Acţiune în constatare. Sentința nr. 7970/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 7970/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 7970/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civila Nr. 7970/2015

Ședința publică de la 28 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R. B.

Grefier M. A. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant T. I. A., reclamant T. L. și pe pârât . ROMÂNIA SA - PRIN SUCURSALA ORADEA, pârât . IFN S.A., având ca obiect acțiune în constatare

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca instanța a amânat pronunțarea pentru aceasta data, cauza fiind reținuta spre soluționare la data de 11.09.2015, încheierea de ședința de la acea data precum si cea de amânare ulterioara a pronunțării din 25.09.2015 făcând parte integranta a prezentei hotărâri.

INSTANȚA

Constata ca prin cererea inregistrata la instanta la data de 24.11.2014, reclamantii T. I. A. și T. L. au chemat in judecata parata S.C. C. E. BANK ROMÂNIA S.A. - prin Sucursala Oradea solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate ca pct.5 5 pct.1 lit.c și pct. 4.4 din contractul de credit nr._/26.02.2008 constituie o clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000; să se dispuna modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit; să se dispunaobligarea pârâtei la despăgubiri, constând in suma plătită cu titlu de de comision de administrare de la data de 23.03.2009 pana la zi; să se dispuna obligarea pârâtei la modificarea ratei lunare prin înlăturarea din aceasta a sumei plătită cu titlu de comision de administrare; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

In fapt, la data de 26.02.2008, s-a incheiat Convenția de credit nr._/2008, intre S.C. C. E. IPOTECAR IFN S.A. prin mandatar S.C. C. E. BANK ROMÂNIA SA-Suc. Oradea si T. I. A. și T. L. in calitate de imprumutați, pentru suma de 77.720 CHF, pe o perioada de 324 luni, instituindu-se in favoarea băncii, pentru garantarea acestui imprumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului, descris in pct. 10 din Convenția de credit.

Pe de alta parte, acest comision de administrare nu a devenit nul doar ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 50/2010, ci este si reprezintă si o clauza abuziva, in sensul Legii nr. 193/2000.

Astfel potrivit art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000 "O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimental consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. "

De menționat faptul că în ceea ce privește pct. 4.4 din convenția de credit atacată acesta este abuziv introdus încălcând flagrant dispozițiile art. 4 din Legea 193/2000 întrucât este o clauză unilaterală. Mai mult dacă această clauză s-ar fi dorit a fi aplicată just atunci având în vedere fluctuația dobânzii din ultima perioadă rata dobânzii ar trebui modificată dar spre nefericirea pârâtei înspre o valoare mai redusă.

Potrivit art. 7 din Convenția de credit au inteles sa garantez creditul cu un imobil proprietatea sa, imobil pentru care s-a incheiat o polița de asigurare, la valoarea evaluata a imobilului si nu a creditului, cu o societate de asigurare agreata de banca, pentru acoperirea tuturor riscurilor, polița ce a fost cesionata in favoarea Băncii.

Valoarea acestui comision a fost stabilita in mod aleatoriu si netransparent, fara nici o legătura cu eventualele pierderi ale Băncii ca urmare a producerii unui eveniment viitor si nesigur. Daca . fi dorit acoperirea pierderilor generate de producerea evenimentului viitor, in convenția de credit ar fi trebuit sa se stipuleze modul in care urmează a fi modificate obligațiile pârtilor ca urmare a producerii evenimentului, de exemplu, ce se va intampla cand: se depreciaza garanția sau scade valoarea evaluate a acesteia sub valoarea creditului acordat; nu se incaseaza valoarea de asigurare in caz de pieire a bunurilor asigurate; exista fluctuații a cursului valutar mai mari de un procent.

Clauzele contractuale prevăzute la pct. 5 pct. 1 lit. c și și pct. 4.4 din convenția nr._/26.02.2008 privind obligarea noastră la plata unui comision de risc sunt clauze abuzive in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Solicita eliminarea din convenția de credit nr._/26.02.2008 a prevederilor pct. 4.4 referitoare la posibilitatea Băncii de a revizui rata dobânzii curente in mod unilateral, fara semnarea unui act adițional.

