Acţiune în constatare. Sentința nr. 5038/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5038/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 5038/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5038/2015
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier S. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant L. I., reclamant L. A. și pe pârât ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut cauzei de către după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din data de 14.05.2015, dată la care părțile prezente au pus concluzii pe fond, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii la data de 21.05.2015, când s-a și hotărât.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 23.01.2015 sub dosar nr._, scutită de plata taxelor de timbru in cf. cu art. 29 lit. f) din OUG 80/2013, ulterior precizată la data de 14.05.2015 (fila 65 dosar), reclamanții L. I. și L. A. in contradictoriu cu pârâta . au solicitat să se constatate că pct. 4.2 și pct. 9.2 teza secundară din contractul de credit nr._/19.09.2008 referitoare la plata creditului în moneda CHF și clauza de risc valutar constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000; să se dispună modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit; să se dispună stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării convenției de credit_/19.09.2008; să se dispună obligarea pârâtei la despăgubiri, constând in suma plătită în plus cu titlu de diferență dintre cursul valutar de la data încheierii contractului 19.09.2008 și cursul aplicat de pârâtă pe perioada 19.09.2008 până la zi în total suma de 42.275,43 lei; să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare în care să se prevadă restituirea creditului în lei, conversia sumei creditului din CHF în lei făcându-se la data semnării convenției de credit, cu cheltuieli de judecată.
In dezvoltarea motivelor arată că, în fapt, la data de 19.09.2008, s-a încheiat Contractul de credit nr._/2008, intre S.C. B. M. S.A. si L. I. și L. A. in calitate de împrumutați, pentru suma de 28.800 CHF, pe o perioada de 205 luni, instituindu-se in favoarea băncii, pentru garantarea acestui împrumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului, descris in pct. 5 din Convenția de credit. Prezentul contract a fost încheiat având ca monedă de referință francul elvețian, din cauza crizei financiare din anii 2007-2008, valoarea de schimb pentru această monedă a crescut exponențial, sens in care am fost obligați să ramburseze sume lunare, exprimate în moneda națională, considerabil mai mari decât cele pe care ar fi trebuit să le achite dacă ar fi fost calculate pe baza ratei de schimb istorice, aplicabilă la momentul deblocării împrumutului. De asemenea în conformitate cu pct. 9.1 din contractul de credit_/19.09.2008 "în cazul în care condițiile existente la data încheierii prezentului contract în special cele privitoare la costurile de refinantare se modifică substanțial datorită unor evenimente incontrolabile de către părți, părțile vor negocia în spiritul bunei credințe costurile facilității" ori în speța de față banca nu dorește a negocia nimic chiar dacă condițiile de plată în CHF s-au modificat substanțial, crescând într-un mod alarmant, întregul risc valutar rămânând a fi suportat în întregime de către consumator.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat prin decizia din 30 aprilie 2014, în cauza C-26/13, Kâsler și Kâslerne Râbai referitoare la Directiva 93/13/CEE. la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contracte de împrumut, faptul că: - termenii „obiectul principal al contractului" nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată - ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și /actual —că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;- o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație" al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.2) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește. Date fiind acestea apreciază faptul că această clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează; această obligație pecuniară pe care o am în calitate de consumator de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație" al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, considerent pentru care solicită să se constate caracterul abuziv al acestei cu consecința admiterii capătului de cerere privind stabilirea dobânzii la valoarea avuta de moneda CHF la data contractării.
De menționat faptul că această clauză de risc valutar atacată este o clauză abuzivă întrucât determină un dezechilibru major în relațiile dintre părți - toate consecințele negative ale variației cursului valutar fiind suportate de consumator, în timp ce banca este scutită total de aceste consecințe negative. La momentul semnării convenției de credit pârâta nu a comunicat riscurile acestei monede cu toate că avea acesta obligație de consiliere și transparență. O astfel de omisiune, precum și acțiunea prin care creditul în franci elvețieni ne-a fost prezentat nu doar ca o alternativă mai bună la creditul în lei și la cel în euro ci ca un produs sigur care merită cumpărat chiar dincolo de limitele normale ale îndatoririi, constituie practici comerciale înșelătoare care se impun a fi penalizate de instanța de judecată. Susțin că instanțele judecătorești din Franța au calificat aceste produse financiare prin care creditele erau acordate în CHF ca fiind defectuoase iar instanțele judecătorești din Ungaria, Croația și Spania au dispus înghețarea cursului de schimb valutar CHF și denominarea în moneda națională a creditelor.
