.
Modificarea dobânzii prin actul adițional necomunicat și nerecunoscut prin adresa_/07.07.2014 este determinată de indicatori necunoscuți, si nu are la dispoziție nici un criteriu după care să verifice corectitudinea și buna credință a băncii, fiind evident dezechilibru semnificativ. După patru luni de la semnarea contractului, banca a modificat unilateral nivelul dobânzii, specificând, că majorarea nivelului dobânzii, este „...generată de creșterea dobânzilor de referință pe ața financiar-bancară..." omițând însă să informeze că și-a majorat și propria marjă. Astfel, ca urmare a modificării dobânzii, în mai 2008: dobânda majorată era de 6,49%/an lin care: valoarea LIBOR CHF de 2,_%.Banca și-a menținut această dobândă de 6,49% până la 10.06.2014 când a scăzut-o la 6.29%, în pofida faptului că indicele de referință LIBOR a avut o evoluție descrescătoare începând cu luna noiembrie 2008 (2,_%)), ajungând la o scădere dramatică în martie 2009 (0,_%), iar în prezent, martie 2015, fiind de aproximativ minus (-) 0,_%, ceea ce ar fi impus și diminuarea corespunzătoare a ratei dobânzii, conform prevederilor contractuale și legale.În conformitate cu doctrina băncii și Legea nr.296/2004 (art.5 lit.c, art.27 lit.b, art.36 și art.45), banca are obligația de informare completă a clientului la momentul semnării contractului, asupra elementelor esențiale și determinate în luarea hotărârii de contractare a creditului (rata dobânzii și factorii care implementează variația acesteia) asupra riscurilor implicate, asupra clauzelor care acordă băncii drepturi specifice contractelor bancare - cum este dreptul de a modifica unilateral dobânda. In momentul contractării creditului a fost informat și a acceptat politica băncii de modificare (în sens crescător si descrescător) unilaterală a dobânzii în funcție de variația indicelui de referință LIBOR și în niciun caz în funcție de variația marjei băncii, convenind să suporte doar riscul creșterii valorii dobânzii de referință LIBOR nu și creșterea marjei băncii. La încheierea contractului părțile au avut în vedere, în condițiile în care dobânda a fost stabilită la 5,5%, din indicele LIBOR CHF la 3 luni era de 2,_%) iar diferența de 2,_% era marja băncii, care acum a urcat la 6,27%! Aceasta deoarece la stabilirea dobânzii datorate de împrumutat se au în vedere costurile băncii și profitul obținut de aceasta, precum și, în cazul dobânzii variabile, indicii de referință în raport de care intervine variația dobânzii, iar marja băncii cuprinde costurile băncii și profitul său).Faptul că în contractul de credit nu s-a prevăzut expres ca în dobânda de 5,5%, respectiv este cuprinsă și marja băncii nu poate conduce la concluzia că dobânda nu cuprinde și acest element câtă vreme marja băncii este elementul determinant pentru bancă la încheierea contractului de credit ce stabilește profitul băncii pentru punerea la dispoziția împrumutatului a sumei de bani.Prin urmare, în raport de voința părților manifestată la încheierea contractului de credit și de prevederile art.93 lit.f, g și h din OUG nr.21/1992 introduse prin OUG nr. 174/2008, parata avea obligația de a propune reclamantului încheierea unui act adițional care să prevadă că dobânda este variabilă exclusiv în raport de indicele de referință LIBOR CHF la 3 luni (ambele părți fiind de acord cu indicele LIBOR CHF la 3 luni), modificarea urmând a se produce atât în sens crescător, cât și în sens descrescător, în funcție de variația indicelui de referință LIBOR, precum și modul de calcul al dobânzii după formula: marja băncii fixă în valoare de 2,_% + valoarea indicelui de referință LIBOR la 3 luni (marja băncii putând fi modificată doar cu acordul ambelor părți).Potrivit prevederilor art. III din OUG 174/2008, "valoarea dobânzii, cu precizarea tipului acesteia, fixă și/sau variabilă, iar în cazul în care dobânda este variabilă, variația acesteia, trebuie să fie independentă de voința creditorului raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acel lucru ".Astfel că se impune anularea clauzei privind posibilitatea calcului dobânzii în funcție de costurile operaționale, costurile de refinanțare pe piața monetară/de capital, costurile surselor de finanțare proprii, modificări legislative care impun acest lucru, Serviciul Reuteres la 11 a.m., iar pârâta ar trebui să precizeze și să actualizeze contractul de credit prin semnarea unui act adițional la contractul de credit cuprinzând: a) precizarea și definirea elementelor componente ale dobânzii și a cuantumului acestora, b) modalitatea %. modificare a dobânzii exclusiv în funcție de indicele de referința LIBOR, în virtutea clauzei de indexare cuprinsă în contract, cu mențiunea că marja băncii este fixă, neputând fi modificată decât prin acordul scris al părților, modificarea urmând a se produce atât în sens crescător, cât și în sens descrescător, în funcție de variațiile indicelui de referință LIBOR.
Conform art. 4 alin. 2 și 3 din Legea 193/2000 o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate, sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Sunt îndeplinite condițiile legale pentru declararea ca abuzivă a clauzei prev. de art. 6.1 si 6.2. din contractul de credit, întrucât noi avem calitatea de consumator, în sensul definit de lege, pârâta de comerciant, iar convenția încheiată a fost una standard.Privind calculul dobânzii ce trebuia achitată expertul a precizat ca aceasta a fost determinată pornind de la prevederile contractelor referitor la dobânda, art. 6 unde se prevede că "dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referința pentru fiecare valută (ex.:EURIBOR/LIBOR/BUBOR,etc.) fără a exista consimțământului împrumutatului". Din această prevedere și nu numai, rezultă că rata anuală a dobânzii prevăzută în contract respectiv 5,5% are și o componentă reprezentând rata Libor CHF.
Art. 14 lit. a din Legea nr. 190/1999 rep., la data accesării creditelor, prevedea că în cazul creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare în care rata dobânzii este variabilă, variația ratei dobânzii trebuie să fie legată de fluctuațiile unui indice de referință menționat în contract". în cazul de față însă, banca și-a rezervat dreptul de a modifica unilateral dobânda, în funcție de politica proprie. Potrivit art. 6.3 din contractul C_ din data de 04.12.2007 "în cazul în care, ca urmare a modificării nivelului de dobândă de către bancă, împrumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data trimiterii notificării privind modificarea dobânzii se consideră că a acceptat noul procent de dobândă". Prevederile din acest articol nu sunt abuzive prin ele însele, ci condiționat de aplicarea articolului descris anterior. Astfel, în situația în care banca a mărit discreționar și unilateral dobânda, doar pentru că așa este "politica băncii", trebuie ca și clientul să poată contesta aceasta majorare și să ceară explicații băncii în legătură cu motivul majorării.
Practic, posibilitatea rambursării întregului credit și a plății ratelor nescadente (plus dobânzile aferente în termen de 10 zile calendaristice) nu există, deoarece dacă reclamantul ar fi avut suma de bani necesară nu ar mai fi avut nevoie de contractarea creditului respectiv. Consecințele refuzului clientului de a plăti ratele majorate sunt bine cunoscute: aplicarea de penalități de întârziere introducerea clientului în baza de date ca rău-platnic etc. Este clar că clientul se află pe o poziție de inferioritate față de bancă, neputând nici măcar contesta deciziile băncii.