Este adevărat ca a semnat convenția de credit nr._/26.02.2008, insa aceste clauze pe care le considera abuzive nu au fost negociate, ci au fost clauze prestabilite de către Banca.

In acest sens, arata ca dispozițiile art. 4 alin. 2 si 3 din legea 193/2000 care prevede ca: "O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. " "Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens ".

in conformitate cu art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000: „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivația întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul"".

Astfel o clauză contractuală, în speță modificare unilaterală a dobânzii, nu este abuzivă în măsura în care acest lucru se face în baza unui motiv întemeiat prevăzut și în contract și totodată cu condiția informării grabnice a clientului care să aibă de asemenea libertatea de a rezilia imediat contractul. Se constată că motivul prevăzut în contract este acela al costului resurselor de creditare. Ori în speță acest motiv nu este unul întemeiat întrucât poate fi apreciat în mod subiectiv de către instituția bancară, fără vreo raportare la starea deTapt reală.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat", pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate, deși prevăzută formal în condițiile generale de creditare este lipsită de aplicabilitate, fiind evident că împrumutatul nu are posibilitatea rambursării integrale și într-un termen foarte scurt a unor sume atât de importante ca cele în discuție, astfel încât clauza privind modificarea dobânzii este abuzivă.

In plus, instanța de control judiciar reține că prescripția dreptului la acțiune intervine în ipoteza în care partea, având posibilitatea de a acționa în vederea protejării dreptului său, lasă să treacă termenul de trei ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. în măsura în care partea nu a avut posibilitatea de a acționa, nici sancțiunea impusă de lege nu este incidență, fiind de principiu că acolo unde încetează rațiunea legii, trebuie să înceteze și aplicarea ei.

Până la momentul declarării abuzive a clauzelor de către instanța de judecată, reclamanții nu aveau posibilitatea de a solicita restituirea prestațiilor întrucât nu au cunoscut întinderea pagubelor (art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil pentru identitate de rațiune juridică).

In drept, dispozițiile Legii nr. 193/2000

Parata a depus INTIMPINARE prin care solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu

în drept: a invocat 201 (1) și urm. C.proc.civ., Legea nr. 193/2000, Legea 190/1999, OUG 50/2010

In fapt arata ca între C. E. Ipotecar, în calitate de creditor, și T. I. A., în calitate de împrumutat, și T. L., în calitate de codebitor, s-a încheiat: • Contractul de Facilitate de credit și de Garanție nr._ din data de 26.02.2008 prin care s-a acordat un împrumut în cuantum de 77.720 CHF în vederea achiziționării imobilului situat în Oradea, .. 6/b, . Bihor, .. cadastral 5038/7/5 înscris în CF nr._ a Mun. Oradea.Ulterior, la data de 31.03.2009 între C. E. Ipotecar și C. E. NV a intervenit contractul de cesiune de creanță către C. E. NV, cesiune notificată împrumutatului prin adresa:Nr. 2714593_965831 din data de 08.04.2009, comunicată către A. (T.) I. A..Ca urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, subscrisa C. E. Ipotecar a transmis Notificările: Nr._/15.09.2010, comunicată către T. L.,Nr._/15.09.2010, comunicată către A. (T.) I. A.,

