Acţiune în constatare. Sentința nr. 7938/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7938/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 7938/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7938/2015
Ședința publică de la 28 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. G. C.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. C. G. și pe pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07.09.2015, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21.09.2015 respectiv 28.09.2015, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub dosarul nr._ din 18.11.2014, scutită de taxă judiciară de timbru, reclamantul P. C. G. în contradictoriu cu pârâta B. C. Română S.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive aferente contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 21.03.2008 și anume clauzele referitoare la comisionul de acordare credit, în cuantum de 582,52 lei, comisionul de administrare în cuantum de 10 lei perceput și încasat lunar și comisionul de urmărire a riscurilor perceput și încasat lunar în cuantum de 46 lei, comisioane regăsite la art. 1, art. 9 pct. b) și e) din contract, având în vedere prevederile Legii nr. 193/2000, a O.G. nr. 21/1991 și a Directivei Consiliului Europei nr. 93/13/CEE/05.04.1993; să oblige pârâta la restituirea în favoarea reclamantului a sumei totale de 5.118,52 lei încasate în mod abuziv, sumă reprezentând comision de administrare + comision de risc x numărul de luni în care s-au perceput și încasat abuziv, respectiv 81 de luni în perioada martie 2008 – noiembrie 2014 + comisionul de acordare credit, sumă la care se va adăuga și dobânda legală aferentă; cu eventuale cheltuieli de judecată ivite pe durata procesului.
În susținerea acțiunii, s-a arătat, în esență, că contractul de credit bancar are valoarea unui contract standard preformulat, lipsindu-i caracterul negociat, iar clauzele abuzive sunt nule absolut, urmând a fi eliminate din contract, deoarece creează un dezechilibru clar între drepturile și obligațiile băncii, față de cele ale reclamantului. S-a apreciat că comisioanele percepute și încasate abuziv nu reprezintă decât o dobândă mascată, lezând interesele economice ale clienților. S-a arătat că aceste comisioane sunt prohibite în mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999, care indică în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit, stabilind că, în sarcina împrumutatului pot fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente. S-a arătat că astfel orice alt cost pus în sarcina clienților este interzis în mod expres de legislația în vigoare. S-a invocat reaua credință a băncii, existența unui abuz din partea băncii, respectiv îmbogățirea fără justă cauză a acesteia. S-a arătat că banca și-a mai creat încă un instrument de asigurare împotriva riscului de neplată, prin obligarea împrumutatului de a aduce și garanții personale (codebitori, fidejusori). S-a arătat că toate aceste garanții pe care le are banca împotriva riscului de neplată reprezintă argumente solide în sprijinul susținerii că prevederile contractuale ce reglementează comisionul de urmărire riscuri sunt în fapt clauze contractuale abuzive ce sunt lovite de nulitate absolută. S-a arătat că pârâta, în loc să își îndeplinească obligațiile impuse de reglementările în vigoare și să își stabilească criterii concrete și reale de determinare a categoriilor de clientelă pe categorii de risc și să facă diferențierea produselor de creditare în funcție de aceste criterii, a ales varianta abuzivă, mult mai costisitoare pentru împrumutații buni platnici, pe baza căreia, prin achitarea acestui comision de risc își acoperă în realitate pierderile rezultate din nerambursarea creditelor de către alți cienți, transferând astfel consecințele pierderilor cauzate de creditele sale neperformante asupra clienților buni platnici. S-a mai arătat că, prin perceperea acestor comisioane, pârâta realizează câștiguri imense, deoarece creditele neperformante nu sunt atât de mari încât să compenseze cu valoarea totală a comisioanelor de risc. S-a mai arătat că, pentru neperformanța băncii, nu suferă și nu pierde banca, ci suferă și pierd clienții băncii buni platnici.
În drept, s-au invocat prevederile Codului de Procedură Civilă, Legea nr. 193/2000 actualizată, O.G. nr. 21/1991 republicată, Directiva Consiliului Europei nr. 93/13/CEE/05.04.1993, Regulamentul B.N.R. 3/2007.
În temeiul art. 223 din Codul de Procedură Civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reclamantului de la dezbateri.
Pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională la dosarul cauzei prin care, în principal, a solicitat instanței să respingă acțiunea formulată de reclamant, ca urmare a admiterii excepțiilor invocate de către pârâtă, iar în subsidiar, să respingă acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit, arătând că termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data încheierii contractului de credit, a fost mult depășit. Într-o teză subsidiară, în măsura în care instanța va trece peste excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a arătat că, raportat la data introducerii acțiunii (18.11.2014), legea oferă reclamantului posibilitatea teoretică de a revendica sume plătite către bancă doar ulterior datei de 18.11.2011. S-a arătat astfel că orice pretenții ale reclamantului pentru sume achitate băncii în temeiul convenției de credit, în perioada 21.03.2008 – 18.11.2011, sunt prescrise.
S-a invocat totodată inadmisibilitatea cererii de modificare a clauzelor privind comisioanele aplicabile creditului contractat, prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000. În motivarea acestei susțineri s-a arătat că instanța nu poate nesocoti principiul pacta sunt servanda și nu poate da curs cererii uneia din părțile contractante de a modifica efectele contractului, arătându-se că comisioanele percepute de bancă sunt componente ale prețului creditului, care la rândul lui reprezintă obiectul principal al contractului. În ce privește comisioanele percepute în schimbul sumei împrumutate, s-a arătat că acestea nu îndeplinesc condițiile unei clauze abuzive din Legea nr. 193/2000, clauzele prin care au fost instituite aceste comisioane fiind exprimate printr-un limbaj clar și inteligibil. S-a menționat că aceste comisioane nu reprezintă dobânzi mascate, perceperea acestora fiind justificată de activitatea prestată de către bancă.
De asemenea, s-a mai invocat inadmisibilitatea cererii privind restituirea sumelor de bani achitate în baza presupuselor clauze abuzive. În motivarea acestei susțineri, s-a arătat că anularea/modificarea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă nu poate produce efecte retroactive, acest fapt explicându-se prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte. S-a susținut că această excepție de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabilă și în cazul contractelor de credit încheiate de bancă. S-a arătat că astfel cum un chiriaș nu poate restitui folosința unui bun de care s-a bucurat, tot astfel nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție de către bancă în schimbul achitării costurilor contractuale asumate. S-a apreciat că, în situația în care numai banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inadmisibilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauză a clienților. S-a arătat astfel că patrimoniul clienților s-ar îmbogăți cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.
În continuare, s-a invocat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 193/2000, pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă. S-a arătat astfel că clauzele contestate au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent. S-a mai arătat că clauzele nu sunt contrare bunei credințe. Totodată, s-a arătat că clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat instanței să adapteze contractul de credit supus analizei, în sensul luării în considerare a unui comision de administrare și a unui comision de urmărire riscuri care să fie aplicabil soldului creditului, menționându-se că cele două comisioane se percep la valoarea creditului indicat la pct. 1 din contract.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei un răspuns la întâmpinare, prin care, în esență, a arătat că susține acțiunea așa cum a formulat-o prin cererea de chemare în judecată, arătând, de asemenea, că excepțiile și susținerile pârâtei din întâmpinarea depusă la dosar sunt neîntemeiate și susținând respingerea acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin pct. 1 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/21.03.2008 încheiat între pârâta B. C. Română S.A., în calitate de bancă, pe de o parte, și reclamantul P. C. G., în calitate de împrumutat, și numita P. L., în calitate de coplătitor, pe de altă parte, banca a acordat împrumutatului un credit în sumă de 20.000 lei, reprezentând credit de trezorerie nenominalizat – convenții, din care 19.417,48 lei reprezentând contravaloare nevoi personale și 582,52 lei reprezentând contravaloarea comisionului de acordare credit, pentru o perioadă de 120 luni, care se calculează de la data primei trageri de credit.
Totodată, prin pct. 9 din Contractul de credit mai sus arătat, s-a stabilit că, pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: b) comision de administrare de 10 lei lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1; e) comision de urmărire riscuri de 46 lei lunar, reprezentând un procent de 0,23% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1.
Pentru stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, incidente în cauză sunt prevederile Legii nr. 193/2000, republicată, în vigoare la data încheierii contractului de credit mai sus arătat.