Caracterul abuziv este însă determinat mai ales de dezechilibrul semnificativ pe care 1-a creat clauza inserată în art. 11.3, între drepturile Băncii și obligațiile reclamantului.
Cu privire la dovada negocierii clauzei, art. 4 al. 3 teza finală instituie în sarcina comerciantului această obligație, respectiv, în speța de față, în sarcina Băncii. Banca nu a făcut dovada că ar fi negociat clauza supusă discuției așa încât aceasta apare ca abuzivă. Sunt îndeplinite condițiile legale pentru declararea ca abuzivă a clauzei prev. de art 6.1 si 6.2 din Convenția de credit C_ din data de 04.12.2007 privind posibilitatea revizuirii unilaterale de bancă a ratei dobânzii aplicate, întrucât noi avem calitatea de consumator, în sensul definit de lege, pârâta de comerciant, iar convenția încheiată a fost una standard.
Dispozițiile Legii 193/2000, invocate în prezenta cauză dedusă judecății, transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
In drept invocă art. 1, art. 2, art. 13 si art. 14 din legea 193/2000 rep., art. 5, art. 948 alin 4 si art. 966 cod civil iar in probațiune a depus înscrisuri.
Pârâta a depus la dosar la data de 21.05.2015 (filele 81-87) prin serviciul registratură al instanței prin care a invocat excepția necompetentei teritoriale, excepția netimbrării/insuficientei timbrări, excepția lipsei de interes unită cu excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere referitoare la clauzele referitoare la modificarea ratei dobânzi, excepția prescripției extinctive pentru perioada 2007-2012, inadmisibilitatea acțiunii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii.
In dezvoltarea motivelor arată că Legea nr. 193/2000, pe care este fals întemeiata acțiunea nu prevede posibilitatea constatării nulității absolute a clauzelor contractuale. Rugam sa puneți in vedere reclamantului sa precizeze concret care este articolul din legea nr. 193/2000 care prevede aceasta posibilitate, (ca potrivit art. 12 si 13 din legea nr. 193, daca veti constata ca anumite clauze contractuale sunt abuzive, consecința nu este anularea lor, ci eliminarea lor din contract, eliminare care operează pentru viitor, logic, nu pentru trecut. Nulitatea este o alta instituție de drept, care nu are nicio legătura cu „clauzele abuzive") Legea nr. 193/2000, pe care este fals întemeiata acțiunea, este o lege procedurala, adică prin ea se reglementează o procedura speciala de constatare si sancționare a comportamentului presupus abuziv al profesionistului in raport de consumator. Prin urmare, daca un consumator apreciază dupa cunoștința sa ca un contract ar conține clauze abuzive, asa cum sunt ele definite expres si limitativ la art. 4 din legea 193, calea procedurala prevăzuta de acest act normativ este sesizarea ANPC. Asa a dispus legiuitorul la art. 12 si 13 din Legea nr. 193/2000. Așadar, acest act normativ nu prevedere posibilitatea ca un client persoana fizica sa sesizeze direct instanța de judecata, in temeiul acestui act normativ, pentru asigurarea liberului acces la justiție existând alte cai, respectiv dreptul comun, (posibil aplicabil potrivit art. 14 din legea 193, dupa parcurgerea procedurii de mai sus). In concluzie, in funcție de precizările privind temeiul de drept al acțiunii, vor formula si apărări corespunzătoare. Daca se va preciza temeiul de drept ca fiind Legea nr. 193/2000 se va invoca excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, in temeiul art. 8, art. 12 si art. 13 din acest act normativ. Daca se va preciza acțiunea ca fiind dreptul comun, atunci va trebui timbrata la valoare acțiunea, vor trebui administrate probe, nu create drepturi care nu exista.Solicită admiterea următoarelor excepții: Excepția lipsei competentei teritoriale a Judecătoria Oradea in temeiul art. 94 si art. 107 Cod proc.civ: Potrivit prevederilor art. 107 Cod de procedura civila .,Cererea de chemare in judecata se introduce la instanța in a cărei circumscripție domiciliază sau isi are sediul paratul.", aceasta fiind regula. Competenta alternativa a instanțelor poate interveni numai in cazul in care părțile nu s-au inteles in mod expres cu privire la instanța competenta sa judece litigiile intervenite cu privire la executarea unui contract. Astfel, prezenta cauza se refera la litigiul intervenit cu privire la punerea in executare a prevederilor contractului de credit nr. C_ din data de 04.12.2007. Potrivit prevederilor art.969 Cod Civil :"ConventiiIe legal făcute au putere de lege intre părțile contractante.", iar sediul social al Băncii este situat in București, .-68, sect.l. Întrucât părțile nu au stabilit o competenta alternativa in favoarea unei alte instanțe, decât cea de drept comun, care stabilește competenta in favoarea instanței sediului/domiciliului paratei, va solicitam respectuos sa dati eficienta practica art. 107 Cod proc.civ, care stabilește ca „Cererea se face la instanța in circumscripția căreia isi are sediului paratului" Excepția netimbrarii/insuficientei timbrări a cererii de chemare in judecata a capătului de cerere prin care se solicita restituirea unor sume.
Astfel, in raport de Decizia înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 32/09.06.2008 publicata in Monitorul Oficial nr.830/10.12.2008, solicitam instanței sa puna in vedere reclamantului sa timbreze cererea de chemare in judecata la valoarea pretențiilor solicitate, in condițiile art. 3 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Potrivit art. 33.alin.1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (...)." In măsura in care reclamanta nu a achitat taxa de timbru, in conformitate cu prevederile art. 3 din OUG nr. 80/2013, solicită admiterea excepției netimbrarii/insuficientei timbrări a cererii de chemare in judecata si sa dispuneți anularea acesteia ca netimbrata/insuficient timbrata, intrucat art. 29 din OUG nr. 80/2013 nu se aplica prezentei acțiuni in pretenții, in constatare nulitate act juridic civil evaluabil in bani, care sunt supuse timbrajului la valoare. Excepția lipsei de interes unita cu excepția lipsei de obiect a capetelor de cerere referitoare la clauzele prevăzute in contractele de credit referitoare la modificarea ratei dobânzii aplicate, fiind vorba despre clauze contractuale modificate deja, de drept, prin efectul aplicării obligatorii a unor dispoziții legale intrate in vigoare ulterior încheierii contractului de credit nr. C_ din data de 04.12.2007. Este vorba despre OUG 174/2008, cu modificările si completările ulterioare si de asemenea, OUG 50/2010, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările si completările ulterioare. Interesul reprezintă și prefigurează scopul și ..profitul" demersului procesual, finalitatea acestuia care, dacă nu se identifică din punct de vedere juridic, acțiunea se consideră că nu există. Prin interes se intelege folosul practic, imediat pe care-1 are o parte pentru a justifica punerea in mișcare a procedurii judiciare. În situația de față, dacă s-ar admite acțiunea introductiva de instanța cu ignorarea faptului că acțiunea a rămas fără interes, hotărârea prin care ar fi obligata să modifice clauzele contractuale la care se face referire in cererea de chemare in judecata, ar rămâne fără niciun efect juridic sub aspectul vocației de a fi pusă în executare, contractul părților nemaifiind în ființă in forma inițiala. Cum pana la momentul introducerii, acțiunea promovată de reclamanți a rămas fără interes, demersul procesual a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluția consacrată de altfel jurisprudențial în atare situații este aceea a respingerii acțiunii ca rămasă fără interes.