Parata invoca excepția tardivității potrivit disp. art. 200 C. pr. Clv.„(1) Reclamantul poate să-fi modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. (...), (3) Modificarea cererii de cliemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților,".Conform mențiunilor de pe cererea intitulată „extindere de acțiune civilă" modificarea cererii de chemare în judecată a fost solicitată la data de 17.11.2014, după cel de-al doilea termen acordat în prezenta cauză.Având în vedere că:termenul legal pentru modificarea cererii introductive a fost depășit, subscrisa nu este de acord cu modificarea cererii de chemare in judecată.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Ipotecar IFN având în vedere că drepturile și obligațiile rezultate din contractul de credit au fost cesionate de C. E. Ipotecar, C. E. Bank NV fiind. în prezent, actualul .creditor în temeiul Contractului de credit si garanție (denumit în continuare ..Conventid"). subscrisa nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză pențru restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare din data de 31.03.2009. Faptul că actuala creditoare este cunoscută și de către reclamanți este dovedit de transmiterea notificării de cesiune. Cesiunea a fost înscrisă pentru opozabilitate în Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare. Așadar, chiar dacă cesiunea de creanță nu ar fi fost adusă la cunoștința împrumutatului, asta nu înseamnă că respectivul contract nu este valabil sau nu îi opozabil acestuia. Astfel, întrucât C. E. Ipotecar nu mai are calitatea de parte în Contractul de credit nu poate fi obligată să restituie sume de bani care nu au intrat în patrimoniul său dupa cesiunea creditului

Excepția lipsei de interes a reclamanților in contestarea prevederilor art. 4.4. din Contractul de credit Așa cum rezultă din cuprinsul tabelului ce înfățișează evoluția ratei dobânzii pe durata contractuală, împrumutata a beneficiat de reducerea ratei dobânzii de la 5,5% la data de 21.08.08, data de la care s-a început încasarea dobânzii, la 4,07%, la data de 01.07.14. Astfel, este evident că modificările ce au operat în privința dobânzii au fost efectuate exclusiv în favoarea împrumutaților și, în consecință, nu subzistă niciun motiv valid pentru care s-ar putea reține caracterul abuziv al clauzei 4.4. ce acordă posibilitatea Băncii de a revizui rata dobânzii. Prin stipularea clauzei prevăzute la art. 4.4. părțile contractului de credit vizează tocmai asigurarea echilibrului contractual, debitorul fiind în mod exclusiv avantajat de adjustarea dobânzii pe parcursul derulării Contractului de credit.

Pe fondul cauzei

Arata ca prevederile Legii 193/2000 exclud in mod expres din sfera de aplicare prevedeți contractuale reglementate de alte acte normative, fara posibilitatea perceperii comisionului de administrare este reglementată in două legi speciale.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr, 193/2000 „Clauzele contractuale prevăzute in temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi".

Cu alte cuvinte, dacă o clauză contractuală este reglementată șl permisă expres de o altă lege, nu poate fi considerată abuzivă în temeiul Legii nr. 193/2000, deoarece în acest caz ne-am afla într-o situație de contradicție între două legi.

Prin inserarea textului citat în cuprinsul Legii nr. 193/2000, s-a făcut aplicarea regulii conform căreia ceea ce este permis printr-o lege nu poate fl considerat ilegal prin altă lege deoarece același raport juridic nu poate fl legal și ilegal în același timp.

Aflându-ne în prezența unul contract de credit ipotecar pentru investiții imobiliare, acesta este supus dispozițiilor Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare. Conform art. 2 llt. h din Legea 190/1999, „costul total al creditului pentru consumator este reprezentat de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele șl orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale ".

Având în vedere natura Contractului, în speță devin aplicabile prevederile legii speciale în materie, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, lege care admite expres posibilitatea creditoarei de a percepe comisioane care intră în alcătuirea costului total al creditului pe care trebuie să îl suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit, singura condiție fiind de a fi prevăzut expres în contract.

De asemenea, perceperea comisionului de administrare, astfel cum am menționat, este admisă expres de art. 36 alin. (1) din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori: "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terp, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".

Potrivit art. 36 alin. (3) comisionului de administrare se percepe pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării și rambursării creditului acordat consumatorului.

Așadar, perceperea comisionului de administrare nu poate fi considerată abuzivă, atâta timp cât este permisă expres atât de Legea 190/1999 privind creditul ipotecar, cât și de OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

„Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. în cazul in care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curentai creditului".