Astfel, conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată, în forma existență la data încheierii contractului de credit, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Conform alin. 2 din același articol de lege, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Conform alin. 3 din același articol de lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Conform alin. 4 din același articol de lege, lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Conform alin. 5 din același articol de lege, fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Conform alin. 6 din același articol de lege, e valuarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În condițiile în care O.U.G. nr. 50/2010 reprezintă un act normativ ulterior încheierii contractului de credit sus arătat, dispozițiile acestui act normativ nu sunt aplicabile în prezenta speță. Instanța reține totuși faptul că, prin O.U.G. nr. 50/2010, se prevede posibilitatea legală a perceperii unor comisioane. Astfel, potrivit prevederilor art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Potrivit prevederilor alin. 2 din același text legal, comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit. Potrivit alin. 3 din același text legal, comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului reclamantului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit, instanța consideră că un astfel de drept este imprescriptibil. Astfel, pe de o parte, acțiunile în constatare sunt imprescriptibile extinctiv. Astfel, și cererile de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale sunt imprescriptibile extinctiv.
Pe de altă parte, prin petitul acțiunii formulate de reclamant, acesta a solicitat constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive din contractul de credit. Or, potrivit prevederilor art. 2 din Decretul nr. 167/1958, republicat, în vigoare la data încheierii contractului de credit, nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. În consecință, cererea de constatare a nulității este imprescriptibilă.
Este adevărat că invocarea, în susținerea cererii reclamantului, a existenței unui dol constând prin aceea că banca, prin instituirea comisioanelor contestate, a dorit să obțină o dobândă mascată. De asemenea, este adevărat că existența unui dol presupune nulitatea relativă a clauzei respective. Însă, prin acțiunea pe care a formulat-o, reclamantul a invocat și reaua credință a băncii, și abuzul din partea băncii, care a generat un dezechilibru contractual între cele două părți. Or, existența unei rele credințe a băncii, respectiv existența intenției acesteia de a crea, în favoarea ei, un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, situație prohibită prin Legea nr. 193/2000, republicată, reprezintă, în sensul legii, o cauză ilicită a băncii la încheierea clauzei contractuale respective, sancționată cu nulitatea absolută a clauzei respective, conform prevederilor art. 966 din Vechiul Cod Civil, în vigoare la data încheierii contractului de credit. În consecință, invocarea de către consumator a nulității absolute a clauzelor contractuale contestate, ca urmare a existenței unei cauze ilicite a băncii la încheierea contractului de credit, este imprescriptibilă extinctiv, astfel că instanța va respinge, ca neîntemeiată, această excepție invocată de către bancă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material de a solicita restituirea comisioanelor percepute de bancă anterior datei de 18.11.2011, instanța apreciază că și această excepție este neîntemeiată. Astfel, conform prevederilor art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, republicată, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Conform prevederilor art. 8 alin. 2 din același act normativ, dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei.
În cauza de față, inserarea de către bancă a unor clauze abuzive în contractul de credit, reprezintă o faptă ilicită, prohibită de Legea nr. 193/2000, republicată. De aceea, în cauză sunt incidente prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Chiar dacă inserarea unor clauze abuzive într-un contract de credit nu ar reprezenta o faptă ilicită, astfel de clauze nu pot reprezenta un temei just pentru perceperea comisioanelor stabilite prin acestea, ci, din contră, un temei injust, prohibit de lege. În consecință, în această situație, ar fi incidente prevederile art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, efectele juridice sub aspectul începerii termenului de prescripție fiind aceleași ca și în cazul art. 8 alin. 1 din același act normativ. În consecință, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În consecință, atâta timp cât o instanță judecătorească nu a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale mai sus arătate, termenul de prescripție pentru restituirea sumelor plătite în temeiul acelor cauze, nu a început încă să curgă. Prin urmare, reclamantul avea posibilitatea legală de a formula o astfel de cerere privind restituirea comisioanelor, fie odată cu acțiunea prin care se invocă nulitatea acestor clauze, fie în termenul general de prescripție de 3 ani de la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, în acest sens. În consecință, dreptul reclamantului de a solicita repararea întregii pagube pe care a suferit-o, inclusiv în ceea ce privește comisioanele plătite anterior datei de 18.11.2011, nu este prescris.