Deoarece in prezenta cauza se solicita tocmai obligarea noastră la îndeplinirea unor dispoziții care deja au fost puse in executare, interesul reclamantului nu mai este actual si aceasta nu mai justifica in prezent un folos practic pe care l-ar putea obține, prin "condamnarea"" noastră la executarea unei obligații deja aduse la îndeplinirii.
In concret, clauzele in privința cărora se solicita constatarea nulității absolute au fost lipsite de eficacitate, prin efectul legii (OUG 174/2008 cu privire la modificarea unor acte normative in materia protecției drepturilor consumatorilor), astfel incat, de la momentul intrării in vigoare a acestei legi, acestea nu au mai fost aplicate. Astfel, in privința clauzei prevăzuta la art. 8.1. respecta: art. 93, lit. e) potrivit cărora :„ în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli:e) fără a prejudicia prevederile privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului:1. se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menționate în contract;2. se interzice introducerea și perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menționate în contract: "
coroborat cu lit. h):,,h) sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale fără încheierea unui act adițional, acceptat de consumator: "Mai mult decât atat, dupa . OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările si completările ulterioare, clauzele contractelor de credit au fost aliniate la rigorile ordonanței prin indicarea in cuprinsul contractului a unei formule de calcul a ratei dobânzii formata din: marja băncii (fixa pe întreaga durata a contractului) la care se adaugă indicele LIBOR 3L(element variabil, in mod obiectiv, fara a putea fi influențată in vreun fel de către banca), astfel cum este reglementat conform art. 37 lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 modificat prin Legea nr. 288/2010: "în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda va fi compusa dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumita perioada sau din rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului."In concluzie, având in vedere prevederile legale imperative cu aplicabilitate ope legis, respectiv OUG nr.174/2008 si OUG nr.50/2010 se poate constata ca sintagma în funcție de politica băncii" chiar daca mai exista in contracte, scriptic, din punct de vedere juridic nu mai produce efecte, astfel incat nu poate avea nici caracter abuziv.De aici, rezulta ca părțile contractante au acționat de pe poziție de egalitate in raportul comercial, neexistând niciun dezechilibru/niciun tratament preferențial vreunei părți semnatare a In contextul enunțat mai sus, solicitarea reclamantului privind constatarea caracterului abuziv unor clauze contractuale ce nu se mai regăsesc in contractele de credit, întrucât, începând cu data de 20.09.2010, ca urmare a prevederilor exprese ale OUG nr.50/2010, prevederi contractuale ce au fost modificate ope legis de către acest act normativ, este lipsita de obiect.
Invocă de asemenea excepția prescripției extinctive pentru perioada 2007-2012. Nu se poate retine ca termenul de 3 ani incepe sa curgă dupa ce instanța va constata ca fiind abuzive clauzele respective, cum se intalnesc soluții in practica din cele mai hazardate. Altminteri acest capăt de cerere este prematur, atâta vreme cat nu s-a născut inca dreptul la acțiune in sens material. Subsidiaritatea restituirii banilor, in raport de acțiunea principala imprescriptibila-constatare nulitate act juridic, este doar o aparenta inselatoare, o forma nici măcar mascata de deturnare a instituției prescripției. In fond, obiectul principal al acestor acțiuni este restituirea banilor plătiți in temeiul titlului executoriu-contract de credit. Pentru a preintampina orice confuzie, arată ca prescripția invocata nu privește acțiunea in constatarea nulității actului juridic civil, care este imprescriptibila, ci dreptul de a cere restituirea banilor. Acest drept este patrimonial si este supus prescripției extinctive, termenul fiind cel general de 3 ani.
Indiferent de nulitatea sau valabilitatea unei clauze contractuale, pretențiile pecuniare izvorâte din respectiva clauza sunt supuse prescripției. Altminteri, instituția prescripției ramane lipsita de valoare practica.
Răspunderea in prezenta cauza, daca ar exista, poate fi calificata ca civila contractuala, nu delictuala! Deci oricum ar fi, invocarea nulității absolute a unui contract privat este lipsita de sens, fiind doar un pretext atat pentru netimbrarea acțiunii, asa cum am arătat, cat si pentru imbogatirea fara just temei a reclamantului, cu infrangerea prescripției extinctive. Faptul generator al acțiunii este efectuarea plații. Plata a fost efectuata incepand cu anul 2008, lunar. Dreptul la acțiune s-a născut la data plații, caci acela este momentul considerat de reclamant ca vătămător. Nu introducerea acțiunii, nu eventuala admitere nelegala a sa. Deci momentul de la care trebuie calculata prescripția este plata efectiva, caci acela este momentul la care s-a născut dreptul la acțiune. In concluzie, va solicitam admiterea excepției prescripției restituirii sumelor in perioada 2007-2012.
In ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, susține următoarele:
Directiva 93/13/CEE a reprezentat un pas important în protecția drepturilor consumatorilor, aflându-se la baza adoptării, în statele membre, a unor acte normative având ca obiect de reglementare clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Directiva Consiliului 93/13/CEE1 din 05 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193 din_ privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.În articolul (art.) 1 alineatul (alin.) 1 din Directiva 93/13/CEE se precizează scopul acesteia, care constă în apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau furnizor și un consumator.
In aceeași ordine de idei, in vederea atingerii obiectivului de creare a pieței comune comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii, pentru a se evita denaturarea concurentei si pentru a încuraja mobilitatea consumatorilor, in sensul de a li se permite mutarea creditelor de la un creditor la altul, in condiții contractuale mai avantajoase, Guvernul României a adoptat ordonanța de Urgenta nr. 50/2010.
Astfel, ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010 si deci a conformării clauzelor contractuale existente la rigorile ordonanței, fluctuația ratei dobânzii se poate face exclusiv in funcție de variația indicelului LIBOR 3 L, iar in formula de calcul a ratei dobânzii intra o marja fixa si acest indice de referința.
Prin urmare, având in vedere ca solicitările reclamantului exced cadrului legal, acțiunea este inadmisibila.
Acțiunea este inadmisibila si prin prisma faptului ca legiuitorul a exceptat de la controlul judiciar clauzele contractuale referitoare la pret. De observat ca dobânda si comisioanele unui contract de credit formează prețul acestuia, astfel ca instanței de judecata nu ii este permis de lege sa-1 analizeze sub aspectul clauzelor abuzive.