Este de necontestat faptul că pe tot parcursul relației cu clienții, banca suportă anumite cheltuieli în vederea monitorizării și a executării contractului, cum ar fi cheltuielile cu aplicațiile informatice necesare, salariile angajaților care efectuează operațiunile respective de încasare, înregistrare și actualizare a creditului, precum și cota cuvenită din cheltuielile cu asigurarea spațiilor, paza și a utilităților necesare acestor angajați.

Prevederile art. 5,1 lit. c) redau în mod clar, astfel cum este prevăzut de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianți si consumatori coroborată cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, fără echivoc și fără utilizarea unor terminologii de specialitate sau încriptată: scopul comisionului în cauză, respectiv de administrare a facilității de credit acordate, formula de calcul folosită în vederea determinării cuantumului acestuia, respectiv 0, 15% pe juna din soldul creditului, precum și modalitatea si termenul de plată a acestui comision, respectiv plătibil începând cu scadenta a 13-a, de către împrumutat, odată cu rambursarea ratelor de credit.

în aprecierea caracterului abuziv al clauzelor se are în vedere momentul încheierii contractului, circumstanțele și exprimarea clară și inteligibilă a acestora, toate în condițiile unei obligații excesive a consumatorului, însă veniturile rezultate din dobânzile și comisioanele reglementate prin contractul de credit, asupra cărora părțile și-au manifestat voințele juridice în deplina libertate șl cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile.

Chiar mai mult, determinarea prețului unui credit nu este un proces simplu, care să se reducă la interpretarea unei clauze în procesul determinării dobânzii bancare, iar interpretarea gramaticală și logico-juridlcă nu sunt singurele instrumente necesare și suficiente. El este amplu reglementat de norme Interne șl internaționale financiar-bancare și se calculează pe baze matematice, fiind perceput în virtutea OUG nr. 50/2010 de toate băncile de pe piața flnanciar-bancară din România.

Dovada negocierii clauzelor contractuale se regăsește în cursul circumstanțelor care au precedat încheierea contractului de credit, o probă irefutabilă în acest sens fiind Oferta de credit care prevede în mod clar șl inteligibil perceperea comisionului de administrare, precum și în Contractul de credit.

Nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a ne afla în prezența unor clauze abuzive atât în ceea ce privește existența comisionului de administrare. O clauză contractuală dintr-un contract încheiat între un comerciant șl un consumator are caracter abuziv doar atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

să nu fi fost negociată;

să fie contrară cerințelor bunei-credințe

să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului;

să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul contractului.

Chiar dacă nu ar fi fost expres permisă de lege perceperea comisionului de administrare, clauzele supuse spre analiză prezentei cauze nu îndeplinesc cele patru condiții cumulative

a) în ceea ce privește negocierea clauzelor considerate a fi abuzive

Pentru a se putea discuta despre aplicabilitatea Legii nr. 193/2000, una din condițiile impuse este ca o clauză contractuală considerată a fi abuzivă să fi fost prestabilită, adică să nu fi existat posibilitatea clientului de a o influența.

Din faptul că, în practică, băncile sunt cele care redactează clauzele contractelor de credit reiese că, de regulă, pentru contractele de credit, clienților le sunt puse în față înscrisuri standard, pe care pot să le semneze sau nu, însă nu le pot influența conținutul.

Proba contrară acestui fapt, adică proba faptului că un anumit client avea posibilitatea reală de a influența clauzele contractului se face prin dovedirea posibilității clientului de a negocia, de a propune o contraofertă anterior semnării efective a contractului.

In cazul de fata reclamantii au obținut mal multe facilități concretizate printr-o scutire de la plata comisionului de administrare pentru primele 12 luni contractuale, precum și o scutire de la plata dobânzii pentru primele 6 luni, așadar nu poate susține că nu au negociat contractul din moment ce elementele sale de bază, printre care și prețul contractului, în care sunt Incluse și comisioanele, s-au modificat în avantajul acestora.

b) Clauzele cuprinse în art. 5.1 Ift c) din Contractul credit nu sunt contrare cerințelor bunei-credințe. Banca a prezentat, cu bună-credință, către solicitantul de credit, intenția de a percepe acest comision și modul în care se calculează - oferta de credit anterioară încheierii contractului, detalierea acestuia în cuprinsul contractului etc.