Prin urmare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, și această excepție invocată de către bancă.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de modificare a clauzelor privind comisioanele aplicabile creditului contractat, prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000, inadmisibilitate invocată de către bancă, instanța consideră că și această susținere a băncii este neîntemeiată.
Astfel, este adevărat că, potrivit prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. În cauza de față, comisioanele contestate în prezenta cauză nu reprezintă obiectul principal al contractului, un astfel de obiect fiind reprezentat de suma împrumutată și de dobânda percepută de bancă pentru această sumă. În ceea ce privește aspectul privitor la serviciile și produsele oferite de bancă în schimbul perceperii acestor comisioane, instanța apreciază că acesta este un aspect care ține de fondul cauzei. Astfel, pe fondul cauzei urmează a se stabili dacă banca a oferit consumatorului servicii sau produse în schimbul comisioanelor percepute de la acesta.
Sub aspectul admisibilității acțiunii reclamantului, instanța consideră că, în condițiile în care comisioanele percepute de bancă nu reprezintă obiectul principal al contractului, cererea prin care reclamantul invocă un dezechilibru între comisioanele percepute de bancă și produsele și serviciile prestate de aceasta în schimbul respectivelor comisioane, este admisibilă. Prin urmare, este admisibilă invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisioanele percepute de bancă, precum și cererea de eliminare din contractul de credit a acestor comisioane. În acest sens, instanța reține incidența prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, prevederi potrivit cărora clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Prin urmare, este admisibilă atât cererea reclamantului de a constata caracterul abuziv al clauzelor mai sus arătate, cât și de a cere eliminarea acestora din contractul de credit.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii privind restituirea sumelor de bani achitate în baza presupuselor clauze abuzive, inadmisibilitate invocată de către bancă, instanța consideră că și această susținere a băncii este neîntemeiată.
Astfel, este adevărat că, de regulă, anularea sau modificarea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă nu poate produce efecte retroactive. Însă, în speța de față, fiind vorba despre sume de bani, acestea pot face obiectul restituirii. Mai mult, în situația în care se va constata că perceperea acestor comisioane este integral sau cel puțin parțial, nejustificată în raport cu serviciile oferite de bancă, se impune obligarea băncii la restituirea integrală sau cel puțin parțială, a acestor comisioane. Astfel, aceste comisioane se percep nu așa cum, în mod greșit se susține prin întâmpinare, ca echivalent al folosinței sumelor acordate prin contractul de credit, ci pentru anumite servicii efectiv furnizate de bancă în schimbul acestora. Astfel, comisionul de acordare credit ar trebui perceput pentru activitatea prestată de bancă pentru acordarea creditului, cum ar fi analiza dosarului de credit. De asemenea, comisionul de rambursare anticipată ar trebui să reprezinte, în sine, evaluarea convențională a costurilor suportate de bancă în situația achitării anticipate a creditului. De asemenea, comisionul de administrare ar trebui perceput pentru administrarea operațiunilor de derulare a contractului de credit. De asemenea, comisionul de urmărire riscuri ar trebui perceput ca urmare a activității băncii de urmărire a riscurilor contractului de credit. Prin urmare, prin plata comisioanelor mai sus arătate, consumatorul nu răsplătește banca pentru folosința sumelor acordate prin contractul de credit, ci pentru serviciile mai sus arătate, pe care banca ar trebui să le furnizeze în schimbul acestor comisioane. De aceea, în situația în care instanța ar constata că unele din aceste comisioane sunt nejustificate, fiind percepute în baza unor clauze care produc un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în dauna consumatorului, restituirea acestor comisioane către consumator ar fi obligatorie. Astfel, restituirea acestor sume de bani este posibilă, iar cererea reclamantului de restituire a acestor sume de bani este admisibilă. Dacă s-ar considera inadmisibilă o astfel de cerere, s-ar putea ajunge în situația ca banca, deși nu a prestat servicii care să justifice perceperea acestor sume de bani cu titlu de comisioane, să beneficieze totuși de acestea, chiar și în situația în care instanța ar constata caracterul abuziv al clauzelor respective. Or, o asemenea situație ar reprezenta o îmbogățire fără just temei al băncii și ar fi vădit inechitabilă în raport cu consumatorul, cu atât mai mult cu cât restituirea sumelor respective este posibilă.