Clauza de risc valutar este o clauza abuziva, intrucat, raportat la momentul incheierii contractului si la circumstanțele acestuia, precum si la caracterul sau prestabilit si impus consumatorului fara a-i acorda posibilitatea influențării naturii acesteia, determina un dezechilibru major intre drepturile si obligațiilor asumate de către parti, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale. Caracterul abuziv al acestei clauze rezida in faptul ca obliga consumatorul sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștința la data semnării contractului. Or, având in vedere obligația de transparenta contractuala instituita in sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigentelor de informare si protecție inerente dreptului consumatorului in scopul garantării dreptului consumatorului de a intelege prevederile si efectele pe termen lung ale contractului pe care il incheie, fiecare beneficiar al unui credit in valuta trebuie sa cunoască riscurile pe care si le asuma la contractarea unui asemenea produs. Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează in cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF este o moneda instabila iar la momentul incheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii fata de moneda naționala fiind inevitabila, constituie o incalcare a obligației de consiliere, sever sancționat in dreptul european si național intrucat este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformata a intinderii drepturilor si obligațiilor asumate. Raportat la prevederile legale in domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conținând clauze prestabilite de către B. care se impun clientului fara a-i da posibilitatea de a influenta conținutul acestora, fapt ce determina inegalitatea pozițiilor juridice ale pârtilor contractante in sensul afirmării intereselor băncii, in calitate de profesionist, in detrimentul consumatorului, care reprezintă partea mai slaba in contract. In aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie sa se aibă in vedere criteriul echivalentei prestațiilor fapt ce presupune existenta unei proporționalități intre drepturile si obligațiile asumate de către parti, or, clauza de risc valutar ce cade in sarcina exclusiva a consumatorului denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesiva a situației consumatorului si conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporțional. De asemenea, in considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie luat in calcul si aptitudinea acesteia de a îndrepta conținutul contractului in favoarea celui care a impus clauza, riscul valutar materializându-se in obținerea de către banca a unui câștig injust in detrimentul consumatorului, contrar principiului echității si bunei-credințe, principii ce trebuie sa guverneze relațiile contractuale. Având in vedere prevederile art. 969 C.Civ conform cărora părțile trebuie sa acționeze cu buna-credința atât la negocierea si încheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita aceasta obligație, distribuția intre parti a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valori CHF fata de moneda naționala, apară ca o soluție justa si echitabila ce materializează aplicarea acestui principiu. Întrucât s-au schimbat împrejurările avute in vedere de parti la momentul încheierii contractului si, pe cale de consecința, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele pe care părțile au inteles sa le stabilească, consideră ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odată cu . cod civil beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a soluțiilor conturate in practica.
În drept, invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000 iar în probațiune, solicită proba cu înscrisuri.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată (f 33-44 dosar) a invocat excepția necompetentei materiale a instanței în privința capetelor de cerere neevaluabile în bani, respectiv cel privind obligarea pârâtei la refacerea graficelor de rambursare sau cel referitor la stabilizarea cursului de schimb CHF – leu, competența aparține Tribunalului in temeiul art. 95 coroborat cu art. 99 alin 2 cod pr. civilă. Se invocă excepția inadmisibilității cererilor privind stabilizarea cursului de schimb CHF- leu si denominarea plăților în moneda națională întrucât reclamanții solicită înghețarea cursului valutar CHF/RON la valoarea de la momentul încheierii contractului de credit si prin urmare, se solicită ca instanța de judecată să intervină în Contractul încheiat între părți și să se substituie voinței acestora, prin stabilirea altor condiții contractuale decât cele avute în vedere de părți la momentul încheierii actului. O astfel de cerere nu poate fi primită, întrucât nu are temei legal în legislația națională sau europeană. Se invocă excepția lipsei de obiect a capătului de cerere având ca obiect presupusa clauză de risc valutar întrucât reclamanții fac vorbire despre o anumită clauză de risc valutar, însă omit să precizeze în concret unde se regăsește ea în contract. Clauzele prevăzute de art. 4.2 și 9.2 - teza a doua nu pot primit o asemenea calificare, în condițiile în care acestea îndeplinesc un rol complet diferit. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii. Astfel, clauzele 4.2 și 9.2 din Contractul de credit nu creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor de bună-credință, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților si reclamanții interpretează în mod eronat scopul pentru care clauzele criticate au fost stipulate în cuprinsul convenției și funcția pe care acestea o îndeplinesc. Aflându-ne în prezența unui credit acordat în monedă străină (franci elvețieni), regula este ca rambursarea să se realizeze în aceeași valută, cum de astfel se și prevede în prima parte a clauzei 4.2 din Contract, însă în situația în care împrumutații optează pentru rambursarea ratelor lunare în moneda națională, B. le pune ia dispoziție facilitatea de a converti ea însăși valoarea ratei lunare din RON în CHF, în mod evident la cursul de schimb practicat de către unitatea bancară, astfel cum a fost stabilit de comun acord prin contract. Acest lucru reiese la o simplă analiză a clauzei 4.2: „în cazul în care împrumutatul optează pentru rambursări în RON ale creditului contractat într-o valută (alta decât RON), plățile se vor efectua de către împrumutat la cursul de schimb valutar afișat de către Bancă la data scadenței".Concret, în această situație, creditorul îndeplinește același rol ca orice alte unitate abilitată să efectueze schimburi valutare, fără însă ca această prevedere să îngrădească în vreun fel dreptul clienților de a procura valuta necesară pentru achitarea ratei din orice altă sursă. Împrejurarea că unitatea care realizează conversia valutară coincide cu cea care a acordat creditul nu poate conduce la concluzia că prevederile contractuale criticate ar avea caracter abuziv. Același raționament se aplică și în ceea ce privește clauza de la art. 10.2 - teza a doua, unde se prevede că „împrumutatul autorizează B. în mod expres să debiteze oricare dintre conturile sale, efectuând schimburile valutare strict necesare, astfel[...]".Și de această dată este vorba de efectuarea de către Bancă a conversiei valutare, din moneda în care sunt exprimate lichiditățile identificate în conturile debitorului, în moneda în care a fost acordat împrumutul și în care clientul s-a obligat să îl ramburseze. Or și în acest caz este evident că este imposibil ca acest lucru să se realizeze fără raportarea la un curs valutar, care, în mod evident, aparține unității care efectuează conversia. Nu este suprimat însă nici de această dată dreptul împrumutatului de a achita la scadență rata cu valută procurată din orice sursă iar Legea nr. 193/2000 permite în mod expres acordarea și rambursarea creditelor în valută.
Faptul că prețul contractului de credit (exprimat în RON) a devenit, în prezent, prea mare în raport cu prețul previzionat la momentul încheierii contractului (exprimat tot în RON), constituie motivul principal al nemulțumirii reclamanților și al pretinsei nelegalități a contractelor de credit. Trecând peste faptul că o eventuală anulare a acestui articol ar presupune anularea în întregime a contractului de credit și restabilirea situației anterioare prin rambursarea imediată și integrală a creditului, făcând imposibilă continuarea returnării debitului în rate lunare, nu se poate susține că acordarea unui credit într-o anumită monedă ar fi ilegală. Iar acest aspect rezultă tocmai din faptul că în anexa la Legea nr. 193/2000 se recunoaște posibilitatea implicită a comerciantului de a stabili prețul unui produs sau serviciu în monedă străină si totodată, în mod expres, că variația prețului unui produs sau serviciu (exprimată în moneda națională) datorată evoluției cursului de schimb, nu determină caracterul abuziv al respectivei clauze.
Capătul de cerere privind stabilizarea cursului de schimb CHF - L. la momentul semnării contractului nu poate face obiectul prezentei acțiuni, instanța urmând a-l respinge ca neîntemeiat. In primul rând, din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se poate identifica niciun temei juridic pentru aplicarea cursului valutar în sensul solicitat de reclamanți, singurul temei legal invocat fiind aplicabile cel mult pentru așa-zisa clauză de risc valutar.