Tot inadmisibil este si faptul de a se modifica actele juridice civile care fac obiectul prezentului dosar, altfel decât prin consimțământul părților contractante. Pentru încheierea unui contract, fie el si de credit, este necesar acordul ambelor partí. Art. 1166 cod civil: „contractul este acordul de voințe dintre doua sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic" Art. 1178 cod civil: ..contractul se încheie prin simplul acord de voințe al pârtilor daca legea nu impune o anumita formalitate pentru încheierea sa valabila" Din cele doua dispoziții legale menționate rezulta fara dubiu ca pentru încheierea unui contract, chiar si de credit, este necesar acordul ambelor parti, in cazul nostru creditor si împrumutat. Plecând de la aceasta cerința legala, a necesitații acordului pârtilor, opinează ca instanța nu se poate substitui voinței pârtilor sau uneia dintre parti, fie ea si banca, si nu poate obliga banca sa incheie un contract de credit . decât dorește. In măsura in care banca nu isi manifesta consimțământul in vederea încheierii unui astfel de act juridic civil, consideră ca instanța nu poate pronunța o hotărâre judecătoreasca care sa tina loc de acord de voința a băncii. In plus, instanța nu poate obliga banca sa incheie un contract de credit care sa încalce normele sale interne validate de Banca Naționala a României, norme interne elaborate in concordanta cu prevederile ordinelor si regulamentelor emise de Banca Naționala a României. Inadmisibila este acțiunea si prin raportare la dispozițiile insasi Legii nr. 193/2000, potrivit cărora nu se pot analiza din punct de vedere al clauzelor abuzive prevederile contractuale referitoare la pret. (in pret intrând si dobânda)Nu este cu putința ca o persoana sa solicite ceva ce legea interzice in mod expres, si nu este posibil ca tocmai instanța de judecata sa dea curs unei astfel de cereri, incalcand flagrant legile tarii. Desigur ca fiecare cetățean are dreptul de a se adresa justiției, liberul acces la justiție fiind garantat atat de Constituția României cat si de CEDO, insa cererea de chemare in judecata trebuie sa aiba un obiect legitim. Daca obiectul cererii de chemare in judecata excede cadrului legal, sancțiunea este respingerea acțiunii ca inadmisibila.
In acesta ordine de idei. Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat favorabil consumatorilor în cauza C - 26/13 (A. Kasler contra O. Ungaria) privind creditele în franci elvețieni, reținând următoarele: "Clauza care ... nu face parte din preț și. deci. poate fi analizată sub raportul caracterului abuziv."
per a contrario, clauzele care fac parte din pret nu pot fi analizate sub raportul caracterului abuziv. De altfel insasi Legea 193/2000 interzice in mod expres analizarea clauzelor referitoare la pret . Mai mult decât atat, conform art. 3 lit. g) din Directiva 2008/48/CE „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de creditor".
Tot astfel, Curtea de Apel București secția a V-a dosar nr._/3/2011 a reținut ca „asa fiind, clauzele referitoare la dobânda si comisioane sune elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației ...in acest sens fiind si dispozițiile legii nr. 193/2000 art. 4 alin. 5 In alta ordine de idei, ca o precizare mai mult retorica, este inadmisibil ca reclamanții sa invoce acum pretinse nereguli ale unor contracte incheiate in deplina cunoștința de cauza acum sase ani, contracte care si-au produs si produc in continuare efecte, care au fost si sunt respectate de ambele parti. Acțiunea urmează sa fie respinsa ca inadmisibila si din perspectiva faptului ca instanța nu poate depasi atribuțiile puterii judecătorești, care este chemata sa aplice legea, nu sa adauge la ea. Astfel, daca in anul 2007, părțile contractante au decis încheierea unui act juridic civil, acesta producându-si efectele si in prezent, ., cu un anumit conținut, cu anumite noțiuni juridice, nu este posibil ca o terța persoana, chiar si instanța de judecata, sa modifice actul juridic peste voința legiuitorului. Adică este posibil, dar doar cu înfrângerea voinței de a contracta si incalcarea legii. Un astfel de act juridic civil modificat de alte parti decât cele contractante este lovit de nulitate absoluta. In concluzie, va solicitam respingerea acțiunii ca inadmisibila.
Pe fondul cauzei, solicită instanței sa respingă cererea de chemare in judecata promovata de către reclamant ca neîntemeiata. Astfel:
1. Referitor la capătul/solicitarea de a se constata caracterul abuziv si nulitatea clauzelor contractuale privind stabilirea nivelului dobânzii, precum si cu privire la susținerile referitoare Ia majorarea unilaterala a dobânzii, învederează, cu titlu general, valabil pentru toate categoriile de clauze examinate, că nu poate fi vorba de rea-credință.
În primul rând, contractele au fost încheiate cu respectarea întocmai a cadrului legal în vigoare la data încheierii, care nu cunoștea limitările și interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 și. mai departe, prin OUG nr. 50/2010.În al doilea rând, contractul în discuție este în deplină concordanță cu practicile bancare generalizate în perioada de referință în care a fost încheiat. 2007, când creditul în România a cunoscut o expansiune extraordinară, pe fondul unei creșteri economice bazate în special pe operațiuni speculative pe piața imobiliară și pe o exacerbare a consumului. Ar ti o gravă eroare să se ignore contextul economic în care au fost încheiate contractele și practicile bancare cvasigeneralizate. Nu poate fi aplicată astăzi contractelor încheiate în perioada respectivă, într-un anumit context legislativ și economic, noua scară de valori practicată în prezent, în condiții de criză economică și financiară.
Așadar, nu poate fi vorba de reaua-credință a băncii care la încheierea contractului cu reclamantul nu a făcut altceva decât să țină seama de prevederile legale și practicile bancare curente. Astfel, este de reținut faptul că în tot sistemul bancar existau clauze de tipul celor pe care reclamantul le înfierează prin cererea de chemare în judecată. În acest context, a pretinde că în perioada respectivă, pârâta ar fi trebuit să practice clauze de tipul celor pretinse de reclamanți, în condițiile în care piața serviciilor bancare era caracterizată printr-o acută concurență între instituțiile de credit, ar fi însemnat practic scoaterea O. în afara competiției. În al treilea rând, o soluție de principiu dată de instanța de judecată în sensul că, în principiu, clauzele atacate de reclamant sunt abuzive, ar pune grav în discuție, prin ricoșeu, portofoliile de credite încheiate în perioada de referință, putând genera consecințe negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi înregistrate în sistemul bancar, pe fondul oricum precar al portofoliului de credite neperformante în continuă creștere, în condițiile unei crize economice prelungite. Este și considerentul pentru care, prin Legea nr.288/2010 de aprobare a OUG nr. 50/2010 s-a renunțat la dispoziția tranzitorie potrivit căreia prevederile OUG nr. 50/2010 ar trebui aplicate și contractelor în curs de derulare, dispoziție care, sub aspect strict juridic, era discutabilă sub aspectul constituționalității, implicând o aplicare retroactivă a noilor dispoziții legale, dar. sub aspectul oportunității înseamnă o repunere în discuție a practicilor și tehnicilor contractuale de creditare de natură să destabilizeze sistemul bancar. Or. dacă legiuitorul însuși a abandonat această aplicare imediată a OUG nr. 50/2010, limitând-o strict la anumite aspecte, nu este posibil ca. pe calea indirectă a unei acțiuni în instanță, sub pretextul aplicării Legii nr. 193/2000 reclamantul să obțină, de fapt același rezultat, ba chiar unul și mai avantajos, pe baza unor interpretări persoanale pe care le avansează. în condițiile în care a refuzat sau tăgăduit actele adiționale care realizau alinierea la prevederile OUG nr. 50/2010.