Prin urmare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, și această excepție invocată de bancă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește perceperea comisionului de acordare credit în cuantum de 582,52 lei, stabilită prin pct. 1 din contractul de credit mai sus arătat, instanța consideră că perceperea acesteia este justificată prin activitatea prestată de bancă în vederea acordării creditului. În această activitate se include verificarea dosarului de credit, respectiv a solvabilității împrumutatului, în raport cu veniturile acestuia și ale coplătitorului.
Mai mult, posibilitatea perceperii unui astfel de comision, este prevăzută în mod expres și prin legislația actuală, respectiv prin art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010. În consecință, apreciind că perceperea unui astfel de comision este justificată în raport cu serviciile furnizate de bancă în schimbul acestuia, instanța consideră că perceperea acestui comision nu contravine bunei-credințe și nu dă naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Prin urmare, clauza prevăzută de pct. 1 din contractul de credit nu este abuzivă, instanța urmând să respingă, ca neîntemeiate, cererile reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al acestei clauze, privind constatarea nulității absolute a acestei clauze, respectiv privind obligarea pârâtei la restituirea comisionului perceput în temeiul acestei clauze contractuale.
În ceea ce privește perceperea comisionului de administrare în cuantum de 10 lei lunar reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat de reclamant, stabilită prin pct. 9 lit. b) din contractul de credit mai sus arătat, instanța consideră că perceperea acesteia este justificată prin activitatea prestată de bancă în vederea administrării derulării contractului de credit. În această activitate se include monitorizarea, înregistrarea, respectiv efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării, rambursării creditului acordat consumatorului.
Mai mult, posibilitatea perceperii unui astfel de comision, este prevăzută în mod expres și prin legislația actuală, respectiv prin art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010. În consecință, apreciind că perceperea unui astfel de comision este justificată în raport cu serviciile furnizate de bancă în schimbul acestuia, instanța consideră că perceperea acestui comision nu contravine bunei-credințe și nu dă naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Este adevărat că, în legislația actuală, respectiv prin art. 36 alin. 3 teza a II-a din O.U.G. nr. 50/2010, se prevede că, în cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului. Pe de o parte, acest comision a fost indicat, în contractul de credit, în primul rând ca și sumă fixă lunară. Pe de altă parte, prevederea ca acest comision să fie calculat la soldul curent al creditului a fost stabilită printr-un act normativ ulterior încheierii contractului de credit, act normativ care nu se aplică astfel contractului de credit din prezenta speță.
Prin urmare, clauza prevăzută de pct. 9 lit. b) din contractul de credit nu este abuzivă, instanța urmând să respingă, ca neîntemeiate, cererile reclamantului privind constatarea caracterului abuziv al acestei clauze, privind constatarea nulității absolute a acestei clauze, respectiv privind obligarea pârâtei la restituirea comisionului perceput în temeiul acestei clauze contractuale.
În ceea ce privește comisionul de urmărire riscuri stabilit prin clauza de la pct. 9 lit. e) din contractul de credit mai sus arătat, instanța constată că acest comision nu a fost definit nici prin contractul de credit propriu-zis și nici prin condițiile generale la acesta. În aceste condiții, nu rezultă în mod clar care sunt serviciile prestate de bancă în raport cu derularea contractului de credit pe care l-a încheiat cu reclamantul.
Pârâta a încercat o definire a comisionului de urmărire riscuri, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. B. a arătat astfel că urmărirea riscurilor presupune un alt set de operațiuni (în raport de administrarea creditului), care pun serviciul de plată al împrumutatului în legătură cu acele evenimente din piața bancară, ce pot impacta, grosso modo, capacitatea acestuia de rambursare a creditului. S-a arătat că aceste operațiuni sunt mai complexe decât simpla administrare și impun analiza evoluției creditului, în contextul mai larg, al activității băncii împrumutătoare, precum și al evoluțiilor de pe piața interbancară. S-a arătat că rațiunea economică care justifică solicitarea acestui comision este existența riscului de credit care este un element de care banca este obligată să țină cont și să încerce să îl acopere. S-a arătat că riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor, reale sau personale. S-a arătat că nicio altă garanție înscrisă în contract nu acoperă aceste riscuri urmărite în contul comisionului de urmărire riscuri. S-a arătat că, pentru riscuri diferite, banca percepe componente diferite de cost.