Domeniul protecției consumatorilor în raport cu instituțiile de credit este reglementat în principiu de Legea nr. 193/2000, care transpune Directiva 93/13/CEE și în detaliu de OUG nr. 50/2010, act normativ care nu era în vigoare la data încheierii contractelor de credit, dar care prezintă relevanță prin prisma obligațiilor impuse de legiuitor în sarcina instituțiilor bancare. în acest sens, banca a procedat la emiterea Actului adițional pentru implementarea OUG 50/2010 din 20.09.2010, adoptat tacit în condițiile art. 40 din OUG 50/2010, având în vedere lipsa manifestării intenției împrumutaților de a-l semna, în ciuda prevederilor exclusiv favorabile acestora. Unul dintre elementele esențiale ale creditului ce face obiectul negocierilor între profesionist și consumatorul solicitant va fi întotdeauna moneda creditului, în funcție de care se stabilește și valoarea împrumutului sau a garanțiilor necesare încheierii contractului. Din această perspectivă, este evident că alegerea monedei creditului va fi întotdeauna a consumatorului, iar nu a instituției de credit care oferă în tot timpul credite atât în CHF, cât și USD, EURO, RON etc.
În principiu, în contractele de credit încheiate cu consumatorii se specifică în mod expres faptul că împrumutul a fost acordat în valută, respectiv într-o anumită monedă (suma principală se va trage în moneda creditului), iar rambursarea acestuia este firesc să fie tot în aceeași monedă .
Susține că si Codul civil consacră în mod expres în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia. Astfel, conform art. 1578 din Codul civil din 1864:„(1) Obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract.(2) întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății. "De asemenea, conform art. 2.164 din noul Cod civil:„(1) în lipsa unei stipulații contrare, împrumutatul este ținut să restituie aceeași cantitate și calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creșterea sau scăderea prețului acestora.(2) în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel. 3) Dacă nu este posibil să se restituie bunuri de aceeași natură, calitate și în aceeași cantitate, împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data și locul unde restituirea trebuia să fie făcută."
In consecință, în cazul creditelor acordate în valută nu se poate pune problema vreunui pretins dezechilibru contractual, având în vedere că regula nominalismului a fost instituită de legiuitorul însuși, iar nu de către instituția de credit. A aplica o teză contrară ar echivala cu încălcarea flagrantă a unor principii fundamentale și reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a statuat că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale - Hotărârea din 30.04.2014, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera: „Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora."
În plus, este evident lipsită de orice suport juridic teza lipsei caracterului negociat al clauzei ce reglementează cursul variabil al ratei de rambursare, raportată la cursul de schimb al unei anumite monede, respectiv CHF sau EURO, având în vedere că împrumutul a fost stabilit ca plătibil în moneda CHF, iar cursul de schimb este influențat atât pozitiv, cât și negativ de o multitudine de factori, în special factori de piață, dar și de politica generală, excluzând voința unilaterală a instituțiilor de credit pentru a se putea pune în discuție caracterul nenegociat și un eventual dezechilibru al clauzelor ce reglementează moneda creditului.
Mai mult decât atât, nici teoria impreviziunii nu este aplicabilă în speță. Reclamanții consideră în mod nejustificat și fără niciun fundament juridic că s-ar impune revizuirea efectelor Convenției de credit, în sensul aplicării cursului valutar dorit de către aceștia.
Revizuirea efectelor actului juridic - rebus sic stantibus (aplicabilă contractelor sinalagmatice, cu titlu oneros, comutativ și cu executare succesivă) presupune ca în cauză să intervină o rupere a echilibrului contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în vedere de părți în momentul încheierii actului juridic, deoarece se ajunge la situația în care efectele actului juridic sunt altele decât cele pe care părțile, în momentul încheierii respectivului act, au înțeles să le stabilească și care să fie obligatorii pentru ele.
În ceea ce privește aplicarea propriu-zisă a teoriei sus enunțate în baza reglementărilor anterioare, se constată că potrivit contractului de credit încheiat între părți, reclamanții au accesat un împrumut în moneda CHF, obligându-se ca rambursarea să se facă în aceeași monedă. Împrumutându-se pentru o perioadă considerabilă de timp într-o monedă străină, diferită de cea în care obțineau veniturile din salariu, împrumutații și-au asumat implicit și riscul fluctuațiilor monedei, ceea ce echivalează cu asumarea riscului schimbării împrejurărilor existente la data încheierii contractului iar executarea obligațiilor reclamanților, afectată de variația cursului de schimb, își găsește suportul atât în conținutul clauzelor contractuale, cât și în dispozițiile legale din materia contractului de împrumut, teoria impreviziunii negăsindu-și astfel aplicarea.