Ca și concluzie generală, arată că din punct de vedere subiectiv, poziția pârâtei O. pe piața serviciilor bancare în perioada de referință a fost una corectă, care s-a încadrat în comportamentul normal și firesc în contextul economic dat. fiind respectate atât dispozițiile legale, cât și practicile bancare generalizate în sistem. Din acest punct de vedere, evident nu poate fi vorba de rea-credință. deoarece clauzele criticate de reclamanta din contractul încheiat cu pârâta nu aveau nimic exorbitant în raport cu clauzele general practicate în sistemul bancar în perioada respectivă.
Creditele pe care le-a pus la dispoziția clienților sai au fost acordate in temeiul unor contracte încheiate in temeiul art. 969 Cod civil, cu respectarea dispozițiilor legale speciale in materie (cadrul legislativ care a guvernat activitatea de acordare de credite), anterior intrării in vigoare a unor acte normative - OUG nr. 174/2008 si respectiv, OUG 50/2010 - care, prin modificarea unor reglementari legale in materia protecției drepturilor consumatorilor, au avut si au in continuare incidența majora, de la momentul adoptării lor, asupra contractelor bancare incheiate cu persoanele fizice (consumatori). Acest cadru legal este format din reglementari specifice cum ar fi de exemplu: Legea 190/1999, privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Legea nr. 296/2004, privind codul consumului, Legea 289/2004, legea creditelor de consum pentru persoane fizice (abrogata in prezent prin art. 90 din OUG 50/2010). sau Codul Civil (Titlul III ..Despre contracte sau convenții art. 942 - 985), Regulamentul BNR nr. 3/2007.
Pe parcursul derulării contractelor de credit cu reclamantul, de la acordare si pana in prezent, si-a respectat toate obligațiile asumate, dar mai cu seama reglementările legale incidente in materia creditelor acordate persoanelor fizice, in măsura in care acestea au fost aplicabile si creditelor in derulare. Menționează ca pentru ca aceste clauze sa poată fi considerate abuzive, ar trebui sa se demonstreze ca incalca cerințele Legii nr. 193/2000. Actul normativ prevede doua condiții negative si una pozitiva, a căror îndeplinire cumulativa poate conduce la constatarea existentei unei clauze abuzive: sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor ca o consecința a abuzului si sa nu fi fost negociata. După . OUG nr.50/2010 clauzele contractelor de credit au fost aliniate la rigorile ordonanței prin indicarea in cuprinsul contractului a unei formule de calcul a ratei dobânzii formata din: marja băncii (fixa pe întreaga durata a contractului) la care se adaugă indicele LIBOR 3L(element variabil, in mod obiectiv, fara a putea fi influențată in vreun fel de către banca).Contractul părților este guvernat de principiul forței obligatorii caracterizat prin obligația pârtilor de a executa întocmai prestațiile la care s-au obligat, executarea trebuind sa aiba loc la termenele si in condițiile stabilite prin contract si prin executarea cu buna credința a contractului conform art. 970 alin.l Cod civil, aspect ce presupune o obligație de loialitate, de îndeplinire cu fidelitate a obligațiilor pe care si le-au asumat. Principiul forței obligatorii a contractului se impune si instanței judecătorești, nu numai părților contractante, judecătorul fiind ținut sa respecte conținutul contractului si sa dea eficienta voinței pârtilor exprimata in act.
Ceea ce omite reclamantul, atunci cand face referire la anexa legii nr. 193/2000 sunt prevederile alin.6 care arata ca ""evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil"". Această prevedere a fost emisă de legiuitorul român în cadrul transpunerii în dreptul intern a dispoziției comunitare în materie (art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii) conform căreia ..aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil." Așadar ..pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv", astfel cum a statuat ICCJ, secția a Il-a civ. dec.nr.4685/2012.Astfel după cum se reține în cadrul aceleiași decizii. ..clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului"*. în același sens. art. 3 lit. g și i) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele pentru consumatori prevede că: „(g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale..."(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului .. .".Din coroborarea celor de mai sus rezultă cu evidență că, astfel după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia sus-citată, că dobânda ce face obiectul prezentului litigiu ..ca și componentă a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar. în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorilor nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice". Identitatea acestei concluzii în speță se justifică prin identitatea situației (în contractele de credit din cadrul dosarului în care s-a pronunțat decizia sus-menționată a înaltei Curți de Casație și Justiție banca avea dreptul de a modifica dobânda în caz de schimbări semnificative pe piața monetară). După cum s-a arătat într-o altă decizie de speță „este evident că la momentul semnării contractului semnatarii au avut posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauzele sale prin simpla citire a înscrisului pe care și-au pus semnăturile. Deci, posibilitatea reală de a lua la cunoștință de clauzele contractuale a existat. împrumutatul putând lua la cunoștință de toate aceste clauze prin simpla citire a înscrisului" In speță, clauza supusa controlului determina în concret rata dobânzii și modul în care aceasta se puteau modifica și reglementează practic componentele principale ale prețului creditului; prin urmare, aceste clauze sunt exceptate, conform prevederilor anterior menționate, de la controlul caracterului abuziv, fiind formulate într-o manieră clară, inteligibilă, ceea ce înseamnă că. la momentul încheierii contractului, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lor în contractul de credit, a putut lua la cunoștință și le-a putut înțelege printr-un proces de gândire logică.De asemenea, având in vedere prevederile legale imperative cu aplicabilitate ope legis, respectiv OUG nr.174/2008 si OUG nr.50/2010 se poate constata ca sintagma „in funcție de politica băncii" nu mai exista in contracte, astfel incat nu poate avea nici caracter abuziv.
In ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor, împrumutatul a luat cunoștința anterior semnării de clauzele contractelor de credit si de documentația aferenta analizării aprobării, acceptând termenii contractuali prin semnarea contractului de credit. De asemenea, caracterul dobânzii este variabil intervenientul acceptând in acest mod atat riscul creșterii dobânzii, cat si avantajul scăderii acesteia. In plus, imprumutatul nu a prezentat nicio dovada ca a propus o alta varianta de contractare, care sa fi fost refuzata de societatea noastră, acceptând astfel clauzele stabilite in contract.
Apreciază faptul ca o parte propune un proiect de contract nu poate conduce automat la concluzia ca am fi in prezenta unui contract de adeziune, nesupus negocierii.
Reclamantul nu a probat ca ar fi propus băncii vreo contraoferta ce a fost refuzata de plano, ci a acceptat-o pe cea propusa de banca, realizandu-se acordul de voința in legătura cu incheierea contractului de credit in respectiva forma.
Din faptul ca negocierile in vederea incheierii unui contract se poarta pe baza unui anumit tipar pus la dispoziție de una dintre parti, tipar uzitat in conformitate cu reglementările interne si regulamentele BNR, totodată cu respectarea directivelor pielei bancare europene (sa nu ne imaginam ca O. B. România SA este rupta de contextul financiar bancar european si funcționează dupa reguli trasate in sediul din București, asa cum crede reclamantul...) nu se poate trage concluzia ca respectivul contract a fost impus uneia dintre parti si nu a fost in niciun fel influențat de cealaltă parte. La incheierea oricărui contract se au in vedere particularitățile fiecărui client, nevoile acestuia, capacitatea acestuia de a-si indeplini obligațiile asumate si alti asemenea factori. Insa factorul determinant in incheierea contractului il constituie voința clientului, in funcție de care se prefigurează si particularizează fiecare contract.