Clauzele sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, ușor de înțeles, de priceput, de deslușit. Adică citind respectiva clauză, consumatorul să albă reprezentarea exactă a consecințelor pe care le va produce, mai precis - în cazul unei clauze privind prețul contractului, să aibă reprezentarea exactă a prețului care va fi achitat sau a modului în care se va calcula.

Ceea ce încearcă reclamanții să facă este să adauge o condiție nouă, care nu este impusă de lege, și anume ca orice comerciant să justifice de ce percepe acel preț.

Or condiția privind caracterul inteligibil al unei clauze care stabilește prețul nu presupune nicidecum prezentarea unei justificări pentru modul în care comerciantul a stabilit prețul.

în acest sens instanța europeană a arătat în cauza Kasler că "având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fíe inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii dare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește."

Iar in ceea ce privește comisioanele contestate, cerința este pe deplin îndeplinită prin faptul că obligația sa economică, sub aspectul cuantumului, este determinată și fixă încă de la semnarea contractului.

Clauzele cuprinse în art, 5.1 lit.c din Contractul credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților

în primul rând, simpla,, acordare a unui credit presupune o . proceduri inerente acestei activități comerciale, proceduri pe care împrumutătorul este nevoit să le efectueze pe toată durata contractului.

Totodată, art. 5.1 lit. c) din Contractul de credit este clar, cuantumul comisioanelor fiind determinat și nu depinde de voința unilaterală a creditoarei deoarece a fost stabilit de ambele părți la data încheierii convenției, neflind prevăzute clauze de modificare unilaterală a acestui comision.

Nu poate fi vorba despre un dezechilibru câtă vreme în schimbul acestui drept de a încasa comisionul de administrare împrumutătorul prestează serviciile de administrare a creditului către client, constând în monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.

în schimbul acordării sumelor de bani către client banca percepe dobândă, însă datorită specificului contractului de împrumut bancar, care presupune restituiri succesive, monitorizarea acestora și a restului de plată, etc., băncile suportă costuri pe toată durata creditului.

Așadar, dreptul creditoarei de a încasa comisionul este echilibrat de obligația corelativă de a asigura administrarea creditului, fapt care impune suportarea unor cheltuieli, cheltuieli recunoscute de art. 36 al OUG 50/2010 ca fiind justificate

Rațiunea economică a comisioanelor de administrare nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual. Comisionul de administrare constituie obiect al convenției părților- art. 5.1 llt. c), obligația, asumată de reclamanți fiind una previzibilă. Faptul că ulterior încheierii contractului de credit reclamanții se pretind a fi lezați din punct de vedere financiar prin perceperea comisionului de administrare credit nu este de natură a conferi înțelegerii părților privind plata creditului, natura unei clauze abuzive.

De asemenea, anterior semnării contractului, reclamanților le-a fost prezentată Oferta de credit, având astfel posibilitatea de a formula obiecțluni sau de a solicita băncii informații suplimentare. Așadar, având în vedere că acordul reclamanților, la momentul contractării, este rodul unei informări suficiente, al reflecției și al libertății de opțiune, solicitarea restituirii unor sume de bani plătite băncii este nelegală, deoarece potrivit art. 969 Cod civil, „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante .

Clauzele cuprinse în art. 5.1 lit. c) din Contractul credit se referă chiar la obiectul principal al contractului, respectiv prețul contractului. Conform art. 2 lit. h din Legea 190/1999, „costul total al creditului pentru consumator este reprezentat de toate costurile, Inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale".