În consecință, nu se poate pune in discuție problema caracterului abuziv al clauzelor, întrucât în Convenția de credit în ceea ce privește moneda creditului și riscul valutar, vorbim de aplicarea unei dispoziții legale.
Practic, ceea ce solicită reclamanții din prezenta acțiune este ca instanța să oblige instituția de credit să vândă un produs care nici măcar nu făcea parte din oferta comercială de atunci, și anume un produs hibrid - credit în lei cu costuri specifice creditului în CHF/EUR (care erau semnificativ mai mici), solicitare care nu are temei în Codul consumului sau în oricare alt act normativ. În cazul de față, nu s-ar putea pune problema aplicabilității impreviziunii, în condițiile în care moneda creditului e aceeași ca la încheierea contractului (din această perspectivă, prestația contestatorului nu a crescut, fiind totdeauna alegerea împrumutatului în ceea ce privește moneda creditului), lipsa cunoștințelor de specialitate în meniul financiar-bancar a reclamanților, neputând constitui suficiente motive pentru a determina modificarea unilaterală a unui contract legal încheiat, conform voinței subiective a acestuia.
În drept invocă: dispozițiile Legii nr. 193/2000, ale O.U.G. 50/2010 și ale celorlalte acte normative la s-a făcut referire iar în probațiune solicită proba cu înscrisuri, interogatoriul.
In cauză s-a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri si interogatoriul reclamanților.
Excepția de necompetentă materială a instanței invocată de pârâta a fost respinsă in ședința publică de la 14.05.2015 pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la 14.05.2015.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
In fapt, la data de 19.09.2008, s-a încheiat Contractul de credit nr._/2008, intre S.C. B. M. S.A. si reclamanți, in calitate de împrumutați, pentru suma de 28.800 CHF, pe o perioada de 205 luni, instituindu-se in favoarea băncii, pentru garantarea acestui împrumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului, descris in pct. 5 din Convenția de credit. Destinația creditului, cf. pct. 1 din contract (fila 12 dosar) a fost pentru refinanțarea creditelor acordate de BCR conform contractului de credit din data de 05.07.2005 precum si pentru satisfacerea nevoilor personale ale împrumutatului si familiei sale. Suma totală împrumutată a fost virată de către Bancă in contul acestora, in moneda creditului, respectiv CHF, după cum rezultă din extrasul de cont depus la dosarul cauzei (fila 26 dosar).Plata ratelor a fost prevăzuta, potrivit dispozițiilor contractuale înscrise la art.4.2 a se face in moneda creditului, respectiv CHF. La acest articol se prevede ca „ toate plățile reprezentând rambursări ale creditului se vor efectua […] in valuta în care s-a acordat facilitatea ta […], sens in care planul de rambursare a creditului prevede rambursarea creditului si a dobânzilor aferente in CHF .
Excepția lipsei de obiect cu privire la petitul având ca obiect presupusa clauză de risc valutar întrucât cele prevăzute la art. 4.2 si 9.2 teza a doua au un rol complet diferit, instanța o va respinge pentru următoarele considerente:
În cazul cererii de chemare în judecată, prin obiect se înțelege pretenția concretă a reclamantului – în speță constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale și restituirea unei sume de bani. Cererea reclamanților privitoare la clauză de risc valutar are obiect, întrucât, numai după analiza clauzelor mai sus arătate prev. la art. 4.2 si art. 9.2 instanța va putea constata rolul acestora si înțelesul acestora iar în măsura în care instanța ar constata caracterul abuziv al acestora, ar exista posibilitatea de a se dispune restituirea sumelor încasate de pârâtă în temeiul acestora.