In concluzie, reclamantul a avut posibilitatea de a negocia conținutul clauzei privind dobânda, putând opta intre mai multe tipuri de credite (cu dobânda fixa sau variabila, in moneda naționala sau in valuta, cu variație in funcție de indice de referința sau de dobânda de referința) astfel incat aceasta condiție impusa de actul normativ nu este indeplinita.
In ceea ce privește cerința ca prin clauza incriminata sa se creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor ( art.4 alin.l din legea nr. 193/200) menționam ca la momentul semnării contractului de credit legislația in vigoare nu interzicea stipularea unor clauze contractuale de variabilitate a dobânzii, astfel incat simpla stipulare in contract a unei prevederi referitoare la o dobânda variabila nu este de natura a crea un dezechilibru contractual si de a dovedi reaua-credinta a subscrisei, in condițiile in care au fost acceptate in cunoștința de cauza de către client. Nu se poate susține ca modificarea dobânzii se realizează unilateral de către banca, fara acordul consumatorului, cata vreme aceasta posibilitate este prevăzuta in contractul dintre parti si deci asumata de acestea prin semnarea contractului. Astfel, prin clauza de Ia art.6, societatea noastră si-a rezervat dreptul de a modifica dobânda, cu notificarea reclamantei, pe baza unei motivații intemeiate (respectiv in raport de evoluția indicatorului de referința LIBOR) si cu posibilitatea acordata imprumutatului de a rezilia contractul in cazul in care nu sunt de acord cu modificarea dobânzii. In aceste condiții exigentele bunei-credinte sunt respectate, iar clauza nu este abuziva.
Așadar, in contractele de credit sunt circumstantiate elementele care ii permit băncii sa varieze rata dobânzii, iar aceasta variație nu poate fi considerata ca o modificare unilaterala, din moment ce lege interzice expres o astfel de intervenție asupra contractului de credit. Pe de alta parte, prin semnarea contractului de credit imprumutatul si-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobânda, nemaifiind vorba de o modificare unilaterala, abuziva in sensul reglementat de Legea nr.193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al imprumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului.
Faptul că, de exemplu, dobânda indicată în contract se modifică pe parcursul executării acestuia este o consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum aceasta a fost stipulată la momentul încheierii contractului. în realitate, ceea ce se modifică este cuantumul dobânzii, iar nu clauza contractuală referitoare la dobândă, ca urmare a aplicării clauzelor contractuale agreate de părți, care prevăd faptul că dobânda aplicabilă în contract este o dobândă variabilă, deci fluctuantă. Toate modificările care au apărut pe parcursul derulării contractului în raporturile dintre părți sunt exclusiv rezultatul aplicării efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite și asumate de către cele două părți contractante.
Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut și agreat de către ambele părți, atât de către consumator, cât și de către bancă la momentul încheierii contractului.
Deși reclamantul critică faptul că banca are dreptul de a modifica în mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul că această modificare operează nu ca urmare a voinței unilaterale și arbitrale a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobânda aplicabilă contractului este variabilă, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referință.
De asemenea, este important să se facă o departajare clară între ceea ce înseamnă dobânda variabilă și dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, și modul în care această prevedere contractuală a fost efectiv pusă în executare. în acest sens, din moment ce părțile au agreat prin contract că, începând cu un anumit moment, dobânda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua în funcție de anumiți indicatori, este evident faptul că acestea, semnând contractul, și-au exprimat consimțământul față de aceste prevederi (art. 969 C.civ. în vigoare la încheierea contractelor).Nu se poate nega faptul ca evoluția pietii a suferit modificări substanțiale, in sens negativ, iar subscrisa a dispus de prerogativa contractuala de a trece, in mod unilateral, la modificarea unei clauze contractuale . care nu exista inca nicio restricție legala in aceasta privința, OUG nr. 174/2008 intrând in vigoare la o data ulterioara modificărilor dispuse.Data fiind aceasta situație de fapt, rezulta ca niciuna din condițiile prevăzute in art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000 nu este intrunita in cazul contractelor de credit care fac obiectul sesizării instanței de judecata.
Referitor la modificarea nivelului dobânzii:
Prin aceasta, se solicită instanței să înfrângă/limiteze forța obligatorie a contractelor încheiate de părți prin obligarea unei părți să accepte schimbările propuse unilateral de cealaltă parte.
Principiul forței obligatorii a contractului este consacrat de art. 969 (1) din Vechiul Cod Civil, sub imperiul căruia s-au încheiat contractele de credit în litigiu, care prevede că "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante"". Acest principiu imperativ este reafirmat și de alte dispoziții legale precum: art. 1073 din Vechiul Cod Civil, potrivit căruia "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației" și art. 1101 (1) din Vechiul Cod Civil, conform căruia "Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar"". Acest principiu fundamental a fost reconsacrat prin art. 1270 din Noul Cod Civil.
Componenta esențială a forței obligatorii a contractului este aceea că părțile contractante sunt ținute să execute întocmai, una față de cealaltă, toate obligațiile la care s-au angajat și să respecte clauzele contractuale în integralitatea lor. în același sens pledează și dispozițiile art. 970 (1) din Vechiul Cod Civil, potrivit căruia "Convențiile trebuie executate cu bună-credință". Astfel după cum s-a arătat în literatura de specialitate "Regula cuprinsă în art. 970 alin. 1 C.civ. înseamnă. în primul rând. că părțile contractante, mai ales debitorul, trebuie să execute cu fidelitate angajamentele contractuale, cu toate dificultățile care ar putea să apară pe durata ființei contractului". Sau. după cum în mod justificat au arătat alți autori "Obligativitatea contractului prezintă o deosebită însemnătate nu numai pentru raporturile dintre părți, dar și pentru certitudinea și eficiența raporturilor juridice, în general. Ea nu decurge doar din voințele individuale ale părților contractante, ci constituie un adevărat imperativ social; societatea însăși, legislația impun respectarea strictă a contractelor legal încheiate."Î în acest context, forța obligatorie a contractului se impune nu doar părților, ci și instanțelor de judecată, de unde consecința că nu se poate interveni judiciar în contracte, pentru a le modifica sau a dispune încetarea lor, în absența unui temei legal expres care să stabilească o derogare/excepție de la principiul forței obligatorii. Pentru că. astfel după cum a arătat înalta Curte de Casație și Justiție într-o decizie de speță. în absența unui temei legal ..instanța nu poate suplini consimțământul unei părți la încheierea unui act juridic".
Totodată, menționam ca pana la . OG 50/2010, noțiunea de marja a băncii nu exista in contractele de credit, de aici rezulta ca solicitarea reclamantului ca marja băncii sa aiba o valoare propusa de acesta, este de-a dreptul aberanta.
3. Referitor la capătul de cerere de chemare in judecata cu privire la solicitarea de restituire a unor sume, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, având in vedere ca toate plățile efectuate de către reclamant in contul creditului ( rata de capital + rata de dobânda) au fost plați datorate in temeiul unui contract valabil încheiat de parti, contract ale cărui prevederi au fost respectate de către O. B. România SA.