Astfel cum este prevăzut în legea privind creditul ipotecar, lege specială care derogă de la dreptul comun în materie, comisioanele, inclusiv comisionul de administrare, fac parte din costul total al creditului, iar acesta la rândul său, alături de marja de profit a băncii reliefată de o fracțiune din rata dobânzii, formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esențială a obiectului contractului de credit.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, natura abuzivă nu poate fi analizată în ceea ce privește costul creditului, sau al adecvării acestuia față de serviciile oferite la schimb.

Comisionul de administrare face parte din prețul contractului de credit, așadar nu pot face obiectul controlului exercitat de Legea nr. 193/2001 cât timp clauzele care le reglementează sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Nu se poate susține de exemplu, că comisionul de administrare nu face parte din prețul contractului cât timp face parte din rata lunară pe care o are de plătit clientul și este evidențiat ca atare în scadențar.

O intervenție a instanțelor în ceea ce privește prețul contractului ar însemna o intervenție inacceptabilă asupra principiilor care guvernează economia de piață, obligând astfel un comerciant la micșorarea veniturilor pe care le încasează în legătură cu o anumită activitate.

Cu alte cuvinte, consumatorii nu vor putea invoca ca fiind abuzive clauzele prin care se stabilește structura costului creditului, deoarece acest lucru ar echivala cu o încercare de modificare a elementelor esențiale asupra cărora au convenit, o micșorare a propriei prestații, al cărei cuantum a fost agreat de ambele părți la momentul semnării contractului.

Clauza 4.4. referitoare la posibilitatea de a revizui dobânda nu este abuzivă. Cu privire la această clauză trebuie, în primul rând, precizat că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa 1 lit. g din Legea nr. 193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze dauzele contractuale". Astfel, în art. 4.4 din Convenția de credit se prevede că Banca:„va avea dreptul, tara a fi Insa obligat In niciun fel, sa revizuiască nivelul dobânzii curente, după primul an de la prima utilizare a Creditului, in funcție de indicele de referința EURIBOR 6M + 4 % p.a."

De asemenea, aceaste modificări de intepretare sunt obiective și nu se realizează exclusiv de către Bancă. Rațiunea introducerii acestor clauze se justifică și din punctul de vedere al întinderii în timp a contractelor de credit. Nicăieri în Contract nu se prevede că dobânda ar fi fixă, ci dimpotrivă este evident că acesta este variabilă în contextul în care exista posibilitatea expres prevăzută de a se aduce modificări acesteia după 12 luni de la semnarea Contractului.

Astfel, în condițiile în care aceste contracte își produc efectele pentru perioade cuprinse, în principiu, între 25 -30 de ani, este pe deplin justificat ca părțile să aibă în vedere, la momentul încheierii acestora, modificările economice, legislative și de interpretare care ar putea sa afecteze costurile suplimentare în legătura cu aceste contracte.

Mai mult decât atât, nu s-ar putea considera ca Banca a modificat în mod abuziv contractul de credit câtă vreme împrumutații au avut în vedere, încă de la încheierea convenției, duoă cum se poate observa din cuprinsul Ofertei de credit, pe care o atașăm prezentei, că dobânda este fixă timp de un an, iar ulterior aceasta variază în funcție de Indicele LIBOR după algoritmul LIBOR 6M + 4% p.a.

Reclamantii prin răspuns la întâmpinarea depusă de către pârâta S.C. C. E. Ipotecar IFN S.A. solicita:

Respingerea excepției nulității cererii pentru neprecizarea valorii obiectului acesteia având în vedere că am indicat valoarea comisionului la primul termen de judecată;

Respingerea excepției tardivității invocate având în vedere că în fapt nu a existat o modificarea a cererii principale în sensul prevăzut de art. 204 din c.p.c. ci din actele de la dosar a reieșit necesitatea introducerii în judecată a unei alte persoane, în speță a pârâtei;

Respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei având în vedere că aceasta a fost parte contractantă a convenției atacate prin prezenta;

respingerea excepției lipsei de interes având în vedere interesul vădit pe care îl dețin reclamanții în promovarea prezentei acțiuni atât timp cât solicită stabilirea unei dobânzi fixe si nu variabile;

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In ceea ce privește excepța lipsei de interes invocata de pârâtă prin întâmpinare, unita cu fondul cauzei, analizata cu prioritate, instanța o va respinge ca neîntemeiata intrucat subzistă interesul reclamanților de a cerere restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare.