În drept, instanța va avea în vedere în speța de față că s-au invocat de către reclamanți prevederile legii nr. 193/2000.Reclamanții consideră că dispozițiile din contracte si actele adiționale referitoare la moneda creditului si a plăților sunt clauze abuzive întrucât determină un dezechilibru major în relațiile dintre părți si contravin prevederilor art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.Potrivit art. 4 al. 1 din Legea 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților . A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
In ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată, pornind de la faptul că inadmisibilitatea intervine în cazul în care forma procedurală utilizată nu este prevăzută de dispozițiile legale sau când pentru promovarea ei legiuitorul impune îndeplinirea prealabilă a unei cerințe, ceea ce nu este cazul în speța de față, apreciază că aceasta este o apărare de fond a pârâtei. In speța de față se va retine însă că acordarea creditului in moneda CHF s-a făcut la solicitarea reclamanților, întrucât acest produs asigura, la momentul contractării creditului cea mai mică rata si un cuantum al împrumutului mai mare, raporta la veniturile reclamanților, după cum rezultă din răspunsul la interogatoriile administrate (filele 66-71 dosar). Suma totală împrumutată a fost virată de către Bancă in contul acestora, in moneda creditului, respectiv CHF, după cum rezultă din extrasul de cont depus la dosarul cauzei (fila 26 dosar) .Plata ratelor a fost prevăzuta, potrivit dispozițiilor contractuale înscrise la art.4.2 a se face in moneda creditului, respectiv CHF. La acest articol se prevede ca „ toate plățile reprezentând rambursări ale creditului se vor efectua […] in valuta în care s-a acordat facilitatea ta […], sens in care planul de rambursare a creditului prevede rambursarea creditului si a dobânzilor aferente in CHF . Prin urmare instanța nu va retine susținerea reclamanților referitoare la lipsa de negociere a clauzei privind moneda acordării creditului, fiind evident că a fost opțiunea reclamanților a accesa un credit in CHF .Întrucât cele trei condiții pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz, de către judecător ca fiind abuzivă trebuie îndeplinite cumulativ, neputându-se retine lipsa de negociere, instanța va concluziona că aceste clauze nu sunt abuzive.
Analizând clauzele din contract referitoare la moneda creditului si a plăților din perspectiva prev. art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive se va retine că textul legal stipulează că - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Or, cât privește creșterea cursului francului elvețian se va retine de către instanță că acesta a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii pârâte, clauzele in discuție nefiind modificate unilateral de către banca pârâtă.
Concluzionând instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de a constata caracterul abuziv al clauzelor referitoare la moneda creditului si plăților ca fiind francul elvețian – CHF.
Se va retine că art. 4.2 reglementează, restituirea creditului in aceeași moneda si in aceeași cantitate de moneda cu cea in care creditul a fost acordat. In privința conversiei creditului din moneda in care a fost încheiata prin voința părților, in alta moneda, fie la inițiativa Băncii, fie la inițiativa consumatorului, procedura de conversie se poate realiza prin încheierea unui act adițional iar nu unilateral de către bancă. Art 4. autorizează banca să efectueze plata sumelor datorate in baza convenției prin debitarea automată la scadență a contului curent corespunzător monedei creditului . Articolul 4.2. reglementează dreptul Băncii de a efectua schimbul valutar in situația de culpa in care consumatorul nu isi achita rata la data scadenta, din disponibilitățile in lei aflate in contul acestuia, in măsura in care acestea exista. Articolul 4.3 reglementează situația in care scadenta obligației de plata este ., prorogându-se aceasta scadenta pentru ziua bancara următoare. Articolul 4.6 stabilește ordinea in care se vor stinge debitele împrumutatului. Art. 9.2 prevede că împrumutatul autorizează banca în mod expres să debitez oricare din conturile sale la scadența fiecărei rate de credit, cu sumele reprezentând rata de capital plus dobânda, comisioane si orice alte costuri, in vedere rambursării sumelor datorate. Analizând aceste prevederi din perspectiva textelor legale incidente anume art. 4 al. 1 și 2 și ale lit. a pct. 1 din Anexa la Legea nr. 193/2000 constată că acestea nu creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De altfel nici reclamanții nu au arătat in cererea introductivă in ce constă dezechilibrul creat in defavoarea sa prin stipularea acestor clauze.
Prin urmare aceste cereri se vor respinge ca neîntemeiate.
In ceea ce privește capătul de cerere privind stabilizarea de către instanță a cursului de schimb CHF- L.si existent la momentul încheierii contractului, curs care să fie valabil pe toata perioada contractuala si denominarea în moneda naționala a plaților si obligarea pârâtei de a emite noi grafice de rambursare care să prevadă restituirea creditului in lei, se rețin următoarele:
Intre părțile litigante s-a încheiat contractul de credit si prin care pârâta, in calitate de bancă împrumutătoare a împrumutat reclamanților suma de_ CHF prin urmare contracte de împrumut de consumație având ca obiect o sumă de bani.