Incidente in acest sens sunt si dispozițiile art. 1092 Cod civil potrivit căruia ..orice plata presupune o datorie". De asemenea, solicită a se observa ca admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesiva, deoarece obligația împrumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligația imprumutatorului de a lasa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde pe toata durata contractuala.
Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva, nu poate produce efecte retroactive, ex tune. Acest fapt se explica, prin imposibilitatea uneia dintre parti de a returna folosința asigurata de cealaltă parte. Aceasta excepție de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabila si in cazul contractelor de credit încheiate de Banca. Astfel cum un chiriaș nu poate restitui folosința de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție in schimbul clauzelor referitoare la diferența de dobânda, in condițiile in care obligațiile de plata au fost onorate la termen si in mod complet.
In situația in care numai Banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabila, caracterizata juridic de imbogatirea fara justa cauza a imprumutatei. Patrimoniul acesteia s-ar imbogati cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, in timp ce patrimoniul Băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractele de credit.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecata, solicită instanței respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, in condițiile respingerii cererii de chemare in judecata.
In probatoriu: înscrisuri si orice alte probe ce ar reieși necesare din dezbaterea dosarului cauzei.
In drept: art. 205-208 Cod de procedura civila, art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, art. 969 Cod civil, art. 3, alin. 1), lit. k) din Legea nr. 289/2004, art. 93 lit. e), g) si h) din OUG nr.174/2008, OUG nr. 50/2010, modificata si completata prin Legea nr. 288/2010.
Prin încheierea de ședință din data 11.06.2015 instanța a respins excepția de necompetență teritorială, excepția de netimbrare, a unit cu fondul cauzei celelalte excepții invocate, pentru motivele acolo arătate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
La data de 04.12.2007, între pârâta O. B. Romania SA – Suc. Oradea și reclamant s-a încheiat Contractul de credit ipotecar nr. C_ din data de 04.12.2007 (filele 20-26 dos.), prin care reclamantului i s-a acordat un credit în valoare de 64.642 CHF, pe o perioadă de 300 de luni pentru finanțarea achiziționării proprietății situate in Oradea, .. 2 .. La art. 6.7 din contract se stipulează că la data încheierii contractului, rata dobânzii este de 5,5 % pe an.
În drept, instanța va avea în vedere în speța de față prevederile art. 1 al. 3, art. 4 al. 1, 2 din Legea nr. 193/2000, art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000.
Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract încheiat între un profesionist (comerciant - pârâta) și consumatori ( reclamantul ), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din legea nr. 193/2000.
Cf. art. 5 cod civil vechi (aplicabil in spete in cf. cu art. 3 si 102 din Legea 71/2011), nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publica sau bunele moravuri deci caracterul licit al obiectului unei clauze contractuale este o condiție de valabilitate a acelei clauze iar sancțiunea aplicabila este nulitate absolută .
Apoi Legea 193/2000 reglementează cadrul procesual pentru angajarea răspunderii contravenționale a profesionistului care nu exclude angajarea de către consumatorul prejudiciat a răspunderii civile contractuale a aceleași persoane. Această concluzie e întărită de art. 14 din Legea 193/2000 care face trimitere la procedura de drept comun, legea specială completându-se astfel, în ce privește drepturile de natură civilă ale consumatorilor prejudiciați, cu dreptul comun. Calitatea procesuală activă, ca și condiție esențială a exercitării oricărei acțiuni civile, presupune existența unei identități între persoana care se consideră prejudiciată într-un drept al său și persoana care figurează ca reclamant în acțiunea introdusă în fața unei instanțe. În speță, instanța constată că o astfel de identitate există în persoana reclamantului, acesta fiind persoana ca figurează ca parte în contractul în care pretinde că i-au fost vătămate drepturile prin introducerea unor clauze abuzive. Prin urmare, această persoană, în virtutea principiului liberului acces la justiție, este titularul oricărei acțiuni întemeiate pe contractul în care este parte si prin urmare reclamantul are calitate procesuală în cauză.
In privința excepției inadmisibilității cererii raportat la susținerea pârâtei referitoare la problema dacă, în speță, contraprestația la care o instituție de credit este îndreptățită– în speță dobânda, intră în domeniul de aplicare al art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, respectiv art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, respectiv dacă intră în noțiunile autonome de „obiect principal al contractului” sau de „preț”, acestea fiind excluse de la controlul judecătoresc al caracterului abuziv al clauzei contractuale.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-76/10, Pohotovost’ s.r.o. c. Iveta Korckovska, prin Ordonanța din 16.11.2010, cu privire la problema dacă menționarea D. în contractul de credit de consum constituie o informație esențială acestui contract și, în consecință, lipsa unei asemenea mențiuni permite să se considere că, în sensul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, clauzele acestui contract nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil, astfel încât clauza privind costul acestui credit va putea să facă obiectul unei aprecieri din partea instanței naționale cu privire la caracterul abuziv în sensul art. 3 din aceeași directivă.
În cauza C-76/10, Curtea arată că art. 4 din Directiva 87/102 (abrogată la data de 12.05.2010 prin Directiva 2008/48, ulterior încheierii contractului de credit din cauză) prevede că, contractul de credit trebuie întocmit în scris și că acest document trebuie să cuprindă mențiunea D., precum și condițiile potrivit cărora aceasta din urmă poate fi aplicată. Art. 1a din această directivă prevede modalitățile de calcul D. și precizează că trebuie calculată la momentul încheierii contractului.
Se precizează de către CJUE că această informare a consumatorului asupra costului global al creditării, sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are o importanță esențială. Pe de o parte, această informație, care trebuie comunicată din etapa publicității, contribuie la transparența contractului în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de creditare. Pe de altă parte, ea permite consumatorului să aprecieze întinderea obligației sale (pct. 70 din cauza C-76/10).
În consecință, Curtea stabilește că acea contraprestație la care este îndrituită o instituție de credit, sub forma cunoscută D., este o informație esențială a contractului, prin urmare este inclusă în noțiunea de obiect principal al convenției de credit.
Pe de altă parte, o instanță națională este competentă să aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze în sensul art. 3 din Directiva 93/13.
„Astfel, chiar dacă clauza privind D. poate fi analizată ca fiind sub incidența excluderii prevăzute la articolul menționat, trebuie amintit că, deși clauzele prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directiva 87/102 intră în domeniul reglementat de Directiva 93/13, nu sunt scutite totuși de aprecierea caracterului lor abuziv decât în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de vânzător sau furnizor în mod clar și inteligibil ( Hotărârea din 03.06.2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C-484/08, nepublicată, punctul 32).”
Prin urmare, chiar dacă dobânda se include în noțiunea de preț al contractului, ele pot fi analizate sub aspectul caracterului abuziv, dacă nu sunt redactate în mod clar și inteligibil, astfel ca instanța va respinge excepția inadmisibilității cererii.
Excepția lipsei de interes si de obiect a petitului privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind revizuirea dobânzii raportat la faptul ca aceste clauze au fost înlăturate prin efectele actului adițional implementat ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010, urmează a fi respinsa de instanța ca neîntemeiată, fiind evident ca reclamantul urmărește un folos practic in urma promovării acțiunii, acesta nu contravine legii sau regulilor de conviețuire socială, este născut si actual, personal si direct. În puls la dosar nu s-a depus de către pârâtă nici un înscris (act adițional) in susținerea afirmațiilor sale.