Pe fondul cauzei, instanta apreciaza ca actiunea reclamantilor este neintemeiata pentru urmatoarele motive:

In fapt, între C. E. Ipotecar, în calitate de creditor, și T. I. A., în calitate de împrumutat, și T. L., în calitate de codebitor, s-a încheiat Contractul de Facilitate de credit și de Garanție nr._ din data de 26.02.2008 prin care s-a acordat un împrumut în cuantum de 77.720 CHF în vederea achiziționării imobilului situat în Oradea, .. 6/b, . Bihor, .. cadastral 5038/7/5 înscris în CF nr._ a Mun. Oradea.Ulterior, la data de 31.03.2009 între C. E. Ipotecar și C. E. NV a intervenit contractul de cesiune de creanță către C. E. NV, cesiune notificată împrumutatului prin adresa nr. 2714593_965831 din data de 08.04.2009, comunicată către A. (T.) I. A.. Ca urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, C. E. Ipotecar a transmis Notificările nr._/15.09.2010, comunicată către T. L., nr._/15.09.2010, comunicată către A. (T.) I. A..

Potrivit art. 4 alin.l din Legea nr. 193/2000 "O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimental consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. "

Potivit art. 4 alin. 2 si din legea 193/2000: "O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. "

De asemenea, potrivit alin. 3 al aceluiasi articol. 3 "Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens ".

Potrivit disp. art. 2 lit. h din Legea 190/1999, „Costul total al creditului pentru consumator este reprezentat de toate costurile, Inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale".

Totodata, potrivit disp. art. 36 alin. (1) din OUG 50/2010 "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terp, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor".

Referitor la clauza prev. de 4.4 din contractul de credit, instanta retine:

Potrivit art. 4.4 din convenția de credit Banca va avea dreptul, fara a fi insa obligata in niciun fel, sa revizuiască nivelul dobânzii curente, după primul an de la prima utilizare a Creditului, in funcție de indicele de referința EURIBOR 6M + 4 % p.a. (...) In cazul in care imprumutatul, in termen de 10 zile de la data modificarii dobanzii, nu restituie integral creditul, dobanda si orice alte sume datorate, banca va considera acceptat noul nivel de dobanda.

Instanta constata ca in contractul de credit se prevede in mod expres faptul ca dobanda este variabila. De asemenea, aceste modificarile de dobanda nu se realizează exclusiv de către bancă, fiind vorba despre criterii obictive de determinare.

Instanta apreciaza ca fiind intemeiata pozitia paratului prin care se arata ca aeasta clauza se justifică și din punctul de vedere al întinderii în timp a contractului de credit ce face obiectul prezentei cauze (324 de luni), avand in posibilele modificari economice avute in vedere la incheierea contractului..

De asemenea, instanta constata ca reclamantii au avut în vedere încă de la încheierea contractului de credit, că dobânda este fixă timp de un an, iar ulterior aceasta variază în funcție de Indicele LIBOR după algoritmul LIBOR 6M + 4% p.a.

Reclamantii au aratat in cuprinsul interogatoriilor ca au ales aceasta banca intrucat dobanda a fost foarte convenabila in raport de dobanzile percepute de alte banci.

Mai mult decat atat, din actele depuse la dosarul cauzei de catre parata, rezulta ca dobanda a fost modificata in sensul ca a avut o valoare mai redusa.

Pentru aceste motive, instanta constata ca, clauza contractuala prev. de art. 4.4 din contractul de credit nu are caracter abuziv.

Referitor la clauza prev. de 5.1 lit. c din contractul de credit, instanta retine:

Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea, inregistrarea, efecuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii sau rambursarii creditului acordat.

