Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 4624/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 4624/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 4624/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL BIHOR

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4624/2015

Ședința publică din data de 11 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. F. V. GREFIER: N. A.

Pe rol fiind cauza civilă privind pe petenții B. C. D. și B. D. în contradictoriu cu intimatul P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședință publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile și concluziile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 27.04.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea data de 04.05.2015, apoi data de 11.05.2015.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.01.2015, timbrata cu taxa judiciara de timbru de 50 lei, petenții B. C. D. si B. D. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul P. de pe lângă Tribunalul Bihor, anularea încheierii de reexaminare nr._/03.01.2015 dată de OCPI Bihor – BCPI Oradea, prin care s-a solutionat cererea de reexaminare formulata impotriva incheierii de carte funciara nr._/11.12.2014, prin care s-a notat sechestrul penal in dosarul penal nr. 346/P/2014 pentru suma de 769.888,15 lei asupra imobilului cu nr. top. 540/78 inscris in CF NDF 962 Oradea, anularea acestora si radierea sechestrului.

În motivare, s-a arătat că petentul are calitatea de inculpat in cadrul dosarului penal, conform procesului verbal de aducere la cunostinta din data de 05.12.2014, pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala pentru un prejudiciu prezumat de 43.535,47 lei. Cu aceeasi ocazie s-a intocmit si procesul verbal de sechestru asupra imobilului inscris in CF 962 Oradea, nr. top. 540/78, pe care s-a pus un sechestru pentru prejudiciu prezumat de 43.535,47 lei, in conditiile in care valoarea impozabila a imobilului este de 49.456 lei, cu mult peste eventualul prejudiciu produs.

Raportat la prevederile art. 17-19, 162, alin. 2 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014, art. 253 C.pr.pen., petentii au aratat ca se impunea inregistrarea in cartea funciara a procesului-verbal de sechestru pentru imobilul si suma mentionate in acesta.

În drept, au fost invocate disp. art. 17-19, 162, alin. 2 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014, art. 253 C.pr.pen.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin încheierea nr._/12.12.2014 pronunțată de OCPI Bihor – BCPI Oradea s-a admis cererea cu privire la imobilul cu nr. top. 540/78, inscris in CF_ Oradea, fiind notata instituirea masurii asiguratorii a sechestrului penal asupra imobilului pana la concurenta sumei de 769.888,15 lei, a fost intabulat dreptul de ipoteca legala in valoare de 769.888,15 lei in favoarea Ministerului Public – P. de pe langa Tribunalul Bihor (f.15).

Impotriva acestei incheieri au formulat cerere de reexaminare petentii (f.12-13), cerere respinsa prin incheierea de reexaminare nr._/03.01.2015 (f.10-11).

Instanta retine ca la baza inscrierii sechestrului penal in cartea funciara a stat Ordonanta de luare a masurilor asiguratorii a sechestrului, pronuntata la data de 26.11.2014 de P. de pe langa Tribunalul Bihor in dosarul nr. 346/P/2014 (f.23-24), prin care s-a dispus instituirea masurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile si imobile aflate in proprietatea petentului B. D. si a altor doi inculpati pana la concurenta valorii pagubei de 769.888,15 lei.

Desi petentii sustin ca se impunea inregistrarea in cartea funciara a procesului-verbal de sechestru pentru imobilul si suma mentionate in acesta, instanta constata ca, .-verbal de aplicare a sechestrului penal din 05.12.2014, intocmit de IPJ Bihor – Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice (f.20-21) a fost identificat bunul imobil proprietatea petentului, precum si faptul ca pe acest imobil s-a aplicat sechestrul penal pana la concurenta sumei de 43.535,47 lei, care reprezinta prejudiciul cauzat de inculpat partii civile.

Instanta constata insa ca acest Proces-verbal de aplicare a sechestrului penal a fost intocmit in baza Ordonantei de luare a masurilor asiguratorii a sechestrului, pronuntata la data de 26.11.2014 de P. de pe langa Tribunalul Bihor in dosarul nr. 346/P/2014, insa, in mod eronat, in procesul-verbal s-a consemnat ca prin aceasta ordonanta s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator pana la concurenta valorii probabile a pagubei de 43.535,47 lei, desi, in realitate, sechestrul a fost dispus prin ordonanta procurorului pana la concurenta valorii pagubei de 769.888,15 lei.

Pentru aceste motive, instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții B. C. D. si B. D., ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat N. N. din Oradea, .. 7, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 12, jud. Bihor.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac se depune la Judecatoria Oradea.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 mai 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. F. V. N. A.

Red. PFV/20.05.2015

Dact. NA/20.05.2015

Ex. 5

Comunicat cu:

- petenții B. C. D. și B. D.

- intimatul P. DE PE L. TRIBUNALUL BIHOR

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 4624/2015. Judecătoria ORADEA