1.Analiza clauzei prev. de art.6 pct. 6.1 si 6.2 din contractul de credit privind revizuirea dobânzii (f.21 dosar ) – „6.1. Pentru creditul acordat, Clientul datorează Băncii o rata de dobândă revizuibilă în conformitate cu politica Băncii .
6.2 Banca îsi rezervă dreptul să revizuiască periodic rata dobânzii în funcție de evoluția indicatorilor de referință pentru fiecare valută ( EURIBOR PENTRU EURO, LIBOR pentru USD si BUBOR pentru Ron, etc.) modificările ratei de dobândă fiind aplicabile fără a fi necesar consimțământul Clientului.”
Prevederile incidente din Legea nr. 193/2000 sunt:
- art. 1 al. 3 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
- art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
- art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;
- art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța reține că niciuna din prevederile contractuale ce vor fi analizate nu a fost negociată direct cu reclamantul de către bancă, în sensul dispozițiilor legale arătate, având în vedere si faptul că aceste contracte sunt preformulate, standard și deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul reclamanților consumatori și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților si prin urmare aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere .
Codul civil consacră principiul libertății contractuale dar art. 969 C.civ. vechi (aplicabil cf. art. 3 si art. 102 din legea 71/2011 ) conferă putere de lege doar4 convențiilor legal făcute. Legea nr. 193/2000, reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal fiind considerate abuzive.
Această clauză stipulată la art. 6.1.si 6.2 din contract pune problema constatării caracterului abuziv sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000 care prevede că „ sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și totodată cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța constată că motivul prevăzut în contract este cf. art. 6.1 „ în conformitate cu politica Băncii” și art. 6.2 „ În funcție de evoluția indicatorilor de referință luând in considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută ” fără a se indica în concret modalitatea în care se va lua in considerare această evoluție (anume cât este marja băncii și la care indicator EURIBOR/ LIBOR / etc… se referă). Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Motivul „ în conformitate cu politica Băncii” și „ În funcție de evoluția indicatorilor de referință luând in considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută ” in condițiile in care nu se specifică care indice si cum anume se va lua in considerare valoarea indicelui, la ce perioada, dacă există sau nu o marjă a băncii aplicabila, care este procentul sau cuantumul acesteia, etc. nu îndeplinește această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs. O schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanța învestită cu verificarea legalității acestei clauze și a aplicării ei.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este prevăzuta in condițiile de creditare astfel că, indiferent de alte considerații, clauzele analizate - anume in ceea ce privește caracterul variabil al dobânzii, respectiv posibilitatea băncii de a revizui unilateral dobânda curenta - sunt abuzive.
Cu privire la petitul prin care se solicită lămurirea dobânzii prin luarea în calcul a indicelui LIBOR plus marja Băncii se va retine de către instanță că prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon Camino ( C – 618/10 ) că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse . intre un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze. Ori, prin această cerere se urmărește de către reclamant tocmai modificarea contractului potrivit propriilor solicitări.
Prin urmare acest capăt de cerere se va respinge ca neîntemeiate.
Instanța apreciază întemeiat in parte capătul de cerere prin care reclamantul solicita obligarea paratei la restituirea sumelor achitate ca urmare a aplicării clauzelor abuzive privind dobânda, in considerarea următoarelor argumente:
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind caracterul variabil al dobânzii, respectiv posibilitatea băncii de a revizui unilateral dobânda curenta se constată nulitatea acestor clauze iar plățile efectuate de reclamant către pârâtă, cu titlu de dobândă majorată conform extrasului de cont (filele 44-73 dosar), capătă caracterul unei plăți nedatorate. Raportând situația de fapt la dispozițiile Cod civil ce reglementează instituția plații nedatorate, instanța constata întrunirea cumulativa a condițiilor acesteia din moment ce prestația efectuata de reclamant cu privire la comisionul de risc a avut semnificația operației juridice a unei plăți, datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv ca urmare a eliminării clauzelor respective prin efectul nulității absolute si, in ipoteza restituirii plații efectuate in temeiul unei obligații lovite de nulitate absoluta legea nu impune condiția erorii, acesta având dreptul la restituirea prestației. In caz contrar s-ar eluda efectele constatării caracterului abuziv al clauzelor in discuție, golindu-se astfel de conținut norma legala.
În temeiul art. 6 și 7 din Legea 193/2000, având în vedere că instanța urmează să constate caracterul abuziv al unor clauze contractuale, se impune repararea prejudiciului suferit de consumator prin introducerea acestor clauze în contract.
În speță, instanța apreciază că se impune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumelor încasate cu titlu de dobânda in plus fata de sumele reprezentând dobânda cuprinse in graficul inițial de rambursare (filele 27- 33 dosar) de la data modificării dobânzii de 5,5 % stabilită prin contract, la zi .
Cererea de actualizare cu indicele de inflație a debitului va fi insa respinsa, suma ce urmează a fi restituită fiind exprimata in franci elvetieni (CHF), care actualmente au un curs mai favorabil decât in perioada 2007-2014, acoperind astfel devalorizarea monetară a monedei naționale.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea prestațiilor respectiv a sumelor încasate de pârâtă, în baza clauzei a cărei nulitate s-a constatat pentru perioada cuprinsă intre data semnării convenției 2007 si 2012, instanța constată următoarele:
Acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic civil anulat este o acțiune patrimonială încadrându-se în acțiunile bazate pe îmbogățirea fără just temei, întrucât mărirea patrimoniului pârâtei, în speță, nu mai are temei juridic care să o justifice, fiind aplicabil cu privire la momentul de început al curgerii termenului de prescripție prevederile art.2525 din noul cod civil ( aceeași reglementare ca în art. 8 din decretul nr. 167/1958), anume prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât si pe cel care răspunde de ea. Or, in în speța de față doar în momentul constatării nulității clauzei (care era temei a prestației executate) sumele achitate de reclamant pârâtei au rămas fără temei juridic (contract) care să le justifice, fiind astfel nedatorate, moment în care s-a născut dreptul lor la acțiunea în restituire.
Față de aceste considerente instanța va respinge excepția prescripției.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În contextul în care prezenta acțiune a fost admisă în parte, pârâta va fi obligată a achita reclamanților 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocațial cf documentelor justificative depuse la dosar (fila 18-19 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGIIÎ
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile invocate de pârâtă,
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul D. F. G., CNP_ cu domiciliul în Oradea, .. 2 ., . cu pârâta O. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1 .
Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art.6.1si 6.2 din Contractul de credit ipotecar C_ din 04.12.2007 anume teza referitoare la posibilitatea pârâtei de a revizui unilateral rata dobânzii .
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumelor încasate în plus cu titlu de dobânda, calculate ca diferență dintre dobânda efectiv achitată de către reclamant și dobânda cuprinsa in graficul inițial de rambursare al Contractului de credit.
Respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Obligă pârâta a achita reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se de pune la Judecătoria Oradea
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. G. S. O.
Red.dact.jud. CMG- 2 .
4 ex./09.07.2015-D. F. G.
- O. B. ROMANIA SA
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5963/2015.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