Din explicația dată de bancă în raport de perceperea acestui comision, rezultă, pe de o parte, că banca este confuză în ceea ce privește perceperea comisionului. Astfel, pe de o parte, se vorbește despre garanție, cu toate că, prin contract nu s-a indicat nici faptul că acest comision se percepe pentru constituirea unei garanții, și nici modalitatea de restituire a acestei garanții către împrumutat, în situația în care riscul neachitării împrumutului nu se produce.
Pe de altă parte, se vorbește despre activitatea de urmărire a riscurilor, fără a se indica, în mod concret, care sunt riscurile urmărite în ceea ce privește contractul de credit încheiat cu reclamantul. Din contră, banca face referire la urmărirea evenimentelor din piața bancară ce pot impacta, grosso modo, capacitatea de rambursare a creditului. Instanța apreciază că urmărirea evenimentelor din piața bancară reprezintă o activitate cu caracter general a băncii, care ține de specificul activității acesteia și care nu poate fi pusă în sarcina, respectiv pe cheltuiala unuia sau altuia dintre împrumutații băncii. În concret, strict în raport cu contractul de credit încheiat cu reclamantul, banca nu justifică în niciun fel perceperea și încasarea comisionului de urmărire riscuri. În cazul în care banca aprecia că reclamantul nu prezintă suficiente garanții pentru restituirea împrumutului și pentru plata dobânzii la acesta, banca avea posibilitatea să îi solicite debitorului să aducă mai mulți garanți sau coplătitori ori să ceară eventual garanții imobiliare, și în niciun caz să perceapă un astfel de comision de urmărire riscuri care nu îi este restituit împrumutatului, indiferent dacă se produce sau nu se produce vreun risc.
În consecință, pentru motivele mai sus arătate, instanța apreciază că, prin clauza privitoare la perceperea comisionului de urmărire riscuri se dă naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor, în sensul că, practic, banca nu îi livrează împrumutatului niciun serviciu în schimbul perceperii acestui comision de urmărire riscuri. Pentru aceste motive, perceperea unui comision pentru care banca nu oferă vreun serviciu în schimb, contravine bunei-credințe.
Sub aspectul caracterului cauzei, instanța apreciază că aceasta nu a fost negociată direct cu consumatorul, aceasta fiind stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei. Instanța apreciază că această clauză contractuală este una standard preformulată, inserată în toate contractele de același tip încheiate de bancă. Pentru a aprecia că această clauză contractuală este una standard preformulată, instanța are în vedere nu numai contractele încheiate în aceeași perioadă, de către bancă, dar și susținerile acesteia, din întâmpinare, susțineri potrivit căreia această clauză s-a adoptat deoarece „banca trebuie să urmărească riscurile ce vin dinspre piață, deci din afara relației contractuale cu împrumutatul, care îi pot afecta capacitatea de rambursare. Nicio altă garanție, înscrisă în contract, nu acoperă aceste riscuri, urmărite în contul comisionului de urmărire riscuri. …”. Trimiterea făcută de bancă la riscurile ce vin dinspre piață, deci din afara relației contractuale cu împrumutatul, denotă caracterul standard, preformulat, al acestei clauze. Raportat la acest caracter standard preformulat al clauzei contractuale mai sus arătate, instanța consideră că, potrivit prevederilor art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, republicată, banca trebuia să facă dovada negocierii directe a acestei clauze cu consumatorul. Instanța apreciază că banca nu a făcut o astfel de dovadă în prezenta cauză.
În aceste condiții, instanța consideră că, raportat la prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, republicată, clauza contractuală de la punctul 9 lit. e) din contractul de credit mai sus arătat, are un caracter abuziv, urmând să constate aceasta prin dispozitivul prezentei hotărâri.