In cf. cu prevederile art. 1584 cod civil 1864 (aplicabil in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea 71/2011 față de data încheierii contractului), obligația principală a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență lucruri de același gen, aceeași cantitate si de aceeași calitate, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor dintre momentul încheierii contractului si acela al plății.
Prin urmare, întrucât creditul a fost acordat in moneda CHF la scadență trebuie să fie restituită suma împrumutată indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil vechi ).
Întrucât plățile supuse analizei in prezentul dosar decurg dintr-o operațiune de împrumut fiindu-i aplicabile prevederile OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice care nu interzic unei instituții de credit a acorda uni rezident credit in valută, va constata că textul de lege invocat de reclamanți nu prezintă relevanță in cauză .
Pe de altă parte,instanța reiterează faptul că prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Banco Espaniol de Credito S.A. versus Joaquin Calderon Camino ( C – 618/10 ) că protecția acestui act normativ se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constata nulitatea unei clauze abuzive cuprinse . intre un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze. Or, prin aceste cereri se urmărește de către reclamanți modificarea contractului deși clauzele care stipulează moneda creditului si obligativitatea rambursării creditului in franc elvețian nu sunt nicidecum abuzive .
În Cauza C-26/13, Kasler și Kaslerne Râbai vv. OTP Bank Curtea de Justiție Europeană a decis in favoarea clienților băncii, considerând că banca nu ar avea motiv să câștige din diferența dintre cele două cursuri, de vânzare si cumpărare, întrucât nu a prestat efectiv nici un serviciu de schimb valutar având in vedere că acest credit a fost acordat efectiv în forinți, cu toate că in contract figura că este in franci elvețieni . In speța de față însă, contractul prevede că se acordă creditul in CHF, sumele s-au virat în cont in CHF si nu în monedă locală iar rambursarea se face tot in CHF iar nu in lei (spre deosebire de creditul din Ungaria unde rambursarea se făcea in moneda locală) . Astfel, în speța de față reclamanții sunt liberi să cumpere valută de la altă bancă,să vină la banca pârâtă si să depună valuta aferentă ratei, fără a fi obligația a face un schimb valutar la pârâtă, cum s-a întâmplat in cazul Ungariei. În sfârșit trebuie reținut că nu se poate confunda cursul de schimb valutar si diferența dintre cursul de vânzare si cumpărare cu riscul valutar iar problema dezbătută de Curte a fost modul de efectuare a schimbului valutar în momentul rambursării ratei si nu faptul că ratele se rambursează în valută. Prin urmare Decizia emisă de curte in Cauza C-26/13 nu prezintă relevanță în prezenta speță.
Față de concluziile de mai sus, capetele de cerere analizate se vor respinge ca neîntemeiate.
Având in vedere soluția de mai sus instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de obligare a paratei la restituirea sumei de bani plătite in plus, care reprezintă diferența dintre cursul valutar de la data încheierii contractului – 19.09.2008 - si cursul valutar aplicat de parata, pe perioada 19.09.2008 pana la data plații efective si obligarea paratei la plata dobânzii legale pentru debitul principal, de la data introducerii acțiunii pana la data plații efective, neexistând temei pentru restituirea prestațiilor.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În contextul în care prezenta acțiune a fost respinsă, reclamanții vor fi obligați a achita pârâtei 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocațial redus raportat la complexitatea si circumstanțele cauzei, cf documentelor justificative depuse la dosar (extras cont din 15.07.2014).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile invocate de către pârâtă,
Respingeacțiunea formulată reclamanții L. I. având C.N.P._ și L. A. având C.N.P._ domiciliați în Oradea .. 6, .. 4, județul Bihor, cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat, Insolvență și Birou de Mediator P. F. cu sediul în Oradea ., județul Bihor în contradictoriu cu pârâta S.C. B. M. S.A. cu sediul in București, . nr. 3-5, Clădirea City Gate, Turnul Sudic, parter, . 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J_, având Codul Unic de înregistrare R_, Registru Bancar nr. RB-PJR-40-057/03.09.2007.
Obligă reclamanții a achita pârâtei suma de 1000 lei cheltuieli de judecata.
Cu apel care se depune la Judecătoria Oradea, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. G. S. O.
Red.dact.jud. CMG- 3 .
5 ex./26.05.2015- L. I.
- L. A.
- B. M. S.A.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5030/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 5039/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|