Din interogatoriul reclamantului T. L. rezulta ca acesta s-a prezentat la banca doar pentru semnarea creditului, intrucat fiica acestuia a optat pentru aceasta banca. Se observa asadar ca acesta nici nu a avut vreo intentie de a negocia in vreun fel cu ofiterul de credit termenii si conditiile de creditare. Mai mult decat atat, la intrebarea nr. 9, acesta a aratat ca nu este multumit de cresterea sumei ce trebuie rambursata „nu mi se pare normal ca creditul imprumutat sa fie dublat in momentul platii”, acest aspect neavand legatura cu clauzele prev. la art. 4.4 sau 5.1 lit. c din contractul de credit.

Din interogatoriul reclamantei T. I. Adrianarezulta ca aceasta a avut cca. trei intalnici prealabile cu ofiterul de credit inainte de a semna contractul, prezentandu-i-se contractul, in mod verbal. Raspunzand la intrebarea nr. 9 din interogatoriu, aceasta a precizat ca ca a ales aceasta banca intrucat i s-a parut foarte avantajoasa dobanda. De asemenea, la intrebarea nr. 3 a raspuns aratand ca discutiile prealabile incheierii contractului au vizat costurile creditului, fara a fi vorba despre comisioane, cu toate ca si acestea fac parte din costurile creditului – mai exact face parte din suma de rambursat.

Astfel, nu se poate sustine ca reclamanta nu a fost in cunostinta de cauza la momentul incheierii contractului de credit sau ca nu ar fi putut negociat anumite clauze. Faptul ca aceasta a fost de acord cu semnarea contractului de credit in forma prezentata de ofiterul de credit, nu poate fi imputat bancii. Din nicio proba de la dosarul cauzei nu rezulta ca reclamanta ar fi incercat vreo negociere cu banca, ci chiar din contra, aceasta a fost multumita de oferta prezentata.

In alta ordine de idei, nu exista niciun indiciu cu privire la faptul ca aceasta clauza ar fi contrara bunei-credinte, avand in vedere si costurile bancii, neexistand un dezchilibru intre prestatiile partilor contractuale.

Pentru aceste motive, instanta apreciaza ca in prezenta cauza nu sunt incidente dispozitiile articolului 4 din Legea nr. 193/2000.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata solicitate de parata, instanta constata ca aceasta a solicitat obligarea reclamantilor la plata sumei de 5.480,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecata Instanța conchide că se impune a fi făcută aplicarea dispozițiilor art. 453 din C.p.civ în ceea ce privește onorariul de avocat. Astfel, așa cum a reținut și Curtea Europeană în cauza C. împotriva României, Hotărârea din 26 mai 2005, cheltuielile efectuate trebuie să fie necesare și efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.

La aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie să țină seama și de complexitatea cauzei, precum și de munca depusă de avocat. Fără a se contesta activitatea avocatului, din dovezile existente la dosar se constată că munca apărătorului ales al paratei a constat în redactarea intampinarii si sustinerea cauzei in fata instantei. În aceste condiții, raportat la munca efectivă, dovedită ca fiind desfășurată personal de apărătorul paratului, instanța apreciază că numai suma de 1.600 lei poate fi considerată ca fiind o cheltuială rezonabilă, cu evidenta subliniere că nu intervine în relația client – avocat, care este ocrotită de dispozițiile art. 30 din Legea privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia lipsei de interes a reclamantilor invocata de parat.

Respinge ca neintemeiata actiunea in constatare formulata de reclamantii T. I. A. si T. L., în contradictoriu cu paratii . IFN SA si . Romania SA prin Sucursala Oradea.

Obliga reclamantii la plata sumei de cate 800 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judecata catre paratul . IFN SA.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 28.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. R. B. M. A. B.

Red tehnored BAR

6 ex-09.11.2015

4 . si T. L.,

. IFN SA si

. Romania SA prin Sucursala Oradea.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 7970/2015. Judecătoria ORADEA