În condițiile în care, la adoptarea acestei clauze, a stat intenția sau scopul băncii de a-și crea un folos nemeritat, instanța consideră că această intenție a băncii reprezintă o cauză ilicită, prohibită prin Legea nr. 193/2000, republicată, astfel că aceasta atrage nulitatea absolută a clauzei respective, conform prevederilor art. 966 din Vechiul Cod Civil, în vigoare la data adoptării clauzei respective.
În consecință, instanța, prin dispozitivul prezentei hotărâri, va constata și nulitatea absolută a clauzei de la punctul 9 lit. e) din contractul de credit al părților.
Prin urmare, în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată, apreciind că contractul de credit al părților poate continua și fără clauza contractuală mai sus arătată, instanța va dispune eliminarea din contract a clauzei de la pct. 9 lit. e) din contractul de credit al părților.
În urma constatării nulității clauzei contractuale mai sus arătate, ca efect al punerii părților în situația anterioară adoptării acestei clauze contractuale, instanța o va obliga pe pârâtă să îi restituie reclamantului întreaga sumă reprezentând comisionul de urmărire riscuri, încasată de la încheierea contractului de credit și până la efectiva încetare a perceperii acesteia, sumă la care se va adăuga și dobânda legală aferentă, calculată de la data perceperii acestei sume și până la efectiva restituire a acesteia. Astfel, în urma constatării nulității absolute a clauzei contractuale mai sus arătate, încasarea acestui comision apare ca fiind o plată nedatorată și care trebuie restituită plătitorului, respectiv reclamantului din prezenta cauză. Dobânda legală este datorată în temeiul art. 43 din Codul Comercial, pentru comisionul perceput până la . Noului Cod Civil, iar după această dată, dobânda legală este datorată în temeiul art. 1535 alin. 1 din Noul Cod Civil. Calculul dobânzii se va calcula de la datele perceperii efective ale acestui comision, deoarece de la aceste date patrimoniul împrumutatului a fost efectiv prejudiciat.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către pârâtă, instanța consideră neîntemeiată această cerere, pentru motivele mai sus arătate. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, clauza privind comisionul de administrare nu este una abuzivă și nu este lovită de nulitate absolută sau anulabilă, iar clauza privitoare la perceperea comisionului de urmărire riscuri are caracter abuziv și este lovită de nulitate absolută, urmând să fie eliminată din contractul de credit, conform celor mai sus arătate. Astfel, cererea reconvențională a pârâtei, privind adaptarea contractului de credit supus analizei, este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare de către instanța de judecată.
Fără cheltuieli de judecată, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada avansării unor astfel de cheltuieli în prezenta cauză. În ce o privește pe pârâtă, instanța consideră că, raportat la prevederile art. 453 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, nu se impune obligarea reclamantului la plata unor cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei, în condițiile în care acțiunea reclamantului urmează să fie admisă în parte, iar cererea reconvențională a pârâtei urmează să fie respinsă în întregime, ca fiind neîntemeiată. Prin urmare, partea care a căzut în pretenții, în prezenta cauză, este pârâta – reclamanta reconvențională, care, astfel, nu poate primi cheltuieli de judecată de la cealaltă parte din acest proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. C. G., domiciliat în Oradea, .. 46, ., în contradictoriu cu pârâta B. C. Română S.A., cu sediul în București, .. 5, sectorul 3, și, în consecință:
Constată caracterul abuziv al clauzei de la pct. 9 lit. e) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 21.03.2008, constată nulitatea absolută a acestei clauze contractuale și dispune eliminarea acesteia din contract.
Obligă pârâta să îi restituie reclamantului suma percepută cu titlu de comision de urmărire riscuri, în baza clauzei contractuale mai sus arătate, începând cu data efectivă a perceperii acestuia, și până la efectiva încetare a perceperii acestui comision, sumă la care se va adăuga și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la datele perceperii acestui comision și până la restituirea efectivă a acestuia către reclamant.
Respinge, ca neîntemeiate, celelalte cereri formulate de reclamant în prezenta cauză.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâta – reclamanta reconvențională B. C. Română S.A. în contradictoriu cu reclamantul – pârâtul reconvențional P. C. G..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
O. G. C. C. D.
Red. C.O.G.
Dact. D.C./4ex/30.09.2015
Comunicări 2ex- P. C. G.
- BCR S.A.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7955/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 7970/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